România lui ”să miroasă şi la noi în casă”

Vivi Gherghe

 

Obsesia lui „să miroasă în casă”

Nu știu cum e la voi, dar la mine în familie totul a stat în jurul mirosului la fiecare sărbătoare. ”Nouă nu ne place caltaboșul, ne face rău carnea de porc, dar să miroasă și la noi în casă”.

Totul devenea uns și scârbos

Așa se face că în fiecare an, în casa copilăriei mele, mirosea a Crăciun de ți se făcea greață. Totul stătea în jurul porcului, pardon, a cărnii, că în jurul porcului stăteam numai în ziua în care îl tăiam. Apoi, treptat, toată casa se umplea de fel și fel de mirosuri și, mai ales, de grăsime. Totul, de la un punct, devenea uns și scârbos. Personal, am urât până la vomă mirosul de organe de porc sau caltaboș fiert.

Abia în Ajunul Crăciunului începea să miroasă a prăjituri și a sarmale, dar până atunci trebuia să îndurăm miasme grele (nu știu dacă știți ce miros, pardon, duhoare, au intestinele proaspăt scoase din patrupedul cu șorici). N-aveam voie să strâmb din nas, pentru că ”Ce vrei? Miroase a Crăciun!”.

Același principiu se aplica și la piftie. E grea, e cu usturoi, nu ne face bine, dar să miroasă și la noi în casă.

Să miroasă bradul cât mai mult

Chinul meu era bradul. Bradul trebuia împodobit în Ajun și toată operațiunea se petrecea în cea mai rece cameră din casă. Adică în camera în care nu se făcuse focul în sobă decât la nunta bunicilor. Practic, era la fel de frig ca afară, numai că nu bătea vântul. De ce făceam bradul acolo? ”Ca să nu se treacă repede, să țină mirosul cât mai mult”. Cât ținea bradul și cât rezista mirosul? Ei bine, asta nu se știe.

Nu mai aveam curaj să intrăm în camera aceea după ce venea Moș Crăciun. Intram în dimineața de Crăciun, în fugă, să ne luăm cadourile și mai intra tata în zilele Crăciunului de câte două ori pe zi: seara, ca să aprinda instalația cu 10 becuri – ”să vadă lumea de pe drum că avem și noi pom”, și dimineața, ca s-o scoată din priză ”să nu consume”. Bradul era desfăcut, scos din casă și transformat în arac abia târziu, cu ocazia curățeniei de Paște.

Toți mâncau pentru miros

Urma, în ziua de Crăciun, marea masă, la care toți mâncau pentru miros. Cu grijă, ”să nu ni se aplece, dar să gustăm din toate că doar e Crăciunul”. Preventiv, mama refăcea stocul de Colebil din casă, înainte de Crăciun, probabil tot pe același principiu: ”N-avem nevoie, dar să miroasă și la noi a Colebil”. La desert, adulții serveau invariabil și câte o pastilă pe care, de cele mai multe ori, bărbații casei – tata și bunicul – o luau cu apa pe care o puneau peste vinul existent în pahar. ”Așa scrie pe prospect: să-l iei cu apă, dar nu zice că paharul trebuie să fie gol înainte să pui apă.”

Am plecat din casa părintească de mai bine de zece ani și am ajuns la Capitală, unde eram convinsă că oamenii nu trăiesc cu miros. Am fost convinsă de lucrul acesta până săptămâna trecută când, într-o dimineață, am auzit voci pe scara blocului. Eu trebuia să ies din casă, când am fost strigată de vecina de alături să mă întrebe dacă am brad artificial sau natural. De ce m-a întrebat? Pentru că urma să facă o excursie la cumpărături și se oferise să cumpere nu știu ce spray cu miros de brad pentru fiecare vecină.

Observ, deci, că peste tot există obsesia aceasta a mirosului, ca și când Sărbătorile n-ar trebui trăite în liniște și pace, alături de cei dragi, vorba sms-urilor, ci trăite cu stomacul îmbuibat, cu Colebil la desert și musai trase pe nas.

Citește și:

De anul ăsta am un nou Crăciun!

Cei mai buni cârnați de casă

Vocea ta: Am regăsit spiritul Crăciunului la mama acasă

Crăciunul meu perfect

Magia Crăciunului înseamnă…

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa