Respingerea mamei în copilărie, în adolescență sau la maturitate. De ce are loc și ce e de făcut

Georgiana Mihalcea, redactor
respingerea mamei fata care nu vorbeste cu mama ei
Dacă fiica sau fiul ta te respinge, este posibil să aibă nevoie de timp și spațiu pentru a-și procesa emoțiile. În loc să forțezi o conexiune, arată-i că ești acolo pentru ea/el atunci când este pregătită/ pregătit. FOTO: Shutterstock

Indiferent de vârsta la care are loc, respingerea mamei este un moment dureros atât pentru copil cât, mai ales, pentru mamă. Vestea bună este că, de cele mai multe ori, este vorba despre o chestiune temporară. Cu răbdare, empatie și o abordare deschisă, o mamă poate reconstrui relația cu copilul său.

Relația dintre mamă și copil este una dintre cele mai importante conexiuni emoționale din viața oricărei persoane. Totuși, există momente în care copilul, fie că este mic sau deja adult, își respinge mama. Această situație poate fi dureroasă și confuză, dar este important, ca mamă, să înțelegi că are cauze profunde și că există soluții eficiente. Vom analiza împreună cu psihologul Psiholog Cristina Lupescu când și de ce apare această atitudine și ce poți face pentru a reconstrui legătura fără să pui presiune pe copilul tău.

Amintește-ți că fiecare copil este diferit și că nu există soluții universale, dar disponibilitatea ta de a învăța și de a încerca lucruri noi poate face o diferență uriașă. Relația cu copilul tău merită efortul, iar tu ai puterea de a transforma această provocare într-o oportunitate de creștere personală și familială.

Când și de ce are loc respingerea mamei?

Fenomenul în care un copil manifestă comportamente de respingere față de mamă poate apărea la diferite vârste și din diverse motive, spune psihologul Cristina Lupescu. Iată cele mai frecvente situații:

În copilărie: nevoia de autonomie și conflictele naturale. Este firesc ca, la un moment dat, copilul să înceapă să manifeste dorința de autonomie. În jurul vârstei de doi-trei ani, copiii pot refuza gesturile de afecțiune sau cerințele părinților deoarece învață să-și exprime independența. Acesta atitudine este cunoscută drept „criza de 2 ani” și este mai mult un proces normal de dezvoltare decât o respingere reală. Conform cercetărilor publicate în revista Child Development, respingerea aparentă în această etapă este un semn sănătos că cel mic învață să exploreze lumea și să-și dezvolte propria personalitate. Nu înseamnă că nu te iubește, ci doar că încearcă să își stabilească limitele proprii.

După primul an de viață, în jurul vârstei de 8-12 luni, copiii dezvoltă un atașament puternic față de mamă. După această perioadă, pe măsură ce cresc și își dezvoltă autonomia, pot apărea comportamente care par a fi de respingere, dar care reflectă, de fapt, dorința de independență. În perioada preșcolară (2-5 ani) copiii își afirmă independența și pot manifesta comportamente de opoziție sau respingere față de părinți, inclusiv față de mamă.

Cristina Lupescu, psiholog

În adolescență: căutarea identității. Adolescența este o altă perioadă în care respingerea mamei poate deveni mai evidentă. Dorința de a fi independent, influențele sociale și presiunile colegilor pot duce la conflicte și distanțare. Copiii tind să respingă autoritatea părinților pentru a-și defini propria identitate. „Adolescența aduce cu sine dorința de autonomie și formarea identității proprii, iar acestea pot duce la distanțare emoțională și comportamente de respingere fața de părinți”, precizează specialistul.

Pe de altă parte, Dr. Lisa Damour, expert în psihologia adolescentului, explică în cartea sa Untangled că „adolescenții au nevoie să se îndepărteze temporar de părinți pentru a-și construi propria identitate, dar asta nu înseamnă că legătura cu mama este ruptă. De fapt, părinții care sunt disponibili emoțional oferă o bază sigură pentru ca tinerii să revină.”

La maturitate: conflictele nerezolvate din copilărie. Uneori, respingerea mamei la vârsta adultă are rădăcini în copilărie. Critica constantă, lipsa afecțiunii, așteptările nerealiste sau traumele pot duce la o relație tensionată. În plus, dinamica familială complexă, cum ar fi favoritismul sau lipsa de înțelegere, poate agrava distanțarea. Cercetările din Journal of Family Psychology arată că relațiile mamă-copil afectate de conflicte nerezolvate sunt mai susceptibile să ducă la distanțare emoțională la maturitate.

Primele semne de respingere, conform psihologului Cristina Lupescu sunt:

  • Evitarea contactului fizic – copilul refuză îmbrățișările sau alte forme de afecțiune fizică.
  • Refuzul comunicării – copilul evită dialogul sau răspunde monosilabic.
  • Comportamentul opozant – manifestă refuz față de cerințele sau sugestiile mamei.
  • Preferința pentru o altă persoană – copilul caută compania altor persoane în detrimentul mamei.

Cum te poți apropia mai mult de copilul tău fără să pui presiune pe el

Dacă simți că micuțul tău te respinge, este esențial să abordezi situația cu răbdare și înțelegere. Iată câteva strategii utile, bazate pe studii și recomandări ale experților:

Ascultă activ și validează sentimentele copilului. În loc să te concentrezi pe propria durere, încearcă să asculți ce are de spus copilul. Validarea emoțiilor lui îi oferă un spațiu sigur pentru a-și exprima gândurile. Dr. John Gottman, psiholog și autor, afirmă că „empatia este cheia construirii unei relații sănătoase. Când copilul simte că este auzit și înțeles, este mai dispus să se deschidă.”

Cum să aplici? În primul rând încearcă să nu contrazici emoțiile copilului, chiar dacă nu le înțelegi complet. Folosește fraze precum: „Îmi dau seama că te simți supărat/ă. Vrei să îmi spui mai multe despre asta?”

Fii prezentă, fără să invadezi spațiul copilului. Dacă fiul sau fiica ta te respinge, este posibil să aibă nevoie de timp și spațiu pentru a-și procesa emoțiile. În loc să forțezi o conexiune, arată-i că ești acolo pentru el atunci când este pregătit. Potrivit unui raport al Harvard Center on the Developing Child, copiii dezvoltă o relație mai strânsă cu părinții care oferă sprijin necondiționat, fără a exercita presiune.

Cum să aplici? Propune activități care să nu fie percepute ca o obligație, cum ar fi o plimbare sau un film împreună. Apoi, respectă momentele în care copilul preferă să fie singur.

Reflectă asupra propriului comportament. Uneori, fără să-ți dai seama, poți adopta un comportament care contribuie la distanțarea dintre tine și copil. Critica excesivă, comparațiile sau lipsa de apreciere pot avea un impact negativ.

Cum să aplici? Fă un efort conștient de a-ți schimba atitudinea. Încearcă să-ți exprimi afecțiunea și aprecierea mai des. Iată un exemplu: În loc să spui: „De ce nu faci niciodată curat în cameră?”, încearcă: „Apreciez mult când îți faci ordine în cameră. Cum te pot ajuta să îți fie mai ușor?”

Caută ajutor profesional dacă este necesar. Dacă relația cu copilul tău este extrem de tensionată, consilierea poate fi o soluție eficientă. Un terapeut familial poate ajuta la identificarea cauzelor profunde ale conflictului și la dezvoltarea unor strategii pentru reconectare. Conform American Psychological Association, terapia de familie are o rată de succes de peste 70% în rezolvarea conflictelor dintre părinți și copii.

„Relația mamă-copil este un „dans” delicat între apropiere și spațiu personal. Cu blândețe, răbdare și iubire necondiționată, orice dans poate deveni o armonie firească în care amândoi se simt în siguranță și conectați,” spune psihologul Cristina Lupescu.

Specialistul propune un mic ghid pentru reconectarea emoțională cu copilul

  • Nu lua respingerea personal. Este dificil să te simți respinsă de propriul copil, dar încearcă să înțelegi că acest comportament nu reflectă valoarea ta ca mamă. În multe cazuri, este o expresie a emoțiilor copilului, nu a lipsei de iubire.
  • Fii un exemplu de calm și răbdare. Copiii, indiferent de vârstă, sunt influențați de comportamentul părinților. Dacă răspunzi cu calm în situații tensionate, îi arăți copilului că relația voastră este un spațiu sigur.
  • Educa-te continuu despre nevoile emoționale ale copiilor. Înțelegerea etapelor de dezvoltare și a nevoilor emoționale ale copilului tău te poate ajuta să te conectezi mai ușor cu el.
  • Observă cu răbdare și deschidere. Privește cu atenție comportamentele și reacțiile copilului, fără a interpreta sau judeca. Uneori, cele mai mici gesturi pot spune multe despre ce simte copilul.
  • Respectă nevoia de spațiu personal. Oferă-i libertatea de a avea propriul ritm în relație.
  • Creează momente de conectare autentică. Găsiți activități simple și plăcute pe care să le faceți împreună, cum ar fi cititul unei povești, o plimbare sau gătitul unei rețete preferate
  • Ascultă-l cu sufletul deschis. Fii prezentă atunci când copilul vrea să-ți împărtășească gândurile sau emoțiile
  • Încurajează-i pasiunile și interesele. Implică-te în activitățile care îi fac plăcere copilului și arată-i că îi susții curiozitatea și dorințele.
  • Rămâi calmă și înțelegătoare. În fața gesturilor de respingere, încearcă să nu reacționezi defensiv. Acceptarea și răbdarea pot deschide uși către apropiere.
  • Caută sprijin atunci când simți că ai nevoie. Dacă situația devine dificilă, nu ezita să ceri ajutorul unui psiholog. Un specialist te poate ghida în înțelegerea și gestionarea acestor emoții complexe.

Semne că respingerea nu este reală

Este posibil ca, atunci când simți că propriul copil te respinge, să interpretezi greșit anumite comportamente. Copiii și adolescenții trec prin numeroase etape de dezvoltare, iar ceea ce pare respingere poate fi, de fapt, un semnal al unei alte nevoi sau o manifestare a unui proces normal. Așadar, înainte de a ajunge la concluzia că te respinge, ia în considerare alte posibile explicații.

Izolarea temporară sau schimbările de dispoziție

Este normal ca un copil, mai ales în adolescență, să petreacă mai mult timp singur sau să fie mai iritabil. Acest comportament nu reflectă neapărat o respingere, ci poate indica stres, oboseală sau schimbări hormonale. Dacă, pe lângă momentele de retragere, copilul își păstrează dorința de a comunica din când în când (chiar dacă este mai rar), este probabil doar o fază tranzitorie. De exemplu, poate refuză îmbrățișările, dar acceptă să stați împreună la masă sau să discutați despre școală sau pe alte teme.

Nevoia de independență

În anumite etape, copiii simt nevoia să-și afirme personalitatea și să-și exploreze autonomia. Deși acest lucru poate fi perceput ca distanțare, este, de fapt, un proces sănătos. Nu resping afecțiunea ta, ci încearcă să descopere cine sunt ei în afara relației cu tine. Când copilul refuză ajutorul tău pentru anumite sarcini, dar îți cere opinia sau sprijinul în alte situații, este un semn că încearcă să-și stabilească limitele proprii, nu că te respinge.

Expresia unui disconfort nespecific

Uneori, ceea ce pare respingere poate fi, de fapt, modul copilului de a-și exprima o emoție sau o problemă dificilă pe care nu o poate verbaliza. Stresul școlar, anxietatea, relațiile cu colegii sau alte dificultăți pot duce la comportamente distante sau defensive. Dacă observi schimbări bruște în comportamentul copilului – de exemplu, devine mai tăcut, are probleme cu somnul sau refuză activități pe care le aprecia înainte – este posibil să fie vorba de o problemă personală, nu de o respingere a relației voastre.

O nevoie de comunicare adaptată

Este posibil ca modul în care încerci să te conectezi cu copilul tău să nu fie cel potrivit pentru etapa de dezvoltare în care se află. De exemplu, dacă încerci să abordezi un adolescent cu prea multe întrebări directe, este posibil să-l faci să se simtă presat, ceea ce poate duce la o aparentă respingere. Încearcă să-ți ajustezi stilul de comunicare la nevoile copilului. În loc de întrebări ca „De ce nu vrei să stai cu mine?”, încearcă ceva mai deschis, cum ar fi: „Cum a fost ziua ta? Dacă vrei să povestim, sunt aici.”

Influențele externe

Prietenii, mediul școlar sau social media pot avea un impact semnificativ asupra comportamentului copilului. Poate că nu te respinge, ci doar își adaptează comportamentul la ceea ce percepe ca fiind „normal” în grupul său. Fii atentă la ce modele sau influențe externe pot contribui la distanțarea copilului. Discută deschis despre valorile familiei voastre fără să critici mediul în care copilul interacționează.

Un mod diferit de a-și arăta afecțiunea

Nu toți copiii își exprimă iubirea sau afecțiunea în același mod. Cei mai mici pot deveni mai fizici sau mai vocali, dar adolescenții și adulții tineri pot prefera să arate că le pasă prin acțiuni subtile, cum ar fi ajutorul oferit sau timpul petrecut împreună, chiar dacă nu spun explicit „te iubesc.” Observă momentele în care copilul face mici gesturi care indică grijă sau interes. Poate că nu vrea să te îmbrățișeze, dar te ajută cu cumpărăturile sau îți cere părerea despre un proiect la școală.

Dacă te simți respinsă de copilul tău, încearcă să analizezi situația cu o abordare empatică și deschisă. Poate fi de ajutor să te întrebi: este acest comportament doar temporar? Este posibil ca eu să interpretez greșit semnalele copilului meu? Ce pot face pentru a crea un spațiu mai confortabil pentru comunicare? Înțelegerea și flexibilitatea ta pot transforma chiar și cele mai dificile momente într-o oportunitate de a întări legătura cu copilul tău. Respingerea aparentă poate ascunde, de fapt, o nevoie mai profundă de sprijin și acceptare.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa