Un plus de inteligenţă poate fi obţinut şi printr-un hobby!
Printr-un hobby care te relaxează şi te face să ai mai repede bateriile încărcate poţi bifa avantaje şi la capitolul inteligenţă. Haideţi să vedem care sunt aceste hobby-uri!
Când te gândeşti la cum ai putea să-ţi îmbogăţeşti inteligenţa, nu prea îţi fuge mintea la hobby. Primul lucru care-ţi surâde este să mai faci nişte cursuri de lungă sau de scurtă durată, care să te ajute să te dezvolţi pe acest palier. Dacă, în schimb, nu ai cum să te dedici acestora, nu trebuie să te întristezi. Există o serie de alte metode prin care îţi poţi stimula inteligenţă, iar vestea şi mai bună este că aceste metode sunt fix acelea care îţi plac ţie cel mai tare. Iată 8 hobby-uri care te fac mai inteligent!
1. Cititul
Nu e niciun mister în faptul că cititul te ajută să îţi îmbogățești inteligenţa. Să intri în lumea fascinantă a cărţilor este una dintre cele mai bune metode de a învăța lucruri noi, de a-ţi dezvolta imaginaţia, curiozitatea, creativitatea şi dorinţa de cunoaştere. Prin citit, vocabularul este net îmbogăţit, exprimarea verbală şi scrisă au numai de câştigat, aptitudinile analitice sunt amplificate, memoria este întărită, iar stimularea mentală e la cote maxime.
2. Privitul la televizor
Ştiu că pare greu de crezut că televizorul te poate face în ziua de azi mai inteligent, dar adevărul este că, folosit cu cap, micul ecran ne poate oferi surse intestimabile de a ne dezvolta pe acest plan. Vă dau şi un exemplu personal: ani buni de privit transmisiuni sportive din diferite discipline m-au învăţat încă din copilărie multe lucruri despre ţările de pe glob, steagurile şi capitalele lor, detalii care mi-au prins bine în nenumărate situaţii. În plus, emisiuni distractive de tipul cine ştie câştigă nu sunt decât o altă metodă distractivă de a învăța. Unde mai pui că astăzi posturile tematice sunt doldora de informaţii utile, pe care le pot memora rapid şi cu plăcere atât copiii, cât şi adulţii.
3. Cântatul
Dacă obişnuieşti să lălăi toată ziua prin casă sau în maşină, în drum spre serviciu, ori chiar baţi în orga copiilor zeci de minute în şir, zdrăngănești corzile chitarei şi iei tacâmurile pentru a improviza o demonstraţie de percuţie în masa de bucătărie, află că toate astea nu doar te binedispun, ci te fac şi mai deştept. Specialiştii ne spun că aceste două hobby-uri, muzica şi cântatul la un instrument, au rolul de a ne face mai buni în ceea ce priveşte reglarea emoţiilor şi a atenţiei, precum şi în învăţarea mai uşoară a noţiunilor matematice şi de vorbire.
4. Practicarea unui sport
Să te urneşti din casă pentru a face sport poate fi destul de dificil, dar, dacă o să-ţi spunem că actvitatea fizică are beneficii nu numai pentru corp, ci şi pentru minte, avem senzaţia că îţi va fi mai uşor să ieşi pe ușă în acest scop. Sportul îţi creşte nivelul de creativitate, sănătatea mentală, aptitudinile de lider, memoria de recunoaştere şi cea de lungă durata. Pe lângă toate acestea, concentrarea de care dai dovadă în timpul sportului nu face altceva decât să îţi fie de ajutor şi mai târziu, în momentul în care ai de efectuat diferite sarcini profesionale.
5. Învăţatul unei limbi străine
Recunosc, faptul că ştiu câteva limbi străine mi-a fost de ajutor nu numai când am fost plecată din ţară, în vacanţă, ci şi în activitatea mea profesională. Datorită limbilor străine cunoscute nu numai că am reuşit să descâlcesc rapid nişte situaţii relativ complicate, dar am avut mai repede acces la informaţii de calitate superioară, care m-au îmbogăţit din punct de vedere intelectual.
6. Şahul
Copiii mei cei mari adoră şahul, iar asta mă bucură şi pe mine, pentru că este dovedit că acest sport al minţii nu aduce decât beneficii oricărui jucător. Analizând mutările, creând scheme de joc, lansând mişcări riscante şi experimentând, până la urmă, ambele ipostaze, de învins şi de învingător, cel care practică şahul nu are cum să nu iasă mai isteţ după practicarea acestui minunat şi captivant joc. Alte avantaje pe care le poate obţine un jucător de şah sunt gândirea critică, abilităţile analitice şi dorinţa autodepăşirii.
7. Rebusul şi integramele
Pe lista acestor hobby-uri se numără şi această îndeletnicire care nu prea se mai practică azi, dar nu una de lepădat. Rebusurile pe care le rezolvau părinţii noştri în tinereţea lor şi integramele pe care nu o dată le-am privit cu sprânceana ridicată şi le-am asociat doar statului la plajă sau mersului cu trenul sunt, de fapt, o bună modalitate de a deveni mai isteţ. Acestea te ajută să ai o memorie mai bună, să îţi dezvolţi vocabularul şi cunoştinţele din diverse domenii, dar şi să îţi exersezi viteza de reacţie, rezolvându-le într-un anumit interval de timp.
8. Somnul
Ei, asta da hobby pe care merită să-l păstrăm! Una dintre cele mai plăcute îndeletniciri ale oricui, somnul reuşeşte să bifeze ceva ce pare imposibil la prima vedere: pe perioada somnului creierul nostru se reîmprospătează, permiţându-ne la trezire să fim mai concentraţi în momentul în care efectuăm o activitate ce ne suscită intelectul, dar şi să avem o memorie mai bună, o capacitate sporită de muncă şi o productivitate crescută.