Când mama spune ”Sunt aici!”
Îmi amintesc de teribila vârstă a lui NU și, de unde credeam că-mi va distruge neuronii și mă va lăsa neom, azi am uitat complet. Am vagi amintiri cu copilul meu țipând prin piață că el nu vrea să cumpărăm ceapă: ”Eu nu vlau ceapă! Mie nu pace ceapa!” și urla de ai fi crezut că l-am tăiat și i-am dat sare, ba chiar am tocat și ceapa și l-am asezonat bine.
Am vagi amintiri cu el zbătându-se în brațele mele, ca un leu în turbare, pentru că el nu vrea să plângă în brațe, el vrea să plângă pe asfalt și să se dea cu capul de gard. Îmi mai amintesc și cum făceam plimbări în cerc, în jurul mașinii, pentru că un mic pasager nu voia să-și pună centura de siguranță.
Au fost multe, multe, multe. Îmi amintesc că la finalul fiecărei zile calculam când a început perioada asta și îmi puneam speranța că, poate, se va termina mâine. Nu credeam că voi uita vreodată. Dar a trecut și, odată cu ea, s-au șters și toate fișierele pe care stocasem în mintea mea toate poveștile de groază.
Când n-a mai fost NU, a fost fost altceva
Sunt mama de câțiva ani și învăt cel puțin o lecție pe zi, dar cea mai importantă pe care am primit-o în repetate rânduri și n-am fost în stare s-o învăț din prima a fost lecția continuității. Întotdeauna așteptam să se termine vreo etapă, ca și când asta ar fi însemnat că mă pensionez ca mamă. Nu! Întotdeauna, când ceva se termina, începea altceva! Așa că, destul de târziu, am învățat să nu mai aștept să treacă nimic. Să încerc să mă bucur de fiecare etapă, atât cât se poate și să nu-mi mai setez prost așteptările. Voi fi mamă toată viața, nu e ceva de sezon!
Mami e AICI!
După ”Nu” a urmat etapa în care copilul meu a început să mă strige neîntrerupt prin casă: ”Maaaamiii, mamiiiii!”. Întruna. Întruna. Întruna. La început, m-am dus să văd ce s-a întâmplat. Nu se întâmplase nimic. Am cercetat, l-am întrebat ce s-a întâmplat – nimic.
Dar strigătele nu s-au oprit aici. Spălam vasele sau făceam mâncare, lucram sau eram în duș, eu îi răspundeam de fiecare dată ”Da, mami, sunt aici!”
”Aici” pentru mine, ”acolo” pentru copil
Eram mereu ”aici”, la fiecare strigăt. El striga din nou, eu răspundeam și mai tare ”AICI!”
De multe ori, mă enervam și răspundeam cu dinții strânși: ”Sunt aici!” El mă întreba unde, că nu mă vede. Eu mă duceam lângă el, el îmi spunea că acum sunt aici. Am avut nevoie de câteva luni bune, cu nervi tociți, cu seri dificile, ca să înțeleg. De fapt, eu n-am înțeles nimic, ci mi-a explicat cel mai bun specialist în parenting – copilul meu. Când l-am întrebat de ce e trist, am aflat că e trist pentru că eu zic mereu că sunt aici, dar îl mint pentru, de fapt, nu sunt: ”Aici e lângă mine, mami!”
Așa am învățat și lecția asta! Copiii ne strigă pentru că au nevoie de noi și vor să fim lângă ei – aici, nu pentru că vor afle că suntem, de fapt, ACOLO.
Îți recomandăm și ”Parenting Necondiționat”, de Alfie Kohn, cartea de parenting revoluționară care te face să pui la îndoială tot ceea ce știai până acum. Ea răspunde la întrebările ”Cum ne creștem copiii pentru a fi fericiți?” și ”Cum ne creștem copii pentru a fi interesați de fericirea altor oameni?”. Aceasta este disponibilă AICI.
