Familia Pinkerton din Glenrock (SUA) nu este o familie obișnuită. Troy și Shannon au 4 copii biologici și au mai adoptat încă 6 băieți, diagnosticați cu sindrom Down și alte dizabilități. Pentru părinți, băieții sunt „o binecuvântare”.
Shannon și Troy Pinkerton au hotărât în urmă cu câțiva ani să își dedice timpul copiilor cu dizabilități. „Întotdeauna, chiar de când eram mică, am avut un atașament aparte față de copiii cu nevoi speciale și de persoanele în vârstă”, spune Shannon.
Copiii biologici ai lui familiei Pinkerton, cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, sunt motivul pentru care Troy și Shannon și-au deschis ușa casei pentru cei 6 băieți cu sindrom Down. Prienenul cel mai bun de la grădiniță al fiului lor cel mai mic, Cody, avea sindromul Down. De atunci, și-au îndreptat atenția către cei cu această dizabilitate.
„În 2009, când Cody avea aproximativ opt sau nouă ani, a căutat pe internet informații despre un băiat de zece ani pe nume Joey, căruia i se căuta o familie adoptivă. Erau aproximativ 20 de familii care și-l doreau, însă toate s-au dat înapoi pentru că Joey nu știa să facă la oliță în acel moment. Așa că am ajuns să fim aleși noi”, a rememorat Shannon începutul acestei aventuri.
Trei dintre băieți sunt frați biologici
Din acea primă experiență, familia Pinkerton și-a dat seama că ar putea satisface o nevoie în sistemul de asistență maternală care, în opinia lor, nu a fost abordată în mod adecvat. „Odată ce l-am înfiat pe Joey, agenția de adopție, National Down Syndrome Adoption Network, ne-a trimis câțiva copii mai mari. În acel moment am descoperit că toată lumea își dorea un copil, dar nu voiau copii mari. Aceștia rămâneau în sistemul de asistență maternală. Așa că am hotărât să îi luăm noi”, povestește doamna Pinkerton.
Cei 6 băieți adoptați de familia Pinkerton au vârste cuprinse între 16 și 27 de ani și au mai multe dizabilități, pe lângă sindromul Down. După ce l-au primit pe Joey în casă lor, a urmat Tracy, care este nonverbal și are autism. Apoi i-au adoptat pe Anthony, Julian și Cameron, care sunt frați biologici. Cameron nu are sindromul Down, are întârziere de dezvoltare și are unele probleme medicale. Cel mai recent a fost înfiat Devlin, care este în familie de aproximativ doi ani.
Cei șase băieți au fost aduși în Wyoming din mai multe state de pe teritoriul SUA: Massachusetts, Texas, Michigan, Ohio și Arizona. Shannon a spus că adopțiile au fost toate finalizate, deși procesul a fost, în unele cazuri, destul de complicat, tocmai pentru că a implicat copii cu dizabilități. De exemplu, din cauza unor problemele cu documentele, Julian și Cameron au trebuit să fie luați temporar din casa familiei Pinkerton. Momentul a fost unul foarte dureros, pentru că băieților li se spusese că de-acum au un cămin și niște frați.
Au luptat cu sistemul pentru a ține toți băieții
Shannon a spus că problema a survenit de la un reprezentant al autorităților care se ocupă de adopție și plasament. Acesta credea că familia avea deja prea mulți copii cu nevoi speciale în casa lor. Din fericire, situația a fost rezolvată, iar Julian și Cameron s-au reunit în Glenrock cu familia lor pentru totdeauna, dar numai după o intervenție a guvernatorului din Wyoming, Matt Mead.
De asemenea, familia are grijă de MaryBeth, în vârstă de 65 de ani, și ea cu sindromul Down. Femeia, care a trăit în familia extinsă a lui Shannon de la 5 ani, are acum Alzheimer și nu își mai amintește nici măcar cum o cheamă.
Cum decurge ziua de familia Pinkerton
Cei care ajung în casa familiei Pinkerton sunt surprinși de cât de relaxantă este atmosfera în gospodăria lor. Shannon spune că și cei de la serviciile de adopții se așteaptă să găsească haos într-o familie în care trăiesc atâția copii cu dizabilități, mai ales că femeia este singură cu ei în majoritatea timpului.
Troy, tatăl copiilor, lucrează în majoritatea zilelor, atât la o mină de cărbune, cât și ca potcovar. Ziua lui Shannon începe între 5 și 6 dimineața. Are nevoie de cel puțin o oră să se relaxeze înainte ca băieții să se trezească și să ceară micul-dejun. Primii care se dau jos din pat sunt Cameron și Anthony, în timp ce Joey ar dormi toată ziua, dacă ar fi lăsat.
Băieții sunt responsabili de treburile casnice, cum ar fi pregătirea meselor și ajutarea tatălui lor cu proiecte în aer liber. Cu toate acestea, frații se și joacă foarte mult, spune mama. „Le place să se uite la filme, dar avem aici o trambulină pe care se joacă afară, avem triciclete”. La aceste jocuri, participă și nepoții soților Pinkerton, care le spun băieților ”unchi”.
Au descoperit răutatea lumii on-line
Frații petrec timp și pe internet. Cameron și-a făcut chiar și cont pe TikTok, pentru că a vrut să-și găsească câțiva prieteni din casele de plasament anterioare, care erau deja pe această platformă. Shanon l-a ajutat să posteze timp de trei sau patru săptămâni, dar a constatat că oamenii sunt prea răutăcioși. Îl numeau pe băiat „Retardat”. Alții îi spuneau că trebuie să fie închis într-o casă și ars de viu. În urma acestor comentarii, au hotărât să închidă contul.
Totuși, Cameron a vrut să fie în continuare prezent online și a spus că lui nu îi pasă de ce spun alții. Au deschis din nou profilul și acum au peste 1 milion de urmăritori. În plus, insistența băiatului a dat roade. Și-a găsit nu doar colegii de la orfelinat, ci și o parte din familia biologică, iar acest lucru i-a prins bine băiatului.
Duminica o petrec în familie, mai întâi la biserică, apoi merg în excursie în apropiere, ca mai apoi să ia masa în oraș. Băieților le place foarte mult să mănânce la restaurant.
Shannon a spus că ea și soțul ei se simt binecuvântați cu familia lor neconvențională. „Cred că fiecare copil merită o casă, nu un sistem de plasament, fie că este un copil cu nevoi speciale sau unul tipic. Cred că există o familie pentru fiecare copil.”
