Mi-ar fi foarte ușor să inventez, să scriu din imaginație, să pozez în soacra minunată care stă la mantinelă, toată un zâmbet și pupici. Cine m-ar putea contrazice, cine ar spune că nu sunt așa, devreme ce nu mă cunoaște și nu-mi e în preajmă? Aș putea să scriu că nu mă bag deloc, deloc în viața de familie a fiică-mii, că sunt un monument de discreție, că stau în banca mea cu bandă izolatoare industrială pe gură și abia dacă respir în preajma familiei ei. Foarte ușor mi-ar fi. Dar aș minți. Așa cum unele soacre pesemne că mint. Sau nu neapărat că mint, dar unora poate chiar li se pare că nu fac mare lucru și nu consideră că se bagă în viața de cuplu, de familie, a copilului.
Dar să fim sincere, zic. Pe de altă parte, ar trebui definit cumva ce înseamnă „a te băga în familia copilului”. Ce fapte sunt considerate „amestec în treburile lor”? Ce părinte nu vrea să-i fie bine copilului în căsnicie? Ce părinte are vreo plăcere bolnavă să semene sămânță de scandal și discordie între soți? Și ce părinte își lasă fiul/fiica să greșească, fără să-i spună cum pot fi făcute lucrurile bine? Personal, nu sunt adepta principiului ”Lasă-l să se lovească de pragul de sus!”. De ce mi-aș lăsa copilul să aibă de suferit dacă suferința poate fi evitată? La ce îmi folosește că am experiență de viață dacă nu o împărtășesc? Ce, când era mică am lăsat-o să pună mâna pe flacăra aragazului să se ardă numai pentru a învăța că este ceva periculos?! Sau am lăsat-o să traverseze pe culoarea roșie a semaforului ca așa să afle că o poate lovi o mașină?
Obligație? Datorie? Intruziune?
Să stai cu nepoții când părinții pleacă la o petrecere sau în vacanță înseamnă că îți bagi nasul în familia lor? Aaaa, nu, aia e obligația ta de bunic. Să îi ajuți cu bani pentru că vor să-și schimbe mașina- ăsta nu e tot un amestec în treburile lor? Aaaa, nu, aia e obligația ta de părinte. Să iei atitudine atunci când copilul îți spune că simte cum familia i se destramă- aia e ingerință în treburile interne? Aaaa, nu, aia e datoria ta. Să îi așezi la „masa discuțiilor”, să-i faci să-și vadă și recunoască fiecare greșelile, să îi convingi să mai dea o șansă căsniciei- aia e băgat nasul în viața lor? Aaaa, nu, aia e implicare. Deci, până la urmă, care fapte sunt reprobabile, de nepermis unui părinte vizavi de viața de familie a copilului său?!
Fără dublu standard!
Da, îmi bag nasul în familia fiicei mele. Am și sfaturi, dar am și reproșuri uneori. Pentru amândoi. Îmi iubesc fata cu fiecare celulă din mine, dar asta nu înseamnă că sunt mai tolerantă cu ea decât cu ginerele, nu înseamnă că pun greșelile ei sub preș. Nu i-aș face niciun bine dacă aș proceda așa. Când o ia pe arătură, îi atrag atenția de față cu el, fără menajamente. Iar lui i-am spus de la început care sunt defectele ei, fiindcă eu le știu bine. Și lui îi spun când greșește și cu ce greșeste. În micile lor conflicte nu sunt părtinitoare, sunt pentru corectitudine și adevăr. A dat-o ea în bară? Îi spun. A dat-o el? La fel.
- CITEȘTE ȘI: Implicarea soacrei în viața cuplului. De ce nu-și vede soacra de viața ei? Explicații de la sociolog
Le zic „bune intenții”
„Mi-am băgat nasul” când au cumpărat apartamentul. Au optat pentru un apartament nou, în blocul unui dezvoltator. Le-am spus că locuințele de acest tip au hibe care nu se văd la prima vedere, ci se descoperă în timp. Le-am spus și că nu fac o alegere bună optând pentru un apartament cu camere mici în detrimentul unei terase generoase, care efectiv i-a vrăjit. Am încercat să îi conving că, da, este grozav să stai vara pe terasa pe care are loc de grătar, piscină gonflabilă și masă mare cu banchete, dar de trăit se trăiește în casă. Mai mult decât să le atrag atenția asupra acestor lucruri și să insist să mai cântărească înainte de a cumpăra n-am avut ce să fac. Nu am putut să opresc eu achiziția, că doar nu era pe banii mei.
Se cheamă că mi-am băgat nasul în viața lor? După doi ani, mi-au dat dreptate și în privința lucrurilor care nu sunt în regulă cu construcția (lipsa totală a spațiilor de depozitare tip debara, pereți subțiri prin care vecinii se aud unii pe alții, sistem de canalizare care emană duhori, pe terasă gresie care pe care se alunecă periculos și alte multe „fleacuri”), mi-au dat dreptate și în privința mărimii (de fapt a… „micimii”) camerelor.
„Mi-am băgat nasul” când au mobilat apartamentul și le-am spus că cel puțin mobilierul pentru living nu l-au gândit să fie și practic. Că la început, când nu au foarte multe lucruri, li se poate părea că e în regulă, dar, cu timpul, într-o casă se tot adună acareturi. Și s-au adunat. Și n-a fost loc suficient. Așa că a mai trebuit să scoată bani din buzunar, să construiască pe terasă o „coșmelie”, cum îi spun ei. Și dupa aia să cumpere și o boxă, la subsol.
Acum avem niște mici contre în privința bucătăriei. Mai exact a frigiderului. I s-a pus o pată ginerelui meu că frigiderul ocupă prea mult loc în micuța bucătărie (bine că e terasa mare!) și că vrea să pună în locul lui masă cu scaune. (Care, evident, ar ocupa mai mult loc decât frigiderul!) Și, ce să vezi, unde gândești că i-a gasit frigiderului loc potrivit? În… living. Noi chiar și când avem dispute (deși e mult spus dispute, pentru că băiatul nu a sărit niciodată calul) le tranșăm cu umor. I-am zis că n-am mai pomenit așa ceva decât în garsoniere confort III sau prin Tokio sau Shanghai, unde, ca să pătrundă în casă, locatarul trebuie să facă pași laterali, cu spinarea lipită de perete. El, nimic, îi dădea înainte cu argumentele lui. Zic: „Bine, mă! Dar dacă tot vrei să faci o treabă, fă-o ca lumea! Ia și aragazul și du-l în baie!” Contrele astea se pun în contul băgatului nasului în viața lor de familie? Că nu mai știu ce să cred…
Mi-am băgat nasul când a fost vorba de copil. După două fertilizări eșuate, fiică-mea a vrut să renunțe și să ia în calcul adopția. Am înțeles-o perfect la cât de greu i-a fost atât fizic cât și emoțional, l-am înțeles și pe el. Am lăsat-o o vreme să-și revină, n-am mai discutat acest subiect. Apoi am început să fac pressing. Să o toc la cap să mai încerce încă o dată. O singură dată. Atât. Încă o dată. „Încă o dată” împlinește în curând doi ani. Am greșit băgându-mi nasul în viața lor? Sunt de condamnat pentru asta?
Dacă ei doi nu au această percepție vizavi de mine, dacă insistențele mele nu i-au făcut să nu mă mai vadă „cu ochi buni”, dacă îmi împărtășesc și lucrurile bune, dar și pe cele mai puțin bune din viața lor, dacă îmi povestesc de ce s-au ciondănit, dacă îmi spun ce planuri au, dacă, mai în glumă, mai în serios, se pârăsc la mine unul pe celălalt, dacă mă întreabă săptămânal „Când vii la noi?”, dacă mă iau cu ei în excursii și vacanțe, înseamnă că nu le sunt spin în coastă. Eu așa cred și așa simt.
- CITEȘTE ȘI: Așa ceva doar o soacră te poate învăța!
Unde trebuie pusă linia roșie?
Nu știu cum este în alte cazuri, unde trasează tinerele cupluri limita, ce nu permit părinților/socrilor. Fiecare are un nivel mai scăzut sau, dimpotrivă, mai ridicat, de toleranță față de aceștia. Eu gândesc că a-ți spune părerea, ca părinte, într-o anumită situație (ei bine, da, și fără să-ți fie cerută), „să te lupți” cu ei când nu văd clar cum e bine pentru ei, este și un indicator al interesului pe care îl ai față de copii. Al faptului că îți pasă. Nu ești mai puțin părinte când copilul tău a devenit adult și are propria familie. Ba chiar ești părinte de doi.
Și iar vin și întreb: ce înseamnă, de fapt, „a-ți băga nasul” și cum arată chestia asta? Care sunt lucrurile acelea care pe bună-dreptate nu-ți pot fi permise, care sunt de neacceptat? Punctual. Și, mai exact, unde e corect să fie pusa linia aia roșie? Știe cineva?!
P.S. Noi avem gluma noastră: ginere-meu e Boss, eu sunt Bosulică, fiică-mea e Bomba și nepoată-mea e Tiribomba. Mâine mă duc la ei, vine Bomba să mă ia cu mașina. Doamne, unde oi găsi frigiderul?!
Dacă îți place cum scrie Laura Bogaciu, îți recomandăm să citești și alte confesiuni semnate de ea:
- „Obsesia pentru ordine și curățenie s-a transmis genetic în familia mea”. Teroarea scamei pe covor și a picăturii de ulei pe aragaz
- Copil sau câine? Amândoi. „Cine renunță la animal când se naște copilul are caracter josnic”
- „Principalul motiv de scandaluri și pedepse cu mama era ordinea și curățenia. Frica venea acasă la oră fixă…”
- Confesiuni de bunică: „Regulile părinților nu sunt negociabile și sunt valabile și pentru bunici”
- Confesiuni de bunică. „Te îngrozește gândul că ai putea face ceva greșit, intri în panică și pentru un strănut, vezi pericole unde nu există”
