Fii bine cu tine, de acum!

Despre ce vom vorbi la conferința Fii bine cu tine, de acum!

Ne mai desparte o săptămâna până la cea de-a treia ediţie a conferinţei Fii bine cu tine, de acum! organizată de Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei. Am stat de vorba cu psihologii pe care îi vei întâlni duminică, 4 octombrie 2015: Diana Vasile, Diana Frazzei, Diana Gavajuc, Iulia Ciorbea şi Cătălin Nedelcea, despre câteva subiecte care, odată elucidate, ne pot schimba viața. 

Diana Vasile, preşedinte ISTT

Conferinţa Fii bine cu tine, de acum! a ajuns la ediţia a treia. De unde a plecat această iniţiativă şi ce urmăreşte ISTT prin aceste evenimente?
Diana Vasile: Conferinţa Fii bine cu tine, de acum! îşi propune să aducă noi raze de lumina în vieţile oamenilor care caută răspunsuri şi soluţii la întrebări despre succes şi eşec, la dificultăţi şi învăţare, la relaţii şi complicaţiile lor. Este vorba de a aduce cunoştinţele de psihologie în viaţa de zi cu zi şi a le pune la lucru în beneficiul nostru. Fiecare dintre noi trece prin experienţe dificile şi nu avem mereu claritatea şi posibilitatea de a găsi calea cea mai potrivită de traversare a acestora. Iar când cei dragi nouă, partenerii, copiii, prietenii sunt şi ei implicaţi, atunci dificultatea este cu atât mai mare.

Iniţiativa a plecat de la preocupările şi bucuria mea şi a echipei Institutului de a contribui într-un mod deschis, relaxant, direct la informarea publicului adult despre ce oferă ştiinţă psihologiei pentru creşterea calităţii vieţii şi, mai ales, a bucuriei de viaţă.

Ediţiile anterioare au vizat cuplul, familia, copiii. Cui se adresează această ediţie?
Diana Vasile: Această ediţie se adresează fiecărui adult care îşi propune o îmbunătăţire în propria viaţă şi în contribuţia pe care o are în vieţile celor din jur. Deci, evident, şi partenerilor, şi părinţilor, şi viitorilor părinţi, celor preocupaţi de învăţare şi transformare a experienţelor dificile în oportunităţi de creştere şi evoluţie personală.

Cât e de important să fim bine cu noi şi care sunt, pentru noi şi pentru cei din jurul nostru, consecinţele acestei stări de bine sau, de cele mai multe ori, a stării de ne-bine?
Diana Vasile: Starea de bine este o stare firească, naturală a psihicului uman. Nu trebuie confundată cu starea de relaxare sau de ignorare a aspectelor negative sau neplăcute ale realităţii, aşa cum unele persoane cred. Starea de bine este o stare de sănătate psihică, de reglare a mecanismelor de funcţionare corporală şi psihică, şi cred că toată lumea îşi doreşte să fie sănătoasă. Această stare de bine ne ajută să găsim strategii şi soluţii potrivite pentru noi şi cei din jur la situaţiile cu care ne confruntăm, să producem un plus în viaţa noastră, să limităm pierderile în momentele grele şi să ne păstrăm sănătatea fizică şi psihică. Ne ajută să simţim fericire în momentele semnificative. Când nu suntem în această stare, evident că producem perturbări şi în viaţă noastră şi a celor din jurul nostru, pe când o persoană aflată în echilibru psihologic, care se simte bine în pielea ei şi are energie bună, aduce bucurie, plăcere, confort, stare de bine şi în ceilalţi.

Cum îi putem sprijini pe copiii noştri să fie bine cu ei? 
Diana Vasile: Prima condiţie este că noi, adulţii, să fim bine cu noi şi să putem stabili relaţii sănătoase, echilibrate cu copiii noştri. E important că orice părinte să fie conştient că un copil învaţă din ceea ce trăieşte, din ceea ce simte în relaţia cu părintele şi nu din ceea ce i se spune sau i se cumpără. Aabia apoi din ceea ce simte la grădiniţă, şcoală sau în relaţie cu bunicii, prietenii sau alte persoane.

Apoi, cred că este necesar să creăm comunităţi care să promoveze starea de bine, pentru că părinţii au nevoie de relaţii bune, de sprijin reciproc, cu atât mai mult în momente dificile, grele. Într-o comunitate care are că principal scop starea de bine este mai uşor să se dezvolte relaţii şi alte tipuri de sisteme sau instituţii care să stimuleze echilibrul psihic şi potenţialul natural de învăţare şi dezvoltare existent în fiecare copil, în fiecare persoană.

Cât este de importantă starea de bine din copilărie pentru starea de bine de la vârstă matură?
Diana Vasile: Starea de bine în copilărie este foarte importantă, deoarece în această perioadă se dezvoltă mecanismele de autoreglare fiziologică, emoţională, de gândire şi de comportament. Pentru că ele să se dezvolte sănătos şi să nu genereze perturbări, este nevoie că părinţii şi ceilalţi oameni importanţi din jurul copilului să genereze copilului trăiri constante de securitate, stabilitate, căldură, calm pentru că el să îşi poată regăsi starea de bine atunci când îl supără ceva din propria lui experienţă şi să se poată bucura liniştit atunci când experienţele lui personale sunt de plăcere şi entuziasm. De aceea, adultul e bine să se descurce pe cont propriu cu propriile stări de supărare, durere, furie etc, pentru a nu îl supraîncărca pe copil cu emoţii şi experienţe care nu îi sunt proprii şi pentru a fi un model de reglare cu stările dificile şi neplăcute.

Există vreun moment când devine prea târziu să ne mai căutăm starea de bine?
Diana Vasile: Da, atunci când suntem în comă sau deja morţi. Până atunci, mai avem şanse, chiar dacă aceste scad o data cu înaintarea în vârstă şi cu pierderile inevitabile ale perioadei senectuţii. De aceea există proverbul, de altfel demonstrat de ştiinţă, „Cat trăieşte, omul învaţă!”

În concluzie, de ce să participăm la „Fii bine cu tine, de acum!”?
Diana Vasile: Pentru că vom stă de vorba despre răspunsurile, soluţiile şi posibilităţile din jurul întrebării „Cum de oamenilor mici şi mari le este uneori dificil să fie bine cu ei?”
Pentru că învăţam lucruri noi, punem ştiinţa într-o formă utilă în viaţă noastră, pentru că ne vom stimula starea de bine într-o formă diferită de cele obişnuite, pentru că şi această ediţie, ca și cele anterioare, va fi una benefică pentru înţelegerea mai bună a propriei persoane şi a celor dragi, pentru că prezenţa şi contribuţia fiecăruia aduce soliditate şi coerență unei comunităţi din ce în ce mai largi care promovează din prima clipă de viaţă în burta mamei și până la ultima, starea de bine.

Diana Frazzei despre temă asupra căreia s-a oprit: „ce nu ne doboară ne face mai puternici?”

Cum ţi-ai ales această temă?
Diana Frazzei: Să trăieşti e uneori un act de curaj. Să ceri ajutor e un act de curaj. Mi-ar plăcea să învăţ şi eu, cât şi pe alţii, cum să ajungem mai uşor la această putere din noi.

Nicio experienţă nu este trăită la fel de către două persoane. Putem învaţă de la altcineva? Nu există riscul să „cădem” şi mai mult văzând că unii trec cu mai mare uşurinţă peste experienţe neplăcute decât noi?
Diana Frazzei: Cu aceste două întrebări ai descris foarte bine ceea ce vedem în terapie: persoana care a trecut prin situaţia adversă are suferinţe şi mai mari după ce se compară cu alţii sau cu ceea ce crede că ar trebui să fie „normalul”. În ciuda faptului că intuim că fiecare dintre noi este diferit şi va avea altă reacţie la aceeaşi situaţie, totuşi avem aşteptarea de la noi înşine să ne descurcăm bine aproape mereu. Însă viaţa ne ia prin surprindere şi ne dă provocări care ne depăşesc. Astfel apar suferinţe în plus, cum ar fi: „nu mai sunt că înainte”, ne pierdem încrederea în noi înşine – „nu o să mă mai descurc niciodată” sau „mai bine nu mai ies din casă decât să mi se întâmple iarăşi ceva”. Ca terapeuţi putem ajuta persoana să se cunoască mai bine, în sensul de a înţelege de ce anumite lucruri o afectează pe ea în mod special în acele feluri şi putem lucra împreună să folosească această înţelegere pentru a reacţiona diferit în viitor, de a deveni mai puternică. Lecţiile care ne vin din experienţa altora, cum sunt cele pe care am ales să le împărtăşim la conferința Fii bine cu tine!, sunt bune pentru oricare dintre noi pentru că vorbim despre schimbări de atitudine, moduri noi de a privi realitatea, care să ne facă mai puternici în acelaşi timp onorându-ne propriile limite şi vulnerabilităţi.

Cum îi putem ajuta pe cei mici să fie mai puternici? Putem face asta? Care ar fi paşii de urmat în cazul în care copilul este totuşi expus unei situaţii cu potenţial traumatic, de exemplu, separarea sau divorţul părinţilor?
Diana Frazzei: Probabil că majoritatea „nu”-urilor pe care le spunem şi le auzim spuse către copii reflectă dorinţă de a-i proteja de toate relele. Descoperim în realitate că e o misiune imposibilă. De fapt ne interesează să avem un copil protejat, puternic, care facă faţă greutăţilor, copiii să se protejeze singuri, să îşi poarte de grijă, să fie responsabili şi descurcăreţi. De aceea, sfaturile şi lecţiile noastre pentru copii ar trebui să aibă scopurile acestea clare. În loc să ne gândim cum să îi protejăm, să ne întrebăm cum îi ajutăm să înveţe să ia decizii bune singuri, cum să evalueze dacă ceva e periculos sau nu, şi cum să facă faţă după ce s-a întâmplat ceva neplăcut.

Diana Gavajuc despre „Eșecul din oglinda de ieri…”

Diana, suntem programaţi pentru succes sau pentru eşec?
Diana Gavajuc: Dacă ne referim la introiecţiile şi modelele de viață preluate de la părinți şi mediul în care am crescut, atunci da, în mare măsură putem fi programaţi pentru succes sau eşec. O altă întrebare ar putea fi: putem să reuşim în ceva fără că să greşim? Aici avem răspunsul din înţelepciunea veche: „cine nu face nimic, nu greşeşte!”Această a doua pespectivă ne dă speranţa că eșecurile, la fel ca succesul, au rol de ghidare, în consecință contează cine stă la cârmă.

Ce face diferenţa? De ce unora pare că le iese totul, iar altora le merge totul pe dos?
Diana Gavajuc: Când ne uităm în oglindă şi tot ce vedem este dezamăgirea din suflet sau o persoană mai mult sau mai puţin semnificativă oferă o evaluare negativă, suprapuse peste  unele evenimente nefericite din viaţă, atunci scade stimă de sine, se dezvoltă diverse mecanisme de apărare ale psihicului pentru a face fată situaţiei. Nu de puţine ori persoana ajunge să traiască emoţii puternice de devalorizare şi se priveşte pe sine, în ansamblu, ca pe un eşec. Sau din contra, am urmat un scenariu de succes, dar o singură ratare ne răstoarnă percepţia pozitivă asupra propriei persoane şi afectează toate paliere de funcţionare. Ambele cazuri vorbesc despre o abordare greșită a situaţiei de eşec. Neputând integra nereuşitele noastre, ratăm propria dezvoltare şi viaţa poate trece pe langă noi.

Întrebare pentru părinţi: ce putem face pentru copiii noştri că să aibă o viaţă plină de reuşite sau să treacă mai uşor peste dezamăgiri?
Diana Gavajuc: Este o întrebare cu un răspuns complex. Reducând la esență, aş spune că pe la vârstă de 4-5 ani copilul devine conştient nu doar de propria reflexie fizică în oglindă, dar şi de modul în care el este văzut de alţii. El se vede prin ochii celorlalţi, în primul rând prin ochii mamei şi ai tatălui. Acest lucru poate face că acesta să experimenteze încredere în sine sau jenă şi ruşine. E demonstrat deja la nivel neuropshihofiziologic cât de mult contează ce ai auzit şi simţit în primii ani din viată, ca de exemplu „Esti o greşeală naturii, vei ajunge un gunoi!” sau „Ești  cel mai scump copil din lume şi ce fericire că sunt mama ta!”. Sarcina nobilă a unui părinte este să descopere abilitățile copilului său, să dezvolte trăsăturile pozitive şi să le diminueze prin dragoste şi disciplină pe cele negative. În același timp, este evidentă importanță modelelor din familie în situaţii de reuşite şi de eşec. Ar fi de folos să ne întrebăm dacă, în faţă unei ratări, modul în care gândesc, mă comport şi îmi exprim trăirile este acela pe care doresc să-l transmit copilului meu sau, din contră, tocmai i-am predat o lecţie despre cum „teoria e bună, dar practică ne omoară”.

Iulia Ciorbea şi Cătălin Nedelcea ne vor ajută să găsim răspunsul la întrebarea „Divorţul, o experiență traumatică?”

Cum v-aţi ales această temă, de ce v-aţi oprit asupra ei?
Iulia Ciorbea și Cătălin Nedelcea: Pentru că amândoi am avut experienţă divorţului. Familia este, cu sigurantă, cuibul emoţional (şi nu numai) în care fiecare persoană se formează că om. Fiecare dintre noi aparţinem unei familii şi suntem legaţi prin firele invizibile, dar foarte puternice ale ataşamentului (iubirii) şi loialității de părinții, fraţii, bunicii noştri. Când adulţii cuplului marital iau decizia divorţului, această decizie afectează şi influențează pe toţi membrii familiei, iar consecinţele emoţionale, relaţionale, comportamentale nu pot fi întotdeauna anticipate. Divorţul, din punct de vedere psihologic, depășeste semnificaţia divorţului juridic. Divorţul devine o experiență lungă, profund subiectivă, care dezechilibrează sistemul familial şi pe fiecare membru în parte. Divorţul începe cu suferință, furie, confuzie pentru toţi cei implicaţi, dar poate să nu se termine la fel. Divorţul este o decizie şi o experiență la fel de serioasă ca şi căsătoria. Am ales această temă având în gând în primul rând impactul pe care această experiență o poate avea asupra copiilor unor cupluri ce divorțează, dar şi asupra fiecărui partener. Este datoria noastră profesională de a informa şi a ridica nivelul de conştientizare a celor doritori asupra acestei experienţe umane ce poate avea efecte psihologice negative pe termen lung asupra celor implicaţi.

Ce înseamnă semnul de întrebare din titlul prelegerii voastre, ce vreţi să spuneţi?
Iulia Ciorbea și Cătălin Nedelcea: Orice experiență interioară are potenţialul de a fi traumatică dacă depăseste resursele persoanei de a-i face față. Statistic vorbind, divorţul s-a dovedit a fi o traumă psihică – o rană, o leziune a sufletului ce duce la suferință şi boală. Pe de altă parte, la fel ca şi în cazul altor experienţe traumatice, divorţul poate determina creşterea personală. Semnul de întrebare din titlu este o manifestare a încrederii noastre în potenţialul resurselor oamenilor de a schimba polaritatea experienţelor pe care le trăiesc şi, astfel, a transforma suferinţa într-o rampă de lansare către alt mod de a fi şi de a trăi.

Putem într-adevăr transformă divorţul într-o experienţă sănătoasă?  
Iulia Ciorbea și Cătălin Nedelcea: Numai dacă vrem… Da, sigur că putem, în măsura în care acest lucru contează suficient de mult, în măsura în care ne implicăm în acest proces conştient şi asumat. Un divorţ sănătos poate fi mai în regulă decât o relaţie bolnavă.

Cum îi protejăm pe copiii noştri de suferinţa emoţională inerentă unei astfel de experiențe?
Iulia Ciorbea și Cătălin Nedelcea: Nu îi putem proteja de suferință, copiii suferă oricum. Ceea ce putem face este să menţinem această suferință în limite care să nu le rănească (traumatizeze) sufletul pe termen lung. A-i ajuta să treacă prin divorţ înseamnă, pe scurt, a le permite să se exprime, a le modela înţelegerea situaţiei, a le permite accesul şi exprimarea iubirii pentru celălalt părinte. Dacă părinții divorțează, nu țnseamnă că şi copiii trebuie să-şi piardă vreun părinte. Cuplul marital divorțează, NU cuplul parental – o distincţie fină, dar extrem de importantă în timpul şi după divorţ.

Sunt multe cărţi despre cum să… Ce vor află cei care vin la Fii bine cu tine, de acum?
Iulia Ciorbea și Cătălin Nedelcea: Ceea ce dorim să le oferim la Fii bine cu tine, de acum! este experienţa de a fi împreună, fiecare cu propriile experienţe. Va fi o ora împreună pentru a explora această experiență puternică ce poate afecta persoana pe termen lung. Suntem bucuroşi dacă astfel putem creşte conştiență şi înţelegerea participanţilor asupra unor trăiri ce însoţesc perioada divorţului sau dacă putem facilita o privire interogativă asupra acţiunilor ce pot menţine partenerii şi copiii implicaţi într-un divorţ în sănătate şi echilibru psihologic.

Vrei să afli mai multe? Te aşteptăm duminică, 4 octombrie la conferinţa Fii bine cu tine, de acum! Detalii pe: www.fiibinecutine.ro