„I-am cumpărat telefon ca să îl știu în siguranță. Îl pot suna oricând și pot vedea pe aplicație dacă a ajuns cu bine acasă/ la școală”. Așa ne-am spus mulți dintre noi când am decis (cu inima strânsă) să cumpărăm copiilor un smartphone. Deși nu neagă nimeni utilitatea și rolul telefoanelor inteligente în viața unei familii, aproape toți ajungem să spunem la un moment dat că „l-am adus pe dracu’ în casă”. Există, mai nou, un curent în lumea întreagă: părinții apelează la „dumbphone”, adică telefoane „proaste”, ca să-i ferească pe copii de TikTok și partide de gaming până târziu în noapte. Telefoanele din categoria „dumbphone” sunt de generație nouă, dar au doar funcționalitățile de bază. Tot așa a apărut ideea de „Nokia Revival” (reeditarea celebrelor telefoane cu butoane), dar și inițiative ale părinților care spun „nu” telefoanelor smart, măcar până în clasa a VIII-a.
Copiii de azi nu au nevoie de prea mult timp să descifreze misterele unui device. Doar sunt născuți în epoca tehnologiei! Însă, în doar câteva zile, putem observa schimbările din viața lor (și a întregii familii). Și nu neapărat în sensul bun. Oricâte aplicații de control parental am instala și oricât am încerca să impunem limite atunci când vorbim despre timpul petrecut cu ochii în ecran, internetul și, mai precis, scrolling-ul nesfârșit dintr-un feed într-altul, dintr-o aplicație într-alta, ne „fură” copiii cu totul. Și, spun cercetătorii, riscurile sunt enorme.
Intrusul cu ecran albastru
Telefonul dăruit, la început, ca o unealtă utilă familiei, tinde să devină o prezență intruzivă, un hău în care se pierd orele și mințile copiilor, un intrus care nu îi mai lasă pe cei mici să fie prezenți și atenți. Smartphone-ul a venit la pachet cu nopți pierdute în fața ecranului, cu „mai lasă-mă 5 minute, să termin jocul”, cu certuri și discuții întrerupte de câte un „ding”, cu cina pe fugă sau cu ochii în ecran. Și atunci, ne întrebăm cu toții, lovindu-ne cu palma peste frunte: „Ce-am făcut?! Smartphone mi-a trebuit!?”
Să recunoaștem, nu doar copiii pățesc asta. Fie că e necesitate, un obicei sau chiar dependență, cu toții stăm prea mult pe telefoane. Cifrele și studiile cu privire la „adicția” de smartphone-uri ne arată impactul lor negativ asupra somnului, a performanței mentale și a sănătății mintale și ne oferă concluzii alarmante. Dacă până la un punct am fost convinși că soluția constă în limitarea timpului petrecut în fața ecranelor, cercetările arată că și momentul în care tinerii stau pe telefon este extrem de important și că ar trebui să instituim regula „fără ecrane albastre (măcar) după lăsarea serii”.
Captivi în „economia atenției”
Cum nu ne putem întoarce în timp și nici nu putem nega importanța tehnologiei în viețile noastre (cu plusurile și minusurile sale), soluțiile sunt, încă, foarte volatile. Taiwei Tang, cofondator al companiei de telefonie mobilă Light, explica recent pentru CNN faptul că în zilele noastre suntem cu toții „captivi” în „economia atenției”. Potrivit acestuia, încă de acum 10 ani antreprenorii din domeniul tech se lăudau cu „timpi record de interacțiune” în cadrul aplicațiilor lor. Altfel spus, se mândreau cu faptul că reușeau să țină „captivi” cât mai mulți utilizatori, cât mai mult timp în fața ecranelor.
„Dar eu? Cum rămâne cu timpul meu?”, s-a întrebat Tang. „Problema nu este dispozitivul, ci modelul de afaceri: economia atenției. Fiecare aplicație gratuită, fiecare platformă de socializare, fiecare browser încearcă să maximizeze interacțiunea, astfel încât să poată câștiga bani colectând date și clasificând oamenii în diferite grupuri, astfel încât să le poată vinde agenților de publicitate”, a explicat acesta trendul global care ne prinde pe toți în abisul scrolling-ului. Iar pentru cei care opun rezistență acestui „prizonierat” – părinți îngrijorați pentru copiii lor, pionieri din industria tech sau tineri care vor să schimbe paradigma și să revină la comunicarea față în față, nemijlocită de aplicații, social media sau de telefon – există doar două variante: unplug (renunță la smartphone) sau rewind (înapoi, la telefonul cu taste).
„Dumbphone” sau telefoanele app-free
Companiile n-au stat mult pe gânduri, și, analizând nișa doritorilor de telefoane „ca pe vremuri”, au început să propună modele high-tech (cu prețuri între 300 și 600 de euro), dar care să nu permită aplicații prea multe sau acces la social media. Spre exemplu, telefonul Light are touchscreen, dar ecran monocrom, funcții de bază (apeluri, mesaje, câteva unelte utile) și „a fost conceput pentru a fi folosit cât mai puțin posibil”, după cum explică producătorii. Este un telefon conceput de la zero, gândit astfel încât fiecare interacțiune să aibă un final clar și să nu permită afișarea reclamelor. Modelul elvețienilor de la Punkt poate fi o variantă bună pentru cei cărora le plac telefoanele cu butoane. Nu au un magazin de aplicații care să încurajeze interacțiunea compulsivă și sunt promovate ca fiind „o tehnologie calmă”, care își face treaba, dar nu te mai ține captiv.
Nokia și BlackBerry, din nou la modă
Cine preferă varianta telefonului cu butoane trebuie să știe că despre „Nokia revival” – o serie de reeditări ale modelelor retro sau a telefoanelor cu clapetă. Acestea oferă o alternativă ieftină și robustă pentru cei care vor o prezență digitală minimă: cu baterie rezistentă, autonomie, butoane fizice, funcții limitate. În același registru cultural s-au înscris și alte discuțiile nostalgice online. Există „petiții” și site-uri precum BringBackBlackBerry, care cer revenirea telefoanelor cu tastatură fizică, un semn clar că unii utilizatori (inclusiv cei din tânăra generație) caută tehnologie și telefoane care nu te urmăresc la fiecare pas, așa cum punctează și The Guardian.
Soluțiile, între nostalgie și mișcare de rezistență
Și părinții, și sociologii, și psihologii care se confruntă tot mai des cu efectele negative ale scrolling-ului online în rândul tinerilor s-au pus de acord. Și apar din ce în ce mai mult mișcări care susțin cauza „fără telefoane inteligente în copilărie și adolescență”. Chiar tinerii încep să se sature de excesul de dopamină care vine la pachet cu timpul petrecut online și aleg să pună punct scrolling-ului continuu și să apeleze la vechile telefoane cu tastatură.
Publicațiile internaționale sunt de părere că tinerii și părinții care adoptă „dumbphones” caută tocmai acel spațiu de respiro pe care telefoanele sofisticate ni l-au „furat”. Ideea nu e „să distrugem” tehnologia, ci să recâștigăm controlul. Acest trend a fost comparat cu o formă modernă de luddism (mișcare din secolele XVIII-XIX, numită așa pentru că oamenii distrugeau noile invenții de teamă că rămân fără un loc de muncă), prin prisma refuzului de a mai lăsa tehnologia să acapareze viața socială și emoțională – a noastră și a copiilor noștri.
„Screenagers”. Ecranul, noua adicție
Luddiții contemporani nu și-au propus să distrugă tehnologia, ci să o readucă sub control uman și să își recâștige libertatea de a comunica direct. Logan Lane, o tânără din Statele Unite, a fost până pe la 17 ani un „screenager”, adică un adolescent dependent de ecrane. Petrecea ore întregi pe rețelele sociale, pe Instagram sau TikTok. Și lucrurile o luaseră deja razna. Aceasta povestește în interviul acordat pentru The New York Times că nu mai putea dormi și stătea online, până târziu în noapte. „Mi se formase un fel de adâncitură pe degetele cu care susțineam telefonul, pentru că derulam atât de des cu mâinile într-o anumită poziție(…)”. Nici pe plan emoțional lucrurile nu erau roz deloc: „Eram pur și simplu nemulțumită de mine însămi. Vedeam constant ceva mai bun decât puteam fi, pe cineva mai frumos, ceva mai artistic și am dezvoltat acest nivel de rușine față de cine nu reușeam să fiu”.
- CITEȘTE ȘI: Citesc, pe ascuns, mesajele copilului meu de pe telefon. Sunt un părinte vigilent sau abuziv?
Clubul Luddiților
Însă, la un moment dat, după ce și-a dat seama că petrecea 8-10 ore sărind dintr-un video în altul pe TikTok, s-a întrebat dacă această „conectare” permanentă în social media chiar era un lucru bun pentru viața sa. Desigur că nu. Prin urmare, a hotărât să renunțe complet la smartphone. Cu timpul i s-au alăturat și alți tineri, foști „screenagers”, care acum resping tehnologia acaparatoare și influența ei tot mai mare asupra vieților lor. Așa a luat naștere „Clubul Luddiților” (și mai apoi o întreagă mișcare în Statele Unite) inițiat de tineri activiști care susțin un stil de viață departe de ecranul telefonului. Aceștia preferă să comunice pe viu, pe email sau pe telefoane cu butoane și îi încurajează pe tineri să fie conștienți că dependența de smartphone le poate răpi, nu doar cei mai frumoși ani ai adolescenței, ci și sănătatea mintală.
