Medic ginecolog: „30-40% dintre doamnele care apelează la tratamentul cu nămol de Sovata rămân însărcinate”

Cristina Călin, redactor
nămol de la Sovata
De mai bine de un secol oamenii folosesc nămolul de la Sovata pentru a-și îmbunătăți sănătatea

De zeci de ani umblă prin folclorul urban o rimă care la prima audiție pare o glumă: „Du-mă, mamă, la Sovata, să-l cunosc și eu pe tata!”. Originea ei este cât se poate de serioasă pentru că celebra stațiune din județul Mureș este recunoscută pentru nămolul și apele sărate cu efecte benefice asupra sistemului de reproducere feminin.

Sovata este una dintre stațiunile balneare din România care s-a dezvoltat cel mai mult în ultimii ani. Cu investiții de zeci de milioane de euro, autoritățile locale împreună cu companii private, au reușit să construiască un loc catre atrage mii de turiști atât din țară, cât și din străinătate. Vin familii cu copii, familii de seniori, cupluri în căutarea liniștii și a aerului curat, tineri care vor să se distreze.

Mare parte dintre cei care vin la tratament caută beneficiile nămolului și a apei sărate asupra sistemului de reproducere feminin. Femei care se luptă cu infertilitatea sau care se pregătesc de proceduri de reproducere asistată vin la Sovata pentru a-și ajuta organismul. Medicul ginecolog George Vasilescu spune că aproximativ 30-40% dintre doamnele care apelează la tratamentul cu nămol de Sovata rămân însărcinate.

Ce trebuie să faci dacă vrei să urmezi o cură de tratament cu nămol la Sovata pentru a rămâne însărcinată?

Șansele de reușită a unei sarcini sunt cu atât mai mari cu cât cura este mai lungă. În mod normal se recomandă 5 sau 6 zile de tratament, cu repetare, sau 10 zile legate. Pacienta trebuie să vină cu toate analizele făcute de-a lungul timpului pentru ca medicii de la centru să poată să îi ofere cele mai bune recomandări posibile.

Dr. George Vasilescu, medic senior în ginecologie și specialist în fertilitate la Sovata Ensana Health Spa Hotel spune că proprietățile de fertilitate ale apei din Lacul Ursu sunt dezbătute de zeci de ani, însă până acum nimeni nu a reușit să le demonstreze. „Ne aflăm de abia la începutul cercetărilor noastre și suntem extrem de încurajați de lucrurile descoperite. Credem că tratamentele noastre oferă o alternativa credibilă, accesibilă și naturală pentru femeile care caută tratamente de fertilitate”. 

Cum funcționează tratamentul cu nămol de la Sovata?

„Este un tratament balnear cu aplicabilitate în sfera genitală, pentru pacientele cu boala inflamatorie pelvină cronică”, spune medicul George Vasilescu despre curele cu nămol și cu apă sărată. Pacientele trebuie să știe că nu sunt tratamente ginecologice ca atare, ci mai degrabă, completează ceea ce medicina alopată recomandă.

Beneficiile nămolului sapropelic și a apei sărate de la Sovata nu au fost descoperite de ieri, de azi. Încă din 1910 îi sunt studiate efectele, însă de-abia în anii 1950 au început să fie făcute studii de către specialiști în balneologie și medici ginecologi.

Ce conține nămolul de la Sovata?

Nămolul din Lacul Ursu nu arată foarte bine, dar are efecte benefice care atrag anual mii de turiști la tratament

Nămolul de la Sovata extras din Lacul Ursu este de tip sapropelic peloidogen format prin descompunerea în condiții de anaerobioză a microflorei și microfaunei lacului. Nămolurile peloidogene se remarcă prin faptul că au combinații de substanțe organice, iar cel din Lacul Ursu este special prin faptul că acestea sunt foarte mari.

Nămolul din Lacul Ursu este bogat în sare, ceea ce ce îi conferă puternice proprietăți antiinflamatoare de ajutor în ameliorarea afecțiunilor ginecologice, reumatologice sau dermatologice.

Pe lângă sare, nămolul de la Sovata mai conține minerale – sulfura de fier coloidala, carbonat de calciu, hidrogen sulfurat, acizi humici, biostimuline, vitamine—C, B2, B12, biotina, acid nicotinic și substanțe asemănătoare hormonilor feminini –estrogen și progesteron.

Nămolul are efecte benefice asupra bolilor inflamatorii

Medicul George Vasilescu spune că cele mai multe dintre pacientele care se prezintă la tratament vin cu boli inflamatorii pelvine, una dintre cauzele care împiedică instalarea unei sarcini. Protocolul este simplu: tampon intravaginal cu nămol și irigații cu apă sărată.

