Ce faci când ai crescut într-o familie care îl regretă pe Ceaușescu, dar tu îți educi copilul într-o cultură liberală, incluzivă și tolerantă? Denisa și George, doi români stabiliți în Spania, povestesc despre decizia lor de a vota cu Nicușor Dan, deși în jurul lor – în familie, printre românii din diaspora – simpatiile mergeau majoritar spre George Simion. Spun că au votat nu doar pentru România, ci și pentru valorile în care își cresc copilul: respect, sprijin, demnitate.
Ce faci când familia nu te înțelege, prietenii români din jur votează din răzbunare, dar copilul tău cu autism e sprijinit cu empatie în țara care ți-a devenit casă de peste 15 ani? Denisa (29 de ani) și George (38 de ani) n-au reușit să-și convingă părinții – oameni care încă spun că „pe vremea lui Ceaușescu era mai bine” – să privească lumea la fel ca ei. Dar au ales să nu tacă. Să voteze nu doar pentru ei, ci pentru copiii ca Dominic. Pentru ca și în România, într-o zi, un copil cu autism să fie respectat, susținut, tratat cu blândețe. Așa cum e copilul lor, în Spania. Au votat pentru viitor. Nu din frică. Din grijă.
Denisa a plecat din România în 2008, la vârsta de 10 ani, împreună cu părinții și fratele ei. A făcut școala și liceul în orașul Palafrugell, din provincia Girona, iar Spania a devenit pentru ea „acasă” cu mult înainte să devină adult. George a ajuns în Barcelona în 2005, imediat după Bacalaureat, și a muncit neîntrerupt de atunci. Cei doi s-au cunoscut online în 2021, s-au mutat împreună și locuiesc acum în Palafrugell, alături de băiețelul Denisei, Dominic, în vârstă de 6 ani.
Copilul meu cu autism e tratat cu respect în Spania
Dominic, fiul Denisei, a fost diagnosticat cu o formă ușoară de autism. În România, crede ea, un astfel de diagnostic i-ar fi adus, probabil, marginalizare, lipsă de sprijin, poate chiar umilințe. În Spania, însă, lucrurile arată diferit. „Dominic a fost mereu tratat și ajutat la școală la fel ca orice alt copil. Ba chiar aș putea zice că l-au cam «cocoloșit» toți profesorii”, spune Denisa. Pentru ea, experiența unui sistem educațional incluziv a schimbat tot: nu doar felul în care își crește copilul, ci și felul în care privește viitorul.
„Nu avem nicio grijă în privința școlii”, spune ea cu ușurare – o frază rar rostită de părinții de copii cu nevoi speciale. În Palafrugell, Girona, Dominic este pur și simplu un copil. Nu e „un caz”, nu e „o problemă”. Iar părinții lui pot să-și vadă de viață fără să se transforme în activiști de nevoie: Denisa are propria afacere, un salon unde lucrează singură și este extrem de apreciată, iar George lucrează în transport și se simte „apreciat ca muncitor și răsplătit financiar”.
În contrast cu această realitate, în România, liderul AUR, George Simion, l-a numit recent pe contracandidatul său, Nicușor Dan, „autist” – nu ca diagnostic, ci ca insultă. O declarație care i-a revoltat pe părinții copiilor neurodivergenți, pe specialiști și pe toți cei care înțeleg cât de dureroasă și periculoasă este această formă de stigmatizare. Denisa, care își crește copilul cu autism într-un mediu unde respectul este o normalitate, nu poate înțelege cum astfel de ieșiri publice mai pot exista în spațiul politic. Nici cum pot fi votate.
„Suntem oile negre ale familiei”
Pentru Denisa, distanța fizică de România nu a însemnat distanțare emoțională. Dimpotrivă, spune ea. „M-a determinat să mă implic faptul că, trăind în afara țării, vezi lucrurile altfel – mai limpede, mai obiectiv. Locuim într-o societate liberală, în care diversitatea e normalitate, așa că gândim diferit. Când auzim sloganuri precum «Vin gay-i peste voi» ori «Toți ăștia care au votat cu Nicușor trebuie împușcați» ne îngrozim! Aici avem prieteni cu alte orientări sexuale, am copilărit cu astfel de copii și sunt oameni minunați. Când vezi nedreptățile și ura care se propagă în România, nu poți să stai deoparte. Prin vot am putut ajuta”, spune Denisa.
Diferențele de viziune s-au simțit și în familie, unde părinții ei au votat diferit față de ea și continuă să idealizeze regimul comunist. Tatăl ei spune adesea că „pe vremea lui Ceaușescu era mai bine” și visează la un președinte autoritar, cu mână forte.
„Nu poți ajunge să te cerți cu propria familie pentru politică.”
În acest context, Denisa și George s-au trezit automat în rolul de „oi negre” ale familiei, cei care nu doar că aveau altă opinie, dar o și exprimau răspicat. Au încercat să-și susțină punctul de vedere cât de clar au putut, uneori reușind să dezarmeze replicile dure din familie. Dar, în timp, au înțeles că nu pot construi poduri acolo unde refuzul de a asculta este mai puternic decât orice argument. Așa că s-au retras. „Ne-am potolit”, spune Denisa. „Nu poți ajunge să te cerți cu propria familie pentru politică.”
Deși trăiesc într-o zonă cu mulți români, Denisa și George au ales să se distanțeze de unii conaționali. „Încercăm să nu relaționăm prea mult, pentru că nu prea avem puncte în comun”, spun ei. Această distanțare nu a fost doar despre preferințe personale, ci despre protejarea propriei liniști, pentru că au simțit că nu e loc de dialog: „Îți dai seama că nu are niciun rost să-ți strici ziua. Am rezolvat evitând persoanele respective.”
În turul al II-lea al alegerile prezidențiale din 2025, George Simion a obținut 68% din voturile românilor din Spania, în timp ce Nicușor Dan a fost susținut de 32% dintre aceștia. Această tendință s-a reflectat și în regiunea Girona, unde majoritatea românilor au votat cu Simion.
„Nu ne întoarcem. Ne creștem copilul fără frică”
Denisa și George au urmărit campania electorală aproape exclusiv online. În spațiile virtuale dominate de susținătorii extremismului, Denisa și George s-au simțit din nou „oile negre”. Au căutat surse variate, au analizat discursuri și programe. „Am început să căutăm păreri pro și contra și am început să analizăm. Așa am ajuns să decidem cum votăm.”
Pentru ei, alegerea nu a fost despre carismă, ci despre principii. „Suntem antifasciști și nu concepem ideea ca Georgescu sau Simion să conducă țara”. Nu a fost un vot de simpatie, ci unul legat de valori esențiale: empatie, diversitate, respect. Chiar dacă în jurul lor, în comunitatea de români din zonă, votul lor a fost o minoritate, nu s-au simțit marginalizați. Din contră: „Am simțit că votul nostru a contat, că nu a fost doar o cifră.”
Cât despre ideea de a se întoarce în țară, răspunsul vine fără ezitare: „Nu ne întoarcem. Ne place prea mult zona în care stăm”. Spania le-a oferit ceea ce România nu le-a putut garanta: o viață demnă, un sistem educațional incluziv și o cultură care își protejează copiii – mai ales pe cei care au nevoie de mai mult sprijin, cum e Dominic. „Noi ne creștem copilul fără ură. Și vrem o țară care să facă la fel.”
Viața lor nu e complicată. E simplă, așezată. Locuiesc în chirie, dar visează la o casă mică, cu o curte unde să petreacă timp împreună. Poate chiar cu un câine. Între timp, Dominic crește într-o cultură care îl vede, îl respectă și îl susține. O cultură a empatiei, nu a rușinii.
