Era post-antibiotice: medicina riscă să ajungă din nou la nivelul de acum 100 de ani
Infecţii obişnuite ce nu vor mai putea fi tratate. Operaţii ce nu vor mai putea fi realizate. Leziuni minore ce ar putea deveni fatale din cauza infectării. Tratamente împotriva cancerului care ne vor ucide. Aşa arată, potrivit specialistişilor, era post-antibiotice spre care se pare că ne îndreptăm cu paşi repezi.
Un viitor teribil ne pândeşte, unul în care medicilor le va fi smuls din mână cel mai eficient instrument: antibioticele. De multă vreme ni se atrage atenţia că antibioticele luate în exces şi, mai ales, după ureche, vor avea efecte fatale pe viitor. Acum, se pare că acel viitor sumbru despre care vorbesc medicii este mult mai aproape decât ne-am dori. Pe de-o parte din cauza numărului tot mai mare de bacterii rezistente la antibiotice, pe de altă parte din cauza împotmolirii cercetărilor din domeniu.
Previziuni adeverite
Rezistenţa la antibiotice nu este un lucru nou. Chiar şi Alexander Fleming, bacteriologul scoţian care a descoperit penicilina în 1929, a atras atenţia asupra acestui aspect încă din 1945, în timpul discursului său de acceptare a premiului Nobel:
„Nu este dificil să creezi în laborator microbi rezistenţi la penicilină, este suficient să-i expui la concentraţii prea mici pentru a-i ucide, iar acest lucru s-a întîmplat ocazional şi în corpul uman. S-ar putea ca la un moment dat, în viitor, penicilina să poată fi cumpărată de oricine. Iar în acel moment va apărea pericolul ca unii oameni ignoranţi să ia doze mai mici de medicament decât ar fi necesar, iar din cauza acestei expuneri la doze non-letale de medicament, microbii să devină rezistenţi la antibiotic”.
Acum, tot mai multe dovezi vin să susţină previziunile sumbre ale lui Alexander Fleming.
Rezistenţa la antibiotice ia amploare
În prezent, există mai multe clase de antibiotice. Un antibiotic poate fi eficient împotriva unui singur tip de bacterie sau împotriva mai multor tipuri. Problema este că, de la an la an, tot mai multe bacterii devin rezistente la antibiotice, chiar şi la cele mai puternice dintre ele.
De ce are loc această transformare? Rezistenţa apare în urma unor mutaţii în genele microorganismelor. În principiu, este vorba despre un fenomen natural, deci inevitabil, o formă de adaptare a bacteriilor în faţa acţiunii agenţilor antimicrobieni.
Totuşi, utilizarea excesivă sau incorectă a antibioticelor accelerează mult acest fenomen, ducând la apariţia mai rapidă a unui număr tot mai mare de bacterii rezistente la antibiotic. În plus, mutaţiile genetice ale bacteriilor merg şi mai departe, până la apariţia aşa-numitelor „super-bacterii” împotriva cărora medicii sunt neputincioşi, în lipsa unui antibiotic eficient.
Statisticile confirmă
Tabloul apocaliptic despre care vorbesc specialiştii este tot mai amplu, de la an la an. În 2003, de exemplu, doar câteva bacterii erau rezistente la antibioticele din clasa carbapenemilor (cea mai puternică formă de antibiotice existentă). În 2010, numărul acestora depăşise deja 300.
În paralel, tulpinile noi de E. coli şi Klebsiella (ce pot provoca pneumonie) au devenit tot mai rezistente, în timp ce tuberculoza este şi ea din ce în ce mai greu de tratat. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în 2012 au fost înregistrate 450.000 de noi cazuri de tuberculoză rezistentă la tratamentul medicamentos, în 92 de ţări. De asemenea, malaria și HIV au devenit şi ele din ce în ce mai dificil de tratat. La fel şi bolile cu transmitere sexuală. Medicii sunt îngrijoraţi şi din cauza infecţiilor cu SARM (Staphylococcus aureus rezistent la meticilină), infecţii dobândite uneori inclusiv în afara spitalelor.
Specialistul în microbiologie Richard James, fost director al centrului pentru îngrijire medicală asociată cu infecţii de la Universitatea din Nottingham, susţine că în prezent circa 25.000 de pacienţi mor anual în Uniunea Europeană din cauza unei infecţii cauzate de o bacterie rezistentă la mai mult de o clasă de antibiotice. Şi tot el estimează că, dacă lucrurile nu se vor schimba repede, numărul de decese va creşte la 390.000 în anul 2050.
La nivel mondial, cifrele sunt şi mai îngrijorătoare. Bacteriile rezistente la antibiotice care provoacă boli precum E.coli, salmonela, malaria sau tuberculoza ar putea ucide 10 milioane de oameni pe an până în 2050, dacă nu se face nimic pentru oprirea proliferării lor galopante, arată un raport realizat la cererea guvernului britanic.
O nouă bacterie rezistentă la antibiotice
Şi, de parcă situaţia actuală nu ar fi suficient de rea, cercetătorii au descoperit recent, în China, gena unei noi bacterii rezistente la antibiotice. Gena mcr-1 a fost descoperită în cadrul unor teste realizate atât pe oameni, cât şi pe animale. „Descoperirea noastră sugerează că progresia de la o rezistenţă extensivă la medicamente la o rezistenţă pandemică este inevitabilă. Deşi este în prezent este localizată doar în China, gena mcr-1 va emula cel mai probabil alte gene care determină rezistenţă şi se va răspândi pe plan mondial”, au menţionat autorii studiului.
Identificarea genei mcr-1 vine după o altă descoperire la fel de îngrijorătoare, din 2010, cea a NDM-1, gena unei alte „super-bacterii” ce s-a răspândit din India în întreaga lume.
Cum arată o lume fără antibiotice?
Înfricoşător, spun specialiştii. E o lume în care o simplă leziune ne-ar putea costa viaţa, dacă se infectează, iar recuperarea va ţine doar de noroc. O lume în care cele mai banale operaţii ar redeveni potenţial fatale. Chimioterapia ne-ar omorî înaintea cancerului, iar transplantul de orice fel ar deveni imposibil. Ar fi o lume în care medicina s-ar prăbuşi la nivelul celei de la începutul anilor 1900.
Deşi unora le poate părea doar un scenariu alarmist, din păcate nu este. O spune chiar OMS, care a avertizat că multe infecţii comune nu vor mai avea un tratament şi vor redeveni potenţial fatale. Şi Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA a atras atenţia în mai multe rânduri asupra „coşmarului bacterian”. Iar ofiţerul medical şef al Angliei, Sally Davies, a făcut chiar o paralelă cu apocalipsa. Ea a atras atenţia că, în cazul în care nu se vor lua măsuri dure pentru a restricţiona utilizarea antibioticelor, în paralel cu descoperirea unor noi antibiotice, „ne vom trezi că facem parte dintr-un sistem medical foarte asemănător cu cel de la începutul secolului 19”. Declaraţia ei face trimitere la faptul că, din anii ‘80 şi până în prezent, nu a mai fost descoperită nicio nouă clasă de antibiotice.
Iar microbiologul Richard James aminteşte de o poză din 1932, cu mulţi copii întinşi pe paturi înşiruite direct pe stradă. La acea vreme, aerul curat era singurul tratament disponibil pentru tuberculoză. Iar şansele ca un copil să supravieţuiască acestei boli ţineau doar de noroc.
„Suntem aici deja” sau mai avem o şansă?
Dr. Arjun Srinivasan, director al CDC, declara într-un interviu acordat în 2013 publicaţiei „Frontline” că era post-antibiotice nu va veni, ci este deja aici.
„Suntem aici deja. Suntem în era post-antibiotice. Există oameni pentru care nu avem niciun tratament, suntem efectiv într-o situaţie în care avem pacienţi ce suferă de o infecţie pe care acum 5 ani o puteam trata fără probleme, dar pe care azi nu o mai putem trata”, explica Arjun Srinivasan în urmă cu 2 ani.
Totuşi, o licărire de speranţă a apărut la începutul acestui an, când o echipă de la Northeastern University din Boston a anunţat că a identificat un nou compus chimic antibiotic, Teixobactina, care s-a dovedit eficient în combaterea tuberculozei, a septicemiei şi a altor infecţii cu stafilococul auriu. Noul antibiotic nu a fost încă testat pe oameni, ci doar pe şoareci, şi se estimează că va mai dura circa 5 ani până să fie scos pe piaţă.
Ce nu le ucide, le întăreşte
Spuneam mai sus că rezistenţa la antibiotice este un fenomen natural, dar că utilizarea excesivă sau incorectă a acestui tip de medicamente accelerează mult apariţia bacteriilor rezistente la antibiotic.
Utilizarea excesivă înseamnă de fapt tratarea răcelilor sau a gripelor cu antibiotic, deşi în general aceste afecţiuni sunt provocate de virusuri, nu de bacterii. Iar antibioticele sunt total ineficiente împotriva virusurilor.
În ceea ce priveşte utilizarea incorectă a antibioticelor, acest lucru înseamnă fie scurtarea tratamentului fără sfatul medicului, fie reducerea dozajului sau nerespectarea frecvenţei corecte de administrare. Adică exact subdozajul de care vorbea Alexander Flaming: antibioticul este în concentraţie prea redusă pentru a ucide bacteriile, deci acestea din urmă nu doar că îi supravieţuiesc, dar se şi adaptează, devenind rezistente.
Şi, pentru ca tabloul să fie complet, să nu uităm că România ocupă locul I în Europa la consumul de antibiotice fără reţetă şi locul al III-lea în ceea ce priveşte cantitatea totală anuală.
