„Ce să-ți pun la pachet mâine?”. „Un sendviș. La fel ca cel de azi”, mi se răspunde, invariabil, în fiecare seară. Recunosc, dimineața, înainte de școală, creativitatea mea culinară nu atinge cote spectaculoase, așa că mă bucur în sinea mea că știu deja „rețeta”: ce fel de pâine trebuie musai, ce legume preferă și ce ingredient anume nu trebuie să depășească, sub nicio formă, marginea feliei. Apoi văd postări pe internet cu mame inspirate care pregătesc cutii pentru prânz cu brioșe, legume așezate în formă de curcubeu și clătite cu diverse umpluturi, tăiate în formă de stele. Și îmi vin în cap tot felul de întrebări. Oare are copilul o problemă de alimentație dacă cere același sendviș? Oare am devenit prea comodă? Oare n-ar trebui să răscolesc internetul după rețete de pus la pachet copilului (cu riscul să se întoarcă tot flămând acasă)?
Din fericire, răspunsul specialiștilor în nutriție este mai puțin dramatic: același prânz în fiecare zi nu este, în sine, o problemă. Contează ce conține, cât mănâncă cel mic și, mai ales, cum arată alimentația lui dincolo de pauza mare. Uneori, sendvișul familiar poate fi chiar bucuria de care are nevoie într-o zi agitată de școală.
Într-un articol publicat de Parents.com, Jill Castle, specializată în nutriție pediatrică, explică de ce unii copii vor să găsească zilnic același lucru în cutiuța pentru prânz. Școala este un mediu solicitant: program fix, zgomot, colegi, reguli, sarcini noi și multe situații pe care copilul nu le poate controla. Prânzul (exact așa cum și l-a dorit) rămâne unul dintre puținele elemente previzibile ale zilei. „Predictibilitatea și siguranța oferite de același aliment în fiecare zi îl pot ajuta pe copil să funcționeze mai bine la școală”, spune specialista în nutriție. Pachețelul familiar poate deveni „o ancoră” care îl ajută să rămână liniștit într-un mediu mereu agitat.
În același articol, Janet Gaytan, și ea specializată în nutriție pediatrică, spune că alimentația este una dintre zonele în care copiii își pot exersa și negocia autonomia. Ei nu decid orarul și nici tot ce se întâmplă la școală, dar pot spune foarte hotărât ce vor sau nu vor să mănânce. În plus, trebuie să mai avem în vedere un aspect: la vârsta școlară apare și influența colegilor. Copiii observă ce au ceilalți în pachețel și ce alimente atrag privirile celorlalți. Pentru un copil obosit, grăbit să iasă în pauză, copleșit de atâta gălăgie – și flămând pe deasupra! –, un aliment pe care îl cunoaște și pe care îl poate consuma cu ușurință este o alegere sigură. Și oferă copilului un dram de alinare.
- CITEȘTE ȘI: Copil fără poftă de mâncare. Care sunt cele mai importante analize, pe lângă cele clasice
Nu judecăm alimentația unui copil după o singură masă
Totodată, specialista în nutriție pediatrică Jill Castle spune că părinții ar trebui să privească imaginea de ansamblu. Dacă un copil preferă același prânz la școală, dar mănâncă alte alimente la micul dejun, la cină și în weekend, repetiția nu reprezintă automat un motiv de îngrijorare. Ca regulă, în pachețel ar trebui să existe suficientă mâncare pentru a-i asigura copilului energia de care are nevoie până la întoarcerea acasă. Sendvișul poate furniza carbohidrați și proteine, în funcție de tipul de pâine și de ingredientele alese. Nu este necesar ca fiecare grupă alimentară să fie reprezentată perfect la fiecare masă și nici ca meniul să fie complet reinventat de luni până vineri. „Nu trebuie să faci totul perfect la fiecare masă”, le amintește dieteticianul părinților. Diversitatea se construiește pe parcursul întregii zile și al săptămânii, din micul dejun, prânz, cină și gustări. Dacă sendvișul rămâne același, putem schimba fructul sau legumele de lângă el ori putem aduce alimentele mai puțin familiare la mesele de acasă, unde există mai mult timp și mai puțină presiune.
Diferența dintre ce pregătim și ce mănâncă efectiv copilul îi este cunoscută fiecărui părinte. Într-un articol despre pachețelul pentru școală publicat în The Guardian, mai mulți părinți spun că cei mici sunt adesea prea grăbiți să iasă la joacă pentru a termina ce au primit de mâncare. Unii abia se ating de sendvișul sau de fructele pe care acasă le mănâncă fără probleme. Din acest punct de vedere, dacă repetăm meniul familiar, cresc șansele ca cel mic să mănânce în pauză și să nu mai aducă pachețelul aproape intact acasă.
Unii copii au nevoie de mai mult timp cu alimentele noi
Preferința pentru același tip de mâncare poate face parte din selectivitatea alimentară obișnuită în copilărie. Un studiu care a urmărit aproximativ 2.400 de perechi de gemeni, de la vârsta de 16 luni până la 13 ani, a arătat că selectivitatea alimentară este influențată puternic de genetică. Cu alte cuvinte, copilul care privește orice aliment nou ca pe o ofensă personală nu a ajuns acolo doar pentru că părintele nu a fost suficient de inventiv cu meniul.
Mediul și obiceiurile familiei contează însă în continuare. Copiii pot învăța să accepte treptat gusturi noi, dar au nevoie de timp. Cercetările despre selectivitatea alimentară arată că un copil poate avea nevoie să fie expus unui aliment de 8 până la 15 ori înainte de a-l accepta. De reținut: a-i prezenta un aliment nu înseamnă că e obligat să-l mănânce de fiecare dată. Expunerea repetată funcționează mai bine într-un context relaxat (evident că nu în pauza de prânz de la școală). Alimentul nou poate apărea lângă ceva cunoscut, în cantitate mică, fără negocieri interminabile și fără condiția „mai iei două înghițituri și apoi primești desert”. Presiunea poate avea exact efectul pe care încercăm să-l evităm: copilul devine și mai reticent.
- CITEȘTE ȘI: Copilul respinge culoarea, textura sau mirosul unui aliment? Ar putea avea ARFID, o tulburare de alimentație
Când e cazul să ne îngrijorăm?
Există, însă, o diferență între copilul care vrea același sendviș la școală și cel care acceptă, în general, indiferent de mediu, un număr foarte mic de alimente. E important ca părinții să ceară sfatul pediatrului sau al unui specialist în nutriție dacă cel mic evită grupe întregi de alimente, nu crește în ritmul său obișnuit, pare lipsit de energie, are dificultăți de mestecare sau înghițire ori trăiește mesele cu teamă și anxietate. În cazurile severe, poate intra în discuție ARFID, tulburarea de evitare sau restricționare a consumului de alimente. Nu vorbim despre un copil care preferă același sendviș, ci despre o restricție care poate provoca deficiențe nutriționale, probleme de creștere sau dificultăți sociale importante. În acest articol, UNICEF explică pe larg diferența dintre ARFID și selectivitatea alimentară obișnuită.
Dacă cel mic mănâncă diversificat în restul zilei, crește bine și are energie, iar pachețelul repetitiv este doar preferința lui pentru orele de școală, nu avem neapărat o problemă de rezolvat. Iar dacă sandvișul se întoarce zilnic doar sub forma unui ambalaj gol, rutina nu trebuie transformată în eșec personal al părintelui. Poate fi, pur și simplu, un prânz care funcționează.
