Sau cum doarme un trio transformat în patrulater exploziv
Cum doarme Ta-su
Mai țineți minte când erați copii și vă cumpărau părinții încălțări sau blugi noi? Nu-i așa că va venea să dormiți cu îmbrăcați cu blugii și cu adidașii lângă pernă de bucurie și de drag?
Așa și noi, acum vreo patru ani, când Luca urma să doarmă prima noapte în casa și în viața noastră, am luat o hotărâre cu un singur sens: l-am luat cu noi în pat. Văzând micul nostru băiețel abia venit pe lume am decis că e prea mișto că să-l lăsăm în pătuț. Toată noaptea (mă rog, nu prea a existat nici noapte nici zi în primele săptămâni) am stat cu ochii pe el. Îl mai priveam, îl mai ascultăm, îl mai atingeam ușor să îi simț căldura. Ce să mai… Delir! Parcă venise Moș Crăciun în luna martie.
E adevărat că și la adidașii noi nouți am avut grijă să nu mă sui pe ei în somn. În cazul bebelușului am făcut la fel. Aveam o oarecare frică dar am descoperit repede că nu te pui cu reflexul de părinte responsabil care te ține bătut în cuie la locul tău și nici cu cel al bebelușului care are senzor de proximitate. Dacă mă apropiam de el îmi lipea o mică mână fina si plăpândă peste față. Dacă puneam mână pe el torcea blând ca o pisică. Dacă puneam cotul iar venea palma să mă alunge. Bun. Funcționam de minune.
Sistemul cosleeping în funcțiune!
Am uitat să precizez că și alăptatul a fost un motiv pentru care am ales să doarmă cu noi în pat. Delia este cel mai ursuz și periculos om dacă o trezești din somn și, ca nu cumva să devină un monstru, am conchis că e mai simplu să îi vâre țâta pe gât la ceas de nevoie și să continue să doarmă apoi liniștită și nedesfigurată. După câteva luni de antrenament chiar a început să funcționeze sistemul și toată lumea dormea aproape liniștită. Când era Luca între noi zâmbeam tâmp de fericire înfundându-mi nasul în corpușorul lui mic a bebeluș și a somn mirositor. Când îl luă Del către sânul celălalt mă bucurăm de prezența soției în proximitate și așa o duceam numai miere toată noaptea.
Axa: Tată-copil-mamă
După câteva luni, cum e firesc, copilul a început să ia în dimensiune pe toate axele. Axa Z nu mă incomoda, căci era către tavan și acolo este loc. Axa X nici ea lungimea copilului ) că era în lungul patului, dar axa Y începea să fie cam constrângătoare.
Copilul creștea și odată cu el îi creșteau și mânuțele. Asta nu ar fi fost o problemă dacă nu ar fi fost și fericit, căci de fericire lângă părinți dormea fără griji. Atât de fără griji că își deschidea mâinile în lateral ca un cocalar la plajă. Delia și ea tot așa căci are somnul ca al unui prunc. Iar mie îmi rămânea marginea aproape tăioasă a saltelei și nu îmi venea să îi mișc mai încolo – când familia e fericită nu deranjăm.
Tot crescând copilul și patul rămânând același am decis să folosim totuși pătuțul de bebeluș cumva – l-am lipit de al nostru și a fost bine că măcar aveam unde să punem rufe sau perne în exces. Copilul oricum nu avea de gând să ajungă pe acolo. Tot între noi unde îi zâmbea sufletul de mulțumire trăgea. Acum era mai mare și începea și Del să doarmă pe marginea patului.
Încet-încet trio Grigoroiu a devenit în somn un aprope mecanism patrulater. Mai precis, copilul simțind nevoia de părinți în somn dormea cu capul lipit de mă-să, sau mufat la sân și cu tălpile lipite de ta-su că și el îi era drag. Dacă ne strângeam, el dormea de-a lungul patului. Dacă ne depărtăm, dormea de-a latul. Scăpare nu aveam. Eram în contact constrâgător continuu cu odrasla. Tălpile lui erau ori în coaste când era depărtat, ori în bazin când eram mai strânși.
Am încercat pe la vreo doi ani să îl trimitem în noul lui pat din camera sa. Ca să ne motivăm i-am și redecorat camera ca la Neckermann. Totul era perfect. I-am explicat mutarea și părea împăcat cu ea. Îmi amintesc și acum noaptea aia – nu am dormit nici eu și nici Del. Ea de grijă că în curând va plânge și că va trebui să se trezească să se ducă să îl alăpteze devenind acel monstru groaznic de care vă ziceam, iar eu de tristețe. Parcă plecase odrasla la facultate și noi rămâneam niște pensionari acasă.
