Cum să iubeşti necondiţionat când eşti furios

Dr. Laura Markham ne spune cum poţi să iubeşti necondiţionat, mai ales atunci când eşti furios

„Există un spaţiu între stimul şi răspuns. În acel spaţiu se află libertatea şi puterea noastră de a ne alege răspunsul. Iar în acel răspuns se află dezvoltarea şi libertatea noastră.”
Victor Frankl

„Acolo unde este o mare iubire sunt întotdeauna și minuni.” – Willa Cather

Ştiu, nu încetezi, de fapt, niciodată să-ţi iubeşti copilul, nici măcar atunci când se poartă ca un monstru şi nu suporţi să stai o secundă în preajma lui. Dar, din păcate, dragostea pe care o simţi nu este cel mai important factor în dezvoltarea emoţională a copilului tău.

Cel mai important factor este dacă copilul tău se simte iubit, necondiţionat. Chiar şi atunci când se poartă că un monstru! El ştie că e simpatic, exact aşa cum e el? Că nimeni nu se aşteaptă de la el să fie perfect? Că furia, dezamăgirea, frustrarea şi tristeţea lui fac parte din latura umană şi că poate conta pe tine ca să-l ajuţi să înveţe să gestioneze aceste sentimente, aşa încât să nu fie dominat de ele?

Poate te întrebi cum să-l înveţi pe copilul tău aceste lucruri. Răspunsul este simplu, dar, pe de altă parte, foarte dificil. Iubeşte-l necondiţionat. Chiar (mai ales!) când te înnebunește cu comportamentul lui.

De ce? Pentru că el ştie că îl iubeşti atunci când e dulce, generos, ascultător. Nu e aşa de sigur că-l iubeşti atunci când e furios, gelos sau lacom. Când se poartă ca un monstru se teme că este într-adevăr un monstru. Dar atunci când tu…

eşti conectat la el cu dragoste, chiar în timp ce îi stabileşti anumite limite el învaţă că nu e o persoană rea, ci doar un om ca toţi ceilalţi;
te abţii în a-l mustra chiar şi atunci când ai avea, poate, motive să fii furios – el învaţă din stăpânirea ta cum să-şi regleze emoţiile.
îţi poţi aminti să fii empatic atunci când stabileşti limite, aşa încât să vrea să le respecte; el învaţă auto-disciplina.
poţi accepta că el e un om imatur care face greşeli în mod natural; el află că greşelile fac parte din procesul de evoluţie şi ceea ce contează este observarea, repararea şi planificarea din timp pentru a evita greşeala data viitoare;
poţi să-l iubeşti şi atunci când e supărat; el află că sentimentele sunt gestionabile, nu periculoase, şi că el e normal, cu tot cu sentimentele astea incomode. Acceptarea de sine e cea care îl ajută să gestioneze aceste sentimente, astfel încât să nu le cadă pradă;

Vindecarea capacităţii noastre de a iubi necondiţionat înseamnă că abordăm noţiunea de parenting cu iubire, nu cu furie. Desigur, asta nu înseamnă că nu te vei supăra pe copilul tău. Şi ştim cu toţii că nu ne simţim tocmai iubitori în acele momente.

Să iubeşti necondiţionat când eşti furios nu este uşor. De fapt, e o ridicare atât de grea a inimii încât ajungi să construieşti cu ea, prin exerciţiu, muşchii dragostei. Dar nimic nu schimbă comportamentul copilului tău la fel de rapid.

În loc să-ţi descarci furia pe această persoană mică pe care o ai în îngrijire, n-ai putea învăța să respiri adânc timp de câteva minute pentru a te calma?

Cheia este de a mări acel spaţiu dintre stimulul copilului tău şi reacţia ta, astfel încât să ai libertatea de a alege un răspuns care vindecă. Atunci te vei putea înfăţişa drept un profesor adevărat pentru copilul tău şi îl vei putea ajuta să-şi proceseze în mod constructiv supărarea. Cum?

1. Când eşti furios, mută atenţia de la copilul tău către tine și concentrează-te pe a-ți regăsi calmul

Renunţă la a-i preda copilului tău lecţii dacă nu te afli într-o stare de iubire şi nu poţi să-i explici cu dragoste ceea ce ai de explicat. Un moment bun pentru asta este întotdeauna atunci când ambele persoane sunt receptive şi sigure. Furia şi pedeapsa n-au ce căuta în dragoste, deoarece copilul nu percepe niciun fel de dragoste atunci când îţi simte furia. (De fapt, el se află în starea de luptă, de zbor sau de îngheţ – fight, flight or freeze – ceea ce înseamnă că părţile din creier responsabile cu învăţarea se închid.)

2. Ce se întâmplă dacă copilul tău îţi „merită” furia?

Ai întotdeauna dreptul să fii furios, dar furia e mereu a TA, nu responsabilitatea celeilalte persoane. În orice caz, nu e o analiză pe care să o faci în timp ce eşti furios.

3. Şi dacă comportamentul copilului tău necesită „disciplină”?

Disciplină înseamnă călăuzire. Călăuzirea ta va fi mult mai eficientă de îndată ce eşti calm. E de datoria noastră ca părinţi să fim un model pentru copilul nostru în ceea ce priveşte manipularea constructivă a emoţiilor. Asta înseamnă să nu ne lăsăm dominaţi de furia noastră din poziţia de „luptă, de zbor sau de îngheţ”, în care copilul nostru e inamicul şi noi trebuie să „câştigăm”, în timp ce copilul trebuie să „piardă”

4. Dar nu este sănătos să ne exteriorizăm furia?

Să-ţi reverşi furia pe o altă persoană nu este niciodată sănătos; nu face altceva decât să-ţi întărească propria furie. E sănătos, în schimb, să recunoşti cum te simţi – furios – şi apoi să fii destul de curajos pentru a te opri şi a observa ceea ce se află sub furia ta – răni, frici, tristeţe, dezamăgire. Odată ce te-ai calmat, vei fi mai în măsură să ai grijă de propriile răni şi, de asemenea, să intervii astfel încât să-ţi înveţi copilul cum să-şi gestioneze mai bine comportamentul.

5. Nu trebuie să înveţe şi copilul o lecţie?

Desigur, dar nu furia este lecţia pe care doreşti să o înveţe. Dacă transformi momentele de predare în momente de învăţare așteptând până când copilul este receptiv, predarea va fi un succes. Cel mic va învăța chiar ceva mai mult decât lecţia despre comportament, va învăţa lecţia despre auto-reglare. Şi, la fel de important, va avea convingerea de nezdruncinat că este iubit în întregime şi necondiţionat exact aşa cum este el, inclusiv cu toate acele emoţii ciudate şi pătimaşe care ne fac umani.

Observă că nu am spus că va fi uşor. Dar, de fiecare dată când îţi gestionezi furia în loc să o reverşi asupra copilului tău, lucrurile devin mai simple. Reuşeşti să-ţi recablezi creierul, de fapt!

Continuă să exersezi, găsind acel moment de libertate dintre stimul (comportamentul copilului tău) şi propriul răspuns. Observaţia ne oferă posibilitatea de a alege data viitoare.

Iubirea necondiţionată este un parenting de tip „win-win”, pentru că, nelăsându-te dominat de furia ta, ai mai mult spaţiu pentru dragoste. Iar acolo unde există mai multă iubire există întotdeauna mai mult loc pentru minuni.