Care este numărul ideal de copii pentru o viaţă fără stres?

Ileana Mirescu

Când vine vorba de mămici stresate există un număr magic care contează – numărul de copii pe care îl au. Cel puţin aşa reiese dintr-un sondaj, care arată că … în timp ce mamele care au trei copii sunt mai stresate decât cele care au unul sau doi (nu este nicio surpriză aici!), mamele care au patru sau mai mulţi copii au raportat niveluri mai scăzute de stres.

Sondajul american de la TodayMoms.com a chestionat peste 7000 de mame. Aşa cum ne-am fi putut aştepta, majoritatea mamelor au recunoscut că sunt stresate. Pe o scară de la unu la zece (zece fiind cel mai mare nivel), cele mai multe mame s-au clasat la un nivel de stres de 8,5.
Dar există un număr magic cu care mămicile sunt de acord – cel mai greu este să ai trei copii. Poate din simplul motiv că ai doar două mâini! Jill Smokler, bloggăriţă la Scary Mommy, este de acord cu concluziile acestui sondaj. „Pentru mine trecerea de la un copil la doi a fost o tranziţie super uşoară. Dar trecerea de la doi la trei, a întors totul cu capul în jos. Nu mai simţeam că puteam controla situaţia. Am doar două mâini. Numai faptul că trebuie să trec strada cu toţi trei şi nu pot, fizic, să-i ţin pe toţi de mână, mă stresează teribil.”
Chiar şi atunci când partenerul dumneavoastră este acasă, sunteţi doar doi: două perechi de braţe care să îmbrăţişeze copiii sau doi adulţi care să-i pregătească pe cei mici de culcare. Aşa că adăugaţi un al treilea în această ecuaţie şi puteţi vedea de ce devine mai complicat.

Dar de ce ar trebui să vă simţiţi mai relaxată, atunci când treceţi de la trei la patru sau mai mulţi copii? Nu e ca şi cum, prin magie, v-ar creşte o nouă pereche de mâini.
Unele mame cu mulţi copii spun că, odată ce ajungeţi la un număr critic, nu mai aveţi timp să vă faceţi griji şi trebuie doar să mergeţi cu valul şi să îmbrăţişaţi haosul, zgomotul şi distracţia unei familii numeroase.
„Cu cât aveţi mai mulţi copii, cu atât mai încrezători veţi deveni în abilităţile dumneavoastră de părinţi. Trebuie să mai lăsaţi de la dumneavoastră … şi atunci veţi fi recunoscători doar dacă toţi copiii ajung la la timp şcoală”, spune dr. Janet Taylor, psihiatru din New York. 
În plus, există vechea zicală: „Doi înseamnă companie, cu trei este deja aglomeraţie”.
Trei este întotdeauna un număr dificil. Când sunt patru copii, unul are întotdeauna un partener de joacă. Fraţii mai mari se pot juca cu cei mai mici sau îi pot ajuta. În plus, oferă mămicilor un moment de respiro când când vă simţiţi trase în direcţii diferite de nevoile diferite ale fiecărui copil.

Ce părere ai despre rezultatul acestui sondaj? Este valabil şi pentru ţine? A fost uşor saltul de la unul la doi copii? Cum rămâne cu saltul de la doi la trei? Acesta a stricat echilibrul şi te-a făcut să te simţi stresată?

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa