Ce fac părinții când nu îi văd copiii sau ce cum ne facem de cap când suntem nesupravegheați
Sunt sigură că și voi vă purtați un pic altfel când sunt copiii de față. Dacă nu, sunteți aproape perfecți, ceea ce nu este și cazul nostru. La noi e clar că atunci când e copilul de față ne transformăm în versiunile noastre îmbunătățite. Iată, așadar, ce fac părinții când nu îi văd copiii sau cam cum dansăm noi pe masă când copilul nu-i acasă.
Mâncăm la televizor
Ne-am luptat cu acest obicei din răsputeri din două motive: 1) e nesănătos să mănânci fără să conștientizezi ce faci și 2) avem o canapea cu huse deschise la culoare. Două motive pertinente să separăm definitiv farfuria cu mâncare de living (și televizor). Însă adevărul e că ne place la nebunie să stăm trântiți pe canapea cu ceva bun în față și să ne uităm la filme. Așadar, când ne trezim acasă singuri, asta și facem. Apoi avem grijă să strângem firimiturile și să înlăturăm orice urmă de castroane și castronele care ne-ar putea da de gol în fața copilului. Pe care îl învățăm că se mănâncă civilizat, la masă, cu tot tacâmul – la propriu și la figurat.
Înjurăm și bârfim
De față cu copilul, toate înjurăturile terapeutice din trecut au prins o formă domesticită: “ce pisicii ei de treabă”, “fir-ar să fie”. Recunosc că înjurăturile astea nu sunt deloc satisfăcătoare, însă sunt varianta cu care nu îți vine să te bagi în pământ de rușine. Așadar, copilul ne vede ca pe doi adulți cu limbaj prietenos, care uneori mai scapă câte o înjurăturică. Nici de bârfit nu bârfim… de față cu el! Asta din fragedă pruncie, când ne-am pomenit că reproducea opiniile noastre despre X sau Y de față, evident, cu X sau Y. Ne-am învățat minte. Dar când suntem singuri, ne luăm revanșa. Parcă am suferi de dublă personalitate. Înjurăm cu pofta omului care s-a abținut și tocăm pe cine vrem noi, ca să recuperăm.
Traversăm aiurea/nu purtăm mereu centura
Mi-e frică de traficul bucureștean ca dracului de tămâie. Așa că am instituit niște reguli de fier în privința centurii purtate în mașină și în privința traversatului străzilor exclusiv pe trecerile de pietoni, doar pe verde. Chiar dacă asta presupune să faci minute bune în plus. Copilului i-a intrat în sistem și nici nu-i trece prin cap că lucurile se pot face și altfel. Când suntem fără el, de cele mai multe ori ne transformăm în doi adolescenți teribiliști – așa cum sperăm să nu fie el – și încălcăm cu mult aplomb regulile.
Ne jucăm pe calculator și pe telefon
Nu poți spune copilului să lase tableta sau telefonul din mână fără să-i dai un exemplu bun. Așa că ne abținem și noi de la jocurile noastre, într-o durere surdă comună. Eu pot petrece impresionant de mult timp hrănind un animal virtual sau aliniind după culoare niște bile stupide pe ecranul telefonului, fără să simt că fac ceva rău sau că mă alienez. În schimb, am pretenția ca fiul meu să nu depășească jumătate de oră în fața ecranului. Ne conformăm cu toții, cu chiu cu vai, dar și când rămânem singuri, avem grijă să recuperăm timpul pierdut și să ajungem la nivelul următor cu viteza luminii.
Sărim peste dușul de seară
Dușul de seară e obligatoriu pentru toată lumea. Așa se pun bazele igienei corporale pe viitor. Oricât de obosiți am fi, ne târâm resemnați spre duș și ieșim din baie în pijamale curate, mirosind a săpun toți trei, seară de seară, în ciuda protestelor. Recunosc, însă, că dacă n-ar fi copilul acasă, aș prefera în unele seri să adorm în trening în fața televizorului, eventual cu un bol cu resturi de pop corn în brațe.
Ne certăm
În fața copilului, avem discuții în contradictoriu. Cu argumente rostite (cât se poate de) calm, cu discuții cu cap și coadă. Ne e foarte dor să ne certăm ca chiorii, însă. Mi-e dor să urlu fără să am nimic rațional în reproșuri, să fac crize de nervi, să trântesc și să reproșez chestii de la începutul relației noastre până în ziua de azi, eventual cu referiri la pensia pe care o s-o apucăm sau nu. Aici, în schimb, am observat că nici dacă nu e copilul acasă nu prea mai avem exercițiu și am cam uitat să ne certăm pasional, ceea ce mă face să nu mă pot hotărî dacă am devenit mai înțelepți sau pur și simplu mai bătrâni.
