Trăim în România și putem să luăm bătaie tot timpul!

Vivi Gherghe
Ioana Neagu, directoarea grădiniței Flipper

Să le spunem copiilor noștri că trăiesc în România, așadar!

Îmi amintesc cum, pe 1 aprilie, aflam că directoarea grădiniței Flipper, cea care a bătut cu bestialitate trei copii, nu va fi arestată. Îmi amintesc și cum am citit în diagonală știrea în căutarea paragrafului care să anunțe că e păcăleală de 1 aprilie.

Nu era păcăleală. Doamna directoare a fost trimisă acasă. Instanța a decis, printre altele, că dezvoltarea psihică a copiilor nu pare să fi fost pusă în pericol de tratamentele aplicate de directoare, că o corectie izolată aplicată minorului nu e considerată faptă penală.

(Faptele, sec, sună așa: magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 consideră că agresiunile surprinse de camerele video de supraveghere din grădiniţa particulară din Cotroceni sunt cazuri izolate. La cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, de luare a măsurii arestării preventive faţă de Directoare, instanța judecătorească respinge această cerere ca neîntemeiată şi dispune punerea în libertate a acuzatei, conform Digi 24.)

OK., deci ce facem când justiția decide că micii cetățeni pot fi bătuți, iar agresorul să i se ia, cel mult, jucăria – adică să-i închidă grădinița? Îi învățăm  pe copii că trăiesc în România!

Românie, copiii sunt și ei cetățenii tăi!

Credeați că statul norvegian exagerează cu protecția copilului? Am mai și trimis o comisie la ei, să facă lumină, să le spună cum se fac lucrurile, să le dăm noi lecții, pentru că noi ne batem copiii legal. Noi suntem altfel! La noi, mor oamenii pe în stația de autobuz pentru că un bolnav de epilepsie are permis de conducere și pierde controlul volanului. La noi, fetele pot fi bătute în baruri pentru că și-au permis să roage un recidivist să vorbească mai încet. La noi, tramvaiele calcă mașini pe stradă, iar trecătorii fură telefoanele victimelor. La noi, mor tinerii arși în cluburi. La noi, lista evenimentelor de acest gen poate atinge dimensiuni colosale.

Și, după toate acestea, ne miră că doamna directoare e trimisă acasă și n-are voie să părăsească Bucureștiul pentru 60 de zile?

Colectiv-ul grădinițelor sau ”N-a murit nimeni, nu facem nimic!”

Părinții sunt de vină! Părinții sunt de vină pentru că și-au lăsat copiii la grădinița care nu avea autorizație de funcționare. Părinții și numai părinții sunt vinovați aici? Personal, trebuie să recunosc că nu știu dacă (mi-)aș fi pus întrebarea asta, în cazul în care mi-aș fi înscris copilul.

”Nu vă supărați, doamnă, aveți autorizatie?” ar fi trebuit, se pare, să fie prima întrebare. Dar oare părinții sunt singurii care ar fi trebuit s-o pună? Nu vine nimeni niciodată să controleze? Grădinițele pot apărea chiar așa, ca ciupercile după ploaie?

Deci să le spunem copiilor că trăim în țara în care oricine, oricând, își poate deschide o grădiniță și poate face ce vrea acolo. Și să le mai spunem că se pot face și bani din asta. Să le spunem că e ilegal, dar nu contează asta.

Să le spunem că și dacă vor fi prinși, nu li se va întâmpla nimic. De fapt, să nu le mai spunem nimic despre legalitate. Legea nu contează.

Poate că unii dintre voi veți spune că e o exagerare, dar cazul Grădiniței Flipper se aseamănă cu situația din Colectiv. Diferența o fac victimele. În cazul Colectiv s-au luat măsuri pentru că au murit prea mulți oameni. Altfel, am toate motivele să cred, justiția ar fi decis că e vina victimelor. Așa cum s-a decis și la grădiniță. N-a murit nimeni, nu facem nimic! Sau ne facem că facem ceva – o cercetăm în libertate, ca să pară, totuși, că facem ceva.

Ce să le spunem copiilor?

Să le spunem copiilor că România este țara tuturor posibilităților.

Să le spunem că ne pare rău că i-am adus pe lume în țara asta.

Să le spunem asta și să ne cerem iertare pentru că, se știe, părinții sunt de vină!

Dar să le spunem și că ei pot schimba această stare de fapt.

Dacă vă întrebați „de unde atâta indignare?”, citiți prima parte a poveștii: Copii agresați de o directoare într-o grădiniță privată din București

Nu uitați să ne dați și un like pe Facebook, dacă nu ne-ați dat deja, pentru a fi al curent cu ce scriem & publicăm!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa