Toată lumea merge la schi!

Raluca Dumitrică
Copiii si schiul / Totul despre mame

4 motive pentru care copiii ar trebui să meargă la schi

Schiul nu este numai un mod plăcut de petrecere a timpului, ci are beneficii reale asupra dezvoltării copiilor.

Află din textul de mai jos de la ce vârstă pot cei mici să meargă la schi şi de ce este sănătos pentru ei să îşi petreacă weekendurile pe pârtie.

Starul Olimpiadei de Iarnă de la Soci poate să vă îndemne şi pe voi să luaţi cu asalt pârtiile în următoarele weekenduri, aşadar iată câteva informații utile pentru a-i iniția cu succes în schi pe cei mai tineri membri ai familiei:

La ce trebuie să fiți atenți înainte de începerea lecțiilor de schi

Înainte de a merge pe pârtie cu cel mic, încercaţi să vedeţi în ce măsură acesta este interesat de pus schiurile în picioare. Chiar dacă este deja prieten cu zăpada, se poate ca echipamentul sofisticat de schi şi slalomul razant al schiorilor experimentaţi să-l sperie sau să-l facă să aibă anumite ezitări. Totodată, nu-l forţaţi şi nu repetaţi agasant că alţi copii de vârstă similară se descurcă foarte bine la acest capitol, numai el, nu.

În situaţia în care aveţi, însă, un copil care de-abia aşteaptă să testeze zăpada cu schiurile, cel mai indicat este să îi oferiţi această posibilitate pe parcursul câtorva zile consecutive de stat la munte.

Alegeţi un monitor care să fie apropiat de copii, să ştie să relaţioneze cu aceştia şi să facă predatul distractiv şi captivant, fără a insista, în primă fază, pe multe explicaţii tehnice pline de rigiditate.

Care este vârsta optimă pentru începerea lecţiilor de schi?

Desi vârsta optimă de începere a lecţiilor de schi este de trei ani, primele cursuri pot sa aibă loc şi la doi ani, dacă cel mic a căpătat suficient curaj şi interes pentru a-şi pune clăparii în picioare. Condițiile obligatorii sunt ca tânărul cursant să fi scăpat de scutece şi să poată comunica verbal suficient de bine. Deoarece abilităţile cognitive ale copiilor de vârstă asemănătoare pot fi diferite, instructorul trebuie să îşi adapteze maniera de predare a lecţiilor, astfel încât să elimine orice posibilă confuzie pentru cursanţi (copiii pot încurca noţiunile de stânga şi dreapta, dar şi culorile sau alte forme geometrice). Lecţiile vor avea loc pe o pârtie destinată începătorilor, care nu va fi accesibilă schiorilor experimentaţi, tocmai pentru desfăşurarea lecţiilor în condiţii de siguranţă deplină.

Copiii mai mari pot testa varianta unei tabere de schi, unde deprind noţiunile sportive necesare şi creează noi prietenii. Taberele sunt organizate pe categorii de vârstă şi în funcţie de nivelul de pregătire în domeniu, dar variază şi ceea ce priveşte durata şi locul de desfăşurare (tabere de weekend, tabere interne sau internaţionale). Aceste cantonamente promovează si dezvoltarea spiritului de echipă, a independenţei şi a unei stări de spirit pozitive, totul pe fondul respectului pentru natură.

4 beneficii ale schiului

În afara faptului că schiul este o activitate fizică solicitantă, dar extrem de plăcută, iată care sunt avantajele practicării acestui sport.

1. Corpul capătă o flexibilitate sporită, iar muşchii din diferite zone sunt puşi serios la muncă. Spatele, braţele, picioarele şi abdomenul sunt antrenate în acest efort de păstrare a echilibrului pe schiuri şi de a parcurge o distanţă cât mai mare fără să faci cunoştinţă cu omătul.

2. Schiul este benefic şi pentru inimă, fiind unul dintre sporturile recomandate pentru stimularea activităţii cardiovasculare.

3. Schiul te ajută să îți păstrezi o greutate normală.

4. Schiul îți îmbunătăţeşte sănătatea aparatului respiratorşi este răspunzător şi pentru amplificarea capacităţii de concentare.

Nu vă lăsaţi intimidaţi de faptul că schiul este un sport costisitor! Închirierea echipamentului sportiv necesar pe perioada câtorva zile de escapadă montană este convenabilă şi nu costă o avere. Dacă vă doriţi, totuşi, să fiţi proprietari de schiuri, clăpari, beţe şi cască de protecţie, puteţi fie să le achiziţionaţi din timp, în perioada în care sunt reduceri, fie să aruncaţi o privire pe eBay, locul în care oferta este potrivită oricărui tip de buzunar.

Şi acum, pârtieeeeee!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa