A fost odată o femeie. Apoi a devenit mamă.

Alina Goanță
cum-sa-te-regasesti-pe-tine-insati-totul-despre-mame

Mamă declară pierdută femeia sau despre cum să te regăsești pe tine însăți

Nu ne mai întâlnisem de ceva timp și, din scurtele discuții la telefon, îmi creasem doar o vagă idee despre cum mai este viața ei în ultima perioadă. Așa că, de două ore și jumătate, tot stăm la povești. Despre cum a redecorat apartamentul, despre unde a fost și unde se gândește să plece în vacanță, despre serviciu, despre prietene comune. Și despre băiețelul ei. Are foarte multe lucruri să îmi povestească despre el și o ascult cu plăcere. Îi strălucesc ochii și i se luminează fața atunci când face asta.

“Dar tu? Tu ce mai faci?”, o întreb la un moment dat.

“Eu?” Îmi evită privirea, își aprinde o țigară și zâmbește autoironic. “Care eu?” Știu că a înțeles întrebarea foarte bine, iar ea știe că eu știu că pentru întrebarea asta are nevoie de puțin timp, așa că este perfect în regulă pentru toată lumea să lăsăm ca, pentru câteva momente, să se aștearnă liniștea. O privesc cum își caută cuvintele, cum încearcă să își rețină emoțiile. În final, se aude răspunsul: “Eu… eu sunt foarte obosită.”

În timp ce o privesc, îmi trec prin minte alte discuții similare la cafea, sesiuni de coaching sau workshop-uri, în cadrul cărora am ascultat, de atâtea alte ori, exact aceleași cuvinte. Spuse cu același sentiment de rușine, cu același sentiment de vinovăție.

Citește și: Şi mamele suferă de sindromul burnout!

Rușinea eșecului: când o mamă nu reușește să le facă pe toate suficient de bine și să se mai și bucure de toată experiența pe deasupra. Când nu poate să se ducă dimineața devreme la sală ca să își îngrijească silueta, apoi să fie super performantă la serviciu, cu ochii în permanență la telefon, pentru ca, la nevoie, să poată să răspundă sau să revină imediat ce sună bona, să facă apoi un slalom rapid prin trafic, în timp ce îi reamintește soțului prin telefon ce l-a rugat să cumpere de la supermarket (că a uitat lista acasă și, deh, trebuie să fie îngăduitoare), apoi să râdă, să glumească și să se joace cât se pricepe ea de creativ cu copilul, să citească povești până aproape că i se închid ochii de somn, să se împiedice de jucării în drum spre baie și să trebuiască să se gândească deja la ziua următoare, când ei îi vine doar să se ascundă cu capul sub apă (presupunând că a avut timp să își umple cada) și să se facă astfel liniște măcar pentru o clipă.

Cu toate acestea, ea este prima care se întreabă: “Cum să nu poată să le facă pe toate?”

Ei bine, se pare că nu poate. Chiar presupunând că ar avea suficient timp, sunt multe momente în care simte că nu mai are energie. Dar îi este greu să recunoască asta, pentru că o face să se simtă vinovată. De parcă, dacă ar recunoaște că, în unele seri, ar prefera să doarmă în loc să facă turnuri din lego sau că își amintește uneori cu nostalgie de cum era viața ei “înainte”, acest lucru ar echivala cu a declara că nu se bucură să fie mamă sau, și mai rău, că nu își iubește copilul. Ce fel de mamă este aceea care ar vrea uneori să mai citească și altceva în afară de cărți de parenting și care ar prefera să meargă la masaj în loc să tragă de sanie prin parc când temperatura este mult sub zero?

O mamă vinovată. Clar. Așa că, în loc să se oprească și să tragă aer în piept, sentimentul acesta de vinovăție o împinge să facă eforturi tot mai mari, să aștepte în schimb rezultate, confirmări sau aprecieri tot mai multe și pe care, oricum, nu le simte niciodată a fi suficiente. Se simte apoi confuză, obosită, epuizată, irascibilă, nu se mai bucură de joacă și are tot mai puțină răbdare. Ajunge treptat la concluzia că este ceva în neregulă cu ea, că nu știe să fie o mamă suficient de bună. Când, de fapt, singurul lucru pe care pare l-a uitat este că, înainte să fie mamă, este ea însăși un om.

Experiența m-a învățat că, de cele mai multe ori, dincolo de această stare de oboseală se află o nevoie profundă de reconectare și împlinire de sine. Iar aceasta este o nevoie umană, firească, pentru care nu are nimeni dreptul să o judece sau să o învinovățească. Ea însăși, cu atât mai puțin. Doar că o astfel de conștientizare implică un exercițiu de introspecție și sinceritate. Iar pentru un astfel de exercițiu este nevoie de timp, de liniște și de multă, foarte multă acceptare. Nu este ceva care se întâmplă peste noapte și rareori se întâmplă de la sine.

Așa că, în puținul timp pe care l-am mai avut la dispoziție, i-am împărtășit câteva idei la care măcar să înceapă să se gândească. Le-am pus laolaltă mai jos, poate că îți sunt de folos și ție.

Idei pentru a te regăsi pe tine însăți:

Înainte să fii mamă, ești femeie, ești o ființă umană care are talentele, pasiunile, visurile, idealurile și nevoile ei. Iar ființa aceasta umană are nevoie să fie (re)descoperită, să fie ascultată, să primească atenție, înțelegere, acceptare, apreciere. Are nevoie să se exprime și să continue să evolueze. Aceasta este sursa ta de împlinire și de energie, oricât de mult ai încerca să găsești toate acestea în exterior. Așa că reamintește-ți: ce îți aduce bucurie? Ce te face să te simți vie?

Oricât de multe și de mari ar fi așteptările pe care le ai de la tine, începi prin a oferi din cine ești tu și din ce ai tu mai bun. Sunt multe lucruri pe care le ai de învățat atunci când devii mamă. Unele le înțelegi sau îți reușesc de prima dată, altele nici din a doua sau a treia încercare. Procesul acesta continuu și accelerat de învățare îți poate crea sentimentul că ești în permanență cu un pas în urmă, afectându-ți încrederea și stima de sine. Cu toate acestea, sunt câteva (chiar mai multe) lucruri pe care le făceai foarte bine înainte să devii mamă și pe care le poți face la fel de bine și acum. Ești același om, doar rolul este diferit, așa că găsește modalitățile prin care să le adaptezi și readu-le la viață!

Contextul în care te afli acum este doar unul temporar, exact ca oricare altul. Încadrează-l pe o linie a timpului, ca să îți redevină clar că viața ta nici nu a început și nici nu se va sfârși acum. Cum era viața ta înainte să devii mamă? Cum visai atunci că o să schimbi lumea? Ce îți dorești acum pentru tine? “Să-mi fie copilul sănătos și fericit” sună foarte nobil și generos însă, îmi pare rău să îți spun, nu este despre tine. Aceasta este mai degrabă o așteptare pe care o proiectezi asupra lui și asupra vieții lui, care (sper că știi deja) cel mai probabil va fi foarte diferită de ceea ce îți imaginezi tu. Așa că, ce-ar fi să te întrebi, mai bine, ce te face pe tine fericită? Și ce-ar fi să îți pui această întrebare acum, nu “când o să fie copilul un pic mai mare”?

Dacă ar fi să scriu o concluzie cu care am rămas după această întâlnire, aș spune că a fi mamă nu este o identitate, este un rol. Un rol pentru care poți să îți scrii propriul tău scenariu. Un rol pe care îl poți îndeplini cu autenticitate, cu dăruire, cu bucurie, pe care poți să îl transformi într-o oportunitate prin care să te exprimi, să oferi, să descoperi, să înveți, să evoluezi. A fi mamă începe, înainte de toate, cu “a fi”.

Citește și:
De unde îți iei energia când ești părinte?
Semne că ești epuizată psihic
Mamele perfecte nu sunt perfecte

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa