Iulian Tănase, un tătic ascultător. ”Copiii nu sunt proprietatea noastră, să facem din ei ceea ce nu am reușit să facem din noi!”

Cristina Olivia Găburici, Redactor-Șef
iulian tănase

Iulian Tănase are 43 de ani, este realizator de emisiuni radio la Radio Guerrila, scriitor și mândru tătic de Adora și Sacha. Fetița lui, care are 7 ani, i-a spus de curând că este ”cel mai bun tată din Univers, un tată mai bun decât Dumnezeu”. Ce face oare Iulian Tănase pentru a merita un asemenea compliment?

Totul Despre Mame: Spune-ne câteva vorbe despre copiii tăi. Cum i-ai caracteriza?

Copiii mei sunt cele mai minunate ființe din lume, desigur, căci fiecare cioară își laudă puii, și e normal să fie așa. Adora și Sacha sunt doi copii luminoși, ascultători, obrăzniciile pe care le fac sunt în limitele firești ale copilăriei, au niște abilități de limbaj destul de dezvoltate, sunt pasionați de jocuri de cuvinte și de povești și au o foarte strânsă relație cu imaginația. Se joacă foarte mult împreună, și asta mă bucură, sunt foarte dependenți unul de celălalt. Sigur, între ei există și diferențe. Adora are un comportament mai de divă, așa, este expansivă și mereu preocupată de glume, e pasionată de dans, Michael Jackson încă este cântărețul ei preferat, în timp ce Sacha e ceva mai introvert, deși are momente când se află într-o strânsă relație cu obrăzniciile, uneori mai colecționează câte o bulină neagră la grădiniță, dar e relaxat în privința asta, știe că nu îl cert. Și lui îi place Michael Jackson.

copiii lui Iulian TănaseFotografie de Mani Gutău

Pe coperta cărții tale ”Experimentul MAMATATA” scrie că promovezi ”creative parenting”. Cum se regăsește acest parenting creativ în relația cu Adora și Sacha?

Eu nu mi-am făcut un scop în viață din a promova creative parentingul, doar că m-am gândit, atunci când am publicat „Experimentul MAMATATA“, care e o colecție de scurte dialoguri între copiii mei și părinții lor, cam care ar fi ideea din spatele acestei cărți și m-am gîndit la acest concept: creative parenting. Eu vorbesc foarte mult cu copiii mei, îi ascult cu atenție, îi încurajez să își povestească și să dezvolte imaginile și ideile, uneori absurde, care le trec prin cap, ne jucăm mult mai ales pe partea de limbaj. Eu am ținut o vreme ateliere de storytelling pentru copii (acum, din lipsă de timp, țin mai mult pentru adulți), și Adora și Sacha au fost cu mine la multe ateliere din astea și știu foarte bine cu ce se mănâncă. Însă acasă eu niciodată nu am fost profesor pentru ei, ci doar tată, însă cel mai bine e ca ei nici să nu își dea seama că îi înveți ceva, totul trebuie să fie cât mai firesc, nu vorbești cu copiii tăi așezat la catedră. Eu îi încurajez mereu să fie liberi, și cred că asta e cea mai bună tehnică de creative writing, căci copiii sunt, cu toții, poeți, ei au o strânsă colaborare cu gândirea magică, ei sunt ființe care fără încetare se miră și pun întrebări, iar noi, adulții, am fi bine să nu îi scoatem din lumea lor pentru a-i băga cu forța în lumea noastră. Lumea lor arată mult mai bine decât a noastră.

Ce fel de tătic ești? Cât de mult te implici în creșterea copiilor tăi?

Sunt un tătic cât se poate de ascultător și de relaxat. Prefer să fiu un părinte-îmblânzitor, nu un părinte-dresor. Copiii nu sunt proprietatea noastră ca să facem din ei ceea ce, poate, n-am reușit să facem din noi. Mereu am fost foarte implicat în viața lor, de la gătit, spălat și alte treburi casnice, până la zone ceva mai elevate (mers cu ei la teatru, la film și așa mai departe). Acum situația este puțin mai complicată, fiindcă eu și Ioana am divorțat, iar, momentan, copiii mei locuiesc cu fosta mea soție în Mangalia, însă, chiar și așa, legăturile au rămas la fel de puternice, chiar dacă ne vedem mai rar. Vorbesc zilnic la telefon cu ei, știu tot ce fac, ce li se întâmplă, vacanțele din urmă și le-au petrecut cu mine, iar dragostea care ne leagă e mult mai puternică decât orice distanță fizică, destul de relativă și ea, de altfel.

