Citiți această istorie a curelor mele de slăbire din adolescență, prilej excelent să ne facem temele în legătură cu momentul în care va veni întrebarea „mami, sunt prea grasă?”. Pentru că, din nefericire, sunt şanse mari să auzim această întrebare rostită chiar de propria noastră fiică…
Are 7 ani şi jumătate şi stă bosumflată pe canapea, pentru că i-a spus o colegă de şcoală că are burta prea mare şi nu-şi poate închide cu uşurinţă pantalonii. Mă întreabă timorată dacă ar fi cazul să sară peste cină, în timp ce eu o privesc fix, neavând, încă, pregătit un răspuns pentru o asemenea întrebare.
De la copil firav, la adolescent rotofei
10 (ani), 25 (de kilograme) şi 140 (de cm) erau cifrele care mă reprezentau perfect în clasa a patra. Raluca din ultimul an de şcoală primară era un fel de beldie printre colegi, cu aspect de băţ şi uniformă aşezată nepotrivit, ca pe ulucă. Patru ani mai târziu, înfăţişarea filiformă avea să fie înlocuită de una semi-rubensiană. Asta pentru că proaspăta absolventă de gimnaziu depăşea cu destul de mult dublul greutăţii din clasa a patra şi intra în ceea ce avea să devină perioada eternelor cure de slăbire, preponderent nesănătoase şi ţinute după ureche. Ce n-am făcut eu bine ca să slăbesc poate fi subiect de carte, aşa că voi rezuma cele mai triste perioade din etapa curelor încercate în adolescenţă aici!
Cura cu boabe de orez sau răbdarea de Sisif
Îngrijorată că din subţirica de odinioară am ajuns să capăt proporţii nebănuite, în pofida unei alimentaţii deloc exagerate, am început să caut disperată orice cură care a făcut minuni în cazul altor plinuţe, sperând că miracolele se vor vedea şi la mine. Cura cu boabe de orez crud care ţinea o lună a fost printre primele încercate, dar n-am slăbit deloc după încheierea ei.
Cum funcţiona? În fiecare dimineaţă îţi începeai ziua cu un bob de orez pe stomacul gol, mărind cantitatea progresiv cu fiece zi până ajungeai să îngurgitezi la finalul lunii 30 de bobiţe prăfoase. După această numărătoare trebuia să o iei în jos, ca după altă lună să ajungi din nou de unde ai plecat, adică la un bob. Orezul se presupunea că se umflă în stomac, urmând să creeze o senzaţie de saţietate un timp mai îndelungat. Asta însemna că în restul zilei mâncai mult mai puţin decât de obicei. Pe lângă boabele insipide, trebuia să fii atentă la alimentaţia generală şi să eviţi făinoasele, prăjelile şi dulciurile. N-am slăbit în urma acestei cure, iar orezul crud e ceva ce n-aş mai mânca cu plăcere deloc azi.
Să încercăm şi cura cu supă de varză
Un eşec mai mare a fost faimoasa cură cu supă de varză. Pe vremea când nu avea aproape nimeni acces la calculatoare, reţeta magică a curei de slăbit cu supă de varză circula pe bileţele frumos caligrafiate pe la locurile de muncă ale mamelor colegelor de şcoală, la mătuşile din provincie şi pe la învăţătoare şi profesoare. Această cură presupunea achiziţia unei oale uriaşe, în care urma să pui varză, foarte multă varză, ceapă, roşii, ardei, ţelină, morcovi, dovlecei, puţină sare şi tot felul de condimente pisate, care îi mai dregeau gustul şi o făceau uşor de consumat.
Cura părea, la prima vedere, uşor de ţinut şi extrem de sănătoasă. Dar, o dată ce te apucai de ea, îţi trecea elanul chiar de a doua zi, când supa vitaminizantă şi plină de proprietăţi se transforma într-un terci deloc apetisant, la a cărui simplă vedere te apuca dezgustul. E drept că în stresanta săptămână a dietei aveai voie să mănânci în fiecare zi câte altceva, în afara supei, respectiv fructe, legume, lactate, carne, orez sau sucuri obţinute din fructe şi legume. Numai în cantitate mică, totuşi, pentru că, aşa cum aţi intuit, supa de varză era de bază. După cele 7 zile pline de privaţiuni culinare şi de mâncat supă la greu am reuşit miraculos să am 5 kilograme în plus, iar reţeta curei de slăbit cu supă de varză a fost tăiată mărunt, mărunţel cu foarfeca, de ciudă că n-a funcţionat şi cu impresia că cineva m-a sabotat şi mi-a oferit varianta hipercalorică.
Fără pâine, fără dulciuri, fără mâncat seara. De ce nu?
O altă încercare nereuşită şi stresantă a fost aşa-zisul schimb de macaz în alimentaţie şi renunţarea la pâine, dulciuri şi mâncat după 7 seara. Asta în prima fază, pentru că, văzând că tot nu slăbesc, am coborât ora intrării pe gură a ultimului dumicat de la 7 la 6, pe urmă la 5, recordul fiind deţinut de ora 3. Aşadar, după acea oră nu mai mâncam nimic-nimicuţa, urmând să îmi petrec seara în compania foamei.
Mă culcam ameţită de foame şi îmi făceam planuri uriaşe cu privire la ce voi mânca a doua zi, visând toată noaptea pulpe de pui la ceaun, tocăniţe frumos mirositoare sau fripturi aburinde. Nu e de mirare că uneori îmi puneam ceasul să sune pe la ora 5 dimineaţa şi, înainte de a pleca la liceu, încingeam uleiul ca să-mi fac o tigaie de cartofi prăjiţi, peste care aruncam două ouă, nişte brânză rasă plus vreo 3-4 cârnăciori perpeliţi prin untură. După, starea de spirit îmi creştea subit, aşa cum îți creşte glicemia când iți topeşti în gură nişte zahăr candel. Nu era singura masă a zilei, din păcate, căci până la ora 3 mă asiguram că stomacul îmi e plin cu diverse preparate, cu falsa iluzie că foamea n-o să mă mai deranjeze până a doua zi, la micul dejun copios. Nu mâncam nici dulciuri, nici pâine, totuşi. N-am slăbit nici aşa, evident, ci m-am îngrăşat, iarăşi evident, iar un timid început de gastrită m-a tras de mânecă şi am renunţat la aberanta dietă.
Regimul disociat şi roadele pe termen scurt
Singura cură cu care am reuşit să slăbesc moderat a fost regimul disociat, care presupune consumarea unui singur tip de aliment pe parcursul întregii zile. Deoarece în ziua cu pricina poţi mânca o cantitate destul de mare din alimentul respectiv (cel puţin teoretic, pentru că în ziua în care mănânci numai legume, de exemplu, vei ajunge la un moment de saturaţie, oricât de gustoase ar fi acestea), foamea e păcălită, iar stomacul nu dă semne de stres. Problema acestei cure este că, deşi te ajută să slăbeşti rapid, te poate duce, după încheierea ei, la recuperarea foarte rapidă a kilogramelor pierdute, dacă te întorci la acelaşi stil alimentar anterior dietei.
Anorexia şi bulimia, feţele tragice ale disfuncţiei alimentare la adolescenţi
Ceea ce nu ştiam eu prea bine, atunci, era că aceste cure şi preocuparea excesivă pentru slăbit pot duce la reale tragedii. Obsesia pentru încadrarea într-un anumit tipar fizic, poveştile urbane care circulă printre adolescenţii uşor influenţabili şi care cred istorisiri de succes ai căror eroi sunt tineri ce au slăbit ca prin minune după ce au ţinut regim, au apelat la pastilele din farmacii care se eliberează fără reţetă ori s-au înfometat, pot fi decisive pentru abordarea acestui subiect de către adolescenţi. De la aceste detalii şi până la anorexie sau bulimie este doar un pas, iar consecinţele acestor două boli extrem de grave sunt devastatoare. Tinere care nu mănâncă nimic zile întregi şi care au în anii adolescenţei greutatea unui copil sau tinere care îşi induc stări de vomă la finalul mesei, în intimitate, mimând buna-dispoziţie şi sănătatea, ajung să fie un model pentru alte adolescente dezorientate.
Greşelile din care am învăţat, totuşi, ceva
Privind înapoi, îmi dau seama cât de eronată a fost abordarea mea din adolescenţă şi ce probleme mi-am creat prin curele ţinute după ureche, total neinspirat. Cea mai mare greşeală a fost că nu am ajuns în faţa unui medic specialist, care mi-ar fi putut spune ce anume a declanşat tranziţia de la un copil cu arderi rapide la o adolescentă aproape supraponderală.
O altă greşeală a fost că mama nu mi-a atras atenţia că este posibil să fie câte un scurtcircuit pe traseul acestor cure, şi de aceea mi-am promis că voi fi cât se poate de atentă cu dorinţele de a slabi ale fetelor mele. Este halucinant faptul că în ziua de azi doar tiparul slab şi înalt este unanim acceptat ca fiind optim, când poţi fi fericită şi când ai câteva kilograme în plus (nu şi dacă eşti obez, însă!).
Revenind la începutul discuţiei, vă spun că m-am aşezat alături de fetiţa mea cea mare, m-am uitat cu seriozitate la ea şi i-am spus ca nu are de ce să fie îngrijorată. Mai mult ca sigur că amica de la şcoală îşi doreşte ca ea să fie sănătoasă şi a încercat să fie de ajutor. Din fericire, nu e cazul să dramatizăm, pentru că, uite, pantalonii pe care i-a purtat atunci nici nu-i aparţin! Sunt ai surorii mai mici, iar ăsta e şi motivul pentru care nu se închid aşa de uşor. Şi, într-un fel, mă bucur că a fost aşa, pentru că m-a prins complet nepregătită această discuţie. Dar, la o viitoare ocazie, care sper să nu vină niciodată, voi fi cu temele făcute.
De slăbit, am slăbit, într-un final. Cum? Nici eu nu ştiu exact. Cel mai probabil, punându-mi ordine în minte şi eliminând stresul fantastic care îmi măcina zilele şi nopţile. Şi canalizându-mi energia spre alte lucruri, precum facultate, noi prieteni şi preocupări, fluturi în stomac. Nu e o reţetă universal valabilă, ştiu, dar îi înţeleg perfect pe cei care spun că „abordarea este cheia”. Totul este să găsiţi cheia potrivită, la momentul potrivit.
Comandă acum ”Mindfulness la masă – Ghidul HEADSPACE pentru mâncatul conștient”, de Andy Puddicombe și află cum îți poți construi o relație sănătoasă cu mâncarea și cum îți poți ajuta și copilul să deprindă astfel de obiceiuri. Cartea este disponibilă AICI.