Iulia Barca, psiholog și psihoterapeut, învață mamele cum să facă față provocărilor și rolurilor pe care și le asumă zi de zi, cum să spună „Nu!” fără să se simtă vinovate și cum să își facă timp pentru ele însele chiar și atunci când nu-și mai văd capul de treabă.
Secolul XXI este unul înfloritor pentru femei. Mai mult decât oricând în istoria omenirii, femeile au drepturi și libertăți la care acum un secol nici nu visau. Mai mult de atât, acestea sunt apărate nu doar de legislație, ci și de societatea civilă. Cu toate acestea, nivelul de stres și de anxietate sunt și ele la cote maxime, iar senzația de epuizare apare din ce în ce mai des. Sunt realități zilnice cu care se confruntă orice femeie, iar dacă este și mamă, intră în cadru și vinovăția de a nu fi suficient de bună nici în viața de familie, nici în carieră.
Într-un interviu pentru Totul Despre Mame, Iulia Barca, psihoterapeut cu formare în psihoterapia cognitiv-comportamentală și specializare în metoda de lucru Compassionate Inquiry, dezvoltată de Gabor Mate, arată cum putem face față tăvălugului de emoții ce ne încearcă zilnic, pentru ca la finalul zilei să fim împăcate cu noi însene. Experiența ei din cabinet îi oferă o viziune mai largă asupra modului în care femeia modernă își poate echilibra emoțiile în contextul unei societăți care cere din ce în ce mai multe lucruri de la ea.
Totul Despre Mame: Cum poate o mamă să-și stabilească limitele și să spună „Nu!” fără să se simtă vinovată?
Iulia Barca, psiholog: Este interesantă această emoție, vinovăția, și, alături de rușine, este o emoție pe care o învățăm în interacțiunile cu ceilalți, nu este naturală. Aș răspunde la întrebare cu o altă întrebare, pe care am auzit-o adesea în cadrul formării mele în școala lui Gabor Mate: „Există și momente în care nu te simți vinovat/ă?”
Adevărul este că suntem frecvent preocupați de nevoile celorlalți, de responsabilitățile pe care ni le asumăm. Într-un program încărcat de solicitări, nu ne prea rămâne timp pentru noi. Avem în minte prea mulți „trebuie” și prea puțin „am nevoie”. Dacă viața noastră gravitează exclusiv în jurul altora, fie că vorbim despre copii, familia de origine sau/și muncă, având un rol de people-pleaser sau de salvator (perceput sau nu), comportamentele noastre, menite să ne asigure un rol în relațiile cu ceilalți și să ne ofere beneficii precum aprecierea, validarea, valorizarea, vor fi și cele care ne mențin deconectate de noi însene, ducând la burnout, la anxietate, chiar și depresie.
Când nu punem limite, uităm de noi
Putem vedea limitele drept granițe invizibile între noi și ceilalți, menite să delimiteze spațiul de care avem nevoie pentru a ne ocupa de noi și nevoile noastre, dar și cel în care ne vom ocupa de ceilalți și nevoile lor. Lipsa acestor granițe înseamnă lipsa spațiului personal, atenției către noi însene. Cum putem avea nevoile noastre împlinite, dacă tocmai noi le ignorăm?
Atunci când spunem „Nu!”, refuzăm o cerere, nu o persoană. Atunci când spunem „Nu!”, suntem autentici și ținem cont de resursele noastre care, în acel moment, nu permit un „Da!”. Când spunem „Nu!”, ne alegem pe noi. Acest lucru poate să ne pară egoist și să ne inducă sentimentul vinovăției. Recomand să ne familiarizăm cu această emoție și să acceptăm că o simțim atunci când ne alegem pe noi, mai ales dacă nu ne este un comportament familiar. Să avem grijă de noi și resursele noastre înseamnă să ne asigurăm că putem oferi celorlalți în continuare lucrurile pe care deja le facem. Le vom putea oferi pentru că am avut grijă de rezervorul nostru interior de energie și resurse, care ne permite să oferim.
Totul Despre Mame: Cum afectează epuizarea relația unei mame cu copiii săi și cu partenerul de viață?
Iulia Barca, psiholog: Epuizarea înseamnă că resursele mele interioare sunt depășite de solicitări. Înainte de a mă gândi ce efect are epuizarea mea asupra celorlalți, să mă gândesc ce efect are asupra mea. Oare ce aș spune copilului meu atunci când îl văd epuizat? I-aș spune „Ai grijă să nu vadă și alții?” sau „Nu există așa ceva, fă eforturi în continuare?” Cel mai probabil i-am spune „Ai grijă de tine, vreau să fii tu bine în primul rând, apoi vei face ce ai de făcut!” Aceasta ar fi vocea „părintelui bun”, vocea compasiunii, de care avem nevoie și pentru noi însene. Lui de ce i-am vorbi așa? Pentru că îl iubim. Pe noi știm să ne iubim?
Dacă ajungem în pragul epuizării, cu certitudine vom resimți o multitudine de emoții dificile, precum iritarea, irascibilitatea, furia, tristețea, ne vom simți neputincioase, depășite adesea de situații, vom claca. Este posibil ca aceste lucruri să se manifeste în relațiile cu ceilalți, întrucât vor veni constant solicitări către noi (fie de atenție, de nevoi ale celorlalți, de așteptări de la noi), iar resursele noastre sunt deja epuizate.
- CITEȘTE ȘI: 10 semne că ești o mamă obosită
Sacrificiul nu duce la nimic bun
Toate emoțiile menționate anterior vor fi exteriorizate și, adesea, sunt un strigăt de ajutor atunci când ne este greu să fim asertive, să spunem „nu”, să punem limite, să refuzăm, să cerem ajutorul. Iar acestea din urmă sunt lucruri pe care le avem de învățat, practicat, exersat.
Timpul pentru noi, spațiul personal, activitățile din sfera autonomiei și intereselor proprii sunt necesare pentru a ne încărca resursele. Cumva, toate eforturile noastre menite să ne asigure o viață împlinită personal și profesional, când nu sunt dozate corespunzător, alternând cu pauzele și timpul pentru noi, duc la eșec atunci când ajungem în epuizare. Tot ceea ce construim sacrificându-ne se va dărâma când conștientizăm că ne-am sacrificat prea mult. Ceilalți nu au nevoie de sacrificiul nostru, au nevoie mai degrabă să fim un exemplu de echilibru, ținând cont și de nevoile noastre. În acest sens, nevoile mamei sunt la fel de importante, nu doar cele ale copilului.
- CITEȘTE ȘI: Cum să fii o super-mamă când ești super-obosită
Totul Despre Mame: Cum poate o mamă să își mențină propria identitate și să aibă grijă de sănătatea sa mentală și fizică?
Iulia Barca, psiholog: Revin cumva cu răspunsul de la prima întrebare: să accepte că uneori va simți vinovăție când se va alege pe sine și să fie curioasă să descopere ce se ascunde în spatele acestei emoții. Dacă mă aleg pe mine, menținându-mi propria identitate, ocupându-mă de ceea ce știu că este benefic pentru sănătatea mea mentală și emoțională, ce spune acest lucru despre mine ca mamă?
Mai mult, poate fi un real sprijin să conștientizăm și acceptăm că atunci când educăm un copil îl educăm prin puterea exemplului, nu prin ceea ce putem enunța ca teorie și sfat de viață. Copiii nu învață din ceea ce le spun părinții, ci din ceea ce văd la părinți. Copiii, totodată, manifestă tot ceea ce este „disfuncțional” sau chiar toxic într-o familie. Un părinte care se neglijează pe sine pentru copil va avea un copil care fie îi va prelua scenariul, fie va avea un comportament de îndreptățire. Nicidecum nu va ajunge la echilibru.
- CITEȘTE ȘI: „Eram veșnic obosită, țipam la copii, iar tatălui lor i-aș fi făcut brânci pe scări. O aventură m-a salvat”
Timpul pentru noi este foarte important
Așadar, pentru a ne găsi noi însene echilibrul este important să avem grijă de trei paliere ale vieții: timpul dedicat profesiei, timpul dedicat celorlalți și timpul meu pentru mine. Cum petrecem 8 ore sau mai mult la muncă, deja avem un dezechilibru. Dacă avem o familie și copii, avem deja multe alte solicitări care vor reprezenta justificări pentru lipsa timpului dedicat nouă. Timpul pentru noi este primul la care renunțăm și, totodată, cel responsabil pentru „dezechilibrarea” noastră. Lucrurile pe care le facem pentru noi sunt cele care ne dau energie, stare de bine, încredere în resursele noastre personale.
Eu recomand frecvent pauzele. Iar pentru început, pentru a nu fi copleșite de vinovăție, putem lua pauze scurte, de 10-20 minute, dar cărora să le dăm semnificație. Mă gândesc aici la o pauză în care beau o cafea sau un ceai, în care vorbesc cu o prietenă la telefon sau poate fac câteva mișcări de stretching sau yoga, în care pot să ascult muzică sau să îmi pun o mască, în care pot să scriu câteva rânduri în jurnal sau să practic recunoștința (fie și pentru pauza luată!).
Recomand, totodată, exercițiile de respirație care ne aduc în prezent, ne reconectează cu noi însene, ne ajută să ne ancorăm aici și acum, să ieșim din gânduri, planuri, liste de „to do”. Ca sprijin în încurajarea acestor demersuri, niciun copil nu ajunge la viața adultă la terapie pentru că mama, zilnic, își lua o oră timp pentru ea sau pentru că de două ori pe săptămână mergea la sală și din când în când, ieșea la o cafea cu prietenele ei. Deci nu traumatizăm astfel copiii.
Totul Despre Mame: Care sunt beneficiile terapiei în gestionarea sarcinilor multiple?
Iulia Barca, psiholog: Demersul psihoterapeutic ne aduce claritate, în primul rând. Suntem mai atente la lucrurile pe care le facem, fiind curioase să înțelegem care sunt motoarele care ne împing. Uneori, descoperim credințe care nu ne (mai) sunt utile, despre noi, despre relațiile cu ceilalți, despre lume în general, și care ne pot sabota ținându-ne captive în ceea ce devine un stil de viață toxic, nepotrivit nouă, exigent, uneori chiar punitiv.
Tot în cadrul terapiei învățăm să ne reglăm emoțiile, să le cunoaștem, să le înțelegem, să le definim mai bine și să le tolerăm mai ușor. Emoția este adesea responsabilă pentru modul în care reacționăm în anumite situații: fie ne guvernează și avem impresia că nu îi putem face față, fie evităm anumite lucruri pentru a nu ajunge la o emoție neplăcută (rușine, vinovăție).
Psihoterapia individuală are acest rol de a se adresa nevoilor fiecăruia și de a fi personalizată pe fiecare situație de viață particulară. Motiv pentru care în terapie nu există o „rețetă unică”, valabilă pentru toată lumea.
Totul Despre Mame: Cum pot mamele să gestioneze presiunile culturale și sociale care le cer să fie „mame perfecte” și „profesioniști de succes”?
Iulia Barca, psiholog: Aș recomanda, în primul rând, să stăm departe de toate mijloacele care întrețin astfel de așteptări nerealiste și judicative la adresa mamelor și femeilor, în general. Multe dintre noi avem în interiorul nostru mesajul, adesea camuflat, „nu sunt îndeajuns”. Ne spunem ba că nu suntem suficient de frumoase sau că suntem dificile, că suntem greu de iubit etc.- lista este foarte lungă. Iar această listă interioară ne împinge în zona perfecționismului, a muncii în exces, a eforturilor exagerate, pentru „a demonstra”. Încercăm să câștigăm prin efort drepturile pe care le avem natural.