Ce valori vrei să le transmiți copiilor tăi? Ce vrei să îi înveți?

Eu nu mi-am pus problema niciodată să îi învăț ceva anume, așa cum nici ei nu cred că s-au gândit că ar trebui să mă învețe pe mine ceva sau altceva, deși eu am învățat o grămadă de lucruri de la ei și încă învăț. Tot ce îmi doresc eu e să fie oameni liberi, să fie cinstiți, să spună adevărul. Le-am spus odată, și probabil că o să le mai spun asta când o să fie cazul, că nu e nici o problemă să greșești, o problemă e atunci când încerci să ascunzi ce ai făcut, când minți.

Care e cel mai important lucru pe care l-ai învățat de la copiii tăi?

Dragostea – ăsta e cel mai important lucru pe care l-am învățat de la ei. Am scris în „Experimentul MAMATATA“ câteva rânduri despre asta. E un text care se intitulează „Câtă dragoste încape într-o inimă de copil“ și, cu permisiunea ta, l-aș relua aici: Copiii iubesc mult și necondiționat. Inima copilului este un caleidoscop care multiplică la nesfârșit chipul mamei și chipul tatălui. Pentru ei, a iubi înseamnă a iubi mult. Dragostea lor este pe viață, pentru totdeauna. Literatura s-a ocupat foarte mult de iubirea dintre un bărbat și o femeie. Știm că Romeo nu era fiul Julietei, știm că Euridice nu era fiica lui Orfeu, știm că Anna Karenina nu s-a sinucis din dragoste pentru vreun nepoțel. Dincolo și dincoace de pasiune, dragostea copiilor pentru propriii părinți și a părinților pentru propriii copii este eternă și tulburătoare. O mamă nu își părăsește copilul pentru un bărbat, un tată nu își părăsește copilul pentru o femeie. Dacă se întâmplă asta, și uneori se întâmplă, mama abdică din calitatea de mamă și devine o femeie oarecare, iar tatăl nu mai este tată, ci un trist și aberant fenomen al naturii umane. Sigur că se poate obiecta că iubirea unei femei pentru propriul copil este cu totul altceva decât iubirea aceleiași femei pentru vreun bărbat, însă intensitatea și disperarea sunt comparabile, în sensul că sunt incomparabile. Ca bărbat, nu mi s-a întâmplat niciodată ca, întâlnind o femeie, să simt din prima zi, din prima clipă, că o voi iubi pentru totdeauna, însă, ca tată, am simțit asta. La scurt timp după ce s-a născut Adora, mi-am dat seama că nici nu mai știam cum e să nu fii tată, de parcă dintotdeauna aș fi fost tată, de parcă m-aș fi născut tată, mi-o și imaginez pe mama cum face ochii mari atunci când medicul care a asistat-o la nașterea mea îi spune: „Felicitări, aveți un tătic de trei kilograme și jumătate!“. O înțeleg perfect pe Adora și îl înțeleg perfect pe Sacha atunci când ne fac, Ioanei și mie, cele mai exagerate declarații de dragoste posibile, în care curcubeul își dă mâna cu infinitul în biroul lui Dumnezeu“.

Cât de importantă crezi că este lectura în viața copiilor? Ce le citești copiilor tăi?

Lectura este, bineînțeles, foarte importantă, însă copiii mei sunt prea mici ca să îi bat la cap să citească. Nici eu nu eram înnebunit după citit când eram mic, preferam să mă joc, așa că pot să o înțeleg pe Adora, care termină acum clasa întâi, când preferă să se joace decât să citească. Sacha are cinci ani, nu citește, nu scrie, doar se joacă, însă o să aibă timp și pentru citit. De-a lungul timpului le-am citit tot felul de povești și poezii, de la Cărțile cu Apolodor la Alice în Țara Minunilor sau Aventurile baronului de Münchhausen, însă ei îmi cer, de regulă, să le inventez povești, ceea ce fac cu plăcere, mai ales că și mie îmi vine rândul să le ascult lor poveștile pe care le inventează.