Smartphone Free Childhood: părinții care spun „nu încă”
Mișcarea Smartphone Free Childhood din Marea Britanie a pornit ca un grup de WhatsApp între părinți și s-a transformat rapid într-o mișcare organizată care cere amânarea primului smartphone pentru copii (vârsta-țintă: 14 ani) și limitarea accesului la social media până mai târziu. Inițiatoarele subliniază clar: „nu suntem anti-tehnologie, suntem pro-copilărie”. Mișcarea pune accentul pe solidaritate parentală: dacă mai multe familii din aceeași clasă sau comunitate amână telefonul, presiunea socială dispare.
Inițiatorii mișcării au reușit să aducă schimbări concrete: unele consilii sau școli din Marea Britanie au adoptat reguli mai stricte privind telefoanele în școală, iar în zone unde aceste practici au fost implementate s-au raportat atât scăderea conflictelor legate de social media cât și creșterea apetenței pentru joaca liberă.
„Wait Until 8th”: Mai ai răbdare până într-a opta
„Wait Until 8th” a apărut în SUA ca o inițiativă similară, condusă de Brooke Shannon. Ideea e simplă: familiile semnează „o promisiune” publică și se angajează să nu ofere smartphone-uri copiilor până la sfârșitul clasei a VIII-a. Dacă 10 familii din aceeași clasă semnează „promisiunea”, acest plan devine „activ” și presiunea dispare. Părinții găsesc pe site-ul oficial întreaga procedură, dar și resurse pentru a se organiza la nivel local.
Autorii inițiativei subliniază că forța lor stă în comunitate: „nu mai ești singurul părinte care rezistă presiunii”. Mesajul a rezonat în multe districte americane, iar organizațiile locale sau grupurile de părinți folosesc această abordare pentru a crea norme comune de responsabilitate digitală, nu pedepse.
În Europa și în România
În Franța, există deja din 2018 o lege națională care interzice utilizarea telefoanelor mobile de către elevi la școală (în interiorul școlii, inclusiv în pauze și la mese) pentru cei sub 15 ani. Și impune restricții în ceea ce privește folosirea telefoanelor, tabletelor sau a ceasurilor ca instrumente ajutătoare pentru predarea cursurilor. Tot francezii au lansat în 2024 un experiment în aproximativ 200 de școli gimnaziale pentru a combate cyber-bulliyng-ul: „o pauză digitală” – cu predarea telefoanelor la începutul cursurilor și preluarea lor la sfârșitul orelor. Dacă experimentul va fi considerat un succes, măsura va fi extinsă la nivel național începând cu 2025.
Recent, Danemarca a propus un proiect de lege prin care se interzice accesul la social media copiilor mai mici de 15 ani. „Am dezlănțuit un monstru”, avertiza primul-ministru danez, Mette Frederiksen în discursul de susținere a proiectului de lege în fața parlamentului, referindu-se la accesul copiilor la telefoane și social media. „Niciodată până acum nu au suferit de anxietate și depresie atâția copii și tineri!”.
Și în România accesul copiilor la propriile telefoane mobile este restricționat în timpul școlii, prin lege. Însă există motive clare de îngrijorare atunci când vorbim despre vârsta la care copiii din România au acces la social media și la aplicații disruptive (sau nepotrivite vârstei). Copiii români pot ajunge să vadă clipuri pe TikTok chiar de la vârsta de 5 ani!
Tehnologia e bună, dar nu suntem sclavii ei
Deja este foarte clar, noul „ludditism” digital nu e o mișcare unică. Are forme variate – de la tinerii care folosesc „boring phones” (telefoane plictisitoare) sau „dumbphones”, la familii care instituie reguli noi, aplicabile la nivel de societate, așa cum sunt „tech sabbaths” (zile fără tehnologie) sau „unplugged weekends” (weekenduri fără telefoane). Toate aceste strategii sunt menite să recâștige copilăria pierdută, să recupereze privirile și atenția tinerilor pierdute în scrolling-ul infinit. Aceste (bune) practici funcționează ca antidot la „epidemia” de anxietate pe care o aduc – mai ales copiilor noștri – notificările, ding-urile, comparațiile din social media, excesul de dopamină din fiecare interacțiune cu propriul telefon.
