Am asistat la următoarea scenă, mergând pe stradă în urma a două mămici. Ambele împingeau cărucioare cu bebeluși sub un an. Unul era liniștit, celălalt plângea ca din gură de șarpe. Pe de-o parte liniște și siguranță, de pe alta stres și neliniște.
Din spate, vedeam mama cu bebele liniștit cum mergea dreaptă, sigură pe sine și îi explica, gesticulând cu o mână, ce și cum mamei cu copilul plângător. Aceasta din urmă era cocoșată, cu un aer înfrânt și accepta lecția pentru că, evident, ceva nu făcea bine.
De ce să nu te lași stresată
La noi a trecut de ceva timp perioada bebelușiei. Dar m-au copleșit amintirile din perioada când și Tudor cu mine petreceam ore în șir prin parc, când trăgeam cu ochii la alte mame, convinsă fiind că sigur ele fac lucrurile mai bine, de parcă ar fi avut mânecile pline de ași magici, care fac să dispară problemele și lasă loc doar perfecțiunii întruchipate în ale mămoșeniei.
Doamne, cât eram de stresată! Acum știu că totul era în mintea mea, iar teama ca eu să n-o dau în bară mă făcea vulnerabilă. Pe dată se găsea câte o prietenă de parc care să își etaleze perfecțiunea. Câtă frustrare simțeam… Și câtă nesiguranță. Numai că singurele prietene care m-au ajutat, de fapt, erau cele imperfecte, ca mine. Tot mai târziu am înțeles că nici măcar nu există mame perfecte, doar mame care se hrănesc din neliniștea ta ca să se simtă mai bine și mame care nu au nevoie să îngenunchieze pe nimeni ca să pară mai pricepute decât sunt, de fapt.
De unde să știe alții?
Tu știi cel mai bine cum e copilul tău. Tu știi când îi e bine, cât să-l ții în brațe. Dacă să dormi sau nu cu el în pat, dacă să-l lași să-și sugă degetul sau să umble desculț prin casă. Tu știi ce cărți de parenting rezonează cu mintea ta, dacă are nevoie să doarmă după-amiază o oră sau două. Știi ceva? Nu te mai stresa deloc! Singurii experți în propriul copil sunteți voi, părinții lui!
Nu lăsa pe nimeni să vă măsoare, să vă cântărească, să vă numere dințișorii erupți, pașii făcuți fără ținut de mână sau gramele de lapte supte la un alăptat! Parentingul nu e nici contabilitate, nici competiție! Este un act plin de sensuri personale, are nevoie de intimitate și de înțelegere. Prietenele pe care merită să le asculți sunt cele care știu să asculte fără să te întrerupă și fără să-ți sublinieze cu markerul permanent greșelile, fără să scrie cu pixul, pe fruntea ta, propriile reguli de succes.
Prea stresată să fii fericită?
Draga mea, anii trec repede, mai repede decât îți imaginezi în timp ce stai cu bebe în brațe încercând să deslușești dacă are colici sau scutecul umed. Și încă un secret… Nu există nicio mamă pe lumea asta care să știe sau să nu știe în mod absolut ce nevoi au toți bebelușii lumii. Noi, toate, intuim la început. Apoi, treptat, învățăm să descifrăm plânsul, mimica sau grimasele copilului nostru. Unii copii sunt mai veseli și mai dispuși să treacă peste mici inconveniente pentru că așa le este natura, alții sunt mai sobri și mai atenți la ceea ce li se întâmplă (și da, pot fi complet dați peste cap dacă body-ul a făcut o cută). Sunt diferiți iar tu ești perfectă.
Nu te mai stresa, bucură-te de fiecare clipă în parte pentru că nu se repetă. Și când mai dai peste o mamă care stă foarte dreaptă și îți explică unde greșești arătând cu degetul spre copilul ei, perfect fericit, în timp ce al tău țipă ca din gură de șarpe, întoarce-te cu spatele. Ia-ți puiul în brațe, miroase-l în cap, închide ochii și lasă-te cuprinsă de bucurie. Ești mama sa și tu știi cel mai bine.
Te întrebi cum alte mame chiar reușesc să le facă pe toate? Citește ”Dacă eu am reușit poți și tu” și află care este secretul. Cartea este disponibilă AICI.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.