Povestea unui adolescent care s-a sinucis după ce s-a sfătuit cu ChatGPT. „Părea cu adevărat fericit. Era înconjurat de iubire”

Corina Eremia
tanar sinucis chatgpt
Tânărul în vârstă de 16 ani era descris de către familie și apropiați ca un elev atins de geniu, blând și luminos, pasionat de înot. FOTO: site-ul memorial lucacellawalker.muchloved.com

    Anul trecut, Luca Walker un tânăr adolescent (16 ani) din Marea Britanie a murit după ce s-a aruncat în fața trenului, la câteva ore după ce căutase informații despre sinucidere folosind ChatGPT. Gestul lui a șocat întreaga familie și comunitatea din jurul său, băiatul fiind un elev briliant, care studia la o școală particulară de prestigiu. În urma anchetei s-a stabilit că tânărul a adresat chatbot-ului întrebări concrete despre metode de a se sinucide și a reușit să ocolească mecanismele de siguranță ale platformei spunând că solicită informațiile „pentru o cercetare”.

    Cazul a fost analizat în cadrul unei anchete oficiale, care a scos la iveală nu doar ultimele ore din viața lui Luca, ci și un context mai larg: experiențe de bullying în anii de școală, impactul pe care l-a avut asupra lui sinuciderea unui fost coleg, precum și semne ale unei stări emoționale care s-a deteriorat în timp, fără ca familia și apropiații să observe. În paralel, cazul ridică întrebări legate de rolul și impactul inteligenței artificiale în astfel de situații și despre însingurarea adolescenților.

    Mesajele de adio, rămase în telefon

    În data de 4 mai 2025, Luca a plecat de la locuința sa din Yateley (Hants), Marea Britanie, spunând familiei că merge la muncă. Era pasionat de înot și lucra ca salvamar. Potrivit anchetei, nu au existat semne evidente care să indice o stare de criză, iar părinții săi, Scott Walker și Claire Cella, nu aveau niciun indiciu despre dificultățile prin care trecea. În cursul aceleiași zile, adolescentul a murit pe calea ferată, iar oficialii au stabilit că a fost vorba de sinucidere.

    Analiza telefonului tânărului a demonstrat, în cursul anchetei poliției, faptul că, în jurul orei 00:30, în noaptea de dinaintea morții sale, Luca folosise ChatGPT pentru a căuta informații despre sinucidere. Unul dintre anchetatori a descris conținutul conversației cu chatbot-ul drept o lectură extrem de tulburătoare, potrivit The Guardian, subliniind caracterul concret al întrebărilor adresate. Modul în care tânărul a formulat cererile i-a permis să ocolească algoritmii care sunt învățați să ofere răspunsuri standard de tip avertisment sau să îi redirecționeze pe utilizatori spre a căuta ajutor specializat.

    Polițiștii au descoperit în telefonul lui Luca 14 mesaje de rămas-bun scrise pentru familie, prieteni și iubita sa. Mesajele nu au fost trimise, dar conțineau formulări directe, prin care își exprima afecțiunea și își lua rămas-bun.

    Copilul care „era bine”

    Pentru cei din jur, Luca nu era un adolescent cu probleme. Locuia cu părinții și sora sa mai mică, iar cei apropiați își amintesc de el ca de un copil care oferea sprijin emoțional, chiar și atunci când lui îi era greu. Apropiații și cunoscuții l-au descris ca fiind „blând, sensibil și calm”, un copil empatic. Luca avea prieteni, o iubită, participa la tot felul de activități și își petrecea timpul cu familia. Din exterior, nimic nu sugera o ruptură sau o criză.

    Claire Cella, mama lui Luca, avea să declare în fața instanței că fiul său „părea cu adevărat fericit. Era înconjurat și susținut de iubire”, așa cum se arată și în articolul din Daily Mail. Și pe site-ul „in memoriam” creat de familie în amintirea lui Luca găsim același gen de mărturii. Colegii săi și mulți dintre prietenii apropiați au fost șocați de vestea morții sale.

    Luca Walker (ultimul din dreapta) alături de colegii săi. FOTO: lucacellawalker.muchloved.com

    „Dacă nu erai bully, erai bullied”

    În discuțiile cu prietenii săi, Luca vorbise despre experiența din școala privată unde învățase anterior, descriind un mediu în care regulile sociale erau dure și simplificate brutal: dacă nu erai agresor, deveneai victimă. Nu era o excepție, ci o normă informală, pe care mulți elevi o învățau rapid pentru a se adapta.

    Iubita lui a confirmat acest lucru în declarația prezentată la anchetă: „Dacă nu erai bully, erai bullied. Detesta faptul că nu reușise să fie mai bun, dar încerca doar să evite să devină el însuși o țintă”, spune aceasta pentru Daily Mail. Luca mărturisise în trecut că a devenit „cineva care nu voia să fie”, iar această adaptare a venit cu un cost emoțional important. Mărturia descrie nu doar contextul, ci și conflictul interior pe care tânărul îl ducea în singurătate.

    Luca Walker, alături de iubita sa, Grace. FOTO: lucacellawalker.muchloved.com

    „El o făcea să strălucească”. Luca prin ochii celorlalți

    Dincolo de concluziile anchetei, povestea lui Luca se conturează în mărturiile celor care l-au cunoscut. În memorialul dedicat lui, mama iubitei sale descrie impactul pe care adolescentul l-a avut asupra fiicei sale, Grace, într-un mod care schimbă complet perspectiva asupra băiatului din spatele titlurilor de can-can.

    „Când Luca a intrat în viața lui Grace, totul s-a schimbat. A adus lumină acolo unde era umbră, râs acolo unde era liniște”, scrie aceasta în mesajul publicat pe pagina memorială. „Am văzut-o înflorind lângă el, cu adevărat fericită, în siguranță, înțeleasă și văzută exact așa cum era”, completează aceasta.

    Moartea lui Luca nu a însemnat doar pierderea unui copil pentru familia lui, ci și ruptura unei relații care, pentru cei din jur, părea stabilă și profundă. În același mesaj, mama lui Grace vorbește despre impactul pe care dispariția lui Luca l-a avut în viața tuturor: „Mi-am văzut fiica prăbușindu-se sub greutatea unei pierderi pe care nimeni de vârsta ei nu ar trebui să o ducă (…) Luca va fi mereu parte din povestea noastră… amprenta pe care a lăsat-o în inimile noastre va rămâne pentru totdeauna”, își încheie mărturia mama tinerei fete.

    Luca Walker participa la numeroase activități din cadrul școlii, juca inclusiv cricket. FOTO: lucacellawalker.muchloved.com

    Tragedia care l-a urmărit

    Cu aproape doi ani înainte de tragicul eveniment, un alt elev, coleg de școală cu Luca, murise în circumstanțe similare, tot pe calea ferată. Acel moment, se pare, a fost unul dintre cele mai destabilizatoare evenimente din viața lui Luca. Acesta le-a mărturisit prietenilor că s-a simțit singur, și că școala nu a făcut destule ca să ofere sprijinul necesar după o asemenea pierdere. Iar ceea ce s-a întâmplat l-a afectat mai mult decât a lăsat vreodată să se vadă.

    Potrivit The Guardian, ancheta a confirmat impactul profund al acestor experiențe pe care Luca le trăise. De altfel, oficialii au ajuns la concluzia că gestul extrem al băiatului nu a avut o cauză unică, ci un cumul de factori care s-au acumulat în timp. Oficialii au vorbit despre posibilitatea unei depresii nediagnosticate, în care s-au intersectat mai multe experiențe: presiunea socială, rușinea legată de propriile comportamente din trecut și impactul unor pierderi neprocesate. Astfel de traume nu produc întotdeauna reacții vizibile imediat, dar pot rămâne active și se pot reactiva în timp, mai ales în adolescență, când mecanismele de reglare emoțională sunt încă în formare.

    AI, între sprijin și risc

    Cazul lui Luca nu este doar o tragedie de familie, ci și un semnal de alarmă într-un context mai larg: tot mai mulți adolescenți ajung să folosească inteligența artificială ca prim spațiu în care pun întrebări dificile. Nu pentru că nu ar avea alte surse, ci pentru că acolo găsesc „pe cineva” disponibil imediat și care nu îi judecă. Problema este că această „conversație” poate crea iluzia unui sprijin real, fără să ofere, de fapt, intervenția de care un copil aflat în criză are nevoie.

    În ancheta privind moartea lui Luca, anchetatorul principal, Christopher Wilkinson, citat de către The Guardian, a atras atenția asupra acestui aspect, spunând că „ChatGPT pare să manifeste un anumit nivel de îngrijorare… dar nu oprește complet conversația”. Practic, nu lipsa totală a filtrelor care să sesizeze conversații cu potențial risc este problema, ci faptul că ele pot fi ocolite suficient de ușor.

    În urma tragediei, reprezentanții OpenAI au declarat pentru presa internațională că sistemele sunt îmbunătățite constant pentru a recunoaște semnele de suferință și a direcționa utilizatorii către ajutor real, inclusiv prin colaborarea cu specialiști în sănătate mintală. Însă experții în etica tehnologiei avertizează că utilizatorii vulnerabili pot percepe chatbot-urile ca pe un interlocutor empatic, ceea ce poate duce la o implicare emoțională mai mare decât în cazul unei simple căutări pe internet. În acest sens, cazul lui Luca Walker nu vorbește doar despre limitele unui sistem, ci despre un tip de solitudine modernă: aceea în care copilul nu mai caută prima dată un om, ci un răspuns instant. Iar diferența dintre cele două poate fi, uneori, decisivă.

    „O luptă învizibilă”

    După moartea lui Luca, părinții săi au vorbit despre „o luptă invizibilă” pe care fiul lor o ducea. Este un termen care apare frecvent în astfel de cazuri și care spune, de fapt, cât de greu este de detectat ceea ce nu este spus nimănui în cuvinte. În cazul tânărului de 16 ani nu au existat semnale evidente, nu au existat discuții care să indice gravitatea situației, iar din exterior, viața lui părea stabilă, chiar fericită. Tocmai această discrepanță – între aparență și realitate – este una dintre cele mai greu de acceptat pentru familii.

    Moartea sa nu ridică doar întrebări despre tehnologie, despre școală, bullying sau sănătatea mintală. Ne aduce în prim-plan o întrebare și mai dureroasă: unde ajung, de fapt, întrebările copiilor noștri atunci când nu vin spre noi?

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa