Ai așteptat nouă luni pentru a spune „Bun venit pe lume, micuțule!” Dar și părinții bebelușului așteaptă felicitări, așa că ți-am pregătit câteva variante prin care să îi încurajezi și susții la început de drum. Poți trimite urările prin sms, le poți scrie pe o felicitare sau, pur și simplu, le poți adresa direct, la prima voastră întâlnire sau discuție telefonică de după nașterea copilului.
Cele mai frumoase urări pentru nou născuți
În viață, puține momente sunt mai fericite decât venirea pe lume a unui bebeluș. Găsirea cuvintelor potrivite pentru a exprima perfect emoțiile și urările poate fi o misiune grea. Iată recomandările noastre!
- „Sunt atât de fericit/ă pentru voi! Bebelușul vostru e norocos să vă aibă părinți.”
- „Sunt în culmea entuziasmului! Felicitări, dragilor! Sunt convins/ă că veți fi cei mai buni părinți pentru minunea voastră! Să vă trăiască și să vă bucurați de ea/el”
- „Meritați din plin toată fericirea pe care acest bebeluș v-o aduce. Să fiți sănătoși cu toții și la cât mai multe momente pline de bucurie!”
- „Felicitări, mămico! Ai adus pe lume cel mai de preț dar pentru tine și toți cei din jur. Să vă bucurați de miracolul vostru!”
- „Cele mai calde felicitări pentru nașterea micuței voastre!”
- „Iubirea tocmai a devenit realitate. Sunt extrem de încântat/ă pentru voi. Să vă trăiască bebelușul și să vă aducă doar bucurii!”
- „Bun venit pe lume, micuțule! Suntem atât de bucuroși că ești aici!”
- „Aștept cu nerăbdare să fac parte din viața bebelușului pe măsură ce crește. Felicitări pentru cea mai mare realizare a vieții voastre!”
- „Ce bebeluș norocos! Felicitări ambilor părinți pentru cea mai mare comoară!”
- „Abia aștept să-i văd zâmbetul dulce!”
- „Abia aștept să vă ajut cu bebelușul. Dacă aveți nevoie de orice, dați-mi doar un mesaj!”
- „Voi doi veți fi niște părinți minunați.”
- „Suntem nerăbdători să vedem în câte feluri Dumnezeu vă va binecuvânta prin acest micuț.”
- CITEȘTE ȘI: Felicitări și urări pentru viitoare mămici. Cele mai frumoase mesaje din care să te inspiri
Mesaje emoționante pentru părinți la nașterea copilului
Întâmpinarea unui nou-născut este un moment deosebit, plin de bucurie, iubire și nerăbdare pentru fiecare cuplu și familia extinsă. Prietenii, rudele și cei dragi își pot exprima fericirea și sprijinul prin mesaje, felicitări și urări atent alese, care pot însemna enorm pentru proaspeții părinți. Fie că este vorba despre un mesaj scurt și dulce, o binecuvântare emoționantă sau o descriere simpatică pentru Instagram, iată câteva cuvinte pentru a transmite cele mai calde gânduri părinților mândri ai unui nou-născut:
- „Să vă aducă micuțul vostru bucurie nesfârșită și să umple casa cu râsete. Felicitări pentru acest dar minunat!”
- „Felicitări pentru nașterea minunatului vostru copil! Vă doresc o viață plină de iubire, amintiri prețioase și fericire!”
- „Un copil este o binecuvântare, un dar din ceruri. Să vă aducă micuțul toată fericirea pe care o meritați! Felicitări!”
- „Bun venit pe lume, micuțule! Să ai parte de o viață plină de iubire, râsete și aventuri nesfârșite!”
- „Să lumineze zâmbetul bebelușului vostru fiecare zi, iar râsul său să vă umple inimile de bucurie! Felicitări pentru această binecuvântare prețioasă!”
- „Să vă aducă micuțul o viață plină de bucurie, râsete și amintiri de neuitat! Felicitări pentru această nouă etapă minunată!”
- „Vă transmit cele mai sincere felicitări pentru nașterea bebelușului vostru! Fie ca experiența de a fi părinți să vă aducă o bucurie imensă și împlinire! Să fiți sănătoși toți trei și să aveți parte de momente incredibile de pură fericire!”
- „Bun venit pe lume, micuțule! Îți doresc o viață plină de iubire, fericire și binecuvântări nesfârșite! Cele mai bune gânduri pentru voi toți!”
- „Felicitări pentru noul membru al familiei voastre! Să vă fie casa mereu plină de iubire, râsete și momente dulci de neuitat!”
Citate emoționante pentru nou-născuți și părinții lor:
- „Dând naștere copiilor noștri, s-ar putea să descoperim că dăm naștere și unor noi posibilități în noi înșine.” – Myla și Jon Kabat-Zinn.
- „Copiii nu sunt o distragere de la munca mai importantă. Ei sunt cea mai importantă muncă.” – C.S. Lewis.
- „A avea un copil este ca și cum te-ai îndrăgosti din nou, atât de soțul tău, cât și de copil.” – Tina Brown.
- „Copiii ne aduc o părticică de Rai pe pământ.” – Roland Leonhardt.
- „Dragostea unui părinte este întreagă, indiferent de câte ori este împărțită.” – Robert Brault.
- „Dacă suntem părinți și membri ai familiei minunați, atunci nu mai avem nimic de demonstrat.” – Ron Baratono.
- „Nu există cuvinte care să poată descrie euforia pe care o simți când bebelușul tău te recunoaște pentru prima dată și îți zâmbește.” — Jared Padalecki.
- „Ceea ce mamele și tații buni simt instinctiv că trebuie să facă pentru copiii lor este, de obicei, cel mai bun lucru.” — Benjamin Spock.
- „Este bine că bebelușii nu îți oferă prea mult timp să gândești. Te îndrăgostești de ei, iar când realizezi cât de mult te iubesc înapoi, viața devine foarte simplă.” — Anita Diamant.
- „Copiii nu au nici trecut, nici viitor. Ei trăiesc prezentul, ceea ce foarte puțini dintre noi reușim să facem.” — Jean De La Bruyere.
- „Cred că văd ceva mai profund, mai infinit, mai etern decât oceanul în expresia ochilor unui bebeluș când se trezește dimineața și gângurește sau râde pentru că vede soarele strălucind deasupra leagănului său.” — Vincent Van Gogh.
- „Toate acele clișee, toate acele lucruri pe care le auzi despre a avea un copil și despre maternitate — toate sunt adevărate. Și toate sunt cele mai frumoase experiențe pe care le vei trăi vreodată.” — Penélope Cruz.
- „Am învățat ceea ce este evident pentru un copil. Că viața nu este altceva decât o colecție de mici vieți, fiecare trăită zi după zi. Că fiecare zi ar trebui să fie petrecută descoperind frumusețea florilor și poeziei și vorbind cu animalele. Că o zi petrecută visând, privind apusul și bucurându-te de adieri răcoroase nu poate fi întrecută.” — Nicholas Sparks.
Felicitări deosebite pentru mame
Venirea pe lume a unui bebeluș este cel mai fericit eveniment pentru orice mămică. Dacă vrei să îți feliciți prietena, sora, colega de muncă sau o altă femeie specială din viața ta, trimite-i un mesaj și oferă-ți sprijinul necondiționat ori de câte ori are nevoie de ajutor.
- „Felicitări, mămico, pentru nașterea minunii tale! Să fie o perioadă plină de bucurie și iubire în timp ce pornești alături de familia ta în această călătorie minunată. Îți doresc tot binele din lume în creșterea celui mai prețios dar de pe pământ. Să vă aducă numai râsete și lumină în viață!”
- „Toate cele bune pentru tine și bebelușul tău în această aventură incredibilă! Să aveți parte de multă iubire, râsete și amintiri de neuitat care să vă însoțească toată viața! Sunt aici pentru orice ai avea nevoie!”
- „Felicitări pentru nașterea bebelușului! Să vă umple viața de bucurie și fericire! Vă doresc tot binele din lume și, dacă vreodată ai nevoie de ceva, nu ezita să mă suni!”
- „Cele mai sincere felicitări pentru noul membru al familiei tale minunate! Ești și vei fi o mamă ideală pentru micuțul tău. Sper să vă aducă multe zâmbete și râsete, iar această aventură de a fi părinți să fie una minunată pentru voi!”
- „Felicitări pentru băiețelul vostru minunat! Ești o eroină și meriți toate laudele din lume!”
- „Ce veste minunată să aflu despre bebelușul pe care tocmai l-ai adus pe lume. Te felicit pentru curaj și te asigur că vei fi o mamă absolut minunată! Să fiți sănătoși și să vă bucurați de bebelușul vostru perfect!”
- „Fie ca micuțul vostru să fie binecuvântat și înconjurat de iubire și bucurie. Toate cele bune pentru noul membru al familiei voastre! Ție, mămico, felicitări speciale și oricând ai nevoie, sunt aici pentru voi!”
- „Felicitări pentru fetița voastră dulce! Vă doresc multă bucurie și fericire acum și pentru totdeauna! Să fiți binecuvântați cu o viață plină de iubire!”
- „Pregătiți-vă pentru cea mai frumoasă aventură a vieții voastre! A deveni părinți de fetiță este o binecuvântare extraordinară. Felicitări, mămico! Tocmai ai câștigat o prietenă pe viață!”.