N-am pus geană pe geană. La un moment dat am întâlnit ochii deschiși ai soției în miez de noapte și am conchis că trebuie să îl luăm înapoi. El nici nu a simțit, dar noi da – am adormit instant. Chiar și în ziua de azi Del mă învinuiește că eu am fost cel slab când l-am alungat, dar cred că îi mulțumește Cerului că a fost decizia mea și nu ei (ca să trăiască ea cu conștiința curată). E bine. Lăsați așa.
Cosleepingul după trei ani. Picioarele lui, niște ciocane
Acum băiețoiul nostru are aproape patru ani și niște picioare ca niște ciocane pneumatice. Îi place să doarmă tot cu mâinile desfăcute, pe spate dar mai nou și cu picioarele crăcănate. Cum nu e loc în pat, mânuțele lui stau pe gâturile noastre iar picioarele peste vintre. Când îi este cald sau visează ridică câte un picior și îl trântește viguros.
Va imaginați ce simt când îmi prinde un călcâi direct la țintă în puterea nopții? Sau când ferindu-mi bărbăția dormind mai jos mă pălește în moalele stomacului?
Aș putea omorî pe cineva dacă s-ar întâmplă în afară patului conjugal dar, știind că este de vina fructul dragostei mele și al soției, mă uit disperat spre tavan și aștept să împlinească 18 ani și să plece odată la facultate și ne lase și nouă patul liber.
Cum doarme Mă-sa
Acum că știm cu toții cum dorm eu și că somnul e marea mea plăcere în viață (după călătorii, pantofi, vin roșu și cafea bună), sper că înțelegeți cât de prost am dormit eu în ultimii patru ani. Cinci, dacă punem la socoteală și sarcina.
Desigur, dacă îi întrebați pe părinții mei, o să vă zică același lucru, iar colegele mele de cameră din facultate au și ele povești despre somnul meu ușor și isteric și despre cum le-am distrus viața din cauza nesomnului. Așadar, pentru mine a fost foarte important să dorm atunci când am adus copilul de la maternitate. Și după 25 de încercări de pus copilul în pătuț, făcute în cele patru ore de când am ajuns de la maternitate în garsoniera noastră cochetă, am decis: ăsta micu’ doarme pe mine.
- CITEȘTE ȘI: Co-sleeping după 3 ani. ”Când nu e călare pe mine, e cu un picior între picioarele lui ta-su”
Și cam asta e istoria noastră de somn, la asta se rezumă: în orice situație, oriunde și la oricâți centimetri departe de mine ar dormi Luca, inevitabil, tot pe mine ajunge să doarmă. Chiar și când avea câteva luni își făcea somnul de frumusețea în marsupi, ore lungi și interminabile, timp în care eu ori mă uitam la seriale, din picioare, se-nțelege, ori dormeam în fund, cu el pe mine.
Iar acum, la venerabila vârstă de patru ani chiar dacă doarme într-un fotoliu pat lipit de patul conjugal, face ce face, și, la orele 5, 6 ale dimineții, auzi un mieunat slab: „Mamaaa, vreau în brațe, ține-mă în brațe!” Și hop iar în patul nostru.
Iar când nu e în brațe sau călăre pe mine, e între noi, cu un picior în capul meu, și altul între picioarele lu ta-su, săracu. Oare de asta nu apucăm să mai facem un alt copil?
Chiar și în cele câteva săptămâni când am încercat să îl culcăm în patul din camera lui am eșuat. Adormea acolo bine-mersi pentru câteva ore, iar după 1, 2 noaptea ne trezeau niște tălpici de copil care făceau slalom printre perne, pături, organe umane și ajungeau fix între noi.
- CITEȘTE ȘI: Tabuurile din relaţia părinţi-copii: nuditate, co-sleeping, alăptare extinsă, divorț și altele
Cât a fost alăptat, cam 2 ani de zile, a fost comod și nu prea: tot mă trezeam când se trezea și el, din oră în oră, dar măcar nu mă ridicam din pat și nu făceam plimbări nocturne din cameră în cameră. Și aveam iluzia unui somn odihnitor.
Evident că e vina soțului care a insistat să îl aducem înapoi în pat că îi era dor de el, dar ce rost are să-i mai scot ochii acum după atâta timp? Stăm și ne rugăm să plece el singur în camera lui.
Așadar, la noi cosleepingul e în toi, și pare-se că nu se va termina până când Luca nu va avea o logodnică.
La voi care e situația?