M-am săturat de vacanță! Am spus-o cu voce tare și, imediat, am simțit nevoia să explic: nu de copil, firește. De vacanță. De trei luni în care diminețile încep cu „Ce facem azi?”, iar serile se încheie cu promisiunea că mâine vom face ceva mai interesant. M-am săturat să tot jonglez cu programul copiilor, cu munca, taberele, excursiile și tot felul de activități de sezon. Aștept școala. Nu neapărat festivitatea, nici traficul de la prima oră, nici mesajele de pe grupul părinților. Aștept ziua în care nu va mai trebui să inventez „ceva nou” pentru a umple timpul copilului meu. Și totuși, numai când spun asta mă încearcă vinovăția. A fost o vară frumoasă. Cum să vreau să se termine?
În iunie vrem vacanță. În august vrem „program”
La începutul verii ne bucurăm că scăpăm de trezitul devreme, de teme, de grija pachețelului și a drumurilor de la școală la afterschool. „O să avem timp pentru noi”, ne promitem când vine vacanța. Copiii se vor odihni, se vor juca, se vor plictisi sănătos, poate chiar vor citi de bunăvoie. Iar noi vom fi părinții aceia relaxați care nu mai spun din cinci în cinci minute „Hai, că întârziem!”. Prin august, copilul s-a odihnit. S-a jucat. S-a plictisit cu folos. A stat la ecrane mai mult decât plănuisem, a mâncat la ore aproximative și a întrebat „Ce facem azi?” cu perseverența unui funcționar care așteaptă să-i depui dosarul complet. Noi, în schimb, n-am intrat niciodată cu adevărat în vacanță. Am continuat să muncim, numai că peste programul de serviciu s-au așezat mesele, drumurile și toate orele libere ale copiilor. Vara copilului înseamnă libertate. Vara părintelui este sezonul în care ne străduim să gestionăm libertatea lui.
Vacanță să fie! Nu și pentru părinți
Potrivit unei cercetări realizate în 2026 în SUA, 90% dintre părinții care lucrează spun că nu pot dormi din cauza grijilor, încercând să organizeze vacanța copiilor. Într-un sondaj anterior al aceleiași companii, 68% dintre părinți spuneau că vara pare o pauză pentru toată lumea, numai pentru ei nu.
O mamă povestește într-un articol din Parents cum ieșirile la piscină, atât de plăcute în iunie, deveniseră în august o corvoadă. Copiii se certau tot mai des, iar fiecare „Mamă, m-am plictisit!” începea să sune ca un reproș. Când au început să sosească mailurile legate de prima zi de școală, femeia nu a oftat. Dimpotrivă, spune că i-a tresărit inima de bucurie. Imediat după aceea s-a întrebat însă dacă această ușurare o face să fie o mamă rea.
Este sentimentul pe care puțini părinți îl admit fără să adauge repede o precizare: „Dar îmi iubesc copiii!”. Sigur că îi iubim. Numai că iubirea nu umple automat frigiderul, nu găsește un loc liber în tabără și nici nu răspunde cu entuziasm la al nu-știu-câtelea „hai să ne jucăm împreună!”.
Copiii au vacanță. Părinții au o problemă de rezolvat
Vacanța de vară durează aproape trei luni. Concediul unui angajat nu acoperă nici măcar o lună întreagă. Rămâne, așadar, o întrebare foarte concretă: cine stă cu copilul în restul timpului? De aici începe o altă socoteală. Două săptămâni lucrează mama de acasă, apoi încearcă și tatăl să facă același lucru. Câteva zile, copiii stau la bunici – dacă locuiesc aproape și pot ajuta. Pentru alte săptămâni, părinții caută tabere, școli de vară sau orice activitate care se potrivește și cu programul, și cu bugetul. Restul se acoperă „din mers”. E o formulă care sună relaxat, dar presupune destulă panică în culise. Dacă familia este monoparentală, bunicii nu sunt disponibili sau banii pentru tabără lipsesc, opțiunile se împuținează drastic. Părintele lucrează cu copilul acasă, îl ia uneori la serviciu ori își consumă zilele de concediu numai ca să acopere vacanța.
În teorie, munca de acasă pare soluția ideală: copilul se joacă liniștit, adultul lucrează, iar la prânz se întâlnesc fericiți în bucătărie. În realitate, copilului i se face foame exact când începe ședința. Și nu are răbdare nici măcar să scotocești în frigider după sandvișul de ieri. Are o întrebare care nu suportă amânare. Se plictisește. Cere ecran. Iar! Primește ecran – „Of, și am zis că nu-i mai dau timp în plus!”. Pe lângă oboseală, se strecoară și vinovăția, care rulează mereu în fundal, de parcă nu erau suficiente cele 17 ferestre deschise pe laptop.
Nouă familii, 14 copii și un tabel comun
Într-un articol publicat de The Guardian, Melany Rose, o mamă din estul Londrei, povestește că ea și prietenii săi își luau concediu în aceleași zile, doar pentru a ajunge apoi împreună, cu toți copiii, în parc. Așa că cele nouă familii au găsit o variantă mai eficientă: părinții au grijă, prin rotație, de copiii întregului grup, 14 la număr, după un program stabilit într-un tabel comun. Sunt cel puțin doi adulți „pe tură”. Merg împreună la muzee, în parcuri sau la alte activități gratuite ori ieftine. „Nu are rost să-ți consumi concediul numai ca să treci de vacanța de vară, când există o soluție creativă”, spune Melany. Sistemul lor a înlocuit cu brio cluburile de vacanță, așa că părinții au economisit mii de lire.
Cum nu toate familiile au alți părinți-prieteni cu care să împartă zilele de vacanță, unele mame ajung să-și schimbe viața profesională. Diane, mamă a doi copii de 7 și 10 ani, care lucra în contabilitate de 17 ani, a renunțat la jobul său pentru că vacanțele copiilor presupuneau cheltuieli care aduceau familia mereu în pierdere. A făcut cursuri de recalificare și acum conduce bucătăria unei școli. Are un salariu mai mic, însă vacanța sa coincide cu cea a copiilor. Ca să completeze veniturile familiei, lucrează suplimentar sâmbăta, într-un magazin.
Nu o singură zi ne termină, ci toate la un loc
La sfârșitul verii nu ne termină o singură zi proastă, ci toate deciziile mici care se adună. „Poate ieși afară?”, „Cu cine?”, „Până când?”, „Mai are voie la tabletă?”, „Ce mâncăm?”, „Ce facem mâine?”, „Cine rămâne cu el joi?”. N-ai făcut neapărat ceva extraordinar, dar ai luat o sută de hotărâri pe care nimeni nu le trece pe lista de sarcini.
Psihologii Moïra Mikolajczak și Isabelle Roskam explică burnoutul parental prin dezechilibrul dintre solicitările rolului de părinte și resursele disponibile: sprijin, odihnă, bani, ajutor din partea familiei și posibilitatea de a lăsa, măcar pentru câteva ore, responsabilitatea în seama altcuiva. Asta nu înseamnă că orice părinte sătul de vacanță a ajuns la burnout. Înseamnă doar că rezervorul nu se golește dintr-odată. Scade puțin câte puțin, în timp ce noi ne spunem că n-ar trebui să fim obosiți pentru că, în fond, „este vacanță”. A cui?
Nu vrem să scăpăm de copii. Vrem să nu mai organizăm totul
Școala nu este o soluție miraculoasă. Odată cu ea revin mutrițele obosite ale copiilor, traficul, temele, ședințele cu părinții și grupurile de WhatsApp care încep să bâzâie înainte să apuci să afli în ce clasă este repartizat copilul. Și totuși, școala readuce structura: un program pe care părintele nu trebuie să-l construiască singur, în fiecare dimineață. Copilul știe unde merge, își revede colegii, are activități, pauze și ore clare. Ziua nu mai este o foaie albă pusă în fața părintelui, cu rugămintea să inventeze ceva interesant.
Psihoterapeuta Abigail Stark spune, în articolul din Parents, că dorința de structură și de timp pentru sine nu reprezintă un eșec al iubirii. După săptămâni de organizare și de rezolvare a problemelor logistice și emoționale, este o reacție firească. În plus, revenirea la rutină poate aduce ore mai regulate de somn și de masă, zile mai previzibile și mai puține conflicte între frați. Adevărul, fără să ne mai ascundem după deget, este că școala preia pentru câteva ore o parte din responsabilitate. Nu ne crește copiii în locul nostru și nici nu ne eliberează de rolul de părinte. Dar ne lasă să fim, pentru câteva ore, și altceva decât părinți. Putem să muncim fără întreruperi, să terminăm o conversație, să bem cafeaua înainte să se răcească. Avem timp să ni se facă dor de propriii copii.
„M-am săturat de vacanță” nu înseamnă „m-am săturat de copilul meu”
Când admiți că te-ai săturat de vacanță, apare repede vinovăția. Dacă mă bucur că începe școala, înseamnă că nu-mi place să stau cu propriul copil? Dacă aștept câteva ore de liniște, sunt egoistă? Nici vorbă! Doar c-am ajuns la capătul unei perioade în care am oferit mult, am organizat mult și ne-am odihnit mai puțin decât sugerează cuvântul „vacanță”. Putem să ne iubim copiii și să ne dorim să plece câteva ore de acasă. Putem să fim recunoscători pentru timpul petrecut împreună, dar fără să ne placă rolul de „organizatori de petreceri private cu program non-stop”.
Putem să spunem, la finalul verii, „M-am săturat de vacanță!”. Măcar în gând. „Abia aștept să înceapă școala”. Știu că o să-mi pară rău că spun asta – curând! După câteva dimineți în trafic și treziri la ore inumane, o să tânjesc după următoarea vacanță de vară. Probabil o să mă încerce iar vinovăția, de data asta pentru că n-am apreciat ce-am avut.
