Siguranța femeilor a devenit iarăși subiect de discuție în spațiul public după ce o femeie din Teleorman, mama a trei copii, a fost ucisă sâmbăta trecută de fostul ei soț, în timp ce se afla pe stradă, cu mezinul de trei ani în brațe. Femeia avea două ordine de protecție împotriva bărbatului, emise pentru răpire și viol. Acesta este unul dintre cele 51 de cazuri de femicid din acest an! Cifra e uriașă și dovedește, o dată în plus, că e nevoie urgentă de legi mai dure, de reacție fermă din partea autorităților, de protecție reală, de asumare și implicare când vine vorba despre protecția femeilor. Și nu în ultimul rând de educație legată de limite și protecție, începută de la cele mai mici vârste. În lipsa unor măsuri coerente din partea autorităților din România, câteva grupuri de acțiune civică din diverse orașe ale României au început campanii, pe modelul celor din străinătate, pentru a oferi femeilor un pic mai multă siguranță când sunt în oraș. „Vreau un shot Angel!” sau „Unde e Andreea?” – sunt mesaje codate care, rostite în diverse localuri, transmit personalului faptul că ești în pericol. Campanii de acest tip se desfășoară acum în Cluj și Iași și urmează să se implementeze și în Capitală.
În mai multe orașe din lume, în ultimii ani s-au lansat proiecte de conștientizare menite să sporească siguranța femeilor. Și s-au pus la punct adevărate „coduri de siguranță”. De exemplu, în Londra a fost inițiată campania Don’t Cross the Line (Nu întrece limita), un demers cu mesaje directe către hărțuitori și abuzatori. Mesajele și afișele răspândite prin localurile din capitala britanică arată și tipurile de comportamente incriminate (atingerile, pipăitul sau alte contacte fizice nedorite, privirile insistente, agresiunea verbală precum și urmărirea femeilor pe stradă).
Tot în capitala Marii Britanii, proiectul Women’s Night Safety Charter reunește cluburi, baruri, societatea de transport public și numeroase instituții sau companii care funcționează noaptea și care își asumă responsabilitatea (prin demersuri punctuale) în ceea ce privește siguranța femeilor după lăsarea serii. Practic, cei care se înscriu în acest demers își educă angajații pentru a acționa eficient dacă văd o femeie în pericol.

Băutura care salvează vieți
Există chiar și o inițiativă a Națiunilor Unite, numită „Safe Spaces Now”, care publică cifre îngrijorătoare la capitolul siguranța femeilor în spațiile publice și caută soluții pentru a redresa acest aspect. De asemenea, în orașe precum Londra, Cambridge sau Newham funcționează de câțiva ani codul „Ask for Angela” (întreabă de Angela). Această formulă este un fel de cod secret prin care o persoană aflată într-o situație de vulnerabilitate (într-un bar sau club) poate să ceară ajutor discret. Orice femeie care merge la bar și întreabă de Angela, va alerta personalul care este pregătit să îi ofere asistență sau ajutor (să o conducă la un taxi, să cheme poliția sau să o „adăpostească” până se simte în siguranță.
În alte orașe din lume există coduri similare. Este și cazul „Angel Shot“. Orice persoană care simte că persoana care o însoțește e un posibil agresor merge la bar (în club, bar, restaurant) să ceară băutura cu acest nume. Adoptarea acestor strategii la scară largă arată că siguranța femeilor nu este doar o problemă individuală, ci o responsabilitate comună – a localurilor, a autorităților și a comunității.
Siguranța femeilor în România
Inițiativele de mai sus arată că problema siguranței femeilor în societate este una generalizată. În România, ceea ce a șocat (și) de această dată (în cazul recent al femeii din Teleorman) a fost lipsa de reacție promptă a poliției, dat fiind faptul că victima a l-a denunțat în repetate rânduri pe agresor. Adevărul este că femeile din România nu se simt (și nu sunt) protejate de autorități în cazuri de violență și abuzuri. Marșul „Împreună pentru siguranța femeilor” a reunit mii de oameni în București și în alte 10 orașe din țară. Este reacția societății împotriva acestei stări de fapt. Societatea cere intervenții ferme împotriva violenței de gen. Fiecare caz șocant de abuz, fiecare crimă demonstrează, încă o dată, că societatea are nevoie de legi, de politici publice și de planuri de prevenție și de intervenție activă. Iar unele orașe sau comunități au început să schimbe – la nivel local – paradigma.

- CITEȘTE ȘI: 137 de femei sunt ucise zilnic de soți sau de propriile familii. 5 povești și situația critică din România
Inițiative pentru siguranța femeilor în România
Harta Siguranței în Cluj-Napoca
În Cluj‑Napoca s-a realizat de curând o „hartă a siguranței“, unde sunt marcate zonele periculoase ale orașului. Inițiatorii, cei de la Mic Grup de Inițiativă Civică, au stat de vorbă cu femeile din oraș pentru a afla unde se simt în nesiguranță. De asemenea, au marcat cartierele și străzile unde iluminatul este slab, traficul pietonal redus, unde sunt prea multe cazinouri sau acolo unde se adăpostesc oamenii străzii etc.
Pe lângă trasarea zonelor „sigure” și a zonelor „roșii” din Cluj-Napoca, proiectul își propune implicarea autorităților pentru a remedia problemele semnalate de femei, dar are și un rol de permanentă consultare. Chestionarul rămâne deschis femeilor – pentru actualizarea permanentă a acestei hărți.
„Angel Shot” în cluburile din Cluj
Demersul acestui Mic Grup de Inițiativă Civică Locală include și implementarea codului „Angel Shot” în cluburile și barurile din Cluj-Napoca. După modelul străin prezentat mai sus, dacă o femeie se simte în pericol într-unul dintre localurile afiliate acestui program, poate solicita discret un „Angel Shot”, iar personalul instruit intervine, după caz, cu însoțire spre casă, chemarea unui taxi sau apel către autorități. Așa cum precizează presa locală, până acum, opt baruri și cluburi din Cluj au adoptat acest cod de siguranță.

Campania „Întreabă de Andrea”, la Iași
Inspirată de modelul britanic „Ask for Angela” în cadrul festivalului FILIT de la Iași a fost lansată campania „Întreabă de Andrea”. Inițiativa, care a împrumutat numele cărții „Ask for Andrea”, scrisă de Noelle W. Ihli (care pune pe tapet siguranța femeilor în contextul dating-ului online), este menită să aducă în atenția publicului subiectul siguranței femeilor în spațiile publice, dar și să ofere soluții concrete. În localurile din Iași înscrise în această campanie s-au montat afișe în toaleta femeilor care oferă soluția „Întâlnirea ta nu merge bine? Întreabă de Andrea la bar”
„Sunt femeie și mamă de fete și am considerat necesar și util să avem în Iași și, de ce nu, în toată România, acest instrument la îndemână. În plus, Întreabă de Andrea nu este doar o campanie pentru siguranța femeilor, ci și un îndemn la activare socială – un demers prin care barurile, restaurantele sau cluburile devin spații mai sigure pentru clientele lor”, a declarat Irina Nichifiriuc, inițiatoarea acestui proiect.
- CITEȘTE ȘI: Crima din Cosmopolis, simptomul unei țări bolnave, în care femeia cu vânătăi e întotdeauna „de vină”
Reguli de siguranță învățate de acasă
Dincolo de inițiativele micilor grupuri civice, există câteva reguli simple pe care orice părinte trebuie să le discute cu copiii. Nu e niciodată „prea devreme” sau stânjenitor să vorbim cu propria fiică despre siguranță, despre dreptul de a spune „nu”, despre consimțământ și despre ce înseamnă abuzul sau hărțuirea. Mai ales în perioada adolescenței, când copiii noștri își negociază libertatea și exersează independența, este bine să le fim alături și să îi învățăm cum să se ferească de situații periculoase, de zone cu risc sau de persoane cu profil de agresor. Iată mesajele care trebuie să ajungă la adolescente:
Reguli „de buzunar”
- Alege traseele și zonele cu grijă: după apus, evită zone slab luminate, străzi retrase, sau cartiere unde semnalul telefonului este slab. Planifică plecarea, spune-ne întotdeauna cu cine mergi sau dacă pleci singură.
- Într-un local/bar: Nu lăsa paharul nesupravegheat; fii atentă la cine îți aduce băutura. Dacă te simți inconfortabil, folosește coduri (ex. „Angel Shot”, „Întreabă de Andrea”) sau avertizează-ți prietenii, părinții că ceva nu e în regulă. Alege un loc aproape de ieșire, comanda-ți un taxi/uber sau pleacă neapărat însoțită de prieteni.
- Atitudinea preventivă: Fii vigilentă la semne de pericol. Dacă cineva te urmărește, dacă simți presiune din partea cuiva, sau dacă simți că cineva încearcă să te izoleze de grup, caută ieșire din acea situație și cere ajutorul cuiva de încredere. Sună la 112 dacă te simți în real pericol.
- Comunicarea este foarte importantă: Poți discuta cu noi orice problemă, mai ales legată de siguranța ta fizică și psihică. Chiar dacă ai greșit și te-ai pus singură în situații inconfortabile, poți să ne spui adevărul. Dacă simți că ești victima unui abuz, nu te ascunde sub umbra vinovăției. Niciodată victima nu e de vină!
















