Cum își vede o fetiță tatăl

TOTUL DESPRE MAME
dragi tatici totul despre mame

Cum își vede o fetiță tatăl?

Ca pe un erou. Bun, rău, că știe sau nu parenting, tatăl este și va fi întotdeauna un erou pentru fetița lui. Pentru că așa suntem noi, fetițele. Pentru că indiferent de vârsta pe care o avem, tatăl rămâne omul de bază atunci când ne e greu. În fond, este și va rămâne primul bărbat din viața noastră, primul exemplu masculin pe care mai apoi îl vom căuta în imaginea partenerului de viață.

Haideți să vedem cum își vede o fetiță tatăl:

1. El este cel care îi oferă protecție:

Oricând, oricum, la orice vârstă. Fetițele știu în sinea lor că indiferent ce tip de problemă ar avea, tatăl este acolo pentru a le proteja, pentru a le rezolva problemele. Ele știu că tatăl are întotdeauna soluția, fie că vorbim despre o problemă de matematică, de școală sau personală. E ca și cum el ar deține adevărul absolut.

2. El este cel care îi construiește identitatea:

Orice fetiță așteaptă de la tatăl ei să-i spună că e frumoasă și capabilă. Cuvintele precum „Sunt supărat pe tine pentru că nu ai luat o notă mai mare” sau „Nu ai făcut ce trebuie” sunt cuvinte care îi vor scădea încrederea de sine. E ca și cum nu numai că l-ar dezamăgi pe cel în care în care are încredere deplină, dar va crede și că nu este iubită pentru că e rea sau că pur și simplu are o problemă. Așa că, dragi tătici, evitați să-i spuneți astfel de cuvinte. Este suficient că micuța vă vede ca pe o persoană pe care nu ar vrea să o dezamăgească.

3. El este părintele lângă care se alintă cel mai mult:

Studiați comportamentul fetiței. O să vedeți că în preajma tatălui întotdeauna vor fi mai alintate, mai vulnerabile, cu o dorință mai mare de a se lăsa protejate. Se pare că oricât de independentă ajunge o femeie să fie, întotdeauna va avea nevoie să știe că tatăl este acolo să o apere și să o salveze.

Dacă îți dorești să afli de la specialiștii în parenting cum să-ți crești copilul, asfel încât să devină un adult sănătos emoțional, cu încredere de sine, dar și în tine, îți recomandăm una dintre cele mai bune cărți, scrisă de Alfie Kohn: Parenting Necondiționat – De la recompense și pedepse la iubire și înțelegere. O găsești aici.

4. Cel pe care îl va căuta la maturitate:

Este important să fiți mai mult decât un partener de joacă. Fetițele au nevoie de un exemplu masculin sănătos, de la care să învețe că pot primi iubirea necondiționată, respect, sprijin, înțelegere, răbdare, pentru că astfel vor ști ce să caute la maturitate și vor ști ce să refuze.

Viciile și greșelile repetate ale tatălui vor lăsa urme adânci în sufletul unei fete. Ocolește-le!

5. El este cel este cel care trebuie să creadă în ea.

Îi va fi teamă când va trebui să meargă pentru prima dată pe bicicletă, dar va ști că orice ar fi tu ești în spatele ei și o protejezi. Îi va fi teamă și când va începe prima zi de școală, dar va ști că ești acolo pentru ea. Îi va fi teamă și când se va urca pentru prima dată la volanul unei mașini, dar va ști că tu ai fost primul care i-a explicat cum să o pornească. Îi va fi teamă și când va spune „Da”, dar tu vei fi acolo să o asiguri încă o dată că orice ar fi, tu îi vei fi alături. Și asta e bine pentru orice fetiță, indiferent de vârsta pe care o are.

Dragi tătici, sunteți importanți!

Te-ar mai putea interesa și: Reguli pentru un tată de fetiță

Vrei să fii un tată minunat pentru copilul tău? Îți recomandăm și pachetul ”Cel mai bun tată”, cărțile pe care orice tătic dedicat ar trebui să le citească. Detalii AICI.

http://shop.totuldespremame.ro/produs/cel-mai-bun-tata/?utm_source=cum_isi_vede_o_fetita_tatal&utm_medium=cum_isi_vede_o_fetita_tatal&utm_campaign=cum_isi_vede_o_fetita_tatal&utm_term=cum_isi_vede_o_fetita_tatal

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa