Nu zice hop până n-ai sărit şanţul!
Într-o casă cu multe persoane sau mai bine zis într-o casă cu mai mult de două persoane, dintre care o persoană e mică-mititică, starea de acalmie nu ţine mult. Conform celor mai nesuferite legi ale lui Murphy, la puţin timp după ce scapi de una, dai de alta, ceea ce a fost perfect adevărat în cazul familiei noastre.
Nici n-a trecut bine enterocolita şi nici nu ne pusesem bine pe picioare, că, direct din regatul bolilor, la uşă ne-a bătut o viroză respiratorie deloc grăbită. Spun asta pentru că am mai fost răciţi la viaţa noastră, dar, în general, au fost episoade în care boala a venit, ne-a întrebat puţin de una-alta şi a plecat rapid când a văzut că n-are cu cine să stea de vorbă. Acum, însă, gripa ne-a perceput cam odihniţi, probabil, pentru că a fost musafirul nostru mai mult decât de obicei şi cel mai mult i-a ţinut ocupaţi pe copii. Muci, nopţi nedormite, temperatură mare, dureri musculare şi multă jale, acestea au fost cadourile cu care gripa a venit în vizită la noi. Partea cât de cât bună a fost că de data asta şi eu am scăpat, nu numai soţul meu (care se pare că stă chiar foarte bine la capitolul imunitate), şi am putut să alergăm între camere cu doftoriile şi leacurile băbeşti care speram să ne facă copiii mai repede bine.
Cursă contracronomteru printre micii pacienți
Soţul îi lua temperatura copilului cel mare, eu îi puneam supozitorul cu paracetamol mezinei care ardea, soţul răcea ceaiul că să poată bea mijlocia, eu masam copilul cu numărul trei cu crema de brad pe piept, să nu mai tuşească aşa, soţul punea batista bebeluşului în funcţiune când mucii unuia dintre cei trei copii atingeau punctul culminant, eu schimbam copiii care erau leoarcă de transpiraţie. Toate astea se întâmplau nu numai ziua, ci şi noaptea. Cel mai trist era când toate trei fetiţele plângeau de oboseală şi din pricina stării de rău, iar noi ne topeam de neputinţă şi de ciudă că parcă nimic din remediile aplicate nu funcţiona.
Partea plină a paharului
…este că aceste episoade de grup au fost rare, din fericire. Nu înseamnă că fiecare în parte nu a avut, în schimb, micile lui probleme de sănătate pe parcursul anului. Dar, atunci când într-o familie de 5 persoane doar una din ele este bolnavă, tragedia nu e chiar atât de mare, ba chiar ţi se pare ceva uşor de surmontat.
Una peste alta, se pare că uniţi putem ţine cu brio piept bolilor şi, paradoxal, putem transforma şi scene dureroase ca acestea în momente de reconectare şi de afecţiune sporită. Momente de care sper ca fetele mele să-şi amintească cu nostalgie mai târziu, la fel cum îmi amintesc si eu de supa fierbinte de pui şi de ceaiul aromat de tei pe care mi le făcea mama şi pe care mi le aducea la pat când eram bolnavă.