Care sunt cele mai frumoase declarații de dragoste pe care ți le-au făcut copiii tăi?

Adora este campioană la declarații de dragoste, Sacha îmi spune doar că mă iubește, și îmi spune des asta, însă Adorei îi cam place să le înflorească. Stilistica declarațiilor ei de de dragoste este una luxuriantă. Ultima declarație exagerată de dragoste pe care mi-a făcut-o s-a întâmplat de curând. Luasem patru bilete la spectacolul „Masha și Ursul“ de la Sala Palatului și, în ziua spectacolului, îi spun Adorei că eu pot să renunț la locul meu în cazul în care vrea să îl invite la spectacol pe Micha, care este cel mai bun prieten al ei. Adora îmi sare de gât, deși eram la volan. Îmi spune:

– Ești cel mai bun tată!

Știam ce urmează.

– Nu, zice, nu ești cel mai bun tată, ești cel mai bun tată din Univers. (Textul continuă mai jos)

Exact cum mă așteptam, e o glumă veche de-ale noastre.

Apoi plusează:

– Ești un tată la fel de bun cum a fost Dumnezeu pentru Iisus.

Aici am avut o obiecție.

– Îmi pare rău, eu nu mi-aș lăsa niciodată copiii să sufere și să moară, chiar dacă Iisus a înviat apoi, îi zic, simplificând mult problema și planul divin.

– Atunci, ești un tată mai bun decât Dumnezeu, zice Adora, după care își îndreaptă privirea spre cer și adăugă:

– Scuze, Dumnezeu!

Cam așa arată, uneori, declarațiile de dragoste ale Adorei.

Ce înseamnă pentru tine timp de calitate petrecut cu copiii tăi?

Înseamnă să stăm la povești, să râdem, să ne jucăm împreună, să mergem la film, la teatru, la concerte, să luăm masa împreună fie în oraș, fie acasă, ceea ce noi facem destul de des. E foarte importantă această împreunitate, ca să mă exprim așa.

Cât de importante sunt jocul și joaca pentru copii? Părinții școlarilor se plâng că, odată ce încep școala, copiii nu mai au timp de joacă. Cum e la voi?

Sunt foarte importante. Copiii trebuie lăsați să se bucure cât mai mult de jocurile și de joaca lor, căci copilăria trece repede. Până la urmă, jocul este și el un instrument de cunoaștere a lumii, ba chiar și un instrument de autocunoaștere, așa că eu sunt relaxat la acest capitol. Prefer să am niște copii relaxați, decât niște premianți stresați.

Vorbește-ne, te rog, despre cartea pentru copii pe care o vei lansa în curând

Cartea se numește „Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecatși este despre un băiețel pe nume Sacha care, în ziua când împlinește patru ani, primește în dar de tatăl său un castel fermecat, unde se întâmplă tot felul de lucruri miraculoase. Creioanele colorate ale lui Sacha sunt, în realitatea lui, niște șerpi multicolori, cu spatele anchilozat, scaunele sunt vulpi care se lasă fie îmblânzite, fie dresate, ușile sunt evantaie din lemn și sticlă, farfuriile cu supă sunt la fel de adânci ca lacurile sau ca mările și oceanele, miezul nopții și miezul de nucă sunt rude de gradul întâi, creierul este o cameră plină de jucării, portocalele au ochi, gură și păr de mărar, masa e o casă cu patru picioare la adăpostul căreia Sacha se joacă cu tot felul de animale sălbatice imaginare. E o carte despre dragostea dintre părinți și copii, o carte despre forța imaginației. Cartea este ilustrată de Alexia Udriște, ilustrațiile sunt absolut splendide. Sunt foarte fericit de cum arată această carte și am avut mare noroc că manuscrisul acestei povești a ajuns la Editura Nemi (Nemira), la Laura Câlțea și Ana Nicolau, care s-au implicat foarte mult, emoțional și profesional, în publicarea acestei cărți, am simțit o energie foarte bună dinspre ele. Este prima mea carte pentru copii, e o experiență cu totul nouă pentru mine, și sunt și eu foarte nerăbdător să văd cartea tipărită.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa