În multe școli din occident, copiii învață, încă din ciclul primar, că au dreptul să spună „nu” atunci când nu își doresc o îmbrățișare. Unii o știu deja din grădiniță, alții de acasă. La noi, responsabilitatea învățării acestor limite aparține aproape exclusiv părinților, dat fiind faptul că în școli și grădinițe lipsesc programe eficiente pe această temă. Iar cei care nu află de la adulți de încredere că o atingere poate fi greșită tac atunci când li se întâmplă sau când văd că li se întâmplă altora. Educația sexuală nu înseamnă să le vorbim copiilor despre sex la vârste fragede. Ci să-i învățăm, simplu și clar, că nimeni nu are voie să le atingă corpul fără acordul lor. Că nu sunt obligați să accepte pupici „din politețe”, că au dreptul să spună „nu” și că, dacă se întâmplă ceva care îi neliniștește, pot vorbi cu un adult de încredere.
Realitatea ne arată cât de devreme pot începe unele relații dezechilibrate sau situații care vulnerabilizează copiii. Au existat cazuri, mediatizate recent, în care fete foarte tinere au intrat în legături cu adulți, uneori cu urmări tragice (tânăra mamă ucisă în Cosmopolis, adolescenta violată în tabăra oraganizată de AUR, studentele hărțuite de profesorul Alfred Bulai sunt câteva exemple).
Astfel de situații ne confirmă cât de important este să-i învățăm pe copii să recunoască ce e potrivit și ce nu. Iar în lipsa educației sexuale în școli, părinții rămân prima și, uneori, singura sursă de protecție și sprijin. În acest articol veți găsi exemple, jocuri și resurse care vă pot ajuta să vorbiți acasă cu copiii despre consimțământ, limite și siguranță – fără teamă, dar cu claritate și empatie.
De ce trebuie să vorbim acasă despre siguranță corporală și nu să lăsăm totul pe seama școlii
Poate sperăm că școala o va face „la un moment dat”. Dar acel moment nu vine. Iar între timp, copiii sunt expuși la riscuri reale – în familia extinsă, în tabere, pe internet. O îmbrățișare forțată, o fotografie indecentă făcută fără consimțământ, o atingere „accidentală” care devine obișnuință – toate acestea pot fi semne ale unei limite încălcate.
Ce putem face ca părinți? În primul rând, să le oferim un limbaj clar. Copiii trebuie să știe denumirile corecte ale părților corpului și să înțeleagă că anumite zone sunt private. Să învețe că un „secret” legat de corpul lor nu trebuie păstrat, ci spus imediat unui adult de încredere. Să audă de la noi, nu de la alții, că au dreptul la siguranță.
Cum explicăm consimțământul copiilor – pe înțelesul vârstei lor
- La 3-5 ani: vorbim despre „corpul meu e doar al meu”. Copilul învață să recunoască zonele intime, să accepte doar atingeri care îl fac să se simtă în siguranță și să spună „nu” chiar și dacă o rudă vrea să-l pupe cu forța.
- La 6-9 ani: introducem ideea de consimțământ. Aici ajută întrebările de tipul: „Îți place când cineva te gâdilă?” / „Poți să spui stop dacă nu-ți mai place un joc?”.
- La 10-12 ani: discuția devine mai nuanțată: despre respect, presiune, cum recunoști când o situație te face să te simți inconfortabil și cum te poți retrage. E momentul să vorbim și despre internet, selfie-uri, imagini cu tentă sexuală care circulă între colegi.
Jocuri și povești care te ajută să predai educația sexuală fără să sperii copilul
- Jocul „Buline verzi, portocalii și roșii”: desenați o siluetă și lipiți buline verzi acolo unde copilul consideră că poate fi atins (de exemplu: pe mâini), portocalii unde doar uneori (păr, umeri), roșii unde nimeni nu are voie să atingă. Acest joc este vizual și clar, perfect pentru 4-7 ani. Jocul pune accentul pe descoperirea zonelor intime și pe limitele personale.
- Cartea „Corpul meu e doar al meu” de Elizabeth Schroeder este un ghid concis și accesibil pentru părinți, oferind strategii clare despre cum să le vorbească copiilor mici despre limitele personale, consimțământ și respectul pentru propriul corp. Autoarea, Elizabeth Schroeder, este doctor în științe educaționale, cu peste 30 de ani de experiență în predarea cursurilor de educație pentru părinți.
- „Semaforul atingerilor”: folosiți 3 cercuri colorate – verde, portocaliul și roșu. Tu (sau copilul, pe rând) enunți exemple de atingeri și copilul alege unde le așază: 🟢 Verde: Când mami mă mângâie pe cap când adorm. 🟡 Galben: Când un coleg mă gâdilă și eu nu mai vreau, dar el continuă. 🔴 Roșu: Când cineva mă atinge în zona intimă și îmi spune să nu spun nimănui. La final, revizuiți împreună ce ați așezat în fiecare culoare. Întreabă: Ai avut vreodată o atingere galbenă? Ce ai face dacă cineva ți-ar da o atingere roșie? La cine ai merge să spui? Scopul nu e să-l sperii, ci să-l înveți să recunoască senzațiile din corpul lui, să le numească, să aibă încredere că poate vorbi. Deși pare identic cu jocul „Buline verzi, portocalii și roșii”, scopul „Semaforului” este să-i învețe pe copiii de la 7 la 10 ani despre emoțiile trăite în urma atingerilor. Dezvoltă conștiința emoțională și capacitatea de a spune ce simte și ce îl deranjează.
- „Spune STOP” – joc de rol. Simulați scenarii: „Un coleg te gâdilă și nu vrea să se oprească. Ce spui?”
Copilul trebuie să răspundă clar și ferm. Învățarea acestui „reflex de stop” poate face diferența într-o situație reală.
Ce spui și ce nu spui când copilul întreabă: „Ce e sexul?”
E tentant să spui „vorbim mai târziu” sau „e ceva pentru adulți”. Dar copiii vor căuta răspunsul. Și dacă nu îl primesc de la tine, îl vor lua din desene, YouTube sau glumele colegilor. Adevărul e că poți oferi răspunsuri simple și potrivite vârstei.
- Pentru copiii mici: „Sexul e un mod prin care oamenii mari își arată dragostea și uneori fac copii.”
- Pentru cei mai mari: „E o parte intimă a vieții. E important să se întâmple doar atunci când ambele persoane își doresc și sunt pregătite.”
- Ce e important: să nu facem din subiect un tabu. Dacă noi ezităm, copilul va învăța că e „ceva rușinos” și nu va veni la noi când chiar contează.
Aceste răspunsuri simple fac parte dintr-o educație sexuală pe care părinții o pot oferi acasă, în funcție de vârsta copilului.
Ce facem dacă bănuim că un copil a fost abuzat sau hărțuit
Primul pas: ascultăm fără să-l întrerupem sau să punem presiune. Îi spunem că nu e vina lui, că a făcut bine că ne-a spus și că vom face tot ce ține de noi să fie în siguranță. Evităm să punem întrebări care par acuzatoare: „Dar sigur așa a fost?” sau „De ce n-ai spus mai devreme?” Apoi, cerem sprijin specializat: un psiholog, un consilier școlar, un medic. Și, dacă este cazul, facem plângere. Și dacă instituțiile nu răspund imediat, nu abandonăm.
Nu e despre rușine. E despre supraviețuire.
Educația sexuală începută acasă nu e un moft. E o formă de protecție. De normalizare a granițelor. De validare a instinctelor. Dacă vrem să creștem copii în siguranță, trebuie să vorbim cu ei. Din timp. Clar. Cu dragoste și fermitate. Nu pentru a le da lecții, ci pentru a-i ajuta să recunoască pericolul și să aibă încredere că nu sunt singuri.
Resurse pentru părinți
Cărțile ilustrate și ghidurile adaptate vârstei sunt un sprijin real în procesul de educație sexuală pentru părinți care vor să vorbească sincer și empatic cu copilul lor.
Cărți potrivite pentru copii și adolescenți
- „De unde vin bebelușii?” – Usborne Carte educativă cu clapete, care abordează corpul, reproducerea și diferențele între sexe într-un mod accesibil copiilor între 4-7 ani.
- „Prima mea carte despre corpul uman” – Gama Cărți ilustrate despre anatomie, cu limbaj potrivit copiilor mici. Nu sunt centrate pe sexualitate, dar oferă bazele pentru o conversație sănătoasă despre corp și diferențele anatomice.
- „Educatie sexuala. Ghidul fetelor” – All Cartea se adresează fetelor de peste 11 ani și adulților care le sunt alături în această călătorie pe alocuri înspăimântătoare, dar atât de fascinantă – adolescența.
- „Ups, pubertatea!” – ZYX Books Este ghidul sincer și prietenos care le explică adolescenților tot ce părinții nu reușesc să spună cu ușurință.
Materiale și ghiduri pentru părinți
„Educație sexuală pentru părinți și copii” – Salvați Copiii România. Organizația Salvați Copiii România oferă o serie de broșuri gratuite, structurate pe grupe de vârstă, care ajută părinții să abordeze subiecte legate de educația sexuală cu copiii lor:
Pentru preșcolari (4–6 ani):
Pentru ciclul primar (7–10 ani):
Pentru gimnaziu (11–14 ani):
Pentru liceu (15–18 ani):
„Prevenirea victimizării minorilor în era digitală” – platforma educațională a Poliției Române
Este o metodologie elaborată de Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității (EUCPN), sub coordonarea Poliției Române, care oferă o analiză detaliată a riscurilor la care sunt expuși minorii în mediul online și propune strategii eficiente de prevenire. Nu e foarte prietenoasă vizual, dar are secțiuni utile pentru părinți despre cum să explice riscurile, cum se face o plângere și ce înseamnă groomingul online.
Aplicații și resurse internaționale ușor de folosit cu copiii
- NSPCC PANTS (UK) – NSPCC PANTS (UK) – campania „PANTS” îi ajută pe copii să înțeleagă, prin cântece și jocuri, că zonele intime sunt private. Mascota Pantosaurus le explică regulile de siguranță pe înțelesul lor. Chiar dacă e în engleză, are clipuri animate, fișe de colorat și un cântecel care poate fi tradus/adaptat.
- „Body Safety Education” – Jayneen Sanders
Oferă o gamă variată de resurse gratuite și materiale educaționale pentru părinți, educatori și îngrijitori interesați să abordeze subiecte precum siguranța corporală, consimțământul, egalitatea de gen și inteligența emoțională cu copiii.
5 lucruri esențiale pe care copilul tău trebuie să le știe despre propriul corp
- Corpul meu este doar al meu.
Nimeni nu are voie să mă atingă în zonele intime (cele acoperite de costum de baie), nici măcar pentru „joacă”, fără acordul meu. - Pot spune „NU” oricărei atingeri care mă face să mă simt inconfortabil.
Chiar dacă vine de la o rudă, un prieten de familie sau un adult în care ceilalți au încredere. - Atingerile bune și atingerile rele sunt diferite.
O atingere bună te face să te simți în siguranță. O atingere rea te sperie, te încurcă sau îți dă un sentiment ciudat în stomac. - Am voie să păstrez distanța.
Nu trebuie să pup, să îmbrățișez sau să stau pe genunchii cuiva dacă nu vreau – chiar dacă mi se spune că „așa e frumos”. - Pot vorbi despre orice cu un adult de încredere.
Nu e niciodată vina mea dacă cineva mă atinge într-un mod greșit. Trebuie să spun cuiva – părinți, profesori, doctor, bunici – și voi fi crezut(ă) și ajutat(ă).
Fiecare conversație purtată cu empatie și curaj este un pas esențial în educația sexuală oferită de părinți – o educație care protejează, nu expune. Să nu ne fie teamă să vorbim cu copiii despre corpul lor – vocea noastră de azi poate fi protecția lor de mâine.
