Irina
Irina era singură acasă, în apartamentul de la parterul unui bloc din București unde locuiește cu tatăl ei. Se pregătea să facă baie, când a auzit bătăi în ușa de la intrare. Îmbrăcată doar într-un halat, s-a uitat pe vizor și n-a văzut pe nimeni. Curioasă, a deschis ușa și Alex, fostul ei prieten, un bărbat slab de 27 de ani, a împins-o în casă și a încuiat în urma lui. Irina a început să țipe, deși știa că țipă degeaba. Și de la vecina de la etajul unu, și de la cea de la doi se auzeau de multe ori țipete și nu sunase nimeni la poliție până atunci.
„Te las fără tot!”, i-a spus Alex și a împins-o de perete, apoi s-a repezit să-i ia telefonul și laptopul. „N-o să mai vorbești cu nimeni”, îi repeta în timp ce ea încerca să-i smulgă telefonul din mână. În timp ce se luptau cu îmbrânceli, zgârieturi și coate în burtă, a sunat telefonul. Irina a observat că era una dintre prietenele ei cele mai bune. Îi povestise că se despărțise de Alex cu o săptămână în urmă, că bărbatul o urmărește pe stradă și că e speriată. În învălmășeala aia, nu știe care dintre ei i-a răspuns prietenei, dar Irina a apucat să țipe „Sună la poliție acum!” Speriat, Alex a lăsat telefonul, a descuiat și a fugit.
Se cunoscuseră în 2007. El lucra la o reţea de cartier, ea avea nevoie de internet. Pentru că erau vecini, o mai ajuta uneori când avea probleme cu calculatorul. La începutul lui 2013, s-au întâlnit întâmplător într-un club şi au plecat împreună spre casă. O săptămână mai târziu erau deja un cuplu. Irina avea 26 de ani şi încă suferea după o fostă relație. Nu-și explică de ce lucrurile s-au legat aşa de repede, dar crede că probabil i-au unit problemele de familie pe care le-au tot discutat. Amândoi au crescut cu certuri în casă. Ea locuieşte cu un tată alcoolic pe care l-a văzut toată copilăria şi adolescenţa lovindu-i mama. Şi acum la bătrâneţe când îşi vizitează soţia la casa de la ţară unde s-a mutat, tatălui îi mai sare ţandăra. Pe Alex părinții l-au acuzat tot timpul că nu e în stare de nimic, de câteva ori l-au dat și afară. Irina a fost prima care a spus „te iubesc”, fără să-și imagineze că după câteva luni de relație îi va spune printre lacrimi: „Sentimentele mele vor muri cu fiecare palmă”.
Irina a terminat Facultatea de Limbi Străine şi scrie articole pentru un site. Începe munca la 15:00 şi termină la 1 noaptea pentru că depinde de știrile din timpul serii. Alex a fost bănuitor de la începutul relației. Când rămânea la ea peste noapte, măcinat de gelozie, îi lua telefonul să-i citească mesajele, să vadă cu cine a vorbit. Și-a notat parolele de la conturile ei de Facebook şi Messenger și uneori se dădea drept ea pe net; încerca să-i tragă de limbă prietenele, să adune dovezi că-l înşală. O dată i-a scris unui prieten de-ai ei „Hai să ne futem” ca să-i vadă reacţia tipului. Altă dată i-a schimbat parola la Facebook și a scris un status în care promitea că o să arate ce fel de persoană e ea cu adevărat. Alex avea o mulțime de fotografii de când au fost la mare și ea a făcut topless şi alte câteva când ieşea goală de la duş. O amenința mereu că o să le pună pe internet să-i distrugă reputația. Irina a fost la un pas să-şi piardă jobul care implică şi administrarea mai multor pagini și a trebuit să-l sune de la serviciu să se roage de el să-i redea accesul la cont ca să poată să se apuce de lucru. Când l-a confruntat și l-a întrebat de ce o controlează online, Alex a pornit o întreagă ceartă despre ce are ea de ascuns.
Dacă ţipa la ea sau o înjura, Irina își punea pătura în cap să nu-l mai audă și tremura ca-n copilărie când tata urla la mama. Încerca să-i demonstreze că nu are dreptate când o face curvă; că pur și simplu ea își lasă loc de bună ziua cu toată lumea, inclusiv cu foști colegi sau iubiți. Deschidea mesajele de la diverși tipi și îi arăta că ea nu iniția niciodată conversațiile; dacă o căutau, le răspundea prietenos că așa i se pare normal când lucrezi în același domeniu sau când e vorba de cunoscuți vechi. De la certuri ajungeau la cereri în căsătorie în miez de noapte și rugămințile lui de a merge la biserică ca să jure că nu l-a înșelat niciodată.
De multe ori Irina evita să se ducă direct acasă de la serviciu pentru că ştia că dacă s-au certat în timpul zilei, Alex o aştepta în întunericul din faţa blocului. Îi era rușine că-i știa tot cartierul, mai ales când o izbea de maşinile parcate şi îi striga obsesiv că e curvă. Pentru că e un tip slab, avea forță să-l îmbrâncească și să-l îndepărteze. Ura când o făcea „curvă” și într-una din serile când i-a strigat asta pe stradă, l-a plesnit peste gură orbită de furie. I-a dat vreo zece palme, cu sete, până când i-a umplut buzele de sânge şi s-a oprit doar când Alex a început să plângă și să-i reproșeze că dă în el.
Când a văzut că lovindu-l poate să-l oprească din a da în ea, Irina spune că a prins curaj. N-o impresiona victimizarea lui și-i repeta ca să-l calmeze din plâns: „Nu-ți place că dau în tine? Nici mie nu-mi place când mă lovești! Să-ți fie rușine! Chiar crezi că poți să mă calci în picioare? Ești un laș! Hai să vorbim. Hai să nu mai țipăm”. Se linișteau zece minute, vorbeau calm, apoi începeau reproșurile că a dat în el și iar îi învinețea pulpele și brațele. Într-o astfel de seară Irina i-a spus „Ești fix tata și fix tac-tu!”
Octombrie trecut, când Irina se plimba noaptea printr-un parc din apropiere ca să-şi facă curaj să se apropie de casă, Alex a apărut din întuneric, a luat-o de gât şi i-a tras capul pe spate de i-a tăiat respiraţia. A început să ţipe şi să dea şi ea oriunde nimerea; l-a zgâriat pe față până la sânge. Un băiat care se plimba cu prietena lui a chemat paznicul parcului, apoi s-a apropiat și a încercat să-i despartă. Alex i-a spus scos din minţi tipului: „Ce vrei? Lasă-ne că ne certăm! Tu n-ai soţie acasă? Nu ştii cum e?” Cei doi l-au ţinut de braţe şi Irina a fugit. La o săptămână de la scena asta l-a anunţat că vrea să se despartă. Alex a continuat să o sune, să o roage să se împace, să o aștepte noaptea în fața blocului și să încerce să-i ia cheile de la apartament ca să o forțeze să rămână să vorbească cu el. Când îl vedea, Irina simțea furie în stomac și-i venea să-l calce în picioare. Nu știa de ce stătuse într-o astfel de relație mai bine de jumătate de an, de ce permisese pentru prima oară în viața ei să fie lovită, cum ajunsese să lovească și ea, dar voia să pună punct.
După ce Alex a fugit, Irina a sunat la serviciu să anunțe că are o problemă și nu ajunge. A vorbit cu prietena la telefon, a aflat că poliția e pe drum și a așteptat. Tremura înfășurată în halatul de baie și se temea să nu se întoarcă Alex și să intre pe fereastra fără gratii. Se gândea înciudată la viața pe care a dus-o mama ei și la situația în care se găsea și ea. A sunat-o și i-a povestit ce a pățit în ultimele luni. Printre lacrimi, femeia de aproape 70 de ani i-a spus:
– Trebuia să zici, mamă.
– Mi-era frică că vine la tine la ţară şi-ţi spune toate porcăriile despre mine. Dacă o lua razna și dădea în tine?
– Tu eşti copilul meu, eu în tine am încredere.
Când a bătut poliția la ușă, Irina a deschis hotărâtă să depună plângere. O polițistă i-a zis că nu are urme vizibile de violență și că n-o să obțină un certificat medico-legal; divorțase și avusese o experiență similară, așa că i-a recomandat să încerce mai întâi să-l sperie. Irina i-a dat numărul lui de telefon și Alex a fost chemat la secție. Polițista i-a spus că dacă nu vrea să aibă dosar penal, trebuie să nu o mai caute în niciun fel pe Irina.
Sperietura a funcționat. Alex i-a mai scris rareori pe net că ar vrea să se împace, dar nu i-a mai ieșit în cale.
Text de Ana Maria Ciobanu/Decât o Revistă
În ultimii patru ani, în familiile din România au avut loc peste 16.000 de acte de violență. Numărul acesta reprezintă doar plângerile la poliție pentru infracțiunea de lovire; în realitate, estimează activiștii, doar 25% din incidente sunt reclamate. O femeie este jignită sau lovită de partener o dată la 30 de secunde. Aproape jumătate dintre noi cunoaștem cazuri de violență în familie, dar cutuma socială ne-a spus să nu ne băgăm şi să nu vorbim despre asta.
În Toată Lumea din Familia Noastră, proiectul editorial al revistei Decât o Revistă, echipa formată din Ana Maria Ciobanu şi Oana Sandu – sub coordonarea editorială a lui Cristian Lupşa, cu ilustraţii de Adriana şi Sebastian Opriţa şi Ruxandra Căvescu – a strâns povești personale, a ilustrat cifre și statistici și a exemplificat soluții. Împreună, materialele ne arată cum ne construim familiile în România, cum iertăm și mergem mai departe și cum ar trebui să ne purtăm ca cetățeni.