„Tampoanele sunt de fapt niște săculeți speciali care sunt sterili în care este pus nămolul semifluid și apoi este introdus în vagin cu ajutorul unui speclu special. Pacientele pentru tampon vin aici. Apare un proces fizic mecanic de convecție directă, adică căldura de la tamponul cu nămol care conține fitoestrogeni, fitonutrienți și fitoprogesteroni chiar prin natura acestui material biologic, ajunge în sfera pelvină și exercită un efect antiinflamator. După cum se știe infertilitatea de origine feminină este dată de boli inflamatorii pelvine netratate sau tratate necorespunzător, prin urmare că au fost asimptomatice într-o anumită perioadă a vieții.”

Dr. George Vasilescu, medic senior în ginecologie și specialist în fertilitate la Sovata Ensana Health Spa Hotel

Efect antiinflamator lucrează în toată sfera pelvină, asupra uterului, endometrului, trompelor, ovarelor, colului uterin și poate cuprinde și vezica urinară, motiv pentru care se văd efecte pozitive și asupra infecțiilor urinare cronice. În momentul în care o pacientă se prezintă la tratament să nu fie în puseul acut sau subacut de infecție urinară.

O altă componentă a protocolului de tratament o reprezintă irigațiile cu apă sărată concentrată. Acesta  lucrează pe sistemul microbian vaginal păstrând în același timp microbiota vaginală normală, cea de apărare. Din cabinet pacientele mai pleacă cu o recomandare de a mai completa cu tratament cu ovule vaginale această microbiotă vaginală normală care ajută împotriva infecțiilor vaginale.

Tratamentele cu nămol ajută și la eliminarea stresului, cu ajutorul împachetărilor.

”În primele două zile pacienta este încordată, dar în a 3-a uită de unde a venit, mai ales dacă vorbim despre București. Intră într-o stare de hipoconcentrație a hormonilor de stres și, anume a cortizolulului, care are concentrații mari în sânge mai ales în cazul persoanelor care vin din zone foarte aglomerate. Stresul influențează în mod negativ circuitul hormonal implicat în fertilitate. Acesta se deblochează prin scăderea concentrației de cortizol lasă sistemul hipotalamo-hipofizo-ovarian să funcționeze normal. De aici apar ovulații mai bune, o dezvoltare endometrială mai bună datorită stimulului ovarian care vine deasupra endometrului.”

Dr. George Vasilescu, medic senior în ginecologie și specialist în fertilitate la Sovata Ensana Health Spa Hotel
Băile cu apă sărată ajută și la relaxare

Dovezi științifice ale efectelor nămolului de la Sovata

Tratamentele oferite de Dr.Vasilescu, care a studiat terapiile de infertilitate atât în Franța, cât și în USA, combină cunoștințe medicale cu înțelegerea profundă a unei unice, naturale și istorice proprietăți de vindecare ale acestui lac, lat de cinci hectare și cu 18 metri adâncime.

În anul 2011, testele efectuate pe nămolul sapropelic și apa din lacul Ursu de către un laborator din Budapesta au scos la suprafață faptul că acestea conțin hormonii Estrogen și Progesteron human-like, doi factori extrem de importanți în tratamentele de fertilitate deoarece ei modelează sistemul feminin reproducător. 

Testele de sânge efectuate ulterior de către pacienții care au fost tratați cu resursele naturale ale lacului au demonstrat o creștere sporită nu doar a nivelului de Progesteron și Estrogen, ci și al hormonului FSH. Totodată s-a descoperit și existența unui efect antiinflamator asupra organelor reproductive, extrem de benefic mai ales în cazul problemelor de infertilitate feminine legate de bolile inflamatorii pelvine. 

Aceleași teste au demonstrat și faptul că nivelul crescut de sare din apa lacului ( folosit de asemenea în tratarea problemelor de fertilitate alaturi de nămolul sapropelic) are un efect antiinflamator – lărgește trompele uterine, îndepărtează aderențele, crește imunitatea – toate acestea confirmate în urma ecografiilor cu ultrasunet.

Efectele benefice se văd și la domni. ”Dacă vin și cu partenerii și se relaxează și ei și mai apare și acolo o îmbunătățire a calității lichidului spermatic atunci sunt șanse mai mari.”, explică medicul Vasilescu.  

Lacul Ursu

De unde se extrage nămolul?

Lacul Ursu poartă această denumire datorită formei sale. El s-a format odată cu prăbușirea unei exploatări de sare efectuate în a doua jumătate a secolului XIX. Cu milioane de ani înainte, în locul acestuia s-a aflat o lagună în care apa sărată se vărsa din mare. El se caracterizează prin straturile de apă caldă sărată, care captează și înmagazinează căldura soarelui. Vara, temperatura de la suprafața lacului este între 20-25 grade și 35-40 de grade la 2 metri mai jos. Supranumit și “Marea Moartă a Transilvaniei”, cei care fac baie în acest lac plutesc la suprafață gratie conținutului ridicat de sodiu ( sare).

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa