„Văzută prin ochii unei femei din Iran, libertatea capătă un alt sens”. Povestea unui român căsătorit cu o arhitectă de origine iraniană

Pentru Sorin Chirvase (39 de ani) Iranul nu este doar o țară despre care se vorbește la știri. A locuit mai bine de un an, a lucrat acolo și a experimentat viața de zi cu zi în interiorul societății iraniene. Acolo a cunoscut-o pe Sheida Heydari (34 de ani). Astăzi, cei doi sunt căsătoriți, trăiesc în România din 2018 și au o firmă de arhitectură și design interior. Sunt părinții unei fete de 6 ani și ai unui băiețel de 4 ani. De când protestele din Iran au escaladat, iar accesul la internet a fost tăiat în această țară, frica pentru familia rămasă acolo a acaparat viața lor de zi cu zi. Sorin povestește pentru Totul despre Mame cum se simte această frică atunci când Iranul devine parte din propria familie. Și cum, trăind alături de o femeie din Iran, a ajuns să vadă altfel libertățile noastre și statutul femeilor în România.

Pentru Sorin, teama nu este abstractă și nu apare doar în momentele în care Iranul intră în breaking news. Este legată de oamenii pe care îi cunoaște și îi îndrăgește – părinții, frații și surorile soției sale. Dar și de zilele în care nu primesc niciun semn că aceștia sunt în siguranță ori de perioadele în care singura certitudine este lipsa veștilor din țara de origine a soției sale.

„De fiecare dată când situația din Iran devine tensionată, simt neliniște și îngrijorare pentru cei dragi rămași acolo. Trăind povestea soției mele și a familiei sale, am început să privesc viața de zi cu zi din România altfel. Lucruri care înainte mi se păreau normale, cum ar fi libertatea de a ieși afară, de a comunica deschis sau de a planifica viitorul fără teamă, acum le văd ca fiind prețioase și, uneori, fragile. Ceea ce trăiesc ei m-a făcut să apreciez mai mult siguranța, stabilitatea și oportunitățile pe care le avem aici”, spune Sorin.

„Experiența de femeie iraniană rămâne în corp”

Pentru Sheida, siguranța în care trăiește acum nu anulează reacțiile formate într-un context în care pericolul era real. Chiar și de la distanță, ceea ce se întâmplă în Iran continuă să reactiveze frici vechi, legate de familia ei de acolo. „Simt că experiența de femeie iraniană rămâne în corp. Anxietățile, tensiunile și instinctul de a fi mereu precaută fac parte din mine, chiar și într-un mediu sigur. Este un fel de amprentă a ceea ce am trăit și a ceea ce știu că se poate întâmpla în Iran. Mă însoțește în fiecare zi și îmi modelează reacțiile și deciziile”, spune femeia.

De când au izbucnit revoltele din Iran și decidenții au oprit internetul, legătura cu familia ei s-a întrerupt. Ultima dată a vorbit direct cu mama sa pe 8 ianuarie (n.red.: ziua în care internetul a fost tăiat). Pe 13 ianuarie, un prieten aflat în Iran a reușit să intre online pentru foarte scurt timp. Femeia l-a rugat imediat să ia legătura cu familia ei, să se intereseze dacă sunt în siguranță. Așa a reușit să afle că toți sunt bine. Informația a venit, însă, ca un fragment izolat, într-un context în care lipsa unor canale stabile de comunicare face ca fiecare zi să rămână marcată de incertitudine. „În fiecare zi încerc să îi sun, însă, din păcate, apelurile rămân fără răspuns… Le trimit mesaje în speranța că vor ajunge la ei și că vor putea vedea cât de mult îmi lipsesc și cât de dor îmi este de ei”.

„Copiii sunt prea mici ca să înțeleagă ce se întâmplă”

Copiii lor sunt destul de mici, dar au apucat să își cunoască bunicii din Iran. Fiica cea mare își amintește întâlnirile cu ei, însă băiețelul are mai puține amintiri. Era foarte mic când și-a întâlnit bunicii. Până la întreruperea accesului la internet, legătura cu familia din Iran era una constantă. „În fiecare zi aveam apeluri video”, spune Sheida. Copiii vorbeau cu bunicii lor despre lucrurile mărunte ale vieții de zi cu zi: ce au făcut la grădiniță, ce prieteni au, ce au mai învățat.

După tăierea internetului, această normalitate s-a rupt brusc. Absența a devenit vizibilă. „Dacă ar fi fost puțin mai mari, le-aș fi explicat mai multe. Pentru moment, le-am spus doar că bunicii nu au acces la internet și nu pot vorbi cu noi”, spune mama lor. Este, pentru ei, „puțin ciudat să simtă această absență atât de mare”, dar atât le poate spune acum.

„Încercăm să le protejăm inocența și să menținem sentimentul de siguranță. Nu le oferim prea multe detalii despre situația actuală. Sunt prea mici ca să înțeleagă ce se întâmplă și nu vrem să-i speriem”, adaugă Sorin. Amândoi aleg să filtreze informațiile și să nu lase tensiunea departe de lumea copiilor lor.

Firma de arhitectură „e un loc în care construim împreună”

Sorin și Sheida lucrează împreună, dincolo de viața de familie. Au fondat o firmă de arhitectură și design interior, un proiect care pornește dintr-o pasiune comună și din experiențe profesionale diferite. Firma lor nu este doar o afacere, ci un spațiu de stabilitate. „E un loc în care putem construi ceva care ne reprezintă”, spune Sorin.

„Sheida este un arhitect foarte talentat, creativ și atent la detalii. Are o viziune clară și știe să transforme ideile în proiecte care funcționează”, spune Sorin.

După mutarea în România, desenul și pictura au devenit pentru Sheida o formă de echilibru. „Am desenat mult în facultate, dar de când sunt în România am început să o fac mult mai serios. Pictura m-a ajutat să fac față dorului și distanței”, spune ea. Munca creativă a devenit, în timp, un mod de a procesa neliniștea.

„Aici pot merge unde vreau și pot vorbi liber”

Pentru Sheida, mutarea în România a schimbat profund viața de zi cu zi. „Aici pot merge unde vreau, pot vorbi liber, pot participa la viața socială. Ca femeie, ca soție și ca mamă, viața este mai sigură și mai deschisă”, spune ea.

Diferențele devin și mai clare în rolurile pe care le trăiește simultan. Ca mamă, simte că le poate oferi copiilor săi oportunități de educație și libertate pe care nu le-ar fi avut în Iran. Ca soție, vorbește despre o relație construită pe decizii luate împreună, în mod egal. Iar ca femeie, faptul că nu mai trăiește sub presiunea constantă a unor restricții legale sau sociale – legate de felul în care se îmbracă, vorbește sau se comportă în public – reprezintă „o schimbare uriașă” în rutina și identitatea ei zilnică.

Pentru Sorin, această perspectivă nu vine „din exterior”. Când a ajuns prima dată în Iran, spune că știa doar „lucrurile mari”. Viața trăită acolo – oamenii, ritmul, regulile nevăzute – i-a schimbat, însă, felul de a înțelege realitatea. Privește acea perioadă cu recunoștință. „A fost una dintre cele mai valoroase experiențe din viața mea. Dacă va fi posibil, mi-ar plăcea să mă întorc, să-i revăd pe oamenii de acolo”.

„Lucrurile simple din viața de zi cu zi nu sunt garantate”

Pentru Sheida, experiența trăită în cele două lumi vine cu o concluzie clară. „Le-aș spune oamenilor din România să nu ia de-a gata siguranța și libertățile pe care le au. Este ușor să crezi că lucrurile astea sunt permanente, dar ce se întâmplă în alte țări îți arată cât de repede se pot schimba. Timpul cu cei dragi, libertatea de mișcare, lucrurile simple din viața de zi cu zi nu sunt garantate”.

Pentru Sorin, concluzia vine firesc din experiența trăită alături de soția sa: „Văzută prin ochii unei femei din Iran, libertatea capătă un alt sens. Nu mai e ceva teoretic, ci ceva foarte concret”.

A fi atent la cei din jur, pentru Sheida nu este doar un concept, ci o realitate trăită foarte concret. „Chiar dacă ne simțim în siguranță și viața pare stabilă, e important să nu pierdem din vedere relațiile noastre și starea emoțională a celor dragi. Asta este ceea ce contează, de fapt, pe termen lung”, spune ea.