Ți-ai dorit fată și ai băiat? Ce poți să faci dacă dezamăgirea nu trece odată cu nașterea?

Roxana Ioana Ancuța

Dacă ești dezamăgită de sexul bebelușului, trebuie să știi că reacția ta nu este o tragedie. Îți punem la dispoziție câteva informații care să te ajute să înțelegi prin ce treci și să depășești stările. Sfaturi care te pot ajuta să lupți cu tristețea sau cu oricare sentiment provocat de așteptările tale ”date peste cap” privind genul bebelușului.

Deși se spune că așteptările sunt dușmanul fericirii noastre, nu cred că există persoană care să nu aibă, în viață, o așteptare cât de mică. Atunci când planurile și dorințele nu coincid cu realitatea, apar și dezamăgirile. Se întâmplă, de exemplu, și în cazul persoanelor pe cale de a deveni părinți. Pentru unele mame, nu contează sexul bebelușului. ”Sănătos să fie! Altceva nu mă interesează”, spun mămicile atunci când sunt întrebate ”Ce vrei să ai? Fetiță sau băiat?”

Dar sunt și mămici care, în adâncul sufletului lor, își doresc ca bebelușul pe care îl poartă în pântec să fie băiat. Sau..fetiță. Și simt o mare dezamăgire atunci când află că dorința nu le va fi împlinită. Iar bebelușul care urmează să se nască va fi băiat în loc de fetiță. Sau invers. Insă aceste decepții dispar, în cele mai multe cazuri, odată cu venirea pe lume a bebelușului.

Dezamăgirea exagerată poate provoca probleme mentale

Așteptările privind sexul viitorului copil sunt normale. La fel de normale sunt și reacțiile mămicilor atunci când află ce urmează să aducă pe lume. Normale sunt și dezamăgirile. Dar viitoarele mămici ar trebui să fie convinse că în momentul în care vor naște, lucrurile vor lua o întorsătură frumoasă. Dezamagirea legată de sexul bebelușului va dispărea atunci când își vor strânge în brațe copilul. Vor uita că au avut anumite preferințe și dorințe.

Totuși, specialiștii avertizează că dezamăgirea dusă la extrem poate declanșa apariția unor probleme mentale. Printre acestea, se numără depresia postpartum, tristețea de după naștere și anxietatea. Fie că tăvălugul acestor sentimente apăsătoare apare când ești însărcinată sau imediat după, fii sigură că nu ești singura. Foarte multe femei se confruntă cu astfel de stări și, din fericire, există modalități de a le face față.

Ce este dezamăgirea cauzată de sexul bebelușului

Dezamăgirea de gen este sentimentul de tristețe care apare atunci când descoperi că sexul bebelușului tău este opusul a ceea ce sperai. Multe mămici își șterg lacrimile de pe față înainte să iasă din camera unde s-a făcut ecografia. Acolo unde tocmai au aflat care este sexul bebelușului. Și-au construit în minte anumite scenarii de viață privind copilul pe care îl vor aduce pe lume. Iar în momentul în care au aflat că bebelușul va avea genul opus a ceea ce au sperat, s-a prăbușit lumea din scenariul lor. Și au apărut sentimente de frustrare, de revoltă interioară, de tristețe și nemulțumire.

Specialiștii le recomandă mămicilor care suferă de dezamăgire de gen să aibă răbdare cu ele. Pentru că această frustrare durează doar până în ziua în care vor naște. Știai că există un hormon minune numit oxitocină? El este eliberat de creier în timpul travaliului și te ajută să te îndrăgosteşti de copil. Este un lucru dovedit și confirmat mămicile din întreaga lume. Unele dintre ele, poate, au trecut la rândul lor prin faza dezamăgirii temporale.

Genele tatălui determină sexul bebelușului

Sexul bebelușului este determinat de harta genetică a tatălui. Un studiu realizat de Cercetătorii de la Universitatea din Newcastle a dezvăluit date interesante. Și anume, bărbații care au frați au șanse mai mari să aibă fii. Iar cei care au surori, se prea poate să aibă fiice. Acest studiu a implicat 927 de familii care au prezentat experților arborii lor genealogici. Autorii studiului au avut acces la informații despre aproape 600.000 de persoane din America de Nord și din Europa. Iar analiza lor a mers înapoi în timp cu aproape 1600 de ani.

Cu toate acestea, în cazul femeilor, nu a fost găsită o astfel de corelație între sexul fraților și cel al copiilor. Iar mecanismul din organismul bărbaţilor responsabil de felul în genele influenţează sexul copilului nu a fost încă descifrat.

Momentul în care afli sexul bebelușului este unul special și important.  Indiferent dacă îți faci un test de sânge la sfârșitul primului trimestru de sarcină. Dacă aștepți ecografia de 20 de săptămâni. Sau dacă preferi să fii surprinsă la naștere. Sunt cercetări care arată că timp de o jumătate de secol, părinții au preferat să aibă băieți în detrimentul fetelor. Alte studii dezvăluie faptul că mulți părinți speră să aibă cel puțin un copil de același sex cu ei. Adică, tații își doresc băieți. Iar mamele…fetițe.

Cum se manifestă dezamăgirea legată de sexul bebelușului

Deseori, această decepție resimțită de mame este urmată de sentimente de vinovăție. Care se acutizează atunci când persoanele din jur își dau, în mod neinspirat, cu părerea. ”Ar trebui să fii recunoscătoare că ai un copil sănătos/o sarcină sănătoasă”, comentează unii. ”Mai bine te bucuri că ai reușit să concepi primul copil”, spun alții etc

La multe mămici, dezamăgirea legată de sexul bebelușului durează puțin. Câteva zile. Sau câteva săptămâni. Dar sunt și femei a căror depresie se întinde pe mai multe luni și chiar ani. În aceste cazuri, este recomandată terapia. Cu ajutorul ei, emoțiile vor fi explicate, înțelese și gestionate corect.

Dezamăgită de genul bebelușului. Dar…de ce?

Părinții experimentează acest sentiment din varii motive. Multe dintre ele sunt motive personale. Iar de altele dintre aceste motive, cei implicați nici măcar nu sunt conștienți cu adevărat. Însă au rămas blocate undeva în subconștientul lor. Poate că unele mămici își imaginează cum vor merge la cumpărături cu fetițele lor. Sau poate că tații au o dorință puternică de a merge la meciuri de fotbal, de exemplu, cu băieții lor. Totuși, aceste proiecții ale dorințelor părinților pot fi îndeplinite indiferent de sexul copilașului. Nu va fi nicio problemă dacă la cumpărături veți merge de mânuță cu băiețelul vostru și nu cu o fetiță. Tații, de asemenea, pot desfășura activități sportive amuzante chiar și cu fetițele. În plus, cum am menționat câteva rânduri mai sus, toate emoțiile negative vor fi șterse de dragostea pe care o veți simți atunci când va veni pe lume copilul.

Anumite norme și așteptări culturale pot declanșa, de asemenea, această dezamăgire. Iar la unele persoane efectele se vor manifesta destul de agresiv, din punct de vedere psihic. Unele mame vor simți răceală, distanțare din partea partenerilor de viață sau chiar a copiilor.

Cum să cooperezi cu aceste emoții

Este posibil ca unele femei să întâmpine dificultăți în exprimarea și exteriorizarea sentimentelor de dezamăgire față de sexul bebelușului. Și asta pentru că, din afară, aceste emoții pot fi judecate. Și perecepute sau definite ca fiind unele de nerecunoșintă, neimportante, demodate și retrograde. Nepotrivite unei societăți care tinde să se dezvolte, să scape de stereotipuri. Într-o societate în care se aude tot mai despre despre identitatea de gen.

Dacă ești una dintre aceste mame, o mamă dezamăgită de genul bebelușului, este foarte important să îți conștientizezi trăirile. Sentimentele, cu privire la acest aspect. Să le validezi. Odată îndeplinită acesată etapă, începe și procesul vindecării. În loc să îți ascunzi ori să îți înăbuși tristețea, ia atitudine. Vorbește despre ea. Luptă cu sentimentele negative. Nu le lăsa să te copleșească. Ai răbdare cu tine însăți.

Validează-ți propriile emoții

Te gândești, cu vinovăție, că nu ar trebui să simți așa ceva. Dar asta nu ajută. Acest lucru nu face în așa fel încât sentimetele de frustrare să dispară pur și simplu. În loc să te judeci aspru și să îți faci procese de conștiință, ajută-te. Fii bună cu tine. Înțelege-ți stările prin care treci. Și sentimentele pe care le ai. Privește toată situația cu un aer de compasiune. La fel cum, poate, ai face-o și cu persoane apropiate sufletului tău. Dacă o ființă dragă ție ar trece prin astfel de momente, cum ai proceda? Cu siguranță, ai susține-o. I-ai oferi tot sprijinul moral de care are nevoie. Ai înțelege-o și ai încuraja-o. Procedează la fel și cu tine însăți. Fii pozitivă și spune-ți ”e în regulă, e normal să mă simt tristă pentru că nu voi avea fetița la care am visat”. Sau ”pentru mine era important să am un băiețel pentru că (…)”

