Un cuplu de homosexuali a adoptat, dintr-un orfelinat, șase frați. Aceștia trăiau de aproape cinci ani într-un centru de plasament american. Copiii proveneau dintr-o familie dezbinată care îi neglijase și în care suferiseră mai multe abuzuri. Soarta lor s-a schimbat radical odată cu intenția cuplului american de a adopta un copil, scrie site-ul scoop.upworthy.com.
Nu au vrut să îi despartă la adopție
Steve Anderson-McLean și Rob Anderson-McLean din Pennsylvania i-au adoptat pe toți cei șase frați pentru a nu-i despărți unii de ceilalți și pentru a le oferi șansa de a trăi împreună în aceeași familie. Copiii, trei băieți și trei fete, au vârste cuprinse între 7 și 14 ani.
Steve Anderson-McLean își amintește momentul propriu-zis al adopției și-l rememorează într-un interviu acordat publicației ”Good Morning America”. ”Judecătorul ne-a întrebat: sunteți conștienți de faptul că din această clipă acești frați au devenit copiii voștri? De acum, sunt la fel de importanți și reprezintă același lucru precum copiii voștri biologici”. ”Desigur”, spune Steve Anderson. ”Eram foarte conștienți de acest fapt. Iar când m-am uitat la ei, aliniați unul lângă celălalt, și le-am văzut privirile, m-am emoționat foarte tare. Niciodată nu ne-am imaginat că vom fi binecuvântați cu o asemenea bucurie și că vom avea această șansă fantastică de a-i adopta pe toți cei șase frați”.
- CITEȘTE ȘI: Povestea adopției unor tripleți cu 8 frați de către o asistentă maternală. ”Nu-mi pot imagina viața fără ei”
Steve și Rob Anderson-McLean mai au doi copii (biologici)
Bărbații, Steve și Rob Anderson-McLean, sunt împreună de 18 ani și s-au căsătorit legal în anul 2013, în Maryland. Cuplul crescuse deja doi copii (Parker, de 25 de ani și Noah, de 21 de ani) proveniți din mariajele precedente. De la un punct al vieții lor, când cei doi copii nu au mai locuit cu ei, Steve și Rob și-au dorit să fie părinți din nou. Au decis, așadar să adopte de la orfelinat. Prin urmare, au început să se documenteze pe acest subiect și să facă cercetările preliminare procedurii. Așa au aflat, în urma informațiilor găsite, că frații crescuți în orfelinate erau supuși unor afecțiuni emoționale mari în urma separării lor, în momentul în care erau adoptați. „Citisem că un număr foarte mare de frați aflați în centrele de plasament erau despărțiți odată cu adopția, lucru care ne-a afectat foarte mult. Era ceva trist, dureros”, a spus Steve Anderson-McLean.
Cei șase frați suferiseră numeroase abuzuri înaintea instituționalizării lor
Cei șase frați le-au atras atenția lui Rob și Steve atunci când se uitau pe un site pentru adopții. Citiseră despre ei că fuseseră marcați, în trecut, de experiențe traumatizante. Abuz și alte probleme emoționale cauzate de mediul în care fuseseră crescuți. În orfelinat, copiii trăiau de aproape cinci ani de zile.
Steve și Rob au fost afectați și impresionați de povestea copiilor și au simțit că toți cei șase frați trebuie să facă parte din familia lor. Astfel s-au hotărât să îi adopte pe toți. Știau că le pot schimba viața definitiv și că le pot oferi un cămin responsabil și toată dragostea de care aveau nevoie acei copii. Dar nu s-au așteptat ca și ei înșiși să fie copleșiți de atâta fericire și bucurie, odată cu adopția celor șase copii. „Pot spune că și ei ne-au schimbat radical viața, mie și lui Steve. Ne-au adus bucurie pe care nu o putem exprima în cuvinte. Este remarcabil și felul în care comunicăm și în care ne-am adaptat unii cu ceilalți”, a spus Rob Anderson.
”Putem sta la voi pentru totdeauna?”
Steve și Rob Anderson-McLean au finalizat adopția în iunie 2018, iar la o lună după semnarea tuturor actelor necesare adopției, copiii s-au mutat cu ei.
“După prima săptămână, de când i-am adus la noi acasă, casă care din acel moment deveniseră și a lor, ne-au întrebat dacă pot rămâne cu noi pentru totdeauna. Fuseseră dezamăgiți de atât de multe experiențe trecute, încât le venea greu să creadă că este adevărat ceea ce trăiesc”, a povestit Steve unui reporter al publicației today.com. Au urmat zile frumoase petrecute împreună. Rob și Steve le-au oferit momente pe care copiii nu le mai trăiseră niciodată până atunci. I-au dus la plimbare, în parc și la grădina zoologică. ”Toate acestea erau ceva nou pentru ei. Faptul că se distrau, că se aflau în acele locuri, că se simțeau bine, era ceva deosebit pentru ei”. Acum, cei opt formează o familie cu adevărat fericită.
Cuplu de homosexuali adopție. ”Nu mai este posibil să fiu neadoptat, nu?”
Unul dintre momentele emoționante pe care cuplul și-l amintește este acela în care Max, fiul lor de șapte ani, l-a privit pe Steve și i-a spus ”Sunt adoptat. Am fost adoptat”. Steve știa că au mai existat înainte câteva tentative de adopție a lui Max, însă toate eșuate. „Nu este posibil să mai fiu neadoptat, așa este?”, l-a întrebat Max pe Steve. Evident că acest lucru era exclus. „A trebuit să-l asigur că va fi întotdeauna fiul nostru”. Au trecut mai bine de trei ani de când toți cei opt au devenit o familie. Dar se simte ca și cum formează această familie dintotdeauna.
9000 de copii abandonați, anual, în România
În România, situația copiilor orfani încă este una dureroasă. Aproximativ 9.000 de copii sunt abandonați, anual, în orfelinatele de la noi din țară. Deși condițiile lor de viață în centrele de plasament s-au schimbat și nu mai auzim povești înfiorătoare, de abuzurile și traumele pe care aceștia le sufereau până acum 30 de ani, totuși orfanii României nu primesc toată iubirea de care au nevoie. Studiile au arătat că unul din 10 copii crescuți de stat reușește să își găsească drumul în viață.
Într-un articol publicat de Adevărul.ro, Vişinel Bălan (fost consilier), un tânăr crescut într-unul din centrele statului, a vorbit despre situația tinerilor instituţionalizaţi după părăsirea sistemului, în lucrarea sa de doctorat. „Între 2010 şi 2019, puţin peste 33.000 de tineri au părăsit centrele din România în care au crescut. Dintre aceştia, doar 10%, de fapt, cam 3.000, au reuşit să îşi croiască un drum în viaţă. Ceilalţi, fie au murit, fie au luat drumul străinătăţii, fie sunt oameni ai străzii, fie infractori, cerşetori sau prostituate. Dintre cei plecaţi în străinătate, procentul este la fel ca în cazul celor rămaşi în ţară, adică 10% din ei au reuşit să îşi facă un rost”, a spus Vișinel Bălan, președinte Consiliului Tinerilor Instituționalizați.
- CITEȘTE ȘI: Primul copil înfiat de un cuplu gay din România: micuțul are 7 ani și era pe lista copiilor greu adoptabili
În România, este legală adopția de către persoanele cu o ”altfel” de orientare sexuală. Astfel, prima adopție, la noi în țară, a unui copil de către un cuplu de persoane homosexuale a fost realizată în Noiembrie, anul trecut. Orice persoană are dreptul să adopte copii, la noi în țară, indiferent de orientarea sexuală. Atâta timp cât persoana care dorește să adopte este eligibilă, are un loc de muncă bun și stabil. Și condiții corespunzătoare pentru a crește un copil.
Odată cu modificarea legii adopției, s-a simplificat și procedura de adopție a copiilor, în România. Noile prevederi ajută părintele adoptator care nu mai trebuie să aștepte ani întregi până la finalizarea adopției.