Cu 10 ani în urmă, Dan și Sandra (47, respectiv 46 de ani) au încuiat ușa casei lor din Capitală și au pornit la drum prin lumea largă. Au revenit pentru perioade scurte de timp, însă pentru ei „acasă” nu e apartamentul din București, ci autorulota care-i duce peste tot în lume. De 6 ani, de când au devenit părinți, s-a alăturat aventurii lor și Zelda, fetița lor, pentru care lumea întreagă e un mare loc de joacă și de cunoaștere. Iar în casa lor pe roți de doar 8 mp, o fostă mașină a armatei elvețiene, mai au loc încă doi membri ai familiei: Zuka și Zazi, doi ciobănești germani. Dan și Sandra, care sunt specialiști în în media și marketing, muncesc remote. Câștigă cât să-și permită acest stil de viață și cheltuie strictul necesar. Nu e loc de cumpărături inutile, nu-și permit să risipească, iar luxul – în cazul lor – înseamnă să poată sta opt zile pe o plajă izolată, având în căsuța lor pe roți electricitate și apă caldă la discreție.
Privind de la distanță, viața lor pare o vacanță fără sfârșit. Nu e totuși așa, ne spune Dan, ci mai degrabă o rutină construită în jurul ideii de libertate, cu reguli simple și foarte multă adaptare. Cei trei se află acum în Puglia, Italia. Vara au petrecut-o în Norvegia și Danemarca, iar înainte de a ajunge acolo au stat patru luni în Maroc. Țin un jurnal online pe pagina de Facebook Overlanders, unde își povestesc aventurile pas cu pas.
Libertatea nu începe cu o autorulotă, ci cu o poveste
Dan și-a dorit de mic să călătorească. Când citea Jules Verne, visa să plece, să vadă lumea, să trăiască explorând. Mai târziu, când a ajuns adult, împreună cu Sandra a făcut ceea ce fac mulți tineri înainte să-și permită o autorulotă: au mers cu cortul. Apoi și-au luat o rulotă tractată de mașină. Munceau de luni până vineri, iar în weekenduri călătoreau, alături de cei doi câini al lor.
Următorul pas a fost construirea unei „case pe roți”, omologată și gândită pentru autonomie. La acea vreme, ceea ce visau ei nu era prea des întâlnit în România, așa că au fost nevoiți să se inspire de pe forumuri din străinătate. În țări precum Spania, Italia, Germania, Franța acesta era deja un stil de viață, iar transformarea unor mașini în case pe roți – ceva obișnuit.
- CITEȘTE ȘI: Familia care își educă fetița călătorind: „Ea trăiește o singură dată copilăria, cariera poate aștepta”
„Când vine copilul, o să se schimbe tot.” S-a schimbat, dar nu cum crede lumea
Toți părinții zic: „Lasă, că vezi tu libertate când o să vină copilul!”. Nici Dan și Sandra nu au scăpat de aceste „amenințări” din partea celor din jur. Au avut emoții, nu știau cum li se va schimba viața odată cu nașterea Zeldei, dar au înfruntat provocările pas cu pas. Când fetița avea o lună, erau plecați deja și au sărbătorit într-un camper, la mare. Pentru ei ideea a fost simplă: dacă au confortul necesar și un minimum de organizare, de ce ar fi imposibil să călătorească prin lume cu un copil?
Zelda a făcut primii pași pe plajă, a învățat să înoate la 3 ani fără instructor și a crescut cu sentimentul că lumea întreagă e un loc în care poți să încerci lucruri, să-ți testezi limitele, să te adaptezi. Dan e convins că, pentru un copil mic, cel mai important e să-i fie părinții aproape. „Copiii se adaptează foarte ușor. Noi ne speriem mai tare decât ei. Ei nu vor decât să stea cu tine, să fie lângă mamă, lângă tată, să nu-i doară nimic, să fie bine îngrijiți”.
Opt metri pătrați și o familie
Fără doar și poate, să trăiești într-o autorulotă e o mare provocare. Într-un spațiu mic nu poți să te duci în camera ta când te superi. Nu poți să trântești o ușă ca să-ți pui supărarea la păstrare. Poți, cel mult, să ieși afară, dacă vremea îți permite. Dacă nu, înveți să trăiești cu emoțiile, până le scade tensiunea.
Dan nu romantizează viața lor. Există divergențe, există momente de tensiune. Iar Zelda e acolo, aude, simte, întreabă. Uneori chiar „îi reglează” cu o glumă sau cu o intervenție de copil care vede limpede esențialul: „Tati, te-a supărat mami? De ce? Stai că îți dau eu… nu știu ce”. Și, dintr-odată, totul pare un nimic.
- CITEȘTE ȘI: Din 18 veri cu copiii lângă tine, câte ai consumat frustându-te că nu ai vacanța perfectă?
O zi obișnuită pe drum
Când trăiești într-o autorulotă, programul nu este foarte diferit față de cel de acasă. Cei trei iau micul dejun, muncesc, fac lecții, apoi urmează prânzul, altă sesiune de muncă, joacă, cina și somnul. Doar că toate acestea se întâmplă mereu în alt loc. Zelda se trezește, aleargă pe plajă cu câinii în timp ce părinții pregătesc micul dejun. Asta e rutina lor: viața se întâmplă afară, iar autorulota e, de regulă, un „hub” de gătit, muncit și dormit, nu un loc în care să stea închiși.
Pentru educația copilului, au ales, deocamdată, varianta unor cursuri online. În unele zile, cea mică lucrează cu Sandra una-două ore, alteori mai mult. Au caiete, cărți, și urmăresc programa clasei pregătitoare. Călătorind și explorând atât de mult, Zelda a învățat, fără să-și dea seama, istorie, biologie și geografie.
Pentru părinți, munca e atent împărțită în ture: când unul lucrează, celălalt e „full time angajat la copil”. Apoi își iau pauză împreună, ies pe plajă, se plimbă, stau în aer liber. Seara gătesc iar, apoi „tableta noastră e cerul”, spune Dan. Ecranele sunt aproape inexistente în viața lor. Dan afirmă că, în ultima lună, Zelda s-a uitat cel mult o oră la TV, iar tableta o folosesc aproape exclusiv pentru ca cea mică să învețe engleză.
Câinii, ca frații
În familia lor, Zuka și Zazi, cei doi ciobănești germani, nu sunt doar animale de companie. Dan povestește o întâmplare din Danemarca, un episod care i-a demonstrat că Zelda e în siguranță când cei doi câini îi sunt alături: pe plajă, un adult s-a apropiat de fetiță, iar câinii au reacționat imediat și au făcut scut în jurul ei. Nu s-a întâmplat nimic grav, Dan i-a auzit lătrând și a alergat imediat spre copil, dar mesajul a fost clar: câinii reacționează dacă cineva vine prea aproape, mai ales într-un context izolat. În locuri publice, spune el, nu au probleme cu nimeni. În locuri sălbatice, latră, atenționează, impun distanță.
Cum socializează Zelda și ce înseamnă comunitatea pentru o familie mereu în mișcare
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc cei doi este legată de socializare: cum se joacă un copil care nu merge zilnic în același parc sau la aceeași școală, care nu are „gașca ei” stabilă? Zelda este un copil extrem de sociabil, deschis și curios, tocmai pentru că în multe dintre locurile în care se oprește familia întâlnește copii din culturi diferite, vorbind limbi diferite. Se joacă ore în șir cu copii din Franța, Germania, Spania sau alte țări, fără ca limba să fie o barieră reală. Există, spune Dan, „limba copiilor”, un amestec de gesturi, râs, alergat, joacă spontană, iar asta face ca relațiile să se lege rapid și natural.
În plus, în ultimii ani au apărut tot mai multe familii de români care călătoresc cu rulota prin lume. Își dau întâlnire în anumite locuri, stau uneori săptămâni întregi împreună, copiii se joacă, iar adulții își împărtășesc experiențele.
De ce contează atât de mult „casa pe roți” și nu doar ideea de a pleca
Dacă vrei să călătorești pe termen lung cu un copil, autorulota trebuie să fie pregătită pentru asta, nu funcționează ideea că „merge și așa”. Ei au început cu o dubă adaptată, dar, în timp, și-au dat seama că, pentru o viață trăită pe drum, confortul nu e un moft. Când ai copil mic, nu vrei să transformi fiecare zi într-un puzzle cu multe necunoscute: „unde facem duș?”, „unde încălzim ceva de mâncare?”, „unde spălăm?”, „unde lucrăm?”, „cum stăm dacă plouă trei zile?”. Dacă răspunsul e mereu „în camping”, îți pierzi independența, iar pe termen lung asta obosește și familia, și copilul.
Așa că au făcut un upgrade major. Au cumpărat o mașină de armată din Elveția și au transformat-o, cu ajutorul unor prieteni, într-o „căsuță” gândită ca un mic apartament mobil. Are baie, duș, chiuvetă generoasă, apă caldă și apă rece. Au toaletă cu compost, gândită să fie cât mai ușor de gestionat. Sunt independenți energetic cu panouri solare, au frigider, ventilator pentru aer atunci când gătesc, plase de țânțari, jaluzele, pat mare, zonă de masă și chiar un loc de birou, pentru că viața lor include și muncă, nu doar peisaje superbe.
Au și încălzire: o sobă pe motorină care folosește rezervorul mașinii, pentru nopțile friguroase, fiindcă „pe drum” nu înseamnă mereu vară. Și au, mai ales, autonomie reală în ceea ce privește consumul de apă: un rezervor de 200 de litri și rezervor pentru „apă gri” (apele uzate menajere, care provin de la dușuri, chiuvete și mașini de spălat – n.r.). Asta le permite să stea între cinci și opt zile pe o plajă fără să fie nevoie să facă realimentare cu apă, au tot timpul acces la un duș cald, pot să lucreze în confort, fără să se simtă într-un experiment de supraviețuire și, poate cel mai important, nu există riscul de a urî ideea care i-a făcut să pornească la drum.
Sustenabilitatea nu se învață din cărți, se trăiește
Într-o autorulotă, spațiul e mic, deci alegerile devin obligatoriu mai limpezi. Ei spun că au ajuns la „resturi spre zero”. Nu pentru că și-au propus un ideal, ci pentru că așa funcționează viața când nu ai un congelator uriaș, cămară, dulapuri fără sfârșit. Cumpără doar ce le trebuie pentru următoarele zile. Mănâncă fix ce au cumpărat. Se hotărăsc dimineața la piață ce să ia pentru una-două zile, gătesc proaspăt, nu aruncă mâncare. Nu risipesc apă. Nu risipesc energie. Nu cumpără lucruri inutile, fiindcă nu au unde să le depoziteze.
Banii, timpul și mica matematică a unei vieți trăite conștient
Mulți își imaginează că astfel de familii „au bani” sau „au noroc”. Dan nu neagă că joburile lor sunt compatibile cu munca la distanță, dar insistă că există și un cost: „Am renunțat la o parte din venituri tocmai pentru a avea mai mult timp.”
Povestește și despre familii din Vest care își planifică un an sabatic. Un calcul simplu, auzit de la niște germani: pui deoparte 20% din venit, constant, și, o dată la cinci ani îți permiți o perioadă în care trăiești altfel. Nu e un capăt de țară, spune el, dar e un efort. Și e, în același timp, o idee care te obligă să te întrebi: pentru ce faci bani, de fapt? Ca să cumperi lucruri sau ca să cumperi timp? În cazul lor, răspunsul e clar: timp. „Timpul pe care îl petreci în trafic, la birou”, l-au transformat în dimineți lente, în joacă, în prezență.
Provocarea care îi sperie pe cei mai mulți părinți
Când îl întreb care sunt cele mai mari provocări, Dan nu vorbește despre spațiu sau organizare. Vorbește despre provocarea de a sta permanent cu copilul și de a-ți regla emoțiile pentru a nu ajunge să-l repezi, să țipi la el, să-i spui să se oprească odată cu întrebările, să închizi discuțiile pentru că ești obosit.
Planul lor pe termen scurt este să ajungă în Asia și în Australia. După ce Zelda va împlini 7 ani, o vor înscrie la „o școală umbrelă” din străinătate și fetița va învăța în sistem homeschooling atât cât îi va fi bine așa. Dacă își va dori vreodată școală clasică și colegi alături de care să învețe fizic zi de zi, Dan și Sandra își vor reconfigura planurile. Până atunci, lumea întreagă îi rămâne fetiței loc de joacă și de învățare.
