Ce-aș vrea să nu uiți niciodată…
Dragul meu copil,
Sunt multe lucruri pe care îmi promit să le țin minte și să ți le povestesc peste ani. Sunt alte lucruri pe care aș vrea să le uit și eu, și pe care aș vrea să le uiți și tu, dar cu cât mă ambiționez mai tare, cu atât mai bine se cuibăresc amintirile astea în mintea mea.
Aș vrea, de exemplu, să uit episodul acela din piață când eu n-am vrut să-ți iau cireșe pentru că erau cam stricate, tu ai început să plângi și eu am țipat la tine și te-am smucit de mână să taci, că ne vede lumea. Aveai vreo trei ani, nu înțelegeai tu ce înseamnă ”stricate”, pentru tine ”stricat” era un termen pe care îl asociai cu trenulețele atunci când li se termina bateria… Iartă-mă pentru asta, dragul meu! Trebuia să-ți iau măcar câteva cireșe sau să-ți explic mai clar de ce n-o fac. Și aș fi vrut să nu-mi pese de lume. Știi că vinovăția care m-a năpădit după întâmplarea asta mă face să exagerez acum, de fiecare dată când îți cumpăr cireșe?
Probabil mai ții minte asta, dar oricum aș vrea să ții minte alte momente și să mi le reamintești și mie atunci când nepoții mei mă vor întreba cum era tatăl lor când era mic.
Abia aștept să le povestesc cum ai mâncat râme la țară și cum eu m-am certat cu bunica ta pentru că am avut impresia că tocmai mâncaseși ciocolată. Mi-a luat ceva timp până să-mi dau seama că ceva-ul acela negricios de la gura ta nu e ciocolată, e pământ!
Aș vrea, dacă eu o să uit, să-ți amintești tu cum te trezeai în creierii nopții să pui tot felul de întrebări existențiale. Mai știi când te-ai trezit speriat să mă întrebi dacă magazinele de jucării dorm noaptea? Îmi era atât de somn încât ți-am zis un ”da” firav și te-am rugat să ”șșșșt” și să adormi la loc. ”De ce să tac? Trezesc magazinele?” și te-ai ridicat în capul oaselor și mi-ai explicat cum că magazinele ar trebui să doarmă, dar jucăriile, de fapt, ar trebui să se odihnească pentru că ele sunt obosite de la joaca din timpul zilei. Dar stai, în magazine sunt jucării noi și nimeni nu se joacă cu ele, sărăcuțele de ele. Mai știi cât ai plâns de mila jucăriilor din magazin?
Aș mai vrea să nu uiți cum, pe la 5 ani, ai început să jonglezi cu noțiuni de medicină. Câteva zile te-a durut lipsa de calciu și ai trăit numai cu orez cu lapte și lapte gol. Și mai știi cum te lua durerea de cap când îți puneam ”lapte alb în cană neagră”? Sau când ți-ai fracturat pielea de la mâna stângă și te-ai bandajat tu singur la mâna dreaptă?
Aș vrea să nu uiți cum te-ai aruncat cu sania în gard să-i arăți verișoarei tale ce scheme știi și ți-ai rupt nasul de ne-au arătat și medicii de la chirurgie ce scheme știu și ei.
Aș vrea să nu uiți cum te-am dus la Urgență atunci când ți s-a umflat un ochi. Te mușcase o insectă, dar eu m-am speriat. Nici medicii n-au știut ce e, inițial, dar le-ai explicat tu că te-ai lovit mai demult de un lemn cu ceafa și e clar că lemnul ți-a intrat prin cap și acum, logic, îți iese prin ochi.
Aș vrea să nu uiți cum ți-ai speriat bunicii cu niște dureri de picioare și un mers șchiopătat pentru că ei te-ar fi scos toată ziua la plimbare, iar tu ai fi stat în casă să te joci cu jucăriile tale. Când te-au dus la doctor, ai început să alergi prin cabinet și ai negat că ai fi zis vreodată ceva de-o durere.
Aș vrea să mai ții minte că încercai toate combinațiile culinare. Șunca cu gem am gustat-o și eu, e bunicică. Supa de broccoli și mult muștar mi-a provocat arsuri de stomac numai la vedere, iar ceaiul cu sos de soia, oregano și pâine n-a fost departe de supa aia cu muștar. Tu ai mâncat tot, eu n-am putut nici să mă uit la tine!
Aș mai vrea să mai ții minte și că am găsit, în spatele sifonierului din dormitor, o pungă plină cu melci în putrefacție, iar ipoteza ta m-a lăsat fără cuvinte: era gata să fim atacați de o armată de melci, dar din câte îți aminteai, tu fuseseși cel care pusese punga acolo. Goală! Și n-ai crezut nicio clipă că ea poate servi drept capcană pentru armata de melci ce venea să ne atace. Nu știu ce-ai mai zis, dar eu îmi amintesc clar că la finalul discuției ti-am mulțumit că ne-ai salvat pielea.
Aș vrea să nu uiți nici cum te-ai îmbrăcat în toată vara lui 2014. Chiloți sau pantaloni scurți și cizme de cauciuc, asta în zilele în care te îmbrăcai decent, dar mergeai pe stradă în șosete.
Și îți mai spun ceva ce tu nu cred că știi, dar aș vrea să ții minte pentru mine: că adormeai peste tot. Te jucai până la epuizare și ți se întâmpla să adormi chiar și la masă. Mai ții minte când ți-a căzut capul în sarmale? Sau când ai adormit în timp ce te încălțai? Sau în timp ce erai ascuns la v-ați ascunselea? Sau în timp ce te dădeai jos de pe bicicleta eliptică?
Da, aș vrea să nu uiți toate astea și, dacă nu le vei povesti tu copiilor tăi, măcar să mi le povestești mie când voi fi bătrână și senilă și n-o să-mi mai amintesc nimic din copilăria ta. Apoi o să mă ocup eu să le povestesc copiilor tăi ce făcea tatăl lor când era mic, asta ca să aibă și ei de unde să se inspire!
