Urania Cremene ne dă sfaturi pentru o cooperarea eficientă în familie, la Serile TDM

Raluca Dumitrică
urania-cremene-totul-despre-mame

Serile TDM de martie au adus-o din nou în mijlocul comunităţii TOTUL DESPRE MAME pe îndrăgita Urania Cremene

Despre o cooperare eficientă, cu beneficii pentru întreaga familie, ne-a vorbit Urania Cremene la ediția de martie a Serilor TDM.

În faţa unui public extrem de numeros, Urania Cremene, master trainer, coach, facilitator de programe şi trainer certificat în parenting, a discutat la Librăria Humanitas de la Cişmigiu despre acei paşi pe care părinţii îi pot face pentru a reuşi să coopereze eficient cu cei mici.

Prezentarea a pornit de la cartea „Pedepsiţi prin recompense” a lui Alfie Kohn, una dintre cele mai cunoscute cărţi ale autorului american.

Alfie Kohn revine în primăvara lui 2016 București, pentru două conferințe. Nu rata întâlnirea cu el! Biletele se pot achiziționa de aici!

Urania Cremene a început seara direct, vorbind despre acele greşeli pe care le face un părinte în momentul în care copilul refuză să coopereze: recompensează, condiţionează, abandonează, cedează, forţează lucrurile, păcăleşte şi pedepseşte, totul fiind urmat, de fiecare dată, de păreri de rău.

Căldura şi fermitatea, esenţiale

Pentru a reuşi să evite momentele de impas în relaţia cu cel mic, părintele ar trebui să aibă nişte reguli clare, care să fie, la rândul lor, clar comunicate către copil. Astfel, multe dintre episoadele de mai sus pot fi minimizate şi chiar eliminate. Pe lista regulilor se înscriu stabilirea unei ore de somn sau a timpului alocat zilnic ori săptămânal desenelor animate, reguli de conduită sau responsabilităţi în casă. Toate aceste reguli, însă, trebuie dublate din partea adultului, de autodisciplină, dar şi de căldură şi fermitate, părintele trebuind să înţeleagă că doar prin consecvenţă va reuşi să aibă o cooperare eficientă cu cel mic.

Sfaturi punctuale pentru cooperarea eficientă în familie

Continuând să le spună părinţilor ce anume ar trebui să facă pentru a coopera cu copiii lor, Urania Cremene a oferit câtva sfaturi punctuale pe care orice părinte le poate pune uşor în practică. Astfel, invitată serii a sugerat că „dacă” poate fi înlocuit cu „după ce”, crescând  intervalul de aşteptare, pas cu pas (după ce te speli pe mâini, poţi mânca). Un alt sfat a fost acela de a planifica în avans: părintele trebuie să-i comunice aşteptările pe care le are, pas cu pas, să-i spună celui mic ce urmează să se întâmple şi să se gândească la ce ar putea să se întâmple, încercând să prevină comportamentele negative.

Nu în ultimul rând, Urania Cremene i-a sfătuit pe cei din sala să îi ceară părerea copilului şi să şi ţină cont de ea („Aş vrea să fac meniul pentru mâine, tu ce ai vrea să mănânci? Vreau să îţi cumpăr o bluza nouă, ţie care ţi-ar plăcea?”).

 

La finalul prezentării, Urania Cremene a accentuat că nu poate există cooperare fără empatie şi conectare. Arătându-i cel mic că îi înţelegi nevoile şi dorinţele şi că înţelegi atât ce îşi doreşte, cât şi de ce îşi doreşte, vei reuşi să elimini mult tensiuni şi discuţii ce părea a fi iminente.

Alături de noi la eveniment a fost şi Evital, care, prin medicul Raluca Tudorache le-a prezentat părinţilor câteva informaţii utile despre rahitismul la copii, dar şi despre beneficiile DHA asupra dezvoltării creierului copilului. Totodată, medicul a răspuns şi la întrebările celor din sală şi le-a oferit răspunsuri concrete şi detalii legate de produsele Evital.

Copiii prezenţi în librărie la această ediţie au putut să ia parte la un atelier dedicat lor şi susţinut de Clubul Morişca sub tema ”Păsările din grădina”. Acolo cei mici au făcut o serie de activităţi practice şi au reuşit să-şi scoată la iveală priceperea prin folosirea pensulelor şi a culorilor.

Încă de la începutul evenimentului, toţi copiii şi adulţii prezenţi la această ediţie a Serilor TDM au putut savura delicioşii biscuiţi oferiţi de Pink Lemonade, făcuţi din ingrediente sănătoase, naturale, fără aditivi şi conservanţi alimentari.

Foto: Bogdan Dincă

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa