Pixul cu roșu se întoarce! Sunt unele legende care merg mai departe, oricât ne-am bate cu pumnii în piept că România Educată este un proiect de succes. Sunt dezbateri pe internet pe aceleași subiecte de ani de zile și adevărata schimbare tot întârzie să apară. Corectarea temelor și testelor cu pix de culoare roșie este, de departe, un subiect mereu de la modă, cu păreri pro și contra. Îi stresează sau nu pe copii roșul pe foaie? Hai să vedem!
Am fost și eu elev, am fost și învățătoare, am fost și profesor. Am avut roșu pe teme, pe celebrele „lucrări de control”, pe teză, că, deh, pe vremea mea se dădea teză și nimeni nu se plângea de asta. Am pus la rândul meu roșu pe foaie, am pus și verde, ba chiar la un moment dat mi-am luat un creion multicolor, că și atunci se discuta cu aplomb despre stresul generat de pixul cu roșu.
A fost odată ca niciodată…
Era o vreme în care elevii din România chiar învățau carte. O să ziceți că sunt comunistă. Poate. M-am născut la finalul anilor 70 și am trecut prin toate reformele Educației din țara asta. Ca elev, ca profesor. Am avut speranță de fiecare dată că se va schimba ceva, până am ieșit din sistem. Sistemul e mai puternic decât un singur om, doi sau trei.
A fost odată ca niciodată când totul se corecta cu roșu, mediile se încheiau cu roșu, era codul de culoare al profesorilor care, pe vremea mea luau titularizarea cu note mari. Foarte mari, gen peste 9. Elevii știau pe atunci că școala e casa educației, nu casa de modă și totul mergea „ca pe roate”. Profesorii predau, elevii învățau, exista respect reciproc.
Ca să înțelegeți mai bine cum vine treaba asta cu culorile. Când vă uitați, de exemplu la emisiunea Survivor oriunde în lumea asta sunt două echipe: una roșie și un albastră. Dacă vezi roșu, știi că e echipa Faimoșilor, dacă vezi albastru este echipa Războinicilor. Așa era pe vremea mea: profesorii erau Faimoșii, iar noi, elevii eram Războinicii, și „luptam” în cursa educației cot la cot.
Da, știu, nu erau metode moderne de predare, table smart și scriam cu creta pe o tablă neagră, toceam noțiuni, dar, uite că, dacă mă întrebi ceva la 30 de ani după absolvirea liceului, sunt toate acolo, la locul lor, în mici „foldere” pe care le pot activa în funcție de context. Dacă luam o notă mică, era pentru că n-am învățat (rar se întâmpla asta!) și-mi era ciudă pe mine, nu că a fost scrisă cu roșu!
- CITEȘTE ȘI: Educația, încotro? ”Mulți dascăli nu au ce căuta în școli. Sunt incompetenți, nu scriu corect românește”
Pixul cu roșu vs. România (Ne)educată
Dacă experții spun că roșu este o culoare agresivă și stresează copilul, eu îi cred. Sunt studii în spate, respect asta și țin cont, chiar dacă pentru fiu-meu roșu înseamnă Moș Crăciun, Youtube și un suc celebru. Dar oare asta e cea mai mare durere a învățământului românesc?
Dacă toți dascălii din țara asta aruncă la gunoi pixurile cu roșu și se înarmează cu cele verzi, gata, nu mai avem analfabeți funcționali, nu mai abandonează nimeni școala, toată lumea ia notă de trecere la Evaluarea Națională și la Bacalaureat?
Așa simplu să fie? Păi hai să facem asta atunci! Că ne pricepem la magie mai bine decât orice popor din lume asta. Dacă noi credem că atunci când sughițăm ne dă cineva tag într-o conversație, suntem în stare că credem că pixul verde va rezolva toate problemele Educației!
Dacă eu, de cele mai multe ori, scriu cu albastru și, ca profesor, corectez cu roșu, acel roșu transmite agresivitate. Eu, când folosesc roșu, voi fi mai sever decât în mod firesc. Le propun o teorie celor care sunt sceptici: să corecteze aceeași lucrare, iar la o perioadă de timp să o corecteze cu verde. Vor vedea că atunci când au corectat cu roșu, au dat mai puțin.
Prof. univ. dr. Ovidiu Pânișoară, Facultatea de Psihologie și Știintele Educației
Gata! Așa facem. Și dacă lucurile nu merg bine în continuare, ce facem? Trecem la altă culoare din ROGVAIV? Și dacă am epuizat curcubeul, ne apucăm și noi în sfârșit de rezolvat problemele serioase din sistem?
- CITEȘTE ȘI: Grădinițele Reggio Emilia și educația care pune preț pe libertatea de explorare a copiilor
Cum văd oamenii din jurul meu teoria pixului roșu?
Am întrebat membrii grupului „Părinți informați, părinți relaxați” ce părere au despre acest subiect și cei mai mulți dintre ei văd lucurile exact ca și mine: sunt alte aspecte care merită discutate, alte probleme care tânjesc după o rezolvare. Am întrebat, de asemnea și profesori, un sociolog, un psiholog și chiar un fost secretar de stat în Ministerul Educației care le este opinia și, în general, cam gândim la fel.
Uite un început bun: greșeala nu se corectează cu pix roșu, ci cu metode pedagogice adecvate de îngreptare a acestor greșeli!
În opinia mea, corectarea greșelilor cu pixul roșu nu reprezintă o practică pedagogică benefică pentru elevi. Corecturile roșii din caiet induc, printr-un mecanism mental rapid, noțiunea de greșeală și automat, pe cea de sancționare a greșelii. Elevii, în loc să își îndrepte atenția spre corectare, devin anxioși și blochează mecanismele învățării. Consider că ar trebui să înțelegem că pentru a corecta o greșeală nu este necesar un pix roșu, ci folosirea unor metode pedagogice adecvate și multă perseverență.
Corina Enea, profesor, școala Conil
În grupul de discuții creat de site-ul nostru, Maria Bădoi pune accent pe atitudinea profesorului atunci când folosește pixul cu roșu: „Da, afectează. Sigur, este printre problemele mai puțin importante față de altele, dar eu cred că afectează. Contează mai mult atitudinea profesorului și cum tratează greșelile. Adică dacă scopului este să facă elevul să se simtă prost pentru greșelile lui și să-l pedepsească, poată să o facă și cu culoarea verde, rezultatul va fi același. Dacă profesorul vede greșelile ca o oportunitate de a preda în alt fel sau de a ajuta elevul să înțeleagă mai bine, atunci nu mai contează așa mult că o face cu roșu.”
O variantă ar fi ca elevii din clasele mici să scrie cu creionul
„Când copiii cu dificultăți de învățare comit adesea greșeli în scriere, este bine să-i încurajăm să folosească creionul, deoarece acesta le va ușura corectarea greșelilor. Scrisul cu creionul se șterge ușor și elevul va avea în caiet numai formele corecte. În caietul elevului cu dificultăți de scriere nu se subliniază (mai ales cu roșu!) forma incorectă sau greșeala, pentru că există riscul ca acestuia să i se întipărească în minte ceea ce a fost corectat (cu roșu!), adică forma incorectă și nu se va putea realiza corectarea prea curând. Cauza apariției unei astfel de situație o reprezintă gândirea rigidă întâlnită adesea la copiii cu dificultăți de învățare,” este de părere Ruxandra Foloștină, doctor în psihologie și lector la Universitatea din București.
„Dincolo de efectul senzo, educația trebuie să fie despre elev”, spune Marina Manea, ex-secretar de stat în Ministerul Educației
„Afirmația profesorului Pânișoară referitoare la efectul stenzo, teoria culorilor și agresivitatea pe care o stârnește în și prin corectarea lucrărilor folosirea culorii roșii a stârnit un val de dezbateri în mediul online.
Părerea mea este că profesorul Pânișoară, indiscutabil o autoritate în domeniul educației, a pus sare pe o rană veche deja: din ce în ce mai slaba autoritate a profesorilor și din ce în ce mai puțin apreciata și recunoscuta profesie, aceea de cadru didactic. Așa se explică avalanșa de reproșuri la adresa expunerii teoriei, reproșuri venite tocmai dinspre cadrele didactice.
Că teoriile amintite de domnul profesor sunt demonstrate și demonstrabile contează mai puțin într-o societate și un timp în care fragilitatea autorității profesorului se resimte în relațiile cu elevii, cu părinții acestora, cu autoritățile în fața cărora se cer a fi îndeplinite: o salarizare atractivă, drepturi de muncă, materiale didactice, condiții de muncă mai bune etc…
Pixul roșu este ultima redută a profesorului în fața tuturor celor menționați. Bineînțeles că roșul este recunoscut drept o culoare dinamică, agresivă, cu siguranță că da, schimbarea culorii de corectare poate îmblânzi pornirea de a arăta, fără menajamente, unde este greșeala, cât reprezintă ea raportat la întregul conținut evaluat.
Dar pentru a se întâmpla această acceptare dinspre profesor este nevoie ca educația să fie, cu adevărat și, în primul rând, despre elev. Dar ea nu poate fi astfel, coordonată de oameni împovărați de continue lipsuri, nemulțumiri, nefericiri… Să le mai iei și roșul acum!”
„Discuția este încercarea de mușamalizare a adevăratelor carențe ale sistemului de învățământ românesc” – Ozana Cucu-Oancea, sociolog, cercetător la Academia Română
Este roșul potrivit pentru semnalarea greșelilor pe foaia de test sau e de preferat verdele sau albastrul cernelei?
Această problemă, departe de a fi o „nouă fiță” în încercarea de mușamalizare a adevăratelor carențe ale sistemului de învățământ românesc – cum declamă unele voci mai mult sau, mai degrabp, mai puțin avizate, a suscitat, în fapt, de-a lungul timpului, interesul cercetătorilor și experților în educație din întreaga lume. Iar părerile – bazate pe rezultatele cercetărilor empirice – sunt ca mai întotdeauna… împărțite.
Se vorbește despre asocierea diferitelor culori cu anumite emoții, roșul provocând o excitare emoțională mai puternică decât alte culori. În același timp, ni se atrage atenția că nu există o semnificație în sine a fiecărei culori, acestea fiind determinate, pe de o parte, de contextul cultural existent, iar pe de alta, de contextul propriu-zis la care ne referim în mod concret.
Vorbim despre viața intimă, atunci roșul semnifică dragostea romantică, vorbim despre sărbători, atunci roșul este semnul Crăciunului, vorbim despre sistemul sanitar, atunci roșul reprezintă sângele, elementul vital, vorbim despre război, atunci sângele înseamnă moarte, iar când vorbim despre evaluările elevilor (de la noi, dar și din alte țări), atunci, da, roșul este asociat cu greșeala sau eșecul școlar, chiar dacă profesorul uneori lasă pe foi și comentarii laudative sau remarci neutre.
Înseamnă însă automat că o corectură făcută cu pix roșu crește anxietatea în rândul elevilor evaluați? Și aici rezultatele studiilor sunt contradictorii, conducând la ideea că nu culoarea în sine poate crește anxietatea sau stresul, ci experiența anterioară avută cu acea culoare în contextul respectiv. Prin urmare, dacă de mâine lucrările vor fi corectate cu verde sau negru, într-o anumită perioadă de timp elevii vor asocia verdele cu eșecul.
Ce ar fi de făcut totuși pentru a nu supune elevii unui eventual stres suplimentar celui legat de primirea rezultatului în sine al evaluărilor? Nu sunt specialist în științele educației, dar ca fost elev, fost dascăl, sociolog și mama de eleve care nu au luat întotdeauna nota 10 aș lansa o ipoteză care până va fi confirmată sau infirmată științific, poate fi luată ca o simplă remarcă de bun simț:
O lucrare de nota 7 cu doar câteva semne discrete roșii (sau verzi…) și o discuție lămuritoare cu elevul pe marginea greșelilor făcute induce mai puțină anxietate decât o lucrare de nota 9 mâzgălită de sus până jos cu pixul roșu (sau verde…) și înmânată eventual elevului fără explicații – fiindcă TOTUL este scris cu roșu (sau verde…) pe test. Cred că ceea ce doare mai tare nu este atât culoarea, cât abuzarea de ea – excesul de zel al unora dintre profesori de a-și face simțită prezența pe lucrarea elevului.”
