Aceasta este povestea unui inginer român de naționalitate maghiară, de 71 de ani, care locuiește într-un orășel de lângă Budapesta. S-a născut în România, dar a părăsit-o cu doar 8 luni înainte de Revoluția din ’89, din cauza regimului dictatorial al lui Ceaușescu. 35 de ani mai târziu a ajuns să trăiască în altă dictatură, cea a lui Viktor Orbán. Propagandă, injustiție, tăcere, frică – ca o buclă peste timp, aceste noțiuni au reapărut în viața sa zilnică. Copiii săi, pe care a visat să-i vadă prosperând în libertate, au părăsit Ungaria. Ca și tatăl lor, și-au dorit democrație și libertate, așa că s-au stabilit în statele din Vestul Europei. De ce e important să ascultăm acum povestea sa? Pentru că, spune el, iliberalismul din Ungaria s-a insinuat treptat în viața oamenilor, fără ca ei să-și dea seama. Iar România se află în același pericol. „Să nu lăsați să se întâmple așa ceva!”, ne avertizează el, pe parcursul interviului pe care ni l-a acordat.
De la o epocă la alta. Dintr-o frică în alta
Zoltán (prenume ales la solicitarea lui, pentru păstrarea anonimatului) n-a fugit din țară, ci a plecat în Ungaria înainte de Revoluție. Pe vremea aceea se puteau depune actele pentru o astfel de plecare „oficială”, mai ales dacă invocai motive familiale (rude bolnave aflate peste graniță, spre exemplu). Dar pentru asta puteai să aștepți chiar și ani întregi, iar țara de destinație trebuia să îți ofere reședință. Încercase și la începutul anilor ‘80, dar fusese respins. Abia în primăvara din anul Revoluției și-a văzut visul cu ochii. Așa că a ajuns în Ungaria, ca mulți alții din generația sa. Dintre toți colegii din vremea studenției, mai are un singur prieten rămas în țară.
Anul 1989 a fost „un an al revoluțiilor”, al schimbării. „Am prins atunci o perioadă fantastică. 1989 a fost un an extraordinar! Mergeam duminica ori la Praga, ori la Budapesta cu pancarte”. În țările din fostul bloc sovietic se simțea curentul schimbării. Erau proteste de stradă împotriva comuniștilor în multe din țările Europei: Polonia, Ungaria, Germania de Est, Cehoslovacia… „Înainte de Crăciun a izbucnit și în România”, spune Zoltán. „În ianuarie 1990 eram deciși să ne întoarcem în țară, după ce a picat regimul lui Ceaușescu. Am ajuns la Brașov și m-am dus la fostul meu director, un om foarte deștept, să-i spun că vreau să mă întorc. Dar era mult mai bine informat ca mine: era o societate cu peste 2.000 de angajați nu avea cum să reziste mult. M-a sfătuit să rămân mai bine în Ungaria”.
Regimurile care despart familii. De ce fug tinerii din Ungaria?
A fost bine în Ungaria, până la venirea la putere a lui Viktor Orbán și a partidului său, Fidesz. Copiii lui Zoltán sunt acum adulți, la casele lor – unul este medic în Olanda, altul arhitect în Suedia. De ce au plecat cei doi dincolo de granițele Ungariei imediat după facultate? „Fiul meu cel mare are 45 de ani acum. Cei din promoția sa de la medicină, mai bine de jumătate, au plecat din țară după facultate – în Suedia, Germania, Anglia, Elveția”, explică acesta. „Eu sunt sigur că nu se vor mai întoarce niciodată. Nu s-au putut acomoda cu politicile din Ungaria. Acum este interzisă șpaga, însă multă vreme în întregul sistem medical șpaga era norma. Salariile medicilor erau mici, așa că își completau veniturile băgând mâna în buzunarele oamenilor. Și atunci copilul meu a zis că el nu vrea să trăiască într-o mafie ca asta”. Zoltán se bucură că este o persoană activă, lucrează și încă poate călători. Iar cum familia sa locuiește peste granițe, poate încă să meargă să își viziteze destul de des copiii și nepoțica.
Ungaria are cca. 9.500.000 de locuitori. Dintre aceștia, spun statisticile, în jur de 700 de mii de maghiari trăiesc în străinătate, unii dintre ei alegând să fie „între două lumi” – jumătate de an lucrează undeva în Austria sau Germania, restul timpului îl petrec acasă, spune Zoltán.
Cum afectează politica de stat familiile
În ultimul deceniu, premierul maghiar Viktor Orbán a declarat că vrea să încurajeze natalitatea în țara sa și a luat măsuri care, la prima vedere, par idealul mamelor din lumea întreagă: remunerarea concediului de maternitate (anterior neplătit), cu o durată de la 2 până la 3 ani. Într-adevăr, Ungaria susține financiar familiile care au copii, dar sprijinul e profund inegal. „Familiile pot primi foarte mulți bani. Cei care vor să aibă copii primesc ajutoare fantastice, milioane de forinți. Cu toate acestea, natalitatea a ajuns la cele mai mici cote”, spune el, susținând și că politica natalistă a regimului are accente discriminatorii față de categoriile defavorizate sau față de familiile de etnie rromă. „Dacă ai salariu foarte mare, poți să ajungi să nu plătești deloc impozit. Dar dacă ai salariu foarte mic sau nici nu lucrezi, atunci copiii tăi nu beneficiază de nimic. E vai de ei, sunt muritori de foame!”, adaugă acesta.
Rata natalității din Ungaria în 2019 era de 1,55 copii/ femeie și era în creștere. Astăzi, a scăzut la 1,38 și continuă să scadă. „Începând cu mijlocul anilor 2010, guvernul ungar a introdus o lungă serie de politici care oferă subvenții și credite părinților sau celor care intenționează să devină părinți. Cei care au copii sau se angajează să aibă copii sunt eligibili pentru un „ajutor pentru bebeluși” de 10 milioane de forinți (aproximativ salariul minim pe 5 ani ). Familiile care aleg să aibă trei sau mai mulți copii pot beneficia de reduceri fiscale extrem de generoase și de ipoteci subvenționate considerabil. Sumele disponibile prin aceste programe sunt, în mod normal, inaccesibile pentru cuplurile din clasa de jos sau clasa mijlocie joasă aflate la început de carieră (…) Concediul parental este de asemenea deosebit de generos în Ungaria. După nașterea copiilor, părinții pot rămâne acasă timp de maximum trei ani cu salariu integral. Alternativ, pot reveni la muncă cu normă parțială sau întreagă, păstrând totodată alocația parentală. Totuși, aceasta nu este o utopie feministă”, avertizează Eva Fodor, Profesor în domeniul Studiilor de Gen la Central European University din Viena.
Politicile lui Orbán favorizează cuplurile heterosexuale căsătorite. Doar acestea pot accesa cele mai avantajoase dintre aceste subvenții. Conform profesoarei Eva Fodor, pentru a beneficia de reducerile fiscale maxime sau de împrumuturi și ipoteci, ambii membri ai cuplului trebuie să fie angajați, femeile trebuie să aibă sub 40 de ani, iar cele care câștigă salariul minim nu înregistrează venit suficient (legal) pentru a accesa toate beneficiile disponibile. Familiile netradiționale, mamele care cresc copii singure, părinții mai în vârstă sau cei care pur și simplu nu au locuri de muncă bine plătite se trezesc excluși (măcar parțial), din sistemul de beneficii pentru creșterea copilului. Așadar, deși regimul de la Budapesta „iubește familiile și copiii”, practic, în actuala formulă a ajutoarelor de stat, „nu toate familiile – și nu toți copiii – contează”, spune autoarea articolului citat mai sus.
Cum s-a instaurat iliberalismul în Ungaria
Ungaria de astăzi nu mai este democrația liberală pe care o sperau cetățenii în anii ’90. Totul a început Fidesz, un partid tânăr, înființat în anii ’90. „Orbán avea un partid liberal, la început. Apoi, încet-încet au tras-o spre dreapta și au dominat viața politică a țării”, spune Zoltán, amintindu-și cum a ajuns premierul ungar în politica mare. Potrivit enciclopediei Britannica, pentru a atrage mai mulți alegători, Orbán și-a mutat partidul către centru-dreapta formând alianțe cu astfel de grupări politice. La alegerile din 1998, partidul Fidesz și aliații săi au câștigat cel mai mare număr de mandate parlamentare. Fidesz a format apoi un guvern de coaliție cu alte două partide, iar Orbán a devenit prim-ministru.
Instituțiile statului sunt acum centralizate și politizate până la sufocare. Numirile în marile funcții – de la miniștri, la directori de școli sau de spitale – nu țin cont de competență, ci de loialitate sau de prietenia sau gradul de rudenie cu Viktor Orbán, așa cum detaliază și Le Monde. „Toate școlile aparțin de un singur om și el decide cine poate să fie director. Toți directorii de spitale sunt, și ei, numiți politic, iar dacă, spre exemplu, un medic pensionar își dorește să lucreze în continuare, dacă e membru de partid se aprobă, dacă nu – atunci nu se aprobă”, mărturisește Zoltán.
Au fost făcute modificări ale Constituției sau la nivelul legilor electorale. Nu se poate vorbi despre „democrație” în alegerile locale sau cele naționale. Justiția este, și ea, blocată de un lanț de prietenii și „vasalități” bazate pe afilieri politice: „Procurorul general e prietenul lui Orbán. Și dacă, de exemplu, ai dovezi despre un furt sau orice fărădelege, atunci procuratura zice: «nu ne ocupăm noi de asta!». Așa funcționează justiția aici”, spune el.
Cum se trăiește dictatura cu zâmbetul pe buze
Paradoxal, marea masă a populației din Ungaria pare să se afle într-o amorțire generalizată. Măsurile iliberale luate de guvernul Orbán s-au întâmplat treptat și au fost mascate printr-o retorică populistă, care a indus ideea că totul se întâmplă spre binele oamenilor de rând. Spre exemplu, Ungaria are cel mai mare TVA din Uniunea Europeană – 27% (prin comparație, în Germania, Franța, România este 19-20%). În plus, magazinele alimentare plătesc încă 4,5% din venituri – taxe la stat. Ce înseamnă asta? Că oamenii plătesc din buzunarul lor mult mai mult pentru orice produs cumpărat. Cum de acceptă toate astea cetățenii? „S-a propagat o retorică de discreditare a negustorilor, spre exemplu. Oamenii zic, «lasă-i să plătească, că au de unde!», dar nu își mai dau seama că, de fapt asta le afectează în mod direct, veniturile”, spune Zoltán.
La prima prima vedere, în Ungaria, totul e normal. Granițele sunt deschise, țara este membră UE (chiar dacă în ultimii ani retorica lui Orbán a fost adesea criticată sau „taxată”), salariul minim brut este de aproximativ 700 de euro, iar supermarketurile sunt pline. „Pentru un om de rând, care vine acasă, deschide televizorul, se uită la meci și bea două trei beri, aceste politici nu înseamnă mare lucru”, explică el. Retorica oficială reciclează clișeul confortului în absența libertății. Adesea oamenii spun, „și în timpul socialismului am trăit foarte bine și nu era democrație”.
Însă indiferența oamenilor se simte în stilul de viață. Școala, religia și „dușmanul extern” sunt principalele instrumente de control social. Aceștia sunt principalii pioni ai retoricii guvernamentale. Pentru a stabili legături mai strânse cu Biserica Catolică, în ultimii ani, Orbán a condus așa-numita recreștinizare a școlilor din Ungaria. „Au afiliat o parte din școli bisericii catolice, iar acestea primesc bani mai mulți – subvenții de la stat – decât școlile obișnuite”, spune Zoltán. Iar diferențele dintre cele două sisteme de învățământ sunt vizibile. Într-una dintre localitățile din apropiere, școala are bazin de înot, sală de sport de 2 mii de persoane și pârtie artificială de schi!”, adaugă acesta. În celelalte școli, „abia dacă există materialele necesare copiilor la școală. Părinții strâng bani, cum strângeau și românii pe vremea comunismului, pentru «fondul clasei». În plus, directorii de școli sunt numiți politic. I s-a întâmplat aici, în zonă, soției unui director să i se spună să-și șteargă postările de pe Facebook, pentru că favorizau opoziția”.
- CITEȘTE ȘI: Ce lume le pregătim copiilor după 18 mai? O lume în care cine nu țipă e „mucușor”? Nu, mulțumesc!
„Inamicii poporului” și presa aservită
Pentru a „justifica” măsurile antidemocratice, guvernarea de la Budapesta are nevoie de un dușman permanent: „Întotdeauna își fac un inamic”, spune românul emigrat în ’89, „fie că este vorba despre emigranți, comunitatea LGBTQ sau chiar Uniunea Europeană”. Pe această retorică s-a construit un gard de câteva sute de kilometri, la granița de sud a Ungariei și se promovează un discurs anti-migrație („vin să ne fure locurile de muncă”), iar minoritățile (mai ales cei din comunitatea LGBTQ) nu sunt deloc „iubite”. Presa este aproape în totalitate aservită (sau cumpărată, la propriu): „Cam 90% din ziarele de pe piață se află în mâna lor. Nu mai e niciun radio de opoziție, cu excepția unuia online. Toate canalele de televiziune, în afară de televiziunea RTL, sunt ale sistemului”, mărturisește românul de origine maghiară.
Democrația de carton și opoziția de formă
În acest moment, în Ungaria este intens promovată o retorică anti-UE și pro-Rusia. „Chiar urmează o serie de «consultații naționale», prin care va trebui să ne dăm părerea (și suntem sfătuiți) să nu îi lăsăm pe ucraineni să intre în EU. Euroscepticismul intens promovat pe plan național și opoziția față de elitele globale, contrastează puternic cu declarațiile oficiale pe care Orban le are când merge la Bruxelles”, spune Zoltán, care consideră că Ungaria nu va fi forțată să iasă din UE, dar va fi din ce în ce mai marginalizată.
Acesta este de părere că și ședințele din Parlament par o piesă de teatru foarte proastă, unde până și reprezentanții opoziției sunt neconvingători în încercarea lor de „a se opune” lui Orbán. „Ei merg în Parlament ca să își ia salariul. Și se scaldă, așa, într-o apă tulbure cu toții. Stau cu picioarele murdare într-o apă călduță”, descrie Zoltán viziunea sa despre ce se întâmplă la cel mai înalt nivel în Ungaria. Iar cetățenii din Ungaria, cei care nu au plecat deja, par să se scalde într-o iluzie a libertății. „Mai ies studenții la proteste. Dar sunt câteva mii, cel mult zeci de mii de oameni care protestează”.
Între două țări despărțite de o graniță
Zoltán are dublă cetățenie. A votat de fiecare dată și pentru România. Vine cât poate de des în în țară, căci are o casă la Brașov. Întrebat dacă votează și la alegerile prezidențiale din această primăvară acesta răspunde cu regret: „Din păcate, mi-a expirat pașaportul și n-am apucat să îl reînnoiesc din vreme”. Dar își dorește ca românii să iasă în număr mare la acest tur de scrutin. „Măcar încă un milion de oameni!”. Îmi povestește că își amintește cu drag de teatrele din București, când, pe vremea studenției sale, se puneau în scenă piese „subversive”, cu subtext, piese care scăpau de cenzură. „Se făcea rezistență prin artă”, spune el. „Acum e la fel și aici: teatrele prezintă numai piese agreate de partid, iar cei care nu fac asta nu primesc finanțări de la buget. Regizorii nesupuși sistemului montează în subsoluri. Chiar serile trecute am fost la o astfel de piesă «necenzurată»”, mărturisește el. „Voi nu mai trebuie să lăsați să se întâmple așa ceva!”
