O zi bună începe cu organizarea de dimineață!

Raluca Dumitrică
10 idei pentru organizarea de dimineață / Totul despre mame

10 idei pentru organizarea de dimineață / Totul despre mame10 idei pentru o dimineață organizată & o zi perfectă

Ţi s-a întâmplat de multe ori ca haosul matinal să-ţi ruineze o zi perfectă? Atunci trebuie să ştii că există câţiva paşi prin care poţi depăşi problemele de dimineaţă, ca ziua să nu fie un eşec!

Nici tu nu mai ştii de cât timp n-ai mai avut o dimineaţă liniştită. Aproape toate zilele săptămânii încep cu un maraton pe mai multe planuri, în care, de cele mai multe ori, haosul domneşte. Cu toate astea, află că poţi să faci faţă acestui haos, astfel încât ziua să nu fie un eşec!

Iureşul de dimineață poate fi gestionat

Se întâmplă ca rareori să avem o dimineaţă calmă, în care să reuşim să ne încadrăm perfect în timp, dar să ne şi rămână câteva minute bune pentru a ne savura cafeaua de la începutul zilei. Pe lista lucrurilor de făcut dimineaţa se numără trezitul celor mici, pregătirea pentru grădiniţă sau şcoală, alegerea hainelor pentru noi şi nelipsitul mic dejun. Din pricina atâtor lucruri urgente, nu e de mirare că adesea întârziem la serviciu. Pune în aplicare sfaturile noastre, pentru a-ți gestiona mai bine dimineţile!

Paşi pentru organizarea dimineţilor

1. Trezeşte-te puţin mai devreme

Deşi ţi-ai calculat timpul foarte bine şi ştii cam cât e necesar pentru pregătirea tuturor lucrurilor de dimineaţă, încearcă să pui ceasul să sune cu 30 de minute mai devreme. În timpul acela, îţi poţi verifica mesajele primite, poţi aşeza micul dejun pentru cei ai casei sau poţi face un duş rapid, că să eviţi aglomeraţia de la baie de mai târziu.

2. Pregăteşte cu o seară înainte necesarul dimineţii următoare

Următoarea zi include o întâlnire cu un client, aniversarea cuiva sau o serbare la şcoală celui mic, direct după serviciu? N-ar fi rău să pregăteşti hainele tale, dar şi pe ale copilului, cu o seară înainte. Dimineața îţi va rămâne destulă vreme să te poți machia, fără grabă. Îndeamnă-l şi pe partenerul tău să facă acelaşi lucru cu hainele lui, ca să nu vă blocaţi amândoi în fața șifonierului fix când vă grăbiţi mai mult.

3. Nu renunța la micul dejun!

Se spune că micul dejun a fost şi va rămâne cea mai importantă masă a zilei. Acest obicei de a mânca regulat dimineaţă îţi aduce numeroase beneficii: reglarea metabolismului, pierderea în greutate sau menţinerea siluetei, reducerea riscului de apariţie a cancerului şi creşterea energiei. Alege un mic dejun bogat în proteine care îţi va potoli cu siguranţă foamea până la prânz şi te va ajuta să renunţi la tentantele gustări nesănătoase.

4. Bea cafeaua în linişte, în mod regulat

Mai multe studii recente elaborate în Spania şi America au ajuns la concluzia că temuta cafea este, de fapt, bună pentru sănătate, mai ales când este consumată dimineața. Şi, mai mult de atât, Harvard Medical School susţine că aceasta prelungeşte viaţa, iar Universitatea din Alcazar a descoperit că aceasta creşte memoria şi performanța, reducând riscul de diabet, gută şi Parkinson. Nu uita că dacă bei prea multă cafea rişti să îţi crească tensiunea şi de aceea este recomandat să nu depăşeşti limita de două cafele mici pe zi. Alege să le bei dimineața şi nu mai târziu de amiază.

5. Ascultă muzică

Muzica îţi poate oferi energie la orice oră, aşa că dimineața este cel mai recomandat să asculţi muzică. Tuturor ne place muzica, iar unele dintre noi mai şi dansează din când în când, în fața oglinzii, mai ales când suntem singure. Poţi dansa chiar alături de ai tăi, dimineața, ca să vă umpleţi toţi de enrgie şi de optimism pentru întreaga zi. Pentru un plus de zâmbet matinal, daţi drumul tare la postul de radio favorit şi în maşină!

6. Fă mişcare dis-de-dimineaţă

Un alt sfat foarte bun este să începi ziua cu un plus de energie şi de bunăstare psihică, pe care îl poţi obţine făcând rapid puţin sport. Câteva serii de abdomene, extensii şi genuflexiuni te ajută să pui şi tu în practică conceptul mens sana in corpore sano!

7. Mergi pe jos

Dacă locuieşti în apropiere de serviciu sau de grădinița ori de şcoala celui mic, atunci înlocuieşte mașina cu bicicleta sau cu mersul pe jos! Astfel ai șansa să arzi de două ori mai multe calorii şi reduci şi riscul apariţiei artritei. Nu uita că riscul apariţiei bolilor cardiovasculare este micşorat la rândul sau cu 35% doar dacă faci o simplă plimbare zilnică de 15 minute!

8. Fă-ţi un plan de atac pentru restul zilei

Încearcă să-ţi scrii pe o foaie de hârtie sau în notiţele telefonului câteva lucruri importante pe care trebuie să le realizezi pe parcursul zilei. Dacă vei face acest lucru, vei reuşi să ajungi la o eficientizare a timpului, astfel încât seara vei obţine, pe lângă o zi perfectă, cu bună dispoziţie, mai mult timp pentru ţine şi pentru cei dragi.

Diana Mărășoiu/andreearaicu.ro

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa