„Numele meu este Buha Ovidiu, sunt arestat de 2 ani și 6 luni și am 19 ani. Am avut libertate din partea părinților și n-am știut să-o folosesc într-un mod pozitiv. Eu am ales alt drum.” Așa a început discuția cu Ovidiu Buha, închis la 16 ani, pentru tentativă de omor, în Centrul de Detenție pentru Minori Tichilești (Brăila). Totul a pornit de la o ceartă în familie, într-un moment în care băiatul se afla sub efectul drogurilor.
În aprilie 2026 am petrecut o zi în centrul de detenție de la Tichilești, loc în care sunt închiși 220 de adolescenți și tineri condamnați pentru tentativă de omor, crimă, viol și tâlhării. Redacția Totul Despre Mame a ales să documenteze această temă pentru că, dincolo de știri și reacții emoționale ce apar când un minor comite fapte grave, există un adevăr incomod, greu de acceptat: majoritatea acestor adolescenți nu apar din senin în statistici, ci vin din contexte în care semnele au existat, dar nu au fost luate în considerare și aprofundate la timp. Credem că părinții au nevoie să înțeleagă semnalele de alarmă, chiar dacă sunt incomode, pentru a putea recunoaște devreme riscurile și pentru a interveni înainte să se ajungă la tragedii. Puteți citi mai jos povestea unuia dintre tinerii închiși, iar reportajul integral realizat în centrul de detenție pentru minori e disponibil aici: Copilărie după gratii. O zi la Tichilești, în centrul unde ajung minorii care ucid.
„Părinții mă iubeau și-mi ofereau tot ce aveam nevoie”
Ovidiu Buha este originar din Turda, județul Cluj, și a fost adoptat de mic de o familie care nu i-a ascuns niciodată acest lucru. Mama lui este profesoară, iar tatăl, medic veterinar. În copilăria mică, adopția nu a avut o semnificație aparte pentru el. Lucrurile s-au schimbat însă când a ajuns la școală și a devenit ținta glumelor și a comentariilor răutăcioase. Își amintește că a început să îi fie rușine de faptul că e adoptat și, o vreme, a făcut tot posibilul să ascundă asta de colegi și prieteni. Mărturisește acum că nu a putut să se apropie de părinții lui așa cum ar fi vrut. „Am avut un sentiment de abandon care m-a determinat să nu mă atașez de părinți. Chiar dacă ei mă iubeau și îmi ofereau tot ce aveam nevoie, eu aveam o barieră”.
Nimeni nu a realizat atunci lupta lui interioară, iar viața a mers înainte. Școala, prietenii, adolescența. Distanța dintre el și părinți a tot crescut, iar încet-încet Ovidiu a început să își găsească sprijin într-un nou anturaj. Voia să simtă că aparține unui grup care îl înțelege.
Părinții au observat când era prea târziu
Ca în multe alte povești despre consumul de droguri, începutul pare banal. O țigară în pauza dintre ore. Un grup de colegi cu care ieși afară câteva minute. Dorința de a fi acceptat și de a aparține unui grup. „Tot mă duceam la țigară cu alți copii. Ei aveau și alte tipuri de țigări. Am încercat și eu”, își amintește. La început nu i-au plăcut, dar a continuat să stea în preajma adolescenților care le consumau. Cu timpul, în anturajul lui au apărut și alte substanțe, droguri sintetice. Ovidiu le numește „prafuri”. Le-a încercat, și din acel punct n-a mai fost loc de întoarcere.
Părinții au observat schimbările pe care drogurile le produceau în comportamentul lui Ovidiu. Nu s-a întâmplat imediat, dar suficient de repede încât să înțeleagă că ceva nu este în regulă. Au început să îi limiteze accesul la bani, dar și să îi controleze programul reducându-i libertățile. „Nu mă mai lăsau să stau afară cât stăteam înainte. Începeau să îmi taie din libertatea pe care o aveam.”, povestește Ovidiu. „Ei voiau să comunice cu mine, să rezolvăm tot, să vorbim despre orice. Doar că eu îi respingeam. La mine a fost vina.”, spune băiatul.
Ziua fără întoarcere
În noaptea care i-a schimbat viața, Ovidiu era în sevraj. Voia să plece din casă, să se întâlnească cu ceilalți tineri din grupul lui. Tatăl său a încercat să îl oprească și a urmat o ceartă care a degenerat. Din acest punct, adolescentul pare că nu mai poate povesti, ca și cum vrea să își șteargă din memorie ceea ce s-a întâmplat. Presa vremii însă consemnează că Ovidiu și-a atacat tatăl cu un topor.
“În urma cercetărilor întreprinse de procuror, cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, a rezultat bănuiala rezonabilă că în data de 24.08.2023, în jurul orei 01:25, în timp ce se afla în imobilul de domiciliu, situat în mun.Turda, unde locuieşte împreună cu mama şi cu tatăl său, inculpatul minor i-a aplicat acestuia din urmă lovituri la nivelul capului cu un obiect tăietor-despicător, respectiv un topor, cauzându-i leziuni traumatice ce necesită 100-105 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viața“, scrie Refleqtmedia.
Sevrajul din arest și primul telefon acasă
Ovidiu reîncepe să povestească amintirile pe care le are din a doua zi, în arest. Era șocat, dezorientat și rupt de realitate. Atunci a conștientizat ce a făcut și unde se află. Primele două săptămâni în arest au fost printre cele mai grele. Nu știa nimic despre familia lui, nici măcar dacă tatăl supraviețuise. ”Eram singur pe arest, nu știam de ei, nu aveam bani la mine. Atunci când m-au arestat, nu puteam să-i sun pe părinți. După două săptămâni, am putut să vorbesc cu tata. Abia atunci se externase din spital, a fost fericit că m-a auzit, m-a întrebat unde sunt arestat, i-am spus și a început să vină la vizită”.
În urma procesului, Ovidiu a ajuns la Centrul de Detenție pentru Minori de la Tichilești, județul Brăila, locul în care instanța a decis să-și ispășească pedeapsa de 6 ani, timp în care să-și continue liceul și să fie reeducat și pregătit pentru întoarcerea în societate.
Adaptarea la detenție
La Tichilești, Ovidiu are statutul de „internat”, la fel ca ceilalți peste 200 de băieți aflați aici pentru tentative de omor, crime, trafic de droguri, trafic de persoane, tâlhării, violuri. Este închis în regim deschis, ceea ce înseamnă că are voie să iasă din cameră zilnic, să se plimbe prin curte și să meargă la ceilalți internați care au același tip de regim ca el. Viața i se desfășoară după o rutină foarte clară: masă, școală, consiliere, activități. (Puteți citi AICI în ce fel de activități sunt implicați tinerii din centrul de detenție).
La început, în prima perioadă de detenție, s-a luptat cu sevrajul, cu înțelegerea noii sale vieți, cu adaptarea la tot ceea ce înseamnă un penitenciar. Și-a dat seama repede că singura variantă pentru a trece cât mai ușor prin încarcerare este să își vadă de treaba lui. ”Într-un fel, noi depindem de cadre. Ele se poartă cu noi cum ne comportăm și noi. Adică dacă noi suntem băieți buni, dacă ieșim la activități, dacă nu facem probleme, și ei ne ajută și se poartă altcumva cu noi.”
Primele zile în centrul de detenție pentru minorii consumatori de droguri sau alte substanțe interzise sunt sinonime cu lupta cu sevrajul. ”Sunt ținuți la parter în secția de infirmerie, în carantină pentru că nu pot fi amestecați cu ceilalți. Această parte a fost concepută special cu asistenți medicali, cu medici. Stările de sevraj sunt extrem de nenorocite și necesită supraveghere. Au vărsături, grețuri abundente, halucinații și de aceea au nevoie de ajutor. Primesc suport psihologic și tratament medicamentos din partea specialiștilor.”, spune Mirabela Dima, director adjunct Reintegrare Socială.
Locul unde înveți că pe cont propriu e mai bine
Ovidiu nu și-a făcut prieteni și a ales să-i ignore pe cei care într-un moment sau altul al detenției au căutat să-l implice în scandaluri. Spune că în centrul de detenție nu există prietenie, iar despre loialitate nici nu poate vorba. De cele mai multe ori, conflictele apar din cauza unor vorbe spuse în momente nepotrivite, așa că a ales să nu împărtășească ceea ce are pe suflet cu colegii de cameră. Nici cu anturajul de afară nu mai păstrează legătura. Mai are un singur prieten despre care spune că a fost șocat când a auzit în ce situație a ajuns, dar care îl așteaptă acasă.
Din fosta lui viață, Ovidiu nu mai vrea să păstreze mai nimic. ”Din moment ce tu ai ajuns aici, înseamnă că persoana care a fost afară nu a fost deloc ok. Deci trebuie să-ți lași la poartă toate toate lucrurile și rele, și bune, tot. Aici trebuie să renaști, cum s-ar spune, și pur și simplu să te ții de drumul tău. Să nu te bagi în seamă cu nimeni, să nu încerci să-ți faci obligații la nimeni. Încearcă să te descurci tu pe propria ta putere.”
„Mama n-ar fi vrut să mă mai vadă”
După ce și-a revenit, tatăl lui Ovidiu a refuzat să facă plângere împotriva fiului, însă medicii au fost cei care au chemat Poliția, fiind vorba de un atac violent. Părintele l-a iertat repede și a început să-l viziteze regulat. Mamei i-a luat însă mai mult timp să se reapropie de fiul ei. „Mama mea n-ar fi vrut să mă mai vadă, pentru că era foarte îngrijorată de ce a pățit soțul ei. S-a gândit că dacă eu am putut să fac asta cu el, probabil aș fi făcut și cu ea. Și o înțeleg, nu o condamn pentru treaba asta”, spune Ovidiu. Cu timpul, au refăcut relația, iar astăzi ambii părinți îl vizitează lunar la Tichilești. Băiatul spune că abia acum simte că are o relație autentică și sinceră cu ei și că a conștientizat greu că „părinți sunt cei care te cresc, nu cei care te fac”. Ovidiu visează acum la ziua în care se va întoarce acasă, la Turda, și va mânca sarmale făcute de mamă. Deși primește frecvent pachet de acasă, regulamentul penitenciarului nu permite ca internații să primească mâncare gătită, pentru a nu fi ascunse în ea substanțe sau obiecte periculoase.
Planuri de viitor
Ovidiu mai are trei ani din pedeapsă, însă, dacă are un comportament ireproșabil în această perioadă, ar putea pleca acasă mai repede. Planul lui este să dea bacalaureatul imediat ce iese din centrul de detenție, iar apoi să dea admitere la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj, pentru a deveni medic veterinar, la fel ca tatăl lui.
Ar vrea ca oamenii care îi citesc povestea să înțeleagă cât de important este ca părinții să fie atenți la ceea ce fac copiii lor, la semnalele de alarmă și la relația pe care o au cu ei în adolescență. ”Sfatul meu pentru părinți este ca să își verifice copilul de la o vârstă destul de fragilă, cam de când îi dă telefonul pe mână. În ziua de astăzi, drogurile au devenit un trend. Nu mai sunt cum erau înainte. Acum cam toată lumea le ia, le folosește. De asemenea, să aibă o situație foarte transparentă cu copilul, să aibă încredere unul în altul, să discute toate problemele”.
REPORTAJUL VIDEO REALIZAT LA CENTRUL DE DETENȚIE PENTRU MINORI
