Ioana Grozea: „Majoritatea părinților își tratează copiii ca pe niște obiecte ce le aparțin.”
Am crescut în vremea poeziilor, nu exista întâlnire cu alți adulți fără ca noi să fim puși să recităm la comandă.
Am crescut sub amenințarea lui „dacă”, unde acest „dacă” era calea spre coșmarurile noastre. Dacă nu te conformai cerințelor, lucruri cumplite urmau să ți se întâmple.
Am crescut în perioda în care a spune „te iubesc” copiilor era un semn de slăbiciune din partea părinților.
Am crescut în timpurile în care, dacă erau liberi, copiii li se urcau adulților în cap. Am crescut cum am crescut și am ajuns adulții care suntem astăzi. Suntem părinții copiilor noștri și ne luptăm zi de zi cu fantomele trecului, fiecare cu fantoma lui…
Când eram mică, eram marcată de cuvântul „cuminte”
De când am devenit mamă, am devenit mai atentă la tot ce e legat de copii inclusiv atitudinea adulților față de ei.
Am descoperit că există o lipsă de empatie față de cei mici și că, de multe ori, se pierde din vedere că sunt niște omuleți cu propria lor personalitate.
Majoritatea părinților își tratează copiii ca pe niște obiecte ce le aparțin. Au așteptări mari de la ei și uită că sunt niște ființe libere, cu drepturi, cu toane… Exact ca și noi.
Când eram mică, eram marcată de cuvântul „cuminte”. La grădiniță, la școală, peste tot trebuia să fim cuminți. Să fim supuși, să ascultăm, să nu comentăm, să fim „la locul nostru”.
Când mă întâlnesc cu cineva și vine vorba despre copilul meu, una din întrebările de bază este dacă e sau nu cuminte.
A fi cuminte a devenit supraevaluat. Copiii cuminți sunt apreciați pentru că nu dau bătăi de cap părinților. În felul ăsta, părinții pot să își vadă de treburi fără să fie deranjați.
Asta e o solutie de moment. Pe termen lung, un copil care a fost învățat să fie ascultător va căuta mereu pe cineva de care să asculte. Șeful, partenerul de viață, anturajul etc. Ascultând de alții nu ai cum să te cunoști pe tine însuți, să îți manifești personalitatea, să devii încrezător.
Toate mințile luminate din istorie au fost în copilărie oameni liberi, care au avut curajul să facă ce își doresc, care au fost diferiți. Cumințenia înseamnă supunere și mediocritate. Ar trebui să devină mai ușor de acceptat că acel omuleț pe care noi l-am născut, face ce vrea chiar dacă e în contradictoriu cu ce vrem noi.
Unul din lucrurile pe care mi le-am propus ca părinte a fost să îmi susțin copilul orice decizie ar lua în viață. Să fiu alături de el și să îi spun părerea mea fără să se simtă obligat să mă asculte. Să cresc un om încrezător și bun care să știe că e iubit pentru simplul fapt că există.
Ioana Grozea este mama full-time a lui Sasha, preocupată de creșterea lui sănătoasă. O puteți găsi și pe blogul personal www.ioanagrozea.ro.
Am invitat mămici, tătici, oameni care să ne spună povestea copilăriei lor, cu toate fantomele și temerile cu care au fost crescuți. “Bau-bau (chiar) nu există!” este o rubrică despre și cu adulți pe care Bau-bau i-a așteptat toată copilăria după fiecare colț. Așteptăm cu drag poveștile voastre pe adresa poveș[email protected].
