Țigara în sarcină. „După 10 ani de fumat, a fost nevoie de o sarcină pentru a simți cât de nocivă e țigara”

Simina Bădică

M-am lăsat de fumat când am rămas însărcinată. Mi-era atât de greață că m-aș fi lăsat și de mâncat și de respirat. Până atunci, mă mai „lăsasem” de vreo câteva multe ori și știu că e unul din cele mai grele lucruri de făcut într-o viață.

Vârsta adultă mirosea a fum de țigară

M-am apucat de fumat ca tot omul, în adolescență. Părinții mei erau fumători şi fumau cu noi în casă, peste tot. Fratele meu, deși mai mic decât mine, era deja fumător. Toți prietenii părinților mei erau fumători. Petrecerile adulților de la care eram mereu înlăturați când distracția era mai mare, miroseau a fum. Vârsta adultă mirosea a fum de țigară. Nu am devenit fumătoare din greșeală, treptat. Am devenit fumătoare în aceeași zi cu prietena mea cea bună, în urma unei decizii absolut raționle și conștiente. De astăzi suntem fumătoare, ne-am zis. De astăzi suntem oameni mari, suna ecoul în capul nostru. Și ca să facem treaba ca la carte, l-am rugat pe frate-miu să ne învețe „să tragem în piept”. Știam prea bine că cel care nu trage fumul în piept nu este fumător adevărat.

O familie fericită

Nimeni nu își număra țigările pe vremea aceea, erau ieftine iar eu aveam la dispoziţie oricând pachetele alor mei înşirate în toată casa. La câteva zile după ce frate-miu ne-a învățat să tragem fumul bine în piept și după ce ne integrasem în gașca de fumători din gangul liceului, i-am anunțat și pe ai că m-am apucat de fumat și, ca atare, solicit să am aceleași drepturi ca și ceilalți fumători din casă. Și anume, să fumăm cu toții împreună ca o familie fericită.

Vorba vine, i-am anunțat. Mi-am aprins pur și simplu o țigară la masă din bucătărie și asta a fost. Cultura noastră nu include ceremonii de trecere către vârsta adultă, așa cum evreii organizează Bar Mitzvah pentru copiii lor, dar cred că fiecare familie își inventează propriile rituri de trecere. Pentru noi a fost țigara. Nu m-am gândit nicio clipă ce înseamnă fumatul pentru mine. Știam că e periculos.  Dar credeam că e periculos în același fel în care tata ne spunea în fiecare dimineață „Aveți grijă cum treceți strada”. Desigur, e periculos să treci strada, dar asta nu ne oprește să o traversăm de câteva ori în fiecare zi. Asta fac adulții, nu? Trec strada în fiecare zi.

Dimineţile noastre cu cafea şi ţigări

Imaginați-vă o dimineaţă oarecare într-un apartament de două camere de bloc comunist, cu cei doi părinți și cei doi copii de 17, respectiv 16 ani, savurând împreună cafeaua şi țigările. Cred că ar fi cea mai bună reclamă anti-fumat doar așa, imaginea asta, fără niciun comentariu, poate doar conversaţiile noastre obişnuite: Cum mai e pe la şcoală? Cum merge pregătirea pentru bac? Te-ai hotărât la ce facultate dai?

Peste încă vreo zece ani și câteva încercări de a mă lăsa de fumat, doar așa să văd dacă pot, am rămas însărcinată.  Mi-a fost atât de greață în primele luni încât am slăbit două kilograme, în loc să mă îngraș. Greața a dispărut undeva prin luna a patra, dar din fericire nu şi scârba pentru ţigări. Pentru prima dată, simţeam cum corpul meu chiar merită protejat și îngrijit și ţinut departe de orice e toxic și periculos. Pentru prima dată, simțeam viața în mine, crescând, fragilă, iar să NU fumez părea doar primul lucru simplu și elementar pe care îl puteam face. Eram pregătită pentru mult mai mult. Eram pregătită să mut munți pentru puiul din burtica mea.

Am devenit adult abia când m-am lăsat de fumat

Nu știu de ce a fost nevoie de o sarcină pentru a simți cu tot corpul cât de nocive sunt țigările și cât de prețioasă este viața și sănătatea mea. Am fumat constant, timp de zece ani, crezând tot timpul că e doar o fază, un moment, o joacă. Dacă nu ar fi fost copiii, faza asta ar mai fi durat încă zece, încă douăzeci de ani.

M-am apucat de fumat în adolescență crezând că asta mă face mai repede adult și m-am lăsat de fumat când am descoperit toate celelalte chestii grozave pe care le poți face ca adult. Și nu, fumatul nu este una dintre ele.

Știu însă acum că fumatul este o boală. Dar o boală cu care ne putem lupta dacă reușim să găsim în noi motivația necesară. Eu am fost una dintre norocoșii care au găsit un motiv simplu și frumos.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa