Serbările din grădinițe: cui folosesc, de fapt?
De când lumea sau cel puțin de când mă știu eu, la gradiniță și uneori și la școală se organizează serbări. Serbarea de Crăciun, serbarea de sfârșit de an, serbarea de 8 Martie, serbarea de început de an, serbarea de Dumnezeu mai știe ce. Aceste serbări nu fac decât să-i pună pe copii în niște posturi ciudate în care ei nu se simt confortabil deloc și să ne smulgă nouă, părinților, lacrimi de fericire și mândrie.
Știu că mulți părinți mă vor judeca după acest material însă, înainte de a arunca cu piatra reflectați puțin la ce spun mai jos.
Am participat și eu la serbări când eram copil, țin foarte bine minte sentimentele pe care le trăiam atunci și de ceva timp particip cu regularitate la serbarile copiilor mei în calitate de părinte. De fiecare dată, încerc să mă comport regulamentar, așa cum face toată lumea și să privesc cu ochii sufletului aceste evenimente. Să încerc să fiu mândră de copiii mei care spun corect poeziile, dansează și cântă așa cum prevede programul. Însă după fiecare serbare plec cu același sentiment: vreau sa mă descarc cumva de această apăsare deoarece văd cum copiii nu se simt bine în aceste posturi, în aceste roluri pe care le joacă. Trebuie să fie disciplinați, să nu iasă din rând, să aștepte cuminți până în momentul în care pot păși pe scenă. Iar atunci când trebuie să-și recite rolurile, sunt total falși. Exact ca orice copil care este pus să imite sau să facă ceva ce nu vine din interiorul lui, ceva nenatural.
„Spune poezia că mă supăr pe tine!”
De fapt, aici voiam să ajung. Un copil care nu spune sau nu face ceva ce simte, ceva ce vine din interiorul lui, nu este natural. Iar când nu este natural nu este simpatic, dulce, calin, așa cum e în cea mai mare parte a timpului. De aceea părerea mea este că aceste serbări de la grădiniță sau școală nu sunt altceva decât niște interpretări proaste ale unor roluri jenante și penibile.
Iar ceea ce este cel mai grav, copiii își dau toată silința să corespundă, să-i facă pe părinți să fie mândri de ei, la fel și pe educatori sau învățători. Intră în competiție cu ceilalți copii, și simt că trebuie să facă față cu brio. Iar din cauza acestor emoții puternice, de cele mai multe ori greșesc și sunt foarte dezamăgiți. De ce să-i supunem pe copiii noștri la așa ceva? Doar pentru plăcerea noastră egoistă de a ne vedea copiii pe scenă?
De câteva ori, am auzit mamele colegilor copilului meu strigând din sală: ”Mai tare! Nu se aude! Stai frumos! Spune poezia că mă supăr pe tine!” Serios? Poți să te superi pe un copil că nu spune poezia? Poate nu are chef să spună nici o poezie și să joace întreaga mascaradă a serbării.
Copiii au nevoie să se joace și să se simtă bine
Veți spune probabil că dacă nu se vor mai organiza serbări, cum am putea noi părinții să supunem unui examen final capacitățile educatoarelor sau învățătoarelor? Ei bine, din punctul meu de vedere, o educatoare bună este aceea care îmi face copilul să se simtă în siguranță, este aceea la care copilul vrea să meargă în fiecare dimineață și despre care îmi vorbește frumos acasă. O educatoare bună este aceea care prin joc poate să-i trezească copilului dorința de a învăța de a cunoaște, de a afla lucruri noi. O educatoare bună este aceea care se preocupă mai mult să le arate copiilor gâzele din iarbă și să le explice cum trăiesc ele decât să fie tot timpul atentă să respecte programa școlară sau să organizeze cea mai fantastică serbare. O educatoare bună este aceea care le citește copiilor povești, îi ia în brațe și îi sărută la venire și la plecare. Copilul meu are o astfel de educatoare, însă, pentru că așa e împământenită regulă, și ea organizează serbări.
Cred că cei mici ar fi mult mai fericiți dacă la sfârșit de an, de Crăciun sau mai știu eu când, ar participa la o petrecere la care ei să se simtă în largul lor. Dacă vor să cânte să cânte, dacă vor să danseze atunci să danseze, dar nu în fața părinților și a educatoarei, ci alături de ei.