Dezamăgită de genul bebelușului? Află motivul real din spatele dezamăgirii tale

S-ar putea să te surpindă să realizezi că sentimentele tale cele mai profunde legate de genul bebelușului tău sunt legate de tot felul de temeri. Dar este foarte puțin probabil ca este frici să devină realitate. Poate ai crescut fără să te joci cu păpuși. Și nu ai purtat fustițe cu volănașe. Nici nu fost atrasă de activități pentru fetițe. Atunci, s-ar putea să te gândești că vei întâmpina dificultăți în a crește și înțelege o fetiță. Totuși, de ce să nu iei în considerare și varianta ca fetei tale să îi placă jocurile mai băiețești. Fotbalul, de exemplu. Și, în loc de păpuși ori bucătării în miniatură, să vezi că va alege jocul Lego. Nu lăsa stereotipurile de gen să te domine și să-ți dicteze ce și cum să gîndești. Orice activitate pe care o faci împreună cu un băiat, o poți face și cu o fetiță. Și invers.

Concentrează-te pe dragostea pe care i-o vei oferi copilului, indiferent care va fi genul lui

Foarte mulți părinți își amintesc cu plăcere despre momentele pe care le-au simțit atunci când li s-a născut bebelușul. Dragostea este miraculoasă. Ea vindecă orice emoție negativă. Orice supărare sau tristețe. Orice frustrate. Astfel încât, în multe situații, părinții care inițial fuseseră dezamăgiți de genul copilului, au uitat cu totul de asta. Atunci când și-au văzut bebelușul pentru prima dată. La fel și tu, mămică tristă și dezamăgită. Încearcă să vizualizezi acea clipă. Momentul în care bebelușul vine pe lume și îl vei ține în brațe. Fără să te gândești la genul pe care îl va avea bebelușul.

Nu ignora sentimentul exagerat de dezamăgire pe care îl simți.

”Dezamăgirea de gen”, în sine, nu este o problemă de sănătate mintală perinatală. Dar poate fi un motiv suficient de puternic pentru a apela la un terapeut. Mai ales dacă stările de supărare persistă și se întind pe o perioadă mai lungă de timp decât te-ai fi așteptat. Specialistul te va ajuta să îți recapeți echilibrul și să percepi lucrurile din alte perspective. Astfel încât, să înțelegi situația și să îi facei față.

Pe scurt, atunci simți că te afli în această situație, acceptă orice emoție. Este primul pas spre rezolvare unei probleme. Încearcă să ai înțelegere față de tine. Astfel, vei identifica și sursa reală a acestor sentimente. Amiintirile și așteptările pot influența destul de mult dorința cu privire la genul copilului. Alungă-ți din minte că nu vei fi o mamă bună. Vei fi. Iar dacă veo avea nevoie de ajutor, îl vei primi. Ai încredere în tine și în puterea dragostei pe care o poți oferi.

Respingerea copilului de părinți poate dura toată viața

În articolul „Vreau neapărat un băiat! Ce traume pot lăsa părinții dezamăgiți de sexul copilului”, de pe site-ul www.smartliving.ro, psihologul Diana Niculescu explică foarte clar anumite aspecte. Și anume: respingerea copilului de proprii părinți poate dura toată viața. ” Există o mare diferență între un copil care crește într-un corp al mamei primitor, plin de viață și unul tensionat, rigid, blocat de propriile traume.

”Pare nedrept dar cât se poate de real faptul că unele mame își resping copiii iar aceștia nu o pot respinge la rândul lor, au nevoie de mama, o iubesc, se identifică cu ea, producându-se clivaje interioare.” Mama nu poate explica de ce este rece, distantă cu propriul copil. Iar copilul, nevinovat, departe de a înțelege situația, va începe să aibă probleme cu propria identitate. Va deveni confuz, timorat, nesigur pe el. Se va simți vinovat că nu ajunge la mama. Prin urmare, ia totul asupra lui.

”Copiii pot avea și funcția de a ascunde problemele nerezolvate ale cuplului”, spune psihoterapeutul Franz Ruppert. Ei reacționează prin boli sau având comportamente dificile și astfel, prin grija mamei sau a părinților pentru copilul bolnav, rolul lui va fi de a contribui la evitarea problemelor cuplului.”

Tu te-ai confruntat cu această problemă? Ai fost dezamagită de genul bebelușului?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa