articol susținut de

Sandra, mama unui copil de 1 an: „În fiecare zi trec de la fericire și extaz la agonie, inutilitate și vină. Foarte multă vină”

Înainte să fie mamă, Sandra a crezut că singurele provocări pe care va trebui să le gestioneze vor fi faptul că bebe plânge și nu doarme noaptea. A aflat însă, pe propria piele, că aceasta este partea ușoară. S-a schimbat cu totul rutina unei zile, s-a schimbat cu totul ea însăși, i s-au schimbat obiceiurile, corpul, prietenii.

Laura Bogaciu, redactor
mama si copil de 1 an in sufragerie
Dacă i-ar oferi cineva o oră în plus, exclusiv pentru ea, Sandra spune că ar folosi-o pur și simplu ca să-și elibereze creierul de presiune: ar merge să citească în parc, pe iarbă, ar sta pur și simplu pe o bancă privind în gol. FOTO: CreaZYX

Sandra are 35 de ani și de un an este mama lui Anton, un băiețel vesel și plin de energie, cu bucle mari care îi încadrează fața, luminată de un zâmbet ștrengăresc. Băiețelul e într-o perioadă în care învață multe, explorează, aleargă, se cațără, e ca un titirez și în casă, și afară. Nu mai are răbdare să stea la masă, așa că mănâncă haotic, nu mai doarme la ore fixe ca până acum, iar rutina familiei, și așa precară, este dată rău peste cap. Sandra și soțul ei, Victor, gravitează în jurul celui mic, fac cu rândul în nopțile în care copilul vrea joacă, nu somn, iar în timpul zilei fiecare speră măcar la câteva minute de respiro.

Victor lucrează în sistem hibrid, și de acasă, dar și de la birou, așa că Sandra este „angajata” lui Anton 24/24. În perioada aceasta, spune că viața ei este ca o ruletă rusească: în unele zile apucă să mănânce, să doarmă, să respire, în altele, nimic din toate acestea. „Anton este în perioada tantrumurilor, când plânge cu toată forța, și când are 100 de nevoi pe minut”, spune Sandra. În fiecare zi, ea trece printr-o serie de stări și provocări care o epuizează. „Trec de la fericire și extaz la agonie, inutilitate și vină. Foarte multă vină. Sunt zile în care 70% din ceea ce simt e vină. Când refuză să mănânce, mă simt vinovată. Când trebuie să dau drumul la Miss Rachel (filmuleț video pentru copii) ca să-l conving să mănânce, ma simt vinovată. Când nu reușesc să-l adorm la timp, simt iar vină. Dar apoi, vine la mine cu cărticica lui, îmi arată albina și face bzzzz, îmi cere să răsfoim cartea împreună…iar atunci sunt în extaz”.

Inițiativa Philips Share the Care – Împarte grija aduce în atenție faptul că, fără sprijin, mamele care se ocupă de copii rămân fără timp pentru propriile nevoi. Presiunea externă de a fi perfecte în noul lor rol afectează încrederea de sine și stima de sine a mamelor, iar îngrijirea de sine este văzută ca fiind egoistă, făcându-le pe mame să se simtă vinovate atunci când au parte de timp pentru ele. Un studiu realizat în cadrul inițiativei menționate arată că 2 din 3 mame au mai puțin de o oră pe zi pentru ele. Cercetarea mai arată că 88% dintre oameni recunosc că mamele își sacrifică sănătatea și bunăstarea personală pentru a avea grijă de copil și că presiunile sociale și așteptările pe care le are societatea în general de la mame nu au fost niciodată mai mari ca acum. Efectele: lipsa somnului (care afectează 44% dintre mame) și concepția greșită conform căreia trebuie să poată să facă singure tot ce ține de copil și de gospodărie (40%).

Înainte să fie mamă, Sandra a crezut că singurele provocări pe care va trebui să le gestioneze vor fi faptul că bebe plânge și nu doarme noaptea. A aflat însă, pe propria piele, că aceasta este partea ușoară. S-a schimbat cu totul rutina unei zile, s-a schimbat cu totul ea însăși, i s-au schimbat obiceiurile, corpul, prietenii. „În primele trei luni, aveam de fiecare dată un șoc când treceam prin fața oglinzii. Un șoc real. Mental, aveam o altă imagine despre mine, și când treceam prin fața oglinzii vedeam altă persoană.” În plus, a mai fost și baby blues-ul, însoțit de o voce internă, extrem de convingătoare, care îi spunea lucruri greu de dus: că e incapabilă, că greșește, că nu trebuia să fie mamă, că nu se descurcă și că e ultimul om. „Am mai trecut prin depresii în viața mea, din adolescență până acum. Le-am trecut și cu psiholog, și fără. Dar asta a fost de departe cea mai incontrolabilă situație în care m-am regăsit.”

„Mi-a fost greu să înțeleg de ce acum plânge, acum râde”

Victor își amintește perfect cât de debusolată era soția lui în primele luni și admite că îi era greu să o înțeleagă și să o ajute, desi avea toată disponibilitatea pentru a face asta. „Uneori, ca bărbat, e greu să înțelegi ce simte o femeie. Mai ales când e mamă și are niște trăiri aparte.Mi-a fost foarte greu la început să înțeleg de ce are stările pe care le are și de ce dispoziția i se schimbă în decurs de două minute. De ce acum plânge, acum râde. Primele trei luni au fost foarte dificile din punctul acesta de vedere. Am încercat să fac față trăirilor ei prin ceea ce știam eu despre mine, de fapt. Nu despre ce înseamnă să fii mamă. Treptat, cred că m-am mai reglat din punctul acesta de vedere. Nu sunt eu cel mai emoțional sau empatic om uneori, însă încerc să fiu acolo unde trebuie”, explică Victor.

În ciuda faptului că îl are pe Victor aproape, o constatare dureroasă a Sandrei este cât de multă singurătate implică viața de mamă. Înainte de a-l avea pe Anton, era obișnuită ca, la final de săptămână, să-I fie casa plină de prieteni. După naștere, prea puțini i-au mai trecut pragul. Și mai e o singurătate le macină pe mamele la început de drum: singurătatea generată de faptul că nimeni nu înțelege amalgamul lor de sentimente și intensitatea la care poate ajunge disperarea atunci când au senzația că nimic din ceea ce fac nu e bine.

100 de litri de lapte obținuți cu pompa

Pentru Sandra, alăptarea a fost o experiență chinuitoare, iar indicațiile pe care le primea, de tipul „Pune-l la sân! Alăptarea e ceva natural. E vina ta că nu-l pui destul la sân!”, în timp ce Anton se arcuia și urla în brațele ei, i-au adâncit senzația de singurătate. „Nimeni nu-ți spune înainte cât urmează să fii de singură în ce simți. Nimeni nu o să înțeleagă ce simți, poate doar altă mamă. De aceea, e foarte important să-ți faci prietene mame. Trebuie să ai un cerc de mame cu care să poți să faci schimb de experiență, să-ți dai seama că lucrurile pe care le simți tu sunt lucruri normale și că nu ești ultimul om.” 

Pentru că nu a reușit să alăpteze, Sandra a folosit exclusiv pompa de sân pentru a scoate laptele pentru Anton. Cu ajutorul unei aplicații, a făcut și o statistică: a scos în jur de 100 de litri de lapte și a petrecut în jur de 6 săptămâni legate, cu pompa conectată la sân. Nu i-a fost ușor, și probabil din acest motiv îi este foarte greu să gestioneze acum refuzul lui Anton de a mânca, refuz care face ca masele să pară nesfâșite, iar ea să caute în permanență tertipuri pentru fiecare înghițitură.   

Să fii mamă este cea mai grea misiune din lume. O misiune care face ca, din 24 de ore ale unei zile, nici măcar una întreagă să nu fie exclusiv a ta. Urmărește un documentar care vorbeste despre provocările zilnice ale mamelor, despre presiunea de a fi mama perfectă și vinovăția resimțită zi de zi/ Dar, mai ales, despre cum pot mamele să nu mai simtă că au cea mai grea meserie din lume și să se bucure de mai mult timp doar pentru ele.

Sandra și Victor își cresc singuri copilul și încearcă să se implice în egală măsură. Au stabilit acest lucru încă de la început și nu vor să renunțe la această formula, indiferent cât de greu le-ar fi. „El este sprijinul meu și eu sprijinul lui. Inclusiv emoțional”, spune Sandra. „Eu n-am putut să fiu genul de mamă care să preia tot. Nu că n-aș fi de acord cu treaba asta, dar eu nu am putut. Așa am avut nevoie, să fim în egală măsură acolo, 50% – 50%. A existat o perioadă de o lună în care el a fost plecat în străinătate, într-un proiect legat de serviciu, și am fost singură cu Anton. Mi-a fost foarte greu. Când s-a întors, m-a găsit vorbind singură și uitându-mă în gol”.

„Îl las 2 minute, mă duc într-o cameră și țip într-o pernă”

Încrederea pe care o are în Victor o ajută să se detașeze complet de două ori pe săptămână, când merge la sală. Acela este exclusiv timpul ei. Își lasă telefonul încuiat în vestiar și știe că orice situație ar apărea cu Anton, Victor se descurcă.  

Dacă cei doi soți sunt odihniți, indiferent prin ce provocări trec, nu se ceartă. Dacă sunt, însă, nedormiți, lucrurile stau altfel. Iar Sandra mai are un punct sensibil: plânsul lui Anton. „Devin suprastimulată atunci când el plânge. Intru într-o stare de tipul fight or flight (luptă sau fugi), de parcă trebuie să mă lupt cu ursul sau să salvez o viață. Și atunci, dintr-o data, mă activez și nu mai suport nimic. În secunda aceea nu trebuie să mai vorbești cu mine, trebuie doar să mă lași să rezolv eu problema.” Momentele în care Anton are crize lungi de plans sunt cele în care Sandrei i-ar prinde bine un ajutor. „Când are un tantrum scurt, știu ce am de făcut. Dar când e deja unul foarte lung, și eu devin suprastimulată. E foarte, foarte greu să mă mai abțin și trebuie să îl las două minute, să mă duc în altă cameră, să țip într-o pernă. Pentru că nu mai pot, altfel țip lângă el. Dacă alte mămici reușesc să se abțină, le respect și le admir. Eu nu pot mereu. Dacă este și Victor acasă, îi pun copilul în brațe și mă fac nevăzută 10 minute, să-mi revin”.

„Când grija dă roade, vina începe să se șteargă”

Dacă i-ar oferi cineva o oră în plus, exclusiv pentru ea, Sandra spune că ar folosi-o pur și simplu ca să-și elibereze creierul de presiune: ar merge să citească în parc, pe iarbă, ar sta pur și simplu pe o bancă privind în gol, ar face o baie lungă, cu spumă, s-ar uita pe TikTok. Iar dacă ar primi și sprijin din exterior, ar ieși cu Victor în oraș, doar în doi. Ultima lor ieșire a fost la o înghețată pe Calea Victoriei, când Anton avea trei luni și a rămas în grija unei mătuși. Tot ceea ce au reușit să facă în acea oră a fost să-l supravegheze de la distanță, prin telefon, în timp ce își mâncau înghețata. Și, desi copilul era liniștit și pe mâini bune, au fugit repede la el imediat ce au terminat-o.   

Când Sandra își vede băiețelul curios să exploreze lumea din jur, când o imită, când face lucruri pe care le-a învățat de la ea, simte că eforturile ei nu sunt în zadar. „Când văd că îi merge bine, că grija mea dă roade, parcă viața capătă un sens clar, iar vina aceea pe care o simt pentru diverse lucruri în fiecare zi începe să se șteargă”.  

Cercetarea internațională citată a fost efectuată de OnePoll în numele Philips în noiembrie 2023, în rândul a 12.000 de mame cu copii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani în fiecare din următoarele țări: SUA, Franța, India, Indonezia, Polonia, Turcia, Brazilia, Germania (12.000 de mame respondente). Cercetarea include, de asemenea, întrebări adresate înspre 2.000 de membri ai populației generale (gândite pentru a fi reprezentative la nivel național pe baza vârstei/sexului/regiunii) în fecare dintre aceleași țări enumerate mai sus (16.000 de respondenți ai populației generale)

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa