11 conturi de Instagram ale persoanelor cu sindrom Down care ne arată pur și simplu cele mai fericite și mai sincere zâmbete.
Instagram este una dintre platformele de socializare de top, care a depășit 1 miliard de utilizatori. Nu este doar o platformă cu ajutorul căreia unii utilizatori își etalează viețile frumos și atent pictate, este și locul unde se pot crea comunități și se pot întâlni virtual oameni cu aceleași nevoi. Cu pasiuni comune și concepții similare. Oameni care experimentează diferite aspecte pe care viața le aduce în calea lor și care doresc să se alăture celor asemeni lor.
Așadar, iată ce oameni cu sindromul Down frumoși, deosebiți, amuzanți și talentați poți găsi pe Instagram. Sunt faimoși, sunt apreciați și urmăriți de sute de mii și milioane de utilizatori.
- CITEȘTE ȘI: „Mama a aflat că are copil cu sindrom Down doar după naștere, în sarcină nu și-a făcut analize”
„N-aș schimba un singur cromozom”
@thehouseofwheeler este contul unui blonduț simpatic (Treg) care are cinci anișori și despre care Taylor, mama lui superbă, spune că nu ar schimba la el niciun cromozom. De altfel, Taylor se pricepe de minune să „nareze” călătoria zilnică pe care ea împreună cu Treg și soțul ei o au prin viață. Ea arată lumii cum este viața alături de copilul lor cu sindrom Down. Și știți cum este? Minunată.
„Dacă dorești să te informezi despre sindromul Down, ai ajuns în locul potrivit”
@Cedarsstory. Dawn este mama a șase copii. Cel mai mic dintre ei, Cedar, suferă de sindromul Down. Cedar are 5 ani, este frumușel foc iar mama lui a creat acest cont pe Instagram pentru a arăta tuturor că a fi diferit nu e decât o chestiune de perspectivă. Aici, pe contul de Instagram al lui Cedar, vă puteți delecta cu fotografii și videouri impresionante din viața lui Dawn și a celor cinci frați ai lui. De altfel, super mama a scris și o carte numită ”Down on the farm”. O poveste frumoasă adresată tuturor copiilor și care evidențiază calitățile și abilitățile acestor copilași născuți cu un cromozom suplimentar.
„Nimic altceva de spus decât că am creat un omuleț perfect”
@incaseyouaredown, un joc frumos de cuvinte care, de fapt, caracterizează și tipicul contului creat de o mămică, pentru Case, fiul ei cu sindrom Down. În traducere, în cazul în care ești la pământ (cu moralul), ești deprimat. Case te așteaptă pe contul său de Instagram pentru a te înveseli și pentru a te introduce în lumea lui. Aici vei întâlni postări anecdotice și informații legate de afecțiunea sindromului Down.
Mica perfecționistă are peste 4 milioane de fani pe TikTok
@worthyrightnow. Worthy Rigelsky are 11 ani și face senzație pe Instagram și pe TikTok. Fetița cu sindromul Down este pasionată de make-up și de activități ”girlish”, de fetițe. Astfel că o puteți vedea pe aceste conturi cum se joacă cu produsele de machiaj. Cum se machiază ori o machiază pe sora ei mai mare. Cum îi aranjează părul și cum dansează și se distrează împreună. Worthy a fost adoptată din China în urmă cu șase ani. ”Este o micuță perfecționistă. Așa a fost mereu. Este toată numai dragoste.
Ne iubește și iubește să își exprime dragostea. Este atentă la detalii și vrea să te aranjeze în orice chip. De fiecare dată când cineva ne vizitează, Worthy își ia peria și începe să pieptene musafirii”, povestește Kalista, sora ei mai mare și partenera de distracții a lui Worthy. Micuța Worky are pe TikTok aproape 4 milioane de fani.
Aceste persoane cu sindrom Down se luptă pentru acceptarea și includerea lor în societate. Primul model cu sindrom Down angajat la Victoria’s Secret
@Sofiajirau – Recent, mai exact pe 18 Februarie, anul acesta, Sofia Jirau (25 de ani, din Puerto Rico) a devenit primul model cu sindrom Down de la Victoria’s Secret. Evenimentul a fost marcat de o ședință foto la care Sofia a participat, pozând pentru colecția Love Cloud. Odată cu acest pas făcut, manechinul și fotomodelul din Puerto Rico a spus că i s-a împlinit un vis. Totodată, a mulțumit reprezentanților brandului Victoria’s Secret pentru că au crezut în ea și pentru că au perceput-o ca pe un model adevărat. De altfel, decizia celor de la Victoria’s Secret a fost apreciată și de internauți. Asta pentru că, mulți ani la rândul, acuzaseră firma de lipsă de diversitate corporală în alegerile modelelor care o reprezentau.
”În trecut, am visat la acest moment. Mi l-am dorit, am muncit pentru asta și, acum, iată că visul meu a devenit realitate. În sfârșit, pot să vă dezvălui marele meu secret. Sunt primul model cu sindrom Down al Casei Victoria’s Secret” , a scris Sofia pe contul său de Instagram. De asemenea, a mai spus că scopul ei în viață este să îi încurajeze pe oameni să își urmeze visurile.
„Sunt foarte mândră că am sindromul Down și că am reușit să devin actriță”
Lauren Potter (31 ani, actriță americană) este cunoscută pentru rolul ei din serialul american de televiziune Glee. Primul rol i-a fost distribuit în 2007 (Mr Blue Sky), film în care a interpretat o fată cu sindrom Down care se îndrăgostește de..un băiat. Într-un interviu oferit publicației „Pop Sugar”, Lauren a specificat faptul că visul ei este să își continue cariera în cinematografie și televiziune. „Sunt foarte mândră că am sindromul Down și că am reușit să devin actriță. Astfel, pot să arăt lumii că sindromul Down nu mă oprește, nu este o limită. Și cred că am reușit. Cred că sunt o actriță bună. Vreau să am un rol în deschiderea ușilor și perspectivelor altor persoane cu dizabilități care doresc să devină actori. Vreau ca toți oamenii cu sau fără dizabilități să-și asculte inimile, să-și urmeze căile și să nu renunțe niciodată la visele lor. Sper să fiu dovada vie că acest lucru se poate întâmpla.”
Actrița este o mare susținătoare a oamenilor cu nevoi speciale. Face parte din Comitetul pentru persoanele cu dizabilități intelectuale.
Prima persoană cu sindrom Down care a înmânat un premiu Oscar
@acharygottsagen – Actorul Zack Gottsagen (36 de ani) a jucat în filme precum ”Life of a Dollar Bill”, ”Bulletproof”, ”Becoming Bulletproof”. În 2019 a primit rolul principal în ”The Peanut Butter Falcon”. În film, joacă rolul lui Zak, un tânăr cu sindromul Down care evadează dintr-un centru cu persoane cu nevoi speciale. Acolo este instituționalizat în mod forțat pentru a fi distras de la visul său. Și anume, acela de a deveni luptător de Wresling. Filmul, în care mai joacă actorii Dakota Johnson, Shia LaBeouf și Tyler Nilson, a avut încasări de peste 23 de milioane de dolari. În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Oscar din 2020, Zack a făcut istorie. A fost prima persoană cu sindromul Down care a prezentat și decernat, în direct, un premiu.
Într-un interviu acordat Asociației Sindromului Down, Zack i-a sfătuit pe aspiranții la o carieră de actori, și care suferă de aceeași afecțiune, să creadă în ei, să participe la toate audițiile de care aud, de care află și să nu îi asculte pe cei care îi descurajează. Pe cei care le spun că aceasta nu este o carieră pe care ei o pot face. ”Urmează-ți visele și nu renunța niciodată.”
- CITEȘTE ȘI: Alimentația copilului cu sindrom Down
Primul model profesionist cu sindromul Down
@madelinesmodelling_ Madeline Stuart (25 de ani) este cunoscută ca fiind primul model profesionist cu sindromul Down. A participat la numeroase evenimente de modă, inclusiv la Săptămâna Modei de la New York, Paris și Londra. A fost prezentă pe coperta revistelor Vogue, Marie Claire și Cosmopolitan. În lupta pentru diversitate și acceptare, Madeline sprijină mai multe organizații non-profit. În prezent, se ocupă de firma care administrează propria linie de îmbrăcăminte și de o școală de dans din Brisbane, Australia.
„Nu trebuie să fim tratați ca fiind bolnavi”
@pablopinedaoficial – Pablo Pineda (actor spabiol, 48 de ani) a fost cunoscut ca fiind prima persoană cu sindromul Down care a absolvit, cu diplomă, o universitate din Spania. A obținut o licență în psihologie educațională și o diplomă de cadru didactic. A scris mai multe cărți și a susținut discursuri publice despre dizabilități și educație.
Pablo a jucat în filmul ”Yo Tambien” (Me Too), în care interpretează un tânăr cu sindrom Down care se îndrăgostește de o femeie neurotipică (normală). Într-un interviu acordat Digital Solidarity, Pablo a vorbit despre prejudecățile împotriva persoanelor cu sindrom Down. „Nu trebuie să fim tratați ca fiind bolnavi. Există și alte prejudecăți și ai putea scrie o carte despre ele”, a spus el.„Există reacții precum milă, concepția greșită că nu suntem inteligenți și o listă lungă de interpretări eronate din punct de vedere social și moral. Din fericire, depășim unele dintre aceste concepții. Ceea ce doresc, este să demonstrez că sunt la fel de competent ca oricine (…) Dacă tu ești cel care creează barierele, atunci distrugi posibilitățile celorlalți. Și, pe de altă parte, este esențial ca societatea să înțeleagă toate aceste lucruri.”
„Transformați dizabilitatea voastră într-un avantaj”
@itsmemsjamiebrewer – Jamie Brewer (37 de ani) este model internațional și actriță. În 2015 a devenit prima persoană cu sindrom Down care a participat la Săptămâna Modei de la New York. În 2018, a câștigat premiul Drama Desk pentru cea mai bună actriță de teatru pentru interpretarea ei din producția de pe Broadway, ”Amy and the Orphans.”
În afara angajamentelor pe care le are în lumea modei și a filmului, Jamie este foarte implicată în viața și activitățile comunității celor cu sindrom Down. A făcut parte din Comitetul pentru afaceri guvernamentale din Texas și a militat pentru îmbunătățirea legilor și recunoașterea drepturilor legale ale persoanelor cu dizabilități. A cerut senatorilor americani să schimbe denumirea de ”retardat” din legislația texană în ”persoană cu dizabilități de dezvoltare intelectuală”. Într-un videoclip filmat pentru Paralympics Jamie, a transmis mesajul ”Nu lăsați dizabilitățile să vă rețină, indiferent de la ce. Folosiți-vă dizabilitatea în avantaj.”
„Sunt o persoană foarte pozitivă”
@showtimewerner – Chelsea Werner (27 de ani) este o fostă gimnastă de performanță și model american. Într-un interviu acordat revistei Diverse Ability, Chelsea a vorbit despre trecerea de la sport la modelling. „Sunt o persoană foarte pozitivă și nu văd lucrurile drept limitări. Sunt destul de încăpățânată și muncesc foarte mult”, a spus ea. Chelsea, așa cum a scris pe site-ul ei, speră ca succesul de care a avut și are parte în domeniile alese de ea să îi inspire și pe alții în a-și urma visurile.
Oamenii cu sindrom Down sunt atât de frumoși. Trăiesc, sau măcar încearcă să trăiască frumos și să fie priviți frumos. Limitările le facem tot noi, prin prejudecățile pe care le avem. Diferit nu înseamnă greșit. Sau rău. Ci doar…diferit. ”A avea sindromul Down”, spunea Chris Burke, actor american și solist folk (și el un reprezentant al persoanelor cu sindromul Down) este ca și cum m-am născut normal. Sunt ca tine și tu ești ca mine. Cu toții ne naștem diferiți, într-un fel sau altul. Eu unul…am o viață normală“
Sindromul Down nu este o boală
Sindromul Down reprezintă cea mai comună cauză genetică de retard mintal ușor și moderat. Acest retard este declanșat de prezența unui cromozom 21 în plus. Altfel spus, o persoană cu sindrom Down are 47 de cromozomi în loc de 46. În lume, unul din 800 de nou-născuți vine pe lume cu această modificare genetică ireversibilă. Persoanele care suferă de sindromul Down prezintă un anumit grad de dificultate de învățare. De asemenea, acestora le sunt caracteristice anumite dizabilități care se mențin pe tot parcursul vieții (afecțiuni ale inimii sau ale ochilor, tulburări metabolice, imunitare și comportamentale.). Totuși, cei cu sindromul Down pot avea o viață aproape normală dacă sunt corespunzător îngrijiți.