În privința mamelor perfecte, Donald Winnicott, psihanalist britanic, cu un rol major în domeniul psihologiei dezvoltării copilului, spune că o mamă bună este o mamă „cât de bună poate ea să fie” (good enough). Să ne așteptăm să fim perfecte este utopic întrucât însăși perfecțiunea este greu de definit. Cine spune ce înseamnă „perfect” și cum arată pentru fiecare dintre noi? Nu suntem într-o competiție. Să vedem lucrurile astfel înseamnă să ne comparăm constant, să ne deconectăm unii de alții, în loc să ne susținem și să ne sprijinim.
Aș spune mai degrabă să ne înconjurăm de oamenii care știu să ne întrebe „Cum te simți”, „Ce ai nevoie?” și „Pot să fac ceva pentru tine?”. De oameni care ne sunt un sprijin real, capabili de compasiune. Și să învățăm să ne arătăm și noi însene compasiune.
Totul Despre Mame: Cum poate o mamă să comunice deschis cu familia și colegii pentru a solicita sprijin sau pentru a-și exprima nevoile?
Iulia Barca, psiholog: Echilibrul în viață este dat de proporții egale între: a primi și a oferi, a refuza și a accepta. De regulă, suntem preocupați să oferim și ne este simplu să acceptăm solicitări, în mod automat, fără a verifica dacă avem resurse să acceptăm. Nu știm să primim ajutor și, frecvent, evităm să îl cerem, întrucât îl asociem cu vulnerabilitatea și neputința.
Ajutorul reciproc a stat la baza dezvoltării noastre actuale. Faptul că am început să ne organizăm în triburi, iar în prezent avem familii sau grupuri de prieteni este sprijinul necesar bunei noastre funcționări. Așadar, aș invita să răspundem la următoarele întrebări: „Ce îmi spun despre mine dacă cer ajutorul sau îmi spun nevoile?” și „Cum mă aștept să reacționeze ceilalți?”.
În aceste răspunsuri putem găsi acele credințe limitative, percepțiile și așteptările negative care ne sabotează, ne blochează în evitare. Aici găsim dificultățile în a cere. Iar pentru a schimba aceste obiceiuri, avem nevoie să ieșim din zona de confort, a obișnuințelor noastre, de a ne expune unor emoții precum anxietatea, teama de respingere, frica, tristețea. Să le acceptăm ca fiind semnale că punem în practică anumite comportamente nefamiliare nouă, dar cu care, în timp, ne vom obișnui prin expuneri repetate.
Cere ajutor
Rolul nostru este să cerem. Nu garantează și că vom obține, dar va crește cu siguranță șansele să primim ceva din ce avem nevoie. Un alt rol al nostru este să acceptăm un refuz ca fiind legat de cererea noastră, și nu de noi (nu eu sunt respins, ci solicitarea mea). Un altul, să avem curajul să negociem. Să nu renunțăm ușor la ceea ce ne dorim. Putem lua drept reper comportamentul unui copil de 4 ani, într-un magazin în care a văzut ciocolată. Va ști să ceară și să negocieze dacă răspunsul este negativ.
Felul în care comunicăm este de asemenea, important, iar aici este recomandat să exersăm comunicarea asertivă. Asertivitatea presupune exprimarea nevoilor, dorințelor și sentimentelor într-un mod deschis, onest, fără a încălca drepturile personale sau pe ale celorlalți. Înseamnă să vorbim despre noi și nevoile noastre, fără a acuza, fără a jigni, fără a critica. Să punem limite, nu să le impunem.
Acest interviu a fost realizat în cadrul conferinței „Mamă. Și mai mult decât atât”, organizate de Totul Despre Mame în data de 4 noiembrie 2023.
