În septembrie 2024, Lucia și Radu Teleman, alături de cei doi fii ai lor, Vlad și Mihnea, lăsau în urmă o viață bună în București pentru a se stabili în Costa Blanca, Spania. Principalul motiv al acestei schimbări majore a fost Mihnea, mezinul familiei, diagnosticat cu autism, pentru care sistemul de învățământ românesc devenise copleșitor. În ciuda eforturilor părinților, și deși băiatul are autism înalt funcțional, școala eșuase să-l integreze, iar familia se simțea depășită de situație. Au crezut atunci că România nu are încă soluții pentru tinerii ca Mihnea, nici pentru perioada școlară, dar nici pentru viitor, așa că și-au făcut bagajele și au plecat.
Am stat pentru prima dată de vorbă cu Lucia la câteva luni după mutarea în Spania. Ne-a vorbit atunci despre experiența școlară pe care o avuseseră în România, despre provocările care i-au făcut să emigreze și despre primele luni de interacțiune ale copiilor cu noul sistem de educație. Am aflat că băieții fuseseră primiți cu brațele deschise în noua școală, iar părinții au simțit că au luat cea mai bună decizie. Mezinul primise curriculum adaptat pentru materiile la care întâmpina dificultăți, școala s-a angajat că se ocupă de tot ceea ce presupune integrarea lui, fără să fie nevoie de implicarea activă a părinților, iar colegii îl încurajau, îl ajutau când nu înțelegea cerințele și îl apreciau pentru pasiunea lui pentru istorie. (Puteți citi AICI interviul cu Lucia din 2024). Acum, la doi ani distanță, i-am căutat din nou pentru a afla mai mult despre experiența școlară a celor doi băieți, despre modul în care a fost integrat Mihnea și și diferențele față de România. Lucia e la fel de entuziasmată ca în anul mutării, iar copiii, asemenea. Pe lângă sprijinul primit de la școală pentru Mihnea, e impresionată de modul în care decurg orele, de importanța pe care școala și societatea o dau sportului și mișcării, în general, precum și de opțiunile pe care le au copiii odată cu terminarea învățământului obligatoriu.
Omul de bază în incluziune: orientadorul
Pentru un copil cu cerințe educaționale speciale (CES), suportul oferit de școală este esențial. Spre deosebire de România, unde părinții lui Mihnea au dus adesea lupte pe cont propriu, în Spania echipa școlii preia a preluat această responsabilitate, prin specialiști și prin măsuri concrete de integrare. „Există un orientador (consilier școlar) pentru fiecare an de studiu. Cel al lui Vlad este diferit de cel al lui Mihnea. Și nu este doar o persoană care „se ocupă de acte”. În experiența noastră, orientadorul chiar urmărește profilul copilului și, împreună cu elevul și părinții, încearcă să găsească cea mai potrivită variantă pentru parcursul lui educațional. Mi s-a părut una dintre cele mai utile părți ale sistemului”.
Una dintre temerile Luciei era legată de limbă. Însă pentru nou-veniți, sistemul public pune la dispoziție resurse dedicate pentru a depăși bariera lingvistică. „Elevii aflați în învățământul obligatoriu beneficiază, în școală, de ore de sprijin pentru învățarea limbilor, atât pentru valenciano, cât și pentru castellano. Pentru elevii străini, primul an este foarte dificil, au nevoie, de regulă, de o perioadă de adaptare și de învățare a limbii,” ne-a mărturisit Lucia. De multe ori, elevii repetă un an de studiu, iar acest lucru nu e neobișnuit. „Vlad a fost primul elev străin din istoria școlii (într-o școală în care aproximativ 60% dintre elevi erau străini) care a reușit să promoveze primul an de Bachillerato (liceu) fără să repete, deși la început nu știa limba. Asta rămâne, probabil, una dintre poveștile mele preferate”, spune mama băieților.
Repetarea clasei nu e o situație specifică doar elevilor străinii. „«Tu de câte ori ai repetat?» este o întrebare foarte comună între copii. Mulți elevi repetă cel puțin o dată un an de studiu. Nu este ceva privit ca un capăt de lume. De asemenea, poți trece anul chiar dacă ai materii «suspendate», adică un fel de restanțe pe care trebuie să le recuperezi ulterior. În anumite situații poți promova chiar și cu trei materii nepromovate. Decizia depinde de situația concretă a elevului și de criteriile aplicabile,” ne-a spus Lucia.
Ora de sport, la plajă
O surpriză majoră a fost importanța acordată sportului și mișcării, în general. „Ora de Educație Fizică este, în accepțiunea mea, una dintre cele mai serioase materiii din orar. Nu este percepută doar la modul «hai să alergăm puțin». Au probe de rezistență, evaluări teoretice și chiar coregrafii de grup. Un 5 nu se obține chiar atât de ușor. Iar pentru că locuim pe coastă și avem marea la doi pași, o dată pe semestru, copiii fac sport și la plajă. Mihnea a făcut caiac, Vlad volei pe plajă. Și nu, nu este opțional. Dacă nu participi, faci proiect”.
Granițe clare între viața personală și cea profesională
O altă diferență semnificativă este comunicarea cu profesorii. Elevii li se adresează pe numele mic și răspund la întrebările lor fără să se ridice în picioare. Lucrurile acestea nu sunt considerate lipsă de respect, pur și simplu așa se obișnuiește. În ceea ce privește comunicarea părinților cu cadrele didactice, metoda principală este platforma online a școlii. Părinții nu au numerele de telefon ale profesorilor, iar dacă își doresc să discute cu ei se programează prin platformă. Tot acolo se transmit mesajele despre progresul copilului, notele și absențele.
Această disciplină a limitelor se aplică riguros și în alte aspecte. De exemplu, niciun copil nu poate părăsi școala în timpul programului fără să fie însoțit de un părinte sau de un alt adult desemnat pentru asta. Reguli stricte se aplică și în cazul telefoanelor: ele sunt interzise nu doar în școală, ci și în curte, iar dacă un elev e prins cu telefonul, acesta îi este confiscat pentru 1-3 zile.
Deși începutul a fost marcat de un mediu complet nou, adaptarea băieților a depășit toate așteptările inițiale ale părinților, fiecare găsindu-și propriul drum și propriile pasiuni. „La doi ani de la momentul în care am venit în Spania, pot spune, fără exagerare, că sunt 100% integrați”. Lucia crede că sistemul educațional este mult mai flexibil decât cel românesc și fiecare copil poate urma parcursul care i se potrivește. Învățământul obligatoriu are doar 10 clase, iar liceul (Bachillerato), care durează 2 ani, este opțional. „Dacă promovezi toate materiile, ai absolvit Bachillerato. Dacă vrei să mergi mai departe la universitate, susții examenul de acces, cunoscut drept Selectividad / PAU. Nota de admitere este calculată, în linii mari, din 60% media celor doi ani de Bachillerato și 40% rezultatul examenului PAU. Și aici vine unul dintre lucrurile care mi s-au părut foarte interesante: poți ajunge la universitate și fără Bachillerato. De exemplu: 10 clase – Formación Profesional de Grado Medio (2 ani)- Formación Profesional de Grado Superior (2 ani) – Universitate, sau 10 clase – Formación Profesional de Grado Superior (2 ani), cu acces prin examen – Universitate. Adică există mai multe drumuri către universitate și nu există o singură „rută corectă” pentru toți copiii”, explică Lucia.
