Ramona (48 ani) și Cristi Solomon (49 ani), alături de cele două fiice ale lor, Clara și Rarinca, duceau, până acum câțiva ani, viața unei familii obișnuite din București: casă – serviciu – școală – hobby-uri – activități de familie. Și erau mereu împreună. Sunt și astăzi o familie foarte unită, deși pentru o vreme i-au despărțit granițele de pe două continente: fetele erau plecate la studii în Danemarca, mama la New York pentru un proiect legat de serviciu, iar tatăl a acasă, în România.
Cum reușesc să păstreze vie legătura dintre ei între atâtea fusuri orare și cum s-au adaptat cele două tinere la viața de student în străinătate? „A fost dureros, cu multe noduri înghițite, multe lacrimi, dar comunicarea a fost bună și ne-a ajutat să trecem peste perioada asta”, mărturisește Ramona, mama fetelor.
Școala și învățămintele de acasă
Clara și Rarinca Solomon (22 și 20 ani) sunt astăzi studente în Danemarca. Mai întâi (în anul 2022), a plecat sora cea mare să studieze la University College Absalon. Doi ani mai târziu, a plecat și mezina. Dacă prima a ales să urmeze cursurile unei facultăți care o pregătește să devină profesoară, Rarinca studiază biotehnologiile.
Fetele și-au găsit ușor drumul în viață, mai ales că au fost „niște copii foarte buni”, după cum spun părinții, foarte organizate și dornice să învețe mereu lucruri noi. Mama lor, Ramona, își amintește ușor nostalgică despre copilăria fetelor sale, care au făcut înot de performanță, sport care, este convinsă, le-a oferit o anumită structură și disciplină: „Înotul le-a ajutat să fie foarte bine organizate și metodice la școală. Nu a fost nevoie să le controlez prea des ghiozdanele, ele știau clar ce au de făcut”. Tot ea spune că le-a inculcat celor două fete pasiunea pentru citit, încă din copilăria mică: „Orele de lectură au fost de neclintit, nu erau negociabile, dar după o vreme pofta de citit a venit de la sine, fără impuneri”.
Încurajate de mici să-și ia zborul în lume
Cele două surori au studiat intens engleza încă din gimnaziu, iar asta le-a ajutat în momentul în care, după liceu, și-au propus să plece în străinătate. „Mereu am fost înconjurată de prieteni, familii sau persoane care studiaseră sau aveau pe cineva plecat să studieze în străinătate. Toți ne împărtășeau cum a fost, cum plecarea i-a format pe ei, ca oameni. De mici am fost îndrumate, și de mama, și de tata, în sensul ăsta. Ni s-a insuflat această idee. În liceu mi-a fost clar că vreau să plec la facultate în altă țară: voiam să fiu arhitect, veterinar, până la urmă am ajuns la ideea de a deveni profesor, ceea ce mă bucură foarte tare”, mărturisește Clara.
Având în vedere contextul socio-economic și politic al ultimilor ani, Ramona mărturisește că nu regretă faptul că le-a încurajat dintotdeauna să caute opțiuni și în afara țării. „Eu de mult le spuneam fetelor că trebuie să învețe foarte bine și să fie pregătite să plece, să-și ia zborul în lume. Cu timpul au preluat această idee și au reușit să zboare!”.
Bursă pentru cei care aleg să muncească în timpul facultății
Atunci când Clara s-a decis să plece la studii în Danemarca, a apelat la o organizație care a ajutat-o să-și depună dosarul. Rarinca, știind deja parcursul surorii sale, a aplicat singură. „Inițial eu am aplicat la o facultate din Olanda și la alta din Danemarca. Ai mei nici nu știau că am aplicat și la cea olandeză, au aflat doar când am avut rezultatele. Intrasem la ambele, dar mi-am dorit mai mult Danemarca. Părinții ne-au ajutat cu banii necesari aplicării, și pentru asta le sunt recunoscătoare”, mărturisește fiica cea mare a familiei.
Părinții au pus umărul mai ales la partea administrativă a mutării lor în Danemarca, care nu e deloc una simplă: „Trebuie să știi ce vrei, ce țară alegi, ce domeniu alegi”. Având în vedere criza de locuințe studențești, au apelat la cunoștințe și prieteni, până când au reușit să găsească și cazare. „Un avantaj când alegi să studiezi în Danemarca este faptul că învățământul este gratuit. Prietenii noștri se miră când aud asta: tot ce plătesc sunt cazarea și masa. În plus, mai poți primi și bursă, dacă ai un loc de muncă part-time. Da, universitatea îți oferă o bursă pentru asta și este foarte bine, zic eu. Mi se pare că îi responsabilizează pe copii: așa își plătesc chiria, își cumpără mâncarea, sunt pregătiți pentru viitor în felul ăsta!”
Despărțirea, între dor și vise împlinite
Pentru Ramona, plecarea fetelor a fost o experiență profund emoționantă. „E foarte greu să descriu ce am simțit când ele au plecat, mai ales că eu am fost cea care le-a susținut și le-a încurajat și chiar le-a trimis, să zicem chaiar le-a aruncat în hăul ăsta a vieții. Mi-am dorit să meargă acolo, să studieze și să devină cea mai bună variantă a lor. Dar e greu, se rupe ceva din tine în momentul ăla”, mărturisește mama celor două fete.
Clara, cea care a deschis drumul străinătății, a plecat singură, neînsoțită de părinți. Zborul, drumul până la cazare, așteptarea primului telefon au fost un chin pentru mamă. „A fost cel mai lung drum. N-am vorbit deloc de când a aterizat până la locul de cazare. O aștepta în Danemarca cel care îi închiria o cameră în casa lui. Timp de o oră, cât a durat drumul lor până acasă, am crezut că mă sufoc. Toate scenariile se derulau în capul meu, îmi era teamă, dar, din fericire, totul a decurs cu bine. Din acel moment nu mi-am mai făcut nicio grijă. Acum știu că sunt bine. Amândouă!”.
De partea cealaltă, din perspectiva tinerei studente, „zborul de acasă” i se părea neverosimil. „Mie nu-mi venea să cred că eu chiar mă voi urca în acel avion și voi pleca de acasă. Trăiam ca într-un vis. Tranziția a fost destul de ușoară, pentru că am locuit cu câteva colege de grupă, iar școala m-a ținut în priză, m-a ajutat să mă acomodez la noul stil de viață”.
Marea problemă a locuințelor studențești
Ca în multe dintre țările din vest, problema cazărilor pentru studenți este una stringentă. Mii de părinți ai căror copii pleacă de-acasă caută luni (sau chiar ani) locuințe decente și accesibile pentru copiii lor. „Acolo nu există cu adevărat cămine așa cum sunt la noi. Și dacă există, nu sunt accesibile celor din anul I”. După primul an, te înscrii pe o listă, dar poți aștepta și un an sau chiar doi. Iar numărul de studenți care merg în străinătate crește de la o zi la alta. „Pe noi ne-a îndrumat cineva să nu ne oprim la orașul unde se află universitatea, să căutăm și în alte localități. Și așa am făcut. Clara a reușit să intre pe forumuri studențești, și abia în ultima clipă am găsit cazare. Dar a fost bine. La fel am procedat și cu Rarinca”, își amintește mama celor două fete.
Privind în urmă, la experiența primului an, când trebuia să se descurce complet singură într-o țară străină, Clara spune că trebuie să fii precaut, căci pot exista tot felul de probleme legate de spațiile locative, și că poți fi păcălit de anumite site-uri cu informații false. „Aici nu există cămine de stat, așa cum le știm noi. Când danezii spun «cămin» se referă la o cameră proprie – nu împarți camera, uneori nici baia cu altcineva, bucătăria poate fi comună. Mulți danezi au făcut o afacere din a închiria camere din casa personală. Așa am făcut și eu cu colegele mele – locuim în casa unui domn danez”.
O țară și o școală nouă, cu prieteni noi
Cele două fete s-au adaptat destul de ușor la noua viață. Le-a ajutat și firea lor sociabilă, și faptul că erau obișnuite, încă din școală, să vorbească mereu într-o limbă străină. Însă, traiul în comun cu alți colegi are nevoie de timp pentru ca lucrurile să se așeze. „Atunci când ești pus în situația de a împărți cu cineva o bucătărie și o baie trebuie să ai răbdare, să înveți să aștepți, să tolerezi. Trebuie să înveți să trăiești cu alți oameni, complet străini. Dar fetele nu s-au plâns. Prieteni și-au făcut prin prisma școlii, altminteri nu sunt extrem de sociabili danezii, din câte am înțeles eu”, povestește Ramona.
Pentru tinerii ajunși în străinătate, fără să mai aibă „sistemul de sprijin” al familiei și prietenilor de acasă, interacțiunea cu ceilalți studenți este foarte importantă. Se leagă noi prietenii, se creează un nou „sistem”. „Eu mi-am făcut prieteni chiar din prima zi în care am ajuns în Danemarca, de când le-am cunoscut pe colegele de apartament. Am avut norocul să dau peste oameni minunați, pentru că nu întotdeauna te poți împrieteni cu cei cu care locuiești. Am creat o prietenie atât de strânsă încât și acum, în al treilea an, suntem nedespărțite: am locuit împreună, am călătorit împreună, au venit la mine acasă în România, eu am mers la ele în Polonia și în Cehia”, povestește cu entuziasm Clara.
Diferențele culturale se simt, totuși. Dacă în campus și cu colegii de facultate – străini și ei – lucrurile au decurs destul de lin, când vine vorba despre localnici (colegi de școală sau de muncă) lucrurile stau diferit. „A durat vreun an și ceva până m-am împrietenit cu o fată daneză cu care sunt acum extrem de apropiată. Danezii sunt mai reci, le ia ceva timp până te primesc în suflet și implicit în casele lor, dar odată ce te-au primit nu mai ieși de acolo. Am fost primită cu totul în familia acestei prietene, am participat alături de ei la toate sărbătorile și tradițiile daneze. Ea a venit la mine, în România, nu doar o dată. Urmează să-și petreacă vacanța de vară alături de noi. Aș putea spune că odată ce legi o prietenie cu un danez va fi pe viață!”, mărturisește entuziastă Clara.
Între două lumi, între două limbi
Cele două tinere studente sunt entuziasmate de noua lor viață și par să nu se împiedice de mari bariere culturale sau de limbă. În campusuri și la ore vorbesc aproape exclusiv engleza, așa că româna devine cea de-a doua limbă pe timpul șederii lor în Danemarca. „Am ajuns să vorbesc în română doar o oră pe zi”, mărturisește Clara. „Acum mi-e greu să explic în română termenii în engleză. Îmi vine cumva peste mână. Iar când mergem acasă, în România, îmi mai ia ceva timp să mă acomodez. Uneori, vorbesc în engleză (fără să realizez asta) cu bunica sau la micul magazin de pe strada noastră! Este de-a dreptul bizar”, adaugă ea, râzând.
Cele două studente vin cât pot de des înapoi în țară, mai ales în vacanțe. „În România mi se pare că toată viața din Danemarca e doar un vis și când mă întorc în Danemarca simt că viața mea din România este pusă pe pauză. E greu de explicat sentimentul: ai senzația că ai două vieți, ai prieteni în ambele locuri, ești acomodat în ambele locuri și poți numi ambele locuri acasă, până la urmă nu mai știi care este cu adevărat casa ta”, spune Clara.
Viața pe cont propriu
Mama fetelor este bucuroasă că acum, la trei ani de la „primul zbor”, cele două fete ale sale sunt independente și duc o viață bună departe de casă. „Sunt niște copii foarte buni, au reușit prin munca lor, reușita este doar a lor. Aș putea spune că noi nu am pus umărul cu nimic”, este de părere Ramona.
Clara studiază deja de trei ani la International Honours Degree in Teaching (University College Absalon) din Kalundborg (Danemarca), dar are și un job part-time. „Am programul foarte încărcat. Sunt săptămâni întregi în care nu am nicio zi liberă să pot sta acasă, să mă uit la un film. Deși sunt ocupată, îmi doresc să fac cât mai multe lucruri”, spune ea.
Întrebată dacă fetele sale sunt mulțumite de alegerea făcută, Ramona este convinsă că au făcut o alegere bună și spune că sunt libere să-și decidă următorii pași. „Pe Clara o face foarte fericită profesoratul. E motivată să meargă mai departe, vrea să facă și masteratul. Caută în mai multe colțuri ale lumii, chiar și în America, în Europa… Rarinca, în schimb, care studiază biotehnologia la aceeași universitate ca și sora ei mai mare, ar vrea să schimbe domeniul. Cochetează cu o altă universitate, unde a și aplicat, iar eu am încurajat-o. I-am spus că nu e nimic grav să schimbe domeniul, e important să-și găsească drumul corect. Mai bine acum decât peste 20 de ani, când poate regreta că a pierdut acest timp”, spune Ramona Solomon.
Despărțiți în patru zări
Din anul 2022, de când a plecat Clara în Danemarca, urmată, în 2024, de Rarinca, familia Solomon a învățat să trăiască dorul dintre îmbrățișările de la „Sosiri” sau „Plecări”. Viața lor s-a schimbat complet, și încearcă – prin intermediul mijloacelor de comunicare online – să rămână aceeași familie unită, chiar dacă îi despart mii de kilometri, sau chiar oceane întregi.
La începutul acestui an, cei patru membri ai familiei se aflau în țări diferite, de pe continente diferite. Ramona a plecat pentru mai bine de jumătate de an la New York pentru un proiect legat de serviciu, Clara se afla într-un internship în Thailanda, pentru a fi preda unor copii, Rarinca în Danemarca, la studii, iar Cristi a rămas în România. Cel mai greu le-a fost, desigur, părinților.
„A fost un moment interesant și foarte-foarte greu pentru noi. A fost un amestec de dulce, amar – era pentru prima dată când ne despărțeam toți – în patru zări. Dar am fost aproape în tot timpul ăsta. Tehnologia asta, pe care o hulim cu toții, ne-a adus împreună în fiecare zi. Ne vedeam toți zilnic, fiecare fiind în lumea lui: fiica cea mică și tatăl erau în două țări diferite din Europa, cea mare în Asia și eu în America. A fost dureros, cu multe noduri înghițite și multe lacrimi. Dar comunicarea a fost bună și ne-a ajutat să trecem peste perioada asta”, mărturisește Ramona Solomon.
Dincolo de cele câteva luni petrecute pe diferite continente, cei patru membri ai familiei Solomon au călătorit cât de des au putut: copiii le-au făcut părinților chiar și vizite-surpriză, și au încercat să își petreacă, pe cât posibil, sărbătorile și aniversările împreună. „Anul ăsta a fost atipic: și ziua mea, și ziua Clarei, și ziua soțului – le-am petrecut separați, în cele patru zări. Urmează ziua Rarincăi, dar vom fi împreună atunci. Abia așteptăm!, spune mama celor două studente.
Părinții, pregătiți să plece și ei dacă va fi nevoie
Pentru soții Solomon viața s-a schimbat complet de când le-au plecat copiii, dar se gândesc că merită acest efort. Își doresc o viață împlinită pentru Clara și Rarinca, indiferent că vor alege să rămână în străinătate sau dacă se vor întoarce în România după studii. De altfel, Ramona consideră plecarea fetelor la studii ca pe un prim pas spre desprinderea totală de casă. „Această etapă a plecării la studii ne pregătește pe noi, părinții, pentru următorul pas. Oricât de greu ar fi să recunoaștem, copilul se desprinde la un moment de cuib, își ia viața în mâini, devine și el părinte… Dar nu este ușor, evident”.
Decizia celor două tinere de a merge în altă țară i se pare un bun start în viață. „Faptul că vor fi patru ani la studii, singure, într-o țară străină, le pregătește pentru viață, chiar dacă după ce termină studiile se întorc în țară. Au văzut cu ochii lor și au simțit pe pielea lor ce înseamnă un mix cultural, să conviețuiești cu oameni atât de diferiți, să te adaptezi. Asta poate fi uneori dificil, poate fi o provocare”, spune Ramona.
Aceasta mărturisește că evenimentele politice din ultima vreme (din România și din lume) i-au determinat să se gândească bine și la planurile lor de viitor. Deși speră ca familia să se reunească în România, cei patru nu exclud varianta străinătății pentru întreaga familie. „Vrem să ne reunim familia oriunde în lume. Eu sunt pregătită oricând să plec, oriunde. Am plecat și eu, încă de când eram copil, de-asta le-am încurajat și pe fete să plece. Dar ideal ar fi să fie România țara în care ne reunim”, mărturisește Ramona Solomon.
