A început campania pentru București. Discutăm despre afișele electorale, despre șansele și CV-urile celor aflați în cursă – mai puțin, deocamdată, despre programul și propunerile lor pentru orașul acesta. Suntem în anul 2025 și încă ne împiedicăm de multe dintre problemele de acum douăzeci de ani. Trafic, praf, trotuare proaste, transport public nefuncțional, poluare și promisiuni de campanie reciclate. Toate par vechi, dar toate sunt „la zi”. Chiar și micile îmbunătățiri din ultimii ani se pierd în acest „haos urban” în care, noi, părinții, ne străduim să ne creștem copii. Și e o strădanie care ne seacă de energie în fiecare zi.
Încercăm să ajungem la timp la școală, la muncă, la doctor, fără să pierdem ore întregi în trafic. Plecăm cu zeci de minute mai devreme de-acasă și ne supunem copiii unui program infernal, doar-doar om reuși să prindem acea „fereastră” scurtă între două ambuteiaje. Din cauza asta, copiii sunt nevoiți să se trezească cu noaptea în cap și ajung seara târziu, la cină, acasă. Jonglăm între serviciu și „work from home”, încercând să îi ducem la opționale, la baschet, la fotbal sau la medic, și înotăm parcă împotriva curentului, prin praf și poluare, într-un oraș care nu ne mai aparține deloc.
Când vine weekendul suntem complet epuizați, dar încercăm să ne bucurăm de puținul timp împreună. Însă parcurile, locurile de joacă, terenurile de sport sunt insuficiente. Copacii sunt prea puțini pentru cât de mult aer are nevoie orașul acesta și majoritatea sunt sunt toaletați cu barda sau neîngrijiți corespunzător. Noroiul înlocuiește spațiile verzi. Locurile de joacă au accesorii defecte sau învechite. Leagănele, băncile, toboganele n-au mai fost igienizate de-un veac. Creșele și grădinițele de stat sunt mult prea puține, așa că mulți dintre noi strângem cureaua și ne mutăm – dacă ne permitem – la privat. Școlile sunt nerenovate sau intră în programul de reabilitare fix la începutul toamnei, dându-ne viețile și programul peste cap.
Sunt multe de adăugat pe lista nemulțumirilor noastre. De aceea, le spunem celor care candidează azi la Primăria Generală: lăsați sloganele și pozele de campanie! Uitați-vă bine la viața părinților de aici. Și voi vă creșteți copiii, ca și noi, în orașul acesta. Coborâți un pic la nivelul celor de-o șchioapă. De la înălțimea lor se văd trotuarele pline de mașini, se simte doar mirosul gazelor de eșapament, se văd gunoaiele, se vede neglijența noastră, a tuturor. Iar când privesc în sus, copiii se uită la noi, adulții, cei care se presupune că ar trebui să îi ocrotim. Ieșiți din birouri, scoateți nasul din hârțoage și din tabelul excel. Mergeți în parcuri, în școli, la piață, în locurile de joacă. Vorbiți și cu noi, părinții. Vă putem da multe idei de trecut în „caietul program”.
Vreau să dau 80 de lei pe un abonament STB, nu să fac plinul de două ori pe lună
Suntem mulți în Capitală, iar numărul „cartierelor dormitor” de lângă București crește pe zi ce trece. Indiferent că serviciul, școlile, programările sau treburile zilnice ne pun pe drumuri, mobilitatea urbană este un mare punct nevralgic. Vreau un sistem de transport public care funcționează, cu autobuze suficiente, care ajung în stație la ora stabilită, cu benzi unice pentru ele. Vreau să pot ajunge la timp la școală, la programarea la medic, la opționalele copilului exclusiv cu transportul în comun. Să fim serioși, ne aflăm în plină criză economică: e mult mai rentabil să plătești 80 de lei pe un abonament STB decât să faci plinul de câteva ori pe lună!
Toate marile capitale europene pun accentul pe reducerea numărului de autoturisme care circulă prin oraș. Au înțeles că timpul oamenilor e o resursă. Nu e normal să stai o oră în stație cu copilul de mână pentru un autobuz care „vine când poate” – chiar dacă aplicația online îți arată (deși dă mereu rateuri) poziția exactă a mașinilor STB. E inadmisibil să faci cel puțin o oră de acasă până la școală pe un traseu de nici 10 km. Sunt de schimbat doar 2 autobuze. Dar exact la orele de vârf acestea nu vin niciodată la timp!
Știu că schimbarea vine și de la noi, locuitorii acestui oraș. Sunt convinsă de importanța unor măsuri restrictive (sau chiar punitive). Sunt de acord cu limitarea accesului autovehiculelor în centrul orașului în anumite intervale orare, cu impozitări mai mari sau cu amenzi pentru cei care parchează neregulamentar. Cu o singură condiție: să simțim că lucrurile se mișcă în sensul bun.
Vreau parcuri ca IOR-ul peste tot
De-a lungul timpului, am locuit în mai multe sectoare din Capitală. Și trebuie să recunosc, oricât de tare îmi displace „politica bordurilor și a pavelelor” a primarului din sectorul 3, IOR-ul arată impecabil. E verde, e curat, e îngrijit. M-am mutat recent în sectorul 1 – cel mai bogat sector al Bucureștiului! – iar parcurile n-au mai fost pentru noi o opțiune.
Herăstrăul, lăsat în paragină ani de zile, e plin de bălării, arată mai rău ca un maidan. Ca să nu mai spun că locurile de joacă sunt nefuncționale, cu accesorii stricate, în care îți duci copilul pe propriul risc. Cele mai multe sunt complet închise și ferecate cu lacăt. Iar copiii întreabă de dincolo de garduri: „de ce nu mă pot urca pe tobogan?”. Parcul Kiseleff arată, și el, ca după o furtună. E situat în centrul orașului, dar degeaba. Aleile sunt neîngrijite, băncile distruse, iarba e pârlită de soare și tocită, și face ca spațiul verde să arate ca după război.
Un oraș în care copiii să respire aer curat are nevoie de spații verzi reale, nu de pâlcuri desenate pe o hartă. Și de o strategie unitară de administrare a lor. Vreau să văd planuri care iau „plămânii verzi” ai Capitalei în serios. În plus, nu putem vorbi despre „calitatea vieții” copiilor noștri câtă vreme parcurile sunt acaparate de târguri, festivaluri sau zone comerciale. Înțeleg nevoia de bani la buget, însă acei bani nu tot în amenajarea spațiilor ar trebui să se întoarcă? Vreau verde adevărat, nu „branding” de sezon. Vreau copaci plantați strategic, nu campanii de PR.
Respirați și voi aerul ăsta?
Când deschid larg fereastra, o fac pe riscul propriu: e praf, sunt noxe, e poluare. Mirosul de benzină și de asfalt încins vara ne arde nările și plămânii. În zilele toride, devine irespirabil. Și totuși, în fiecare campanie, ni se spune că „se face”, „se monitorizează”, „se vor lua măsuri”. Când?
Nu cer miracole, ci o administrație care să înțeleagă că sănătatea copiilor noștri depinde în mod direct de aerul pe care îl respiră. Că praful, gazele de eșapament, arderile ilegale de deșeuri nu fac parte din peisaj, ci dintr-o urgență sanitară.
Vreau somn liniștit pentru copilul meu, nu plânsete noaptea din cauza ambroziei
Sunt ani întregi de când bucureștenii (mai ales cei din sectorul 1) se plâng de problema terenurilor virane pline de ambrozie. Nu este o alergie „la modă”, ci un factor de risc! Numai cine are un copil cu fond alergic înțelege câte tratamente, nopți de veghe sau drumuri la spitalele de urgență presupune „sezonul ambroziei” în București.
Orașul e plin de terenuri virane, spații neîngrijite, unele aflate în litigiu, altele pur și simplu abandonate. Ambrozia se întinde nestingherită, iar autoritățile ridică din umeri: „nu e terenul nostru”. Avem o lege clară care obligă proprietarii să curețe aceste terenuri, dar aplicarea legii nu se simte deloc. În fiecare vară, părinții fac sesizări, trimit poze, strâng semnături. Răspunsul e același: „s-a luat la cunoștință”. Între timp, zeci de mii de copii și adulți ajung la medic. Înțelegeți, odată pentru totdeauna, că ambrozia e o mare problemă de sănătate publică. Și fiecare primar care ignoră asta își asumă (indirect) suferința copiilor din acest oraș.
Vreau școli, creșe și grădinițe moderne, cu locuri destule pentru toți copiii
Creșele, grădinițele și școlile de stat trebuie să fie opțiuni sigure și decente, nu un noroc statistic. Întrebați orice mamă care are un copil mic și trebuie să se reîntoarcă la muncă câte calcule își face. Și de câte flic-flacuri este nevoie să își înscrie copilul la o creșă sau la o grădiniță de stat. Da, știm și noi, știu și toți cei care s-au perindat pe la primărie: sunt mult prea puține! S-a rezolvat ceva în ultimii ani? Nu prea, așa că mulți dintre noi strângem cureaua și ne mutăm – dacă ne permitem – la privat. Nu pentru că vrem lux, ci pentru că vrem normalitate: un loc curat, sigur, cu personal suficient și empatic, în care copilul să fie îngrijit și respectat.
În București, să prinzi loc la o creșă e o loterie. Părinții stau la cozi, completează liste de înscrieri în mai multe sectoare, stau cu ochii pe forumuri și grupuri de Facebook, sperând că, poate-poate, cineva renunță. Alternativa la instituțiile de stat e una scumpă și nedreaptă. Vorbim de o cheltuială de câteva mii de lei pe lună (cât o rată de apartament!) pentru ca statul să-și poată bifa, din nou, neputința.
Nici școlile nu o duc mai bine. Multe dintre ele au nevoie de renovări capitale, altele au nevoie de administrare mai bună sau de mobilier și dotări moderne. Iar cele care intră în renovări dau peste cap – mereu – viața întregii familii. Modernizarea școlilor e necesară, dar ar trebui făcută cu cap și responsabilitate. Nu poți muta sute de copii la kilometri distanță, în altă școală, nu-i poți pune să învețe în două sau chiar trei schimburi fără să te gândești cum vor gestiona părinții (care au și ei un job, responsabilități și nu au ajutoare) aceste modificări de program.
Nu e normal ca toate lucrările de renovare să înceapă taman când începe școala. Și tot atunci să afle și părinții ce au de făcut. Pot să înțeleg că „atunci a venit finanțarea” însă noi ce vină avem? În plus, nu mi se pare deloc normal (și ar trebui să existe reglementări stricte în această privință!) ca ai noștri copii să învețe în containere amplasate – ce să vezi?! – în imediata vecinătate a șantierului de renovare, în praf, în zgomot, în poluare. La plămânii și la siguranța lor vă gândiți? Nu cerem decât respect și predictibilitate. Și spații decente în care copiii noștri să poată învăța.
Vreau amenzi serioase pentru oamenii care își bat joc de oraș
Curățenia orașului nu e un moft, e o oglindă. E suficient să ieși dimineața în orice cartier ca să vezi saci de gunoi rupți, pungi purtate de vânt până sus, în copaci, și tone de praf ridicat în aer de mașinile care trec în mare viteză. Da, ca să fie curățenie în orașul acesta e nevoie de un parteneriat solid cu cetățenii. Recunosc, stăm destul de prost la capitolul „civilitate” și bun simț. Dar nu e doar vina oamenilor, e și vina unui sistem care nu funcționează.
Vreau coșuri de gunoi mai multe, orar strict de ridicare a deșeurilor și amenzi usturătoare pentru cei care încalcă regulile. M-am săturat să fac slalom pe trotuare încercând să evit ceea ce lasă – cu nepăsare – în urma lor stăpânii de căței. Avem nevoie de patrule de poliție locală care chiar să lucreze. Nu m-ar supăra să existe amenzi pentru fiecare hârtie, muc de țigară, pentru fiecare gumă de mestecat sau flegmă de pe trotuar! La fel cum m-aș bucura să fie trase la răspundere și firmele de salubritate care nu-și fac treaba, proprietarii de spații comerciale care nu-și igienizează trotuarul din fața vitrinei sau administrația care mimează că își face treaba. Curățenia se face zilnic, nu înainte de campaniile electorale. Se face cu educație în școli și cu întâlniri în cartiere, cu cetățenii. Se face și cu amenzi, dar și prin exemplul personal.
Copiii trebuie să fie „centrul orașului”
Orașele prietenoase cu cei mici sunt prietenoase și cu oamenii mari. Dacă nu gândim pentru ei, avem cu toții de pierdut. Știu, nu putem cere un oraș mai curat, mai verde și mai funcțional dacă noi înșine nu ne schimbăm comportamentul. Folosim mașina pentru drumuri scurte sau pe post de umbrelă, atunci când plouă. Parcăm pe trotuare, aruncăm resturi pe jos și ne justificăm cu „toată lumea face așa”. E comod, desigur, dar e e foarte nociv să gândim așa. Dacă vrem un oraș civilizat, trebuie să începem cu propriul exemplu.
Și noi, părinții, avem multe de făcut pentru ca acest oraș să funcționeze pentru copiii noștri. Putem lăsa mai des mașina acasă și să folosim mijloacele de transport în comun. Ar trebui să ne facem un obicei din a sesiza neregulile. Putem participa consultări publice, putem face petiții, sau putem să ne implicăm activ la nivel de scară de bloc. Schimbarea nu vine doar prin votul de la finalul campaniei electorale, ci din implicare constantă. Trebuie să învățăm să îi ținem aproape (prin critici, prin monitorizare atentă, prin implicare) pe cei pe care i-am votat.
Bucureștiul va deveni un oraș funcțional atunci când fiecare dintre noi va începe să-l trateze ca pe „acasă”. Un loc pe care îl respectăm și pe care îl îngrijim împreună, cu responsabilitate și grijă pentru viitor. Uite-așa ajungem din nou la copiii noștri. Ce program aveți pentru viitorul lor, stimate candidat?
