7 soluţii naturiste pentru arsurile solare

Raluca Dumitrică
solutii-naturiste-arsuri-solare-tdm

Arsurile solare, ușor de tratat cu aceste 7 soluții naturiste:

Or fi neplăcute urmele de la costumele de baie, dar infinit mai neplăcute şi mai complicate sunt arsurile solare. Acestea aduc cu ele, pe lângă roşeaţa şi fierbinţeala din zona respectivă, şi destulă durere ce pare să nu treacă prea curând. În cazul în care arsurile nu sunt foarte grave și nu necesită părerea unui medic, puteți apela la unele dintre cele mai cunoscute metode naturiste de tratare a arsurilor solare, uşor de pus în pratică şi la îndemâna oricui.

Haideţi să vedem care sunt cele 7 soluţii naturiste pentru arsurile solare:

1. Iaurtul

Unul dintre cele mai răspândite remedii naturiste pentru tratarea arsurilor solare este iaurtul, produs lactat cu proprietăţi curative pentru pielea afectată de soare. Datorită probioticelor conţinute de iaurt şi efectului său hidratant, pielea se reface mai rapid, iar bariera să protectivă devine mai fermă. Efectele se văd imediat, totul este să aplicaţi iaurt gras pe zona care s-a ars în urma expunerii prelungite la soare, să-l lăsaţi să stea acolo pentru 10-15 minute, după care să-l ştergeţi cu mişcări blânde, cu ajutorul unui şerveţel uscat sau, şi mai bine, al unei bucăţi de material textil, răcită în prealabil în frigider. Pentru o acţiune şi mai rapidă şi cu rezultate şi mai vizibile se recomandă repetarea acestei operaţiuni de trei-patru ori.

2. Cartofii

Tăiaţi felii sau storşi, cartofii îşi fac foarte bine treaba în ceea ce priveşte potolirea unei arsuri solare, reducând inflamatia, estompând roşeaţa şi favorizând vindecarea pielii. Dacă mai adăugăm că această legumă are capacitatea de a absorbi căldura, atunci puteţi să vă lăsaţi fără grijă pe mâna sa. Aplicaţi felii de cartofi pe zona afectată sau ungeţi succesiv pielea arsă de soare cu sucul de la câţiva cartofi. Lăsaţi-i să acţioneze timp de 10 minute, în cazul feliilor, şi evitând să spălaţi pielea, în cazul aplicării sucului, şi veţi simţi gradual efectul lor pozitiv.

3. Laptele

Laptele rece din frigider se dovedeşte a fi o bună variantă de a ţine piept şi de a grăbi vindecarea unei arsuri solare. Prin comprese cu lapte aplicate pe piele, veţi simţi rapid un confort în zona afectată, fierbinţeala se va domoli, iar stratul protector pe care îl va crea laptele la suprafața pielii va grăbi vindecarea pielii arse.

4. Aloe vera

Plantă recunoscută pe întreg mapamondul pentru proprietățile sale de excepţie datorită cărora este folosită cu rezultate remarcabile într-o sumedenie de domenii, aloe vera îşi va demonstra capacităţile la maxim în ceea ce priveşte arsura solară dacă este folosită în stare proaspătă. Tăiaţi tulpina şi puneţi mijlocul gelatinos pe piele, iar în cel mai scurt timp cu putinţă veţi simţi un efect de răcorire, extrem de relaxant. Acesta nu este singurul efect al plantei, însă, pentru că va reuşi să stimuleze metabolismul celular de la nivelul pielii, să o facă să fie mereu hidratată şi să-şi păstreze elasticitatea.

5. Uleiul de cocos

Uleiul de cocos nu mai are nevoie de nicio prezentare, ştiut fiind că este un prieten de nădejde al pielii. Acest ulei aromat are o multitudine de întrebuinţări în ceea ce priveşte relaţia sa cu epiderma noastră, fiind perfect pentru ten şi corp. Pentru că ajută nespus de mult în lupta cu arsura solară, folosiţi ulei în strat destul de generos pe zona cu probleme, masând uşor până la intrarea în piele  Efectul binefăcător va fi simţit la scurt timp după aplicare, în timp ce rezultatele vizibile vor apărea chiar de a doua zi. Aveţi grijă ca, în momentul aplicării, să nu fiţi îmbrăcată cu un articol la care ţineţi, pentru că uleiul pătează.

6. Bicarbonatul de sodiu

Pentru că aduce ph-ul pielii la parametrii normali, aşadar stabilizează nivelul de alcalinitate şi de aciditate al epidermei, bicarbonatul de sodiu este un prieten de nădejde al oricărei persoane care se confruntă cu arsuri solare. Dizolvaţi mai multe linguri de bicarbonat într-o cantitate suficientă de apă în cadă şi aveţi grijă că zona afectată să fie scăldată de lichid timp de 15-20 de minute. Ieşiţi din apă fără să vă mai clătiţi şi ştergeţi uşor, prin tamponare cu un prosop, pielea.

7. Ovăzul

Polizaharidele din ovăz ies la suprafaţă în momentul în care puneti o mână sănătoasă de fulgi în apa din cadă, acţionând ca o peliculă revitalizantă asupra pielii şi grăbind vindecarea sa. După aproximativ 15 minute de stat în apă, ieşiţi din cadă şi lăsaţi pielea să se usuce de la sine. Dacă n-aveţi răbdare, totuşi, puteţi tampona uşor epiderma cu un prosop curat.